Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 299/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 299
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 2574/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar -, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA B, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata pârâtă SC SA B, reprezentată de avocat, lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.
Avocat, pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, conform motivelor expuse în întâmpinare.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 2574/25.06.2009, a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată de reclamant si inregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr.- s-a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată intimata B la plata drepturilor salariale neacordate pentru anul 200, reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă din luna octombrie 2005, în cuantum de un salariu minim pe ramură, drept prevăzut de art. 176 din CCM la nivel de ramură, contravaloarea unei cote gaze naturale de 4000 mc, aferentă anului 2005, drept prevăzut de art. 187 din CCM la nivel de ramură, precum și la plata indemnizației de concediere în funcție de vechimea în muncă, în cuantum de 5 salarii nete, prevăzută de art. 50 alin. 1 din CCM la nivel de unitate, drepturi actualizate la data plății cu cheltuieli de judecată,
Analizind actele si lucrarile dosarului instanta constata ca prin Contractele Colective de munca la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007 se prevede in mod expres, Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie( pentru aprovizionarea de toamna - iarna ), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract. insa in conditiile si cirteriile ce se vor stabili in contractele colective de munca incheiate la nivele inferioare.
La nivelul intimatei nu s-a negociat cu sindicatul reprezentativ modul cocret de acordare al acestor suplimentari salariale, intrucit inca din anul 1997 partenerii sociali au negociat in sensul cuprinderii acestei suplimentari in salariul de baza, iar incepind cu 1.03.1998 salariatii, preluati ulterior de nu au mai fost indreptatiti sa beneficieze de adausul acordat pentru aprovizionare toamna iarna atita vreme cat, asa cum rezulta din CCM la nivel de ramura cit si din cel de la nivelul grupului-art 176 alin 6 si art 170 alin.4, suplimentarile se acorda in conditiile in care acestea nu au fost introduse in salariul de baza conform conventiei partenerilor sociali de la nivelul unitatii.
Prin Contractul Colectiv de Munca inca din anul 1997 s-a convenit ca ajutorul material reprezentand contravaloarea celor 4000 mc gaze naturale sa fie compensata, acest drept fiind astfel inclus in salariul de baza.
Astfel, dreptul la un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost inlaturat din cuprinsul CCM in mod expres fiind inclus in remuneratiile lunare incasate de catre salariati.
Mai mult decat atat executarea contractului de munca este obligatorie pentru parti, efectele sale, drepturile si obligatiile stabilite impunandu-se in mod obligatoriu pentru parti.
Referitor la capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediere, instanța constată că este neîntemeiată.
Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2005, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului, acestuia i se plătește, funcție devechimeasa, o indemnizație de concediere. acestei indemnizații redate în cuprinsul aceluiași articol suntminime, ele putând fi negociate cu (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispozițiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
În Planul Social, la pct. 4 ( Financiare), urmare a negocierilor finale, tranșele de vechime, funcție de care se acordă indemnizațiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizației se majorează. În Planul Social, însă se folosește sintagma, vechime în ", spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se folosește sintagma,vechime în muncă".
Reclamanta consideră că cele două noțiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite și, ca urmare, i se cuvine o dublă compensare pentru concediere: atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât și cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).
Instanța apreciază neîntemeiată această susținere, pentru următoarele considerente:
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2005, se stabilesc valorile minime ale indemnizației de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia și alte valori ale acesteia.
Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitate depusă de aceștia în cadrul acelei unități și, ca urmare, și măsurile de protecție negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noțiuni sunt diferite și privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
De altfel, așa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziții se completează cu cele ale Planului Social și nu adaugă la acestea.
În consecință, instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Cu privire la plata drepturilor privind aprovizionarea toamnă-iarnă, reclamantul precizează că dispozițiile art. 176 din nu crează dosar premisele acordării unui drept la suplimentarea salarială ci chiar un drept individual al fiecărui salariat la încasarea unei sume de bani cu acest titlu, acordarea drepturilor nefiind condiționate de negocierea însăși a dreptului pretins.
Cu privire la contravaloarea cotei gaze naturale, reclamantul invocă raportarea greșită la anul 2007, motivând că, chiar dacă s-ar reține că în salariul reclamanților s-a inclus contravaloarea cotei de gaze din anul 2007, dreptul acestuia îi este acordat prin ramură an de an, iar acesta diferă în funcție de prețul gazului.
În motivele de recurs privind indemnizația de concediere, reclamantul susține că instanța de fond greșit a respins capătul de cerere cu motivarea că Planul Social a fost completat de părțile contractante prin amendamente, din care reiese că voința comună a părților a fost de modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM și nu de cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.
Susține, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaților disponibilizați drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM și pentru că: aceste drepturi au fost menținute în CCM și după apariția Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri și modalități de calcul diferite, astfel încât tranșele stabilite se calculează la alin. 1 în funcție de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcție de vechimea în.
Examinând sentința recurată prin prisma dispozițiilor art. 304 ind.1 Pr.Civ. cât și a motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de recurs, referitor la plata drepturilor suplimentare pentru aprovizionare toamnă-iarnă, Curtea apreciază soluția instanței de fond corectă sub acest capăt de cerere.
Astfel, potrivit art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze: " Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".
Prin alin.6 se prevede:"Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".
Dispoziții similare există și în art.170 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din industria petrolieră.
Intimata pârâtă a preluat prin transfer în 2002-2003 personalul de la fosta sucursală " " Ba S NP, iar anterior acestei perioade în contractul colectiv de muncă la nivelul SC 1998 s- prevăzut prin art.168 alin.2 " Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază", conform telexului 2412/1998.
In cuprinsul acestuia s-a menționat că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă.
În condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, cu începere din 1998, se constată că a fost îndeplinită condiția de la art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Cu privire la al doilea motiv de recurs referitor la plata contravalorii a 4000 mc gaze naturale reprezentând ajutor gaze, Curtea apreciază soluția instanței de fond corectă și sub acest capăt de cerere.
Astfel, potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de RA ( fila 16 dosar recurs), rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între RA și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.
Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 ( filele 16 verso și 17 dosar recurs) rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.
Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.
Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.
Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
În aceste condiții sunt apreciate ca întemeiate criticile recurentei în ceea ce privește fondul cauzei.
Cu privire la capătul de cerere privind plata indemnizației de concediere, Curtea constată soluția primei instanțe ca fiind corectă și sub acest aspect.
Potrivit art.50 din CCM, încheiat între SA și salariați, reprezentați de pentru anul 2005, la concedierile individuale din motivare care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestora indemnizație minimă de concediere: de la 0 - 3 ani - 1,5 salarii medii nete; 3 - 10 ani - 3 salarii medii nete; peste 10 ani - 5 salarii medii nete.
În cazul concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă.
acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu.
4 al articolului arată că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează prevederile planului social însușit de părți, astfel reținându-se că acestea doar se completează și nu adaugă în plus la textul de lege vizat.
Față de considerentele arătate mai sus, se constată că prin inserarea acestui articol în CCM, s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile.
Fiind, însă, un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul aceleiași unități și ca urmare, și măsurile de protecție negociate privesc decât această activitate.
A interpreta că cele două noțiuni sunt distincte și privesc vechimea în muncă în general, conform art.50 din CCM, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
Un argument în plus în acest sens îl constituie faptul că, în la Planul Social din 09 ianuarie 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlul de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordată se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, aceleași părți înțelegând să lămurească același aspect și prin l la Planul Social din 13 septembrie 2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Pentru considerentele sus-menționate și având în vedere și dispozițiile art. 312alin. 1.Pr.Civ. Curtea va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 2574/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar -, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud. MP
.Red. DO/-
Judecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea
