Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3500/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3500
Ședința publică de la 28 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier - -
*******************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta SC SA, împotriva sentinței nr. 5199 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, cu delegație de substituire pentru avocat, lipsind intimații reclamanți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta pârâtă SC SA, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că la data de 24 iunie 2008, petiționarii, și au formulat cerere de chemare în judecată a intimata SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată intimata la plata drepturilor salariale cuvenite în funcție de vechimea în muncă, conform art.50 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă, precum și la plata diferenței dintre sumele reprezentând plățile compensatorii acordate și cele cuvenite conform, Planului Social", sume actualizate la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, au arătat petenții că au fost salariații intimatei, așa cum rezultă din carnetele de muncă și a deciziilor de încetare contractelor de muncă.
Ca urmare a încetării raporturilor de muncă trebuiau să primească toate drepturile salariale cuvenite în baza contractului colectiv de muncă valabil la nivelul societății, nerespectând pct. 4 din Polanul Social și conform art. 50 alin. 1 din CCM-
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune conform art. 283 alin.1 lit. e din Codul Muncii, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii, motivând în esență că petentul a primit o indemnizație de concediere ținând cont de vechimea în cadrul calculată conform dispozițiilor Planului Social, completat prin amendamentul din data de 09.01.2006.S-a arătat că cele două categorii de măsuri nu pot fi cumulate (respectiv planul social și art. 50 din CCM).Că atât planul social cât și amendamentele la acesta reprezentând " legea părților ".
Prin sentința civilă nr. 5199 din 08.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimata
S-a admis acțiunea formulată de petenții, și, în contradictoriu cu intimata
A fost obligată intimata SC "" SA la plata diferenței dintre indemnizația de concediere reprezentând 15 salarii medii brute din la nivelul anului 2005 și cea reprezentând 15 salarii medii brute din acordate la data concedierii, precum și contravaloarea a 4 salarii medii nete pe unitate cuvenite și neacordate conform CCM la desfacerea contractului individual de muncă, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
Analizând acțiunea, în raport de actele depuse la dosar și de dispozițiile legale aplicabile, instanța reținut și constatat următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că, sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective și individuale de muncă), sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit."c" din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani și nu aceleia invocată de intimată și prevăzută de art. 283 alin. 1lit."e" Codul Muncii.
Pe fond a reținut că petenții au fost concediați în temeiul art.65 si art. 66 din Codul Muncii, ca urmare a reorganizării activității Zonei G conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al din data de 07.06.2005 si 09.08.2005.
In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat de altfel și de intimată în preambulul deciziei de concediere (fila 4 din dosar ), angajații disponibilizați erau îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere calculate conform art. 50 din CCM-art.6 din decizia mai sus amintită.
Conform art. 50 din Contractul Colectiv de munca pe anul 2007 al, " la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minima de concediere".
Se menționează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Conform adresei nr.504/11.06.2007(fila 13), începând cu data de 01.06.2007 în cadrul structurilor teritoriale conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între și conducerea, se va aplica cuantumul de 2000 lei RON pentru salariul mediu brut.
Conform Planului Social sus mentionat, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Petenții însă au beneficiat de plăți compensatorii calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2006, iar decizia de concediere a fost emisa în 2005..
Potrivit art.7 si 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.
Potrivit art. 243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neindeplinirea obligatiilor asumate atrage raspunderea partilor cares se fac vinovate de aceasta.
Nu poate fi reținută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente( semnate de ambele părți,de altfel ) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau inlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin.4 din CCM/2007" prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuși de părți."
Împotriva sentinței declarat recurs pârâta SC"" SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de petenți a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată petenților a fost calculată în conformitate cu dispozițiile Planului Social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale Planului Social și ale sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.
Un ultim motiv de recurs se referă la faptul că greșit instanța arătat că indemnizația de concediere trebuia calculată pe baza salariului mediu pe anul 2004.
Arată că raporturile de muncă ale petenților cu intimata au încetat în anul 2005, ca urmare a reorganizării activității zonei G, și la data concedierii nu era aplicabil Amendamentul nr. 1 la Planul Social în vigoare la data de 19.01.2006.
Acesta prevede la pct. 4 că "salariul mediu brut pe care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere".
Rezultă că, în speță, petenții finind concediați în anul 2005, salariul mediu brut care va fi luat în considerare pentru stabilirea indemnizației de concediere va fi cel din anul 2004 și nu cel din 2005, cum greși a stabilit instanța.
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul Muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul Muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul Muncii acestei categorii de salariați, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta SC SA, formulat de pârâta SC SA, împotriva sentinței nr. 5199 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții,.
Modifică sentința.
Respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red. Jud.
3 ex/IE/09.06.2009
fond:
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Carmen Tomescu
