Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 203/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 203
Ședința publică din data de 11 februarie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul-recurent Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar din Județul T împotriva sentinței civile nr. 3512/30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții-intimați Consiliul Local F, Primarul localității F și Grădinița cu Program Normal F, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei Grădinița cu Program Normal F, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la data de 10 februarie 2009, prin registratura instanței, intimata Grădinița cu Program Normal Fad epus întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei-intimate Grădinița cu Program Normal F depune la dosar împuternicire.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, reprezentanta pârâtei-intimate Grădinița cu Program Normal F solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 3 iunie 2008 sub nr. 5008/30, reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar din județul T, în numele membrilor de sindicat, a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local F, Primarul localității F și Grădinița cu Program Normal solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata salariului minim brut datorat conform art. 40 din contractului colectiv de muncă la nivel de unitate la nivel național pe anii 2007-2010; să recalculeze salariul plecând de la salariul de bază minim brut prin adăugarea sporurilor cuvenite potrivit legii și plata salariului rezultat; la plata retroactivă a diferențelor salariale rezultate din suma datorată conform art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național și suma efectivă plătită, începând cu data de 1 ianuarie 2007 și până la pronunțarea sentinței, actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
În motivarea acțiunii arată că deși art. 40 alin. 4 raportat la alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 prevede salariile de bază minime brute pentru un program complet, contractul fiind aplicabil pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, salariile plătite membrilor de sindicat sunt inferioare limitei minime instituite de art. 40.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 112 cod procedură civilă, art. 283 alin. 1 litera c Codul Muncii, art. 67 din Legea nr. 168/1999, art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, art. 41 alin. 2 și 5 din Constituția României, art. 2,3,40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, art. 236 alin. 4, art. 241 alin. 1 lit. d și 243 Codul Muncii, art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996, art. 7,8,48 și 50 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Prin sentința civilă nr. 3512 pronunțată la 30 octombrie 2008, instanța a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 se stabilesc coeficienții minimi de ierarhizare pentru următoarele categorii de salariați:
a) muncitori
- necalificați - 1,2
- calificați - 1,2
b) personal administrativ încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este
- liceală - 1,2; 2
- postliceală - 1,25
c) personalul de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este:
- școala de maiștri - 1,3
- studii superioare de scurtă durată - 1,5
d) personal încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare - 2,
acești coeficienți aplicându-se la salariul minim negociat pe unitate.
A mai reținut ca în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații, instituțiile bugetare și că prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale; că potrivit art. 3 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, Contractul colectiv de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice, cu precizarea că prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
A concluzionat că salariile fiind stabilite prin dispoziții legale de la care nu se poate deroga pe calea negocierii, acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
În termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar al Județului T, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită casarea sentinței recurate și urmare a rejudecării cauzei pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 129, 299, 304 pct. 9, 3041, 312 cod procedură civilă, art. 283 alin. 1 litera c Codul Muncii, art. 67 din Legea nr. 168/1999. art. 28 din Legea nr. 54/2003, art. 41 alin. 2 și 5 din Constituția României, art. 2,3, 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, ale art. 236 alin. 4, art. 241 alin. 1 litera d și art. 243 Codul Muncii, art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996, art. 7,8,48 și 50 din Legea nr. 128/1997.
Arată că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii; că în motivarea sentinței instanța s-a raportat numai la dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, însă nu a precizat și motivele pentru care respins susținerile reclamantului cu privire la art. 41 alin. 2 și 5 din Constituție, art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 și Codul Muncii.
Mai arată că față de dispozițiile art. 41 alin. 2 din Constituția României, care consacră dreptul tuturor salariaților la măsuri de protecție socială, ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară etc. este evident că, prin plata unui salariu inferior celui stabilit de Contractul colectiv de muncă unic la nivel național salariaților din învățământ s-a produs o restrângere a dreptului la protecție socială a membrilor de sindicat, fără să existe o dovadă ca s-a impus luarea unei asemenea măsuri.
Mai mult, arată că art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 și 243 Codul Muncii prevăd că "executarea Contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți", el fiind negociat inclusiv cu reprezentanții Guvernului; că membrii de sindicat ale căror interese le promovează îndeplinesc și condițiile de studiu pentru ocuparea posturilor pe care funcționează, studii care obligă angajatorul să plătească un salariu de bază minim brut astfel cum este el instituit de art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Mai invocă neargumentarea de către instanța de fond a respingerii susținerilor reclamantului privind aplicabilitatea art. 41 alin. 2 și 5 din Constituția României, art. 11 și 30 din Legea nr. 130/1996 și Codul Muncii, neexercitând rolul activ prevăzut de art. 129 cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041Cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
Instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente speței.
În privința determinării salariilor de bază în unitățile din sectorul bugetar, dispozițiile contractului colectiv de muncă privind salariul de bază minim brut garantat nu au aplicabilitate.
Art. 12 din Legea nr. 130/1996 care reglementează supremația legii în raport cu contractele colective de muncă, dispoziție cuprinsă și în art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010 prevăd că prin contractul colectiv de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Art. 48 alin. 3 din Legea nr. 128/1997 prevede că salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza valorii coeficientului de multiplicare 1,00 și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexele 1 și 2 care fac parte integrantă din lege.
2 al art. 48 prevede că drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Rezultă din coroborarea textelor legale menționate mai sus că în privința determinării salariilor de bază în învățământ, contractul colectiv de muncă la nivel național nu are aplicabilitate.
de bază ale personalului din învățământ sunt stabilite prin OUG nr. 8/2000, valoarea coeficientului de multiplicare 1.00 fiind reglementată anual prin ordonanțe de guvern (OUG nr. 18/2005. OG nr. 4/2006, OG nr. 11/2007, OG nr. 15/2008), iar în privința personalului contractual salariile de bază sunt stabilite prin OUG nr. 24/2000, cu modificările ulterioare.
Susținerea reclamantei că au fost ignorate prevederile art. 11 (1) și 30 (1) din Legea nr. 130/1996 și ale art. 236 (4), 241 (1), 243 (1) și (2) Codul Muncii nu poate fi primită.
În chiar cuprinsul contractului colectiv de muncă unic la nivel național, și care constituie legea părților, părțile semnatare au convenit în ce condiții acesta poate fi aplicată personalului din sectorul bugetar.
Art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prevede în ce condiții se pot încheia contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare, respectiv prin aceste contracte neputându-se negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Aceste prevederi sunt reluate chiar în cuprinsul art. 3 alin 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în art. 9 părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă prevăzând și ce măsuri trebuie luate pentru ca de aceste drepturi să beneficieze și personalul din unitățile bugetare.
Astfel, în art. 9 alin. 1, părțile au prevăzut că în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în contract pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, sindicatele și ministerele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia, iar potrivit alin. 2, părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor surse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Doar pe baza fondurilor aprobate în condițiile prevăzute de alin. 1, părțile vor putea negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la instituțiile publice.
Reclamantul nu a făcut dovada că cerințele prevăzute de art. 9 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național ar fi fost îndeplinite în ce privește personalul din învățământ.
Dispozițiile art. 41 din Constituție nu au fost ignorate.
Salariul de bază minim brut pe țară este reglementat prin Hotărâri de Guvern, pentru perioada invocată de reclamant fiind stabilit prin HG nr. 1825/21 decembrie 2006 HG nr. 1507/2007, HG nr. 1051/10.09.2008 și acest nivel al salariului de bază este respectat de actele normative care reglementează salarizarea personalului din învățământ.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, urmează a respinge recursul reclamantei ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamantul-recurent Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar din Județul T împotriva sentinței civile nr. 3512/30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții-intimați Consiliul Local F, Primarul localității F și Grădinița cu Program Normal
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. - - - - - -
GREFIER
- -
Red. /27.02. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./27.02. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
