Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3726/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr- (Număr în format vechi 1062/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR.3726/

Ședința publică de la 25 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta

JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol fiind, soluționarea recursurilor formulate de către: UL SANITAS S, G, împotriva sentinței civile nr.1044/F din data de 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI I, având ca obiect drepturi bănești.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18.05.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea recurenților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 25.05.2009, hotărând următoarele:

CURTEA

Prin cererea inregistrata la data de 05.11.2008 pe rolul Tribunalului Ialomița - sub nr-, reclamanții Sindicatul Sanitas S, in calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, G,
, HG, Lapte, și scu, au chemat in judecata pe parata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului I, pentru ca prin hotărârea judecătoreasca ce se va pronunța in cauza instanța sa dispună obligarea pârâtei la plata sporului de 100%, prevazut de art.90 din Contractul colectiv de munca, începând cu luna decembrie 2007, pentru orele prestate în zilele de sâmbăta, duminica, sărbători legale și în alte zile in care, conform legii, nu se lucrează si plata sporului de 100% prevăzut de Anexa nr. 5.2 lit.A pct.2 și 3 din CCM,începând cu decembrie 2007, obligarea paratei la actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la nașterea dreptului pana la data plații efective si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civilă nr.1044F/16.12.2008 Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a respins ca neîntemeiata cererea formulata de Sindicatul Sanitas S pentru membrii de sindicat mentionati mai sus, in contradictoriu cu parata Direcția Generala de Asistență Socială si Protecția Copilului

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Reclamanții sunt salariați cu contract de munca in cadrul paratei DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI I si au solicitat obligarea acesteia la respectarea dispozițiilor Contractului Colectiv de Munca, ce prevăd acordarea pentru orele prestate in zilele de sâmbăta, duminica, de sărbători legale si in alte zile in care potrivit legii nu se lucrează un spor de 100% si a unui spor de 75%-100% acordat personalului care lucrează in centrele de recuperare si reabilitare a persoanelor cu handicap si pentru persoanele care lucrează in centre de plasament.

Din dispoziția nr.314 din 18.03.2008 emisa de parata DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI I rezulta ca angajații acesteia care lucrează in zilele de sâmbăta si duminica si in alte zile in care, conform legii, nu se lucrează, vor primi pe langa sporul de 30% inca un spor de 20%, in total un spor de 50%, incepand cu luna martie 2008.

La baza emiterii dispoziției nr.314 din 18.03.2008 a stat procesul verbal nr.3886 din 18.03.2008, depus la dosarul cauzei, filele 30-32, privind negocierea contractului colectiv de munca la nivel național, pentru unitățile de asistenta sociala, pentru perioada 2007-2009, intre conducerea paratei si reprezentanții sindicatului Sanitas, stabilindu-se acordarea in total a unui spor de 50% pentru personalul care lucrează in zilele de sâmbăta si duminica si in alte zile, in care conform legii nu se lucrează si 3 zile de concediu de odihna suplimentar celor care lucrează direct cu bătrânii sau copiii internați sau institutionalizati.

Potrivit art.132 alin 1,2 si 3 din Codul Muncii:" 1) săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.

În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

în situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă."

Potrivit art.136 din Codul Muncii: "Prevederile art. 134 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității".

Articolul 137 alin 1 din Codul Muncii prevede:" Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 135, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 136 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile."

Din prevederile art. 103 alin.2 din CCM la nivelul unităților de asistenta sociala pe perioada 2007-2009 rezulta ca personalului care isi desfășoară activitatea in zilele de sâmbăta, duminica si sărbători legale i se asigura repausul săptămânal in alte zile in cursul săptămânii următoare.

Totodată potrivit art. 114 alin2 din CCM la nivelul unităților de asistenta sociala pe perioada 2007-2009 părțile semnatare, respectiv sindicatul reclamant si parata, recunosc, de comun acord, ca activitatea prestata sâmbăta, duminica și in alte zile in care potrivit legii, nu se lucrează, asigura continuitatea activităților de asistenta sociala.

Coroborând intreg materialul probator si având in vedere dispozițiile legale incidente in cauza tribunalul apreciază ca in raport de specificul unității parate, zilele de sâmbăta, duminica si in alte zile in care potrivit legii, nu se lucreaza, sunt zile care fac parte din programul normal de lucru al personalului care isi desfășoară activitatea in cadrul DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI I, parata prin acordarea unui spor de 50% potrivit dispoziției nr.314 din 18.03.2008 a procedat la respectarea normelor legale in domeniu.

Situație de care solicitarea reclamanților referitoare la obligarea pârâtei la plata sporului de 100%, prevazut de art.90 din Contractul colectiv de munca, începând cu luna decembrie 2007, pentru orele prestate în zilele de sâmbăta, duminica, sărbători legale și în alte zile care conform legii nu se lucrează, este privita de instanța ca neîntemeiata, urmând aor espinge.

Cat privește capătul de cerere privind obligarea paratei la plata sporului de 100% prevăzut de Anexa nr. 5.2 lit. A pct.2 și 3 din CCM, incepand cu decembrie 2007, il apreciază ca neîntemeiat având in vedere ca centrele din subordinea paratei nu intra in categoria unităților in care personalul isi desfășoară activitatea in condiții deosebit de periculoase, acestea fiind centre in care se desfășoară activități in condiții deosebite, aplicandu-se, deci, dispozițiile Anexei 5.3 a CCM, care prevăd acordarea unui spor de 20%-25%, reclamanții din prezenta cauza beneficiind de un spor de 20% pentru condiții deosebite.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat recurentul-reclamant Sindicatul Sanitas S,criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

- Contractul Colectiv de Muncă are caracter obligatoriu conform legislației românești și europene, recurentii citand in acest sens dispozitiile art. 41 din Constitutia Romaniei, art. 10 din HG nr. 281/1993, art. 132, art. 40, art. 90, art. 161, art. 162, art. 243, art. 156 alin. 2, art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii.

In ceea ce privește procesul verbal incheiat in 06.02.2008 si iregistrat cu nr. 3886 din 18.03.2008 (inregistrat dupa o luna J de la incheiere) invocat de intimata in apărare, este de menționat ca salariații reprezentati de sindicat nu au fost de acord cu diminuarea drepturilor negociate la nivel de unități de asistenta sociala (de fapt nici nu este posibila o astfel de situație pentru ca legea o interzice) si poate fi considerat o tranzacție prin care se diminuează drepturile recunoscute de ea in sensul art. 38 din Codul Muncii, daca se interpretează in sensul retinut de instanța de judecata a fondului.

Totodata, recurentii au mai invocat prevederile Legii nr. 130/1996 privind contractele colective de munca.

In privinta sporului de 75-100% anexa 5.2 din contractul colectiv de munca la nivelul unităților de asistenta sociala pe anii 2007-2009, nr. 591/2007, recurentii arata ca hotărârea instanței incalca atat prevederile Contractului colectiv de munca aplicabil (menținând acordarea sporului de 20% in conformitate ou prevederile Anexei 5.3 pentru personalul care este încadrat doar la Anexa 5.2) cat si prevederile nr.HG 281/1993, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, art. 8, care prevede ca pentru condiții deosebit de periculoase, cuantumul sporului este de 50-100% din salariul de bază.

Dupa decizia conducerii DGASPC (intarita de instanța) este absolut firesc ca, de-a valma, personalul (contabil, secretar, inspector personal, sef birou etc.) sa primească același spor ca personalul de specialitate medico-sanitar si auxiliar sanitar care îngrijesc copii sau adulți cu handicap fizic si psihic sever, imobilizați 100%, fara discernământ etc.

In sustinerea acestei critici recurentii au invocat prevederile art. 41 alin. 2 din Constitutia Romaniei si ale art. 8 din HG nr. 281/1993.

Contractul colectiv de munca prevede in anexa nr. 5.2. locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase.

Salariații membrii de sindicat, reclamanți in prezenta cauza, se incadreaza numai in anexa 5.2. corespunzător condițiilor deosebit de periculoase unde este prevăzut un spor de 75% - 100% din salariul de paza. Nu poate fi primita argumentația intimatei, acceptata de instanța fondului, respectiv ca s-ar incadra in anexa nr. 5.3. deoarece se poate observa ca in aceasta anexa nu sunt cuprinse centrele de ingrijire si asistenta, centrele de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap, centre de plasament care găzduiesc si îngrijesc copii sau adulți cu handicap.

Intimata parata Iaf ormulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei instantei de fond, ca fiind legala si temeinica.

Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca recursul este nefondat, urmand a fi respins.

In sustinerea pretentiilor lor recurentii invoca prevederile CCM la nivelul unităților de asistenta sociala pe perioada 2007-2009.

Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 contractele colective de munca se pot incheia si pentru salariatii institutiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale, iar conform art. 8 din acelasi act normativ, clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai in limitele si conditiile prevazute de prezenta lege.

In ceea ce priveste sporul de 100% solicitat de recurenti pentru orele prestate în zilele de sâmbăta si duminica, sau in celelalte zile in care, conform legii, nu se lucreaza, pretentia acestora este neintemeiata, intrucat art. 90 din Contractul colectiv de munca la nivelul unitatilor de asistenta sociala pe perioada 2007-2009 transpune o prevedere legala deja existenta in HG nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitatile bugetare, si care nu este incidenta in speta de.

Conform art. 9 alin. 1 din HG nr. 281/1993, mentionat anterior, orele prestate peste durata normala a timpului de lucru de catre personalul incadrat in functii de executie se compenseaza cu timp liber corespunzator. Daca munca astfel prestata nu a putut fi compensata cu timp liber corespunzator, orele suplimentare se vor salariza cu un spor din salariul de baza, astfel:

a)50% din salariul de baza pentru primele doua ore de depasire a duratei normale a zilei de lucru;

b)100% din salariul de baza pentru orele urmatoare. Cu spor de

100% se platesc si orele lucrate in zilele de repaus saptamanal sau in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare, nu se lucreaza.

Consideram ca aceasta este ipoteza vizata de art. 90 din Contractul colectiv de munca la nivelul unitatilor de asistenta sociala pe perioada 2007-2009 si ca aceasta dispozitie nu este incidenta in speta. Aceasta intrucat recurentii reclamanti nu au pretins ca ar fi prestat aceste ore de munca in afara programului normal de lucru, ci in cadrul programului obisnuit de 40-48 de ore pe saptamana, organizat in schimburi.

Or, pentru aceasta situatie, in care orele lucrate sambata, duminica sau in zilele de sarbatori legale, se inscriu in cadrul programului normal de 40-48 de ore pe saptamana, se aplica prevederile art. 10 din HG nr. 281/1993, conform carora "munca prestata in unitatile sanitare, de asistenta sociala si de ocrotire, precum si in unitatile vamale in sambata libera, in ziua de duminica sau in zilele de sarbatori legale, in cadrul schimbului normal de lucru, in vederea asigurarii asistentei medicale de urgenta sau a continuitatii activitatii unitatilor vamale, se plateste cu un spor de pana la 100% din salariul de baza si se aproba de conducatorul unitatii. Munca astfel prestata si platita in conditiile de mai sus nu se compenseaza si cu timp liber corespunzator".

In speta, dispozitiile art. 10 din HG nr. 281/1993, singurele aplicabile in cazul recurentilor, au fost respectate de catre intimata parata, astfel cum in mod corect a retinut si prima instanta.

Astfel, din dispoziția nr.314 din 18.03.2008 emisa de parata Direcția Generală de Asistență Socială si Protecția Copilului I rezulta ca angajații acesteia care lucrează in zilele de sâmbăta si duminica si in alte zile in care, conform legii, nu se lucrează, primesc pe langa sporul de 30% inca un spor de 20%, in total un spor de 50%, incepand cu luna martie 2008.

In ceea ce priveste sporul de 100% prevăzut de Anexa nr. 5.2 lit. A pct.2 și 3 din CCM, incepand cu decembrie 2007, Curtea considera ca si sub acest aspect sentinta recurata este legala.

In considerarea aceluiasi rationament expus anterior (art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, care interzice in mod imperativ posibilitatea de a negocia, in sectorul bugetar, contracte colective de munca prin care sa se acorde drepturi in alta modalitate decat cea prevazuta prin dispozitiile legale specifice), apreciem ca si in cazul sporului pentru conditii deosebite sau periculoase este corecta solutia primei instante.

Aceasta intrucat art. 8 din HG nr. 281/1993, prevede un spor de pana la 15% pentru conditii periculoase, vatamatoare sau deosebite, mai mic decat cel de care recurentii deja beneficiaza. In consecinta, este lipsita de relevanta incadrarea unitatilor de asistenta sociala in care functioneaza recurentii in categoria celor mentionate in Anexa nr. 5.2 sau 5.3, dat fiind faptul ca marimea sporului este deja determinata prin act normativ.

de aceste considerente de fapt si de drept, in baza art. 312 proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant- UL SANITAS S pentru membrii de sindicat:, G, U, și, in contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI I, împotriva sentinței civile nr.1044F/16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr-,

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A

GREFIER

Red.:

Dact.:

2 ex.

23.06.2009

Jud.fond:

Președinte:Enache Daniela Georgeta
Judecători:Enache Daniela Georgeta, Silvia Georgiana Ignat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3726/2009. Curtea de Apel Bucuresti