Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 38/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.38
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Irginia Filipescu V-- -
GREFIER -- -
-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de recurenții, G, și G, împotriva sentinței civile nr.1201/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI - PRIN PRIMAR, COMUNA - PRIN PRIMAR, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9.01.2009 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 13.01.2009.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1201/08.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, G, și, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local și Comuna reprezentați de Primarul comunei, jud.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 25.06.2008, reclamanții, G, au solicitat obligarea pârâtei Comuna, județul G prin Primarul comunei, în calitate de angajator și ordonator principal de credite la:
- alocarea, calcularea și plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, retroactiv, începând cu data de 01.01.2004 și, în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, în funcție de perioada lucrată de fiecare;
- actualizarea acestor sume cu rata inflației de la data scadenței și până la efectuarea plății efective;
- obligarea pârâtului, Primarul com., să dispună consemnarea în carnetele de muncă a acestor drepturi începând cu 01.01.2004.
În motivarea cererii au arătat reclamanții că potrivit dispozițiilor pct. 9 din Ordinul nr. 496/2003 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Punctul 31.1 din același ordin arată că prinpersonal civil, în sensul prezentului ordin se înțelege funcționarii publici și personalul contractul din
Potrivit Ordinului nr. 496/2003 al s-a urmărit ca în rândul personalului care beneficiază de sporul de dispozitiv să fie cuprins și personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial al tuturor salariaților din cadrul aceleiași autorități.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999 cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariile de bază".
Ordinul nr. 496/28.07.2008 definește personalul civil ca fiind funcționarii publici și personalul contractual din MIRA, personal ce beneficiază de dreptul prevăzut la art. 13 din Legea nr. 138/1999 și de drepturile prevăzute de reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.
Pârâta, comuna, a solicitat prin întâmpinare admiterea acțiunii având în vedere și practica instanțelor constantă în sensul admiterii acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că cererea este nefondată pentru următoarele motive:
Legea 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin Ordinul nr.496/2003 s-a prevăzut acordarea indemnizației de dispozitiv acordată de Legea 138/1999 și personalului civil din domeniul administrației publice.
Tribunalul nu poate ignora enumerarea limitativă din Legea 138/1999 care se referă doar la personalul civil care-și desfășoară activitatea în instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională și faptul că Ordinul nr.496/2003 al nu putea adăuga la lege și nu putea acorda drepturi neprevăzute de actul normativ cu valoare superioară. Ordinul mai sus menționat cel mult putea explicita aplicarea efectivă a dispozițiilor din Legea nr.138/1999 și în nici un caz nu putea extinde categoriile personalului beneficiar al indemnizației de dispozitiv.Ca urmare în condițiile în care se refuză acordarea indemnizației de dispozitiv de către emitentul Ordinului nr.496/2003,reclamanții nu pot beneficia de soluționarea favorabilă a cererii lor.
Din modul în care este motivată cererea de chemare în judecată se reține că reclamanții invocă incidental existența unei discriminări salariale în raport de angajații civili din cadrul instituțiilor publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională,care aparțin din punctul de vedere al reclamanților aceluiași minister.
Prin dispozițiile art. 21 din OG nr. 137/2000, se stabilește ca persoana care se consideră discriminată, poate formula acțiune privind acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, care are drept scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului ori a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Pentru a ne găsi în situația unei fapte de discriminare, trebuie să avem două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Curtea Europeană a apreciat că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicabile.
Potrivit acestor principii, s-au constatat următoarele:
Salarizarea personalului din sistemul administrației publice și stabilirea drepturilor de care acesta beneficiază, este reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal.
În acest sens, potrivit disp. OUG nr. 123/2003 și OUG 24/2004, personalul contractual din sectorul bugetar primește salariul de bază,sporurile și celelalte drepturi salariale prevăzute prin dispoziții speciale.
Dispozițiile OG nr. 137/2000, prevăd că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul acestui articol, privește persoanele aflate în situații comparabile.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale personalului civil din cadrul administrației publice locale față de cele pe care le are personalul civil din carul precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între cele două categorii profesionale.
Modalitatea de salarizare a reclamanților este distinctă de cea reglementată pentru personalul civil din cadrul care este motivată de locul și rolul în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii profesionale, precum și de raporturile de comandă în care se află personalul civil din cadrul instituțiilor enumerate de legea 138/1999. Pe de altă parte nu se poate reține că lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați presupune plasarea într-o situație discriminatorie. Situația reclamanților nu este comparabilă cu cea a personalului civil din cadrul în raport de care reclamanții se consideră prejudiciați.
Față de aceste considerente, instanța a respins ca nefondată acțiunea cu ambele capete de cerere.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții, G, și G considerând-o nelegală pentru următoarele motive:
Nulitatea hotărârii rezultând din încălcarea dispozițiilor art.13 din Legea nr.138/1999, Ordinul MAI nr.496/2003, Legea nr.188/1999, OUG nr.63/2003 și art.304 pct.1-5 pr.civilă.
Au invederat faptul că având calitatea de personal contractual în cadrul Primăriei au dreptul la indemnizația de dispozitiv reprezentând 25% la salariul de bază lunar.
În acest sens Ordinul MAI nr.496/2003 nu adaugă la lege ci explicitează prevederile art.13 din Legea nr.138/1999, privind înțelesul noțiunii de " personal civil" în referire la funcționarii și personalul contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Dispozițiile OUG nr.123/2003 și ale OUG nr.24/2004 nu exclud acordarea unor asemenea drepturi salariale prevăzute de dispoziții speciale.
instanței este una subiectivă situația fiind comparabilă cu a altor instituții, iar faptul respingerii acordării indemnizației de dispozitiv ar însemna chiar discriminare între personalul aceluiași minister.
A invocat în acest sens practica judiciară în materie.
Un alt motiv de recurs este cel potrivit căruia instanța de fond nu s-a pronunțat în ceea ce-l privește pe reclamantul G deși acest a fost parte în proces, solicitând pentru acest motiv casarea cu trimitere spre rejudecare.
Examinând recursul astfel declarat de reclamanți pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041pr.civilă curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Ordinul nr.496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor modifică și completează Ordinul nr.275/2002 al Ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii, cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr.1, care, conform art.64 din Legea nr.138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.
Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii dat în aplicarea acesteia, și nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare a legii astfel cum este circumscrisă în art.1 al acesteia.
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, " Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le aplicabile și prevederile Ordinului nr.275/2002 completat prin Ordinul nr.496/2003 și anume: personalul militar; personalul civil contractual, personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate, clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr.275/2002 al Ministerului d e Interne prin Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Prin acest din urmă ordin, s-a statuat: " După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut: " 9.2 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice."
Problema care se pune este dacă această mențiune vizează și pe recurenții reclamanți reprezentând personal civil din cadrul administrației publice locale, respectiv Primăria comunei, județul
Din art.13 al Legii nr.138/1999, în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului, reiese că de această indemnizație beneficiază atât militarii cât și personalul civil; " Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Interpretarea legii trebuie raportată la sfera generală de reglementare a Legii nr.138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi, astfel cum sunt menționate în art.1.
În ceea ce privește completarea adusă prin pct.9.2 introdus prin Ordinul nr.496/2003, curtea reține că, pentru a se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, referirea la personalul civil din administrația publică se referă la personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Or, reclamanții sunt angajați în cadrul Primăriei comunei iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, astfel că reglementările art.13 din Legea nr.138/1999 și ale art.9.2 din Ordinul nr.275/2002 modificat prin Ordinul nr.496/2003 nu le sunt aplicabile.
Nu se poate reține discriminarea în sensul OG nr.137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați funcționarii publici.
Practica judiciară depusă la dosar este reprezentată de sentințe pronunțate de către tribunale și nu pot fi obligatorii pentru Curtea de Apel.
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată la data de 6.12.2007 în cauza Beian împotriva României, a precizat faptul că, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței revine instanței supreme.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de reclamantul G, se constată că în fața primei instanțe participarea sa în proces a fost asigurată prin reprezentant ales av., conform listei și împuternicirii avocațiale depusă la dosar ( filele 4-6 dosar fond).
Așadar, exercitarea drepturilor procesuale și reprezentarea în judecată s-au realizat prin mandatar în condițiile art.68 al.1 pr. civilă iar faptul nemenționării numelui reclamantului în dispozitivul hotărârii pronunțate de instanța de fond nu constituie o cauză de nulitate a acesteia, în sensul neobservării formelor și procedurilor legale.
Din conținutul minutei aflată în dosar( fila 1 dosar fond) rezultă că acțiunea formulată a fost respinsă ca nefondată, deci și față de reclamantul
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 pr.civ. va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G, și G împotriva sentinței civile nr.1201/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții, G, și G, împotriva sentinței civile nr.1201/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/23.02.2009
FOND: -
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Benone Fuică, Irginia Filipescu
