Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1916/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asiguri sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1916/R/2008
Ședința publică din 8 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, G, - împotriva sentinței civile nr. 364/F din 16 iunie 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâții COMUNA - PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, având ca obiect drepturi bănești indemnizație dispozitiv.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților, și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, prin memoriul de recurs ( fila 5 ), reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 proc.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 364 din 16 iunie 2008 fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, Mari, G, și împotriva pârâților Comuna prin Primar și Consiliul Local.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că, reclamanții, Mari, G, și fac parte din rândul personalului contractual, angajator fiind Primăria Comunei, pe posturile de referent, bibliotecar, îngrijitor, muncitor fochist, paznic, șofer, consilier, Director Cămin Cultural și pompier, conform Contractelor Individuale de Muncă și a Dispozițiilor atașate la dosar la filele 285-412, iar drepturile salariale le sunt stabilite în baza OUG nr.24/2000, respectiv Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și Legea bibliotecilor nr. 334 din 2002 în privința reclamantei care este pe postul de bibliotecare, respectiv reclamanta. Alte acte normative care reglementează drepturile și obligațiile părților din prezenta cauză sunt Codul Muncii și CCM unice la nivel național, pentru anii 2004-2007.
Susținerile reclamanților în sensul că sunt îndreptățiți să beneficieze și de indemnizația de dispozitiv reglementată de art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și de pct. 9.2 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr.275/2002 al Ministrului de Interne, care cuprinde Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 138/1999, așa cum a fost modificat și completat de Ordinul nr. 496/28.07.2003 al Ministrului Administrației și Internelor (în prezent Ministrul Internelor și Reformei Administrative), nu sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează.
Tribunalul a reținut că Legea nr. 138/1999 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții iar, prin Ordinul nr. 275/2002 au fost aprobate Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, act normativ care doar interpretează dispozițiile Legii nr. 138/1999 și nu prevede drepturi salariale noi,altele decât cele prevăzute în legea în aplicarea căreia a fost emis acest act normativ.
Drepturile salariale ale reclamanților nu sunt stabilite în baza Legii nr.138/1999, ci conform G nr. 24/2000, astfel că aceștia beneficiază doar de drepturile salariale prevăzute în acest ultim act normativ, nu și de cele prevăzute în Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2002, chiar dacă în pct. 9.2 din Normele metodologice se arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", deoarece dispozițiile din acest ordin se aplică doar personalului civil salarizat potrivit Legii nr. 138/1999.
Aceasta întrucât, prin Ordinul nr. 496/28.07.2003, nu s-au acordat drepturi salariale noi întregului personal civil din administrația publică, ci doar a fost interpretată detaliat dispoziția art. 13 din Legea nr. 138/1999, în contextul în care fostul Minister de Interne s-a comasat cu fostul Minister al Administrației, prin nr.OUG 63/2003 și, în urma acestei comasări, o parte din personalul civil care, anterior, activa în cadrul Ministerului d e Interne și în instituțiile publice de ordine publică și siguranță națională, după comasare, potrivit art. 14 din nr.OUG 63/2003 și respectiv art. 3 din nr.OUG 30/2007, activează în "domeniul administrației publice" deși este salarizat conform Legii nr. 138/1999.
În timp ce, fostul Minister de Interne nu avea atribuții în domeniul administrației publice, atribuțiile acestui minister fiind clasificate astfel: atribuții privind asigurarea respectării legilor, a ordinii și liniștii publice; atribuții privind prevenirea și stingerea incendiilor; atribuții privind activitatea de pașapoarte, controlul trecerii frontierei; atribuții cu privire la arhivele statului; alte atribuții, după comasarea celor două ministere, potrivit art. 14 din nr.OUG 63/2003 și apoi art. 3 din nr.OUG 30/2007, Ministerul Administrației și Internelor(MAI) devenit, prin nr.OUG 30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative(MIRA), are atribuții atât în domeniul administrației publice cât și în domeniul ordinii și siguranței publice (a) "în domeniul administrației publice"; b) "în domeniul ordinii și siguranței publice" și c) "alte atribuții"),în consecință o parte din personalul civil care, anterior, făcea parte din cadrul Ministerului d e Interne și activa în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, după adoptarea nr.OUG 63/2003, activează în "domeniul administrației", cum este, de exemplu, personalul civil (personal contractual și funcționari publici) din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Civilă, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și instituțiile deconcentrate ale acestora care, anterior, făceau parte din fostul Minister de Interne, potrivit Legii nr. 40/1990.
În acest sens sunt și dispozițiile art.16 alin. 3 din nr.OUG 63/2003, potrivit cărora personalul Ministerului Administrației și Internelor (MAI), compus din: funcționari publici, funcționari publici cu statut special - polițiști, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract se supune prevederilor legale care îi reglementează activitatea iar, potrivit art. 17 personalul ministerelor unificate se transferă în interes de serviciu și se numește pe funcții la MAI și beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și, în limita bugetului aprobat,de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Aceleași dispoziții sunt reluate și în cuprinsul art. 17-24 din nr.OUG 30/2007 prin care s-a realizat o nouă reorganizare a Ministerului Administrației și Internelor, fostul MAI devenind Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA), în subordinea noului minister fiind trecute și Administrația Națională a de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Rezultă clar că, după unificarea celor două ministere, va beneficia de indemnizația de dispozitiv doar personalul care a beneficiat și anterior de această indemnizație, stabilită potrivit legii de salarizare aplicabilă, indemnizație care a fost aprobată în cuprinsul bugetului instituției din care a făcut parte, precum și personalul angajat ulterior care este salarizat potrivit Legii nr. 138/1999.
De altfel, Ordinul nr. 496/2003, pentru completarea Ordinului nr. 275/2002, adoptat imediat după intrarea în vigoare a nr.OUG 63/2003, a fost emis tocmai pentru lămuri salarizarea personalului civil preluat de MAI care, în noile condiții de organizare, nu-și mai desfășoară activitatea "în domeniul ordinii publice" ci "în domeniul administrației publice", deoarece Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2002, fiind adoptate anterior, făceau referire doar la personalul civil din instituțiile cu activitate "în domeniul ordinii publice și siguranței naționale".
Deși reclamanții fac parte din personalul civil ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", cum salarizarea acestora nu se realizează în baza Legii nr. 138/1999, ci în baza altui act normativ, nr.OUG24/2000, nu sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 și de pct. 9.2 din Ordinul nr. 275/2002, așa cum acesta a fost completat de Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
În speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 47 din Legea nr. 138/1999 care reglementează drepturile salariale ale personalului civil din noul și nu salarizarea personalului civil din instituțiile și autoritățile administrației publice locale. Cum în art. 47 din Legea nr. 138/1999 se arată că personalul civil din minister, în prezent (fără să fie explicat din cine este format personalul civil din minister) beneficiază, pe lângă drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege, adică Legea nr. 138/1999, prin Ordinul nr. 496/2003 a fost interpretată și această dispoziție din lege în sensul că: a fost definită expresia de "personal civil" și s-au indicat care sunt "unele drepturi salariale din Legea nr. 138/1999" de care beneficiază personalul civil, în sensul că personalul civil care activează în minister "în domeniul administrației publice ", beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din legea, adică de indemnizația de dispozitiv.
Considerentele pentru care legiuitorul a acordat indemnizația de dispozitiv doar pentru personalul civil angajat în minister; în sensul de unitate cu personalitate juridică - angajator și personalului civil din fostul care, în prezent, activează "în domeniul administrației publice" la nivel local, țin de politica salarială a statului.
Principiul nediscriminării nu presupune egalitate de tratament pentru toți angajații ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", domeniu care cuprinde un număr M de instituții, servicii diferite, funcții ce presupun activități și calificări diferite, ci acest principiu presupune acordarea unui tratament egal pentru persoanele aflate în aceeași situație sau în situații comparabile, fiind posibilă existența de diferențieri între angajații aceleiași instituții.
În speță, tratamentul salarial diferit al reclamanților față de angajații ce-și desfășoară activitatea în minister și față de personalul civil preluat de la fostul (Serviciul Public Comunitar de evidență informartizată a persoanei) este justificat obiectiv, aceste categorii de personal desfășurând activități diferite, astfel că nu se realizează un tratament discriminatoriu.
Cum acordarea indemnizației de dispozitiv pentru reclamanți nu își are izvorul nici în vreun contract colectiv de muncă, acțiunea acestora de obligare a angajatorului la plata sumelor de bani ce reprezintă echivalentul acestei indemnizații apare ca neîntemeiată și a fost respinsă, în baza art. 154-157 și art. 269 din Codul Muncii.
Asistenții judiciari participanți și-au exprimat votul consultativ în același sens cu judecătorii care compun completul.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal, reclamanții, Mari, G, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și anume să se dispună obligarea intimaților la acordarea indemnizației de dispozitiv reglementată de Legea nr. 138/1999, în cuantum de 25% din salariul de bază, potrivit Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003, începând cu data de 01.01.2005 și până în prezent; să se plătească fiecăruia dintre reclamanți sumele de bani solicitate potrivit petitului 1 al acțiunii, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective; pe viitor, să includă această indemnizație în salariul lunar al fiecăruia și să efectueze cuvenitele înscrieri în carnetul de muncă.
În motivarea recursului recurenții arată că prin sentința recurată, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată deoarece "drepturile salariale ale reclamanților nu sunt stabilite în baza Legii 138/1999 ci conform nr.OUG 24/2000."
Instanța de fond a pronunțat această hotărâre fără a ține cont de următoarele aspecte:
Potrivit pct. 9.2 din Ordinul MAI 496/2003 "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce Își desfășoară activitatea În domeniul administrației publice".
După comasarea celor două ministere, potrivit art. 14 din nr.OUG 63/2003 și apoi art. 3 din nr.OUG 30/2007 MIRA are atribuții atât în domeniul administrației publice cât și în domeniul ordinii și siguranței publice.
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 3 din nr.OUG 63/2003 personalul este compus din: funcționari publici, funcționari publici cu statut special - polițiști, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră, angajați pe bază de contract. Mai mult, potrivit art. 17 din nr.OUG 63/2003 personalul ministerelor unificate se transferă în interes de serviciu și se numește pe funcții la. beneficiind de drepturile dobândite anterior, precum și de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Totodată, potrivit pct. 31.1. din Ordinul 496/2003 "prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și
personalul contractual din Personalul civil din beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Ca o dovadă a faptului că sunt îndreptățiți să beneficieze de această indemnizație sunt și hotărârile nr. 136/2007 ale Consiliului Județean C, respectiv nr. 14/2007 a Consiliului Județean S-M privind acordarea indemnizației de dispozitiv.
Prin sentințele nr. 192/CA/2007, 32/CA/2008, Tribunalul a admis acțiunile promovate de către personalul contractual din cadrul primăriilor N, respectiv.
Mai mult, Tribunalul a admis și acțiunile promovate de către personalul contractual din cadrul Primăriei - și.
Este de reținut faptul că și alte instanțe din țară au admis acțiuni
similare.
Sunt nevoiți să facă aceste precizări, deoarece potrivit art. 1 alin. 2 lit. "e"(i) din OG nr. 137/2000 este reglementat principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, în special în exercitarea drepturilor economice - la un salariu egal pentru muncă egală.
Atât timp cât angajații altor primării beneficiază, în urma unor hotărâri judecătorești, de această indemnizație, consideră că neacordarea indemnizației de dispozitiv solicitate reprezintă o discriminare.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 proc.civ.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
Actele normative pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile sunt Legea nr.138/1999 (art.13) și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 (pct.9.2).
Or, dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică, conform art.1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Primăriei Comunei, a cărui salarizare este reglementată prin OUG 24/2000.
De asemenea, prevederile Ordinului nr.496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanților, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr.138/1999 (42-43 fond), care, astfel cum s-a reținut anterior, nu îi include pe reclamanți în sfera destinatarilor dispozițiilor sale.
De altfel, dispozițiile edictate de pct.9.2 nu trebuie interpretate în mod de sine stătător, ci raportate la ansamblul prevederilor nr.496/2003, ceea ce confirmă însă o dată excluderea reclamanților din categoria persoanelor îndreptățite să primească spor de dispozitiv.
În fine, chiar acceptând susținerea că pct.9.2 din nr.496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administrației publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituționale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinței unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorități publice locale.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
Deși au indicat ca motiv de recurs interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, recurenții nu au dezvoltat acest motiv de recurs, însă din modul în care au enunțat criticile hotărârii primei instanțe, se reține că au avut în vedere interpretarea greșită a dispozițiilor legale menționate anterior, ceea ce în mod evident nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
De asemenea, în ceea ce privește discriminarea care ar exista între reclamanți și alte categorii de salariați se reține că în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr.102/2003 publicată în MO nr.201/2003) instanța de contencios constituțional a statuat că egalitatea de tratament se impune ca principiu numai în cazul celor aflați în aceeași situație juridică. În cazul unor situații diferite, determinate de factori obiectivi, precum este aceea a posibilității financiare a angajatorului de a suporta costul tichetelor de masa, tratamentul juridic diferit aplicat salariaților nu este de natura sa creeze discriminări între aceștia.
Constată că reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale indemnizației de dispozitiv, Curtea reține că lipsește premisa existenței unei discriminări în sensul art. 1 din Legea 137/2000.
În egală măsură, instanța de recurs consideră că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea, apreciază că nu este cazul în prezenta speță.
Având în vedere aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul dispozițiilor legale invocate anterior și a art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, Mari, G, împotriva sentinței civile nr.364/F din 16.06.2008 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 08.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
- - - - - -
GREFIER
RED.
DACT. DM
2 EX/05.11.2008
JUD.PRIMĂ INSTANȚĂ: C,
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
