Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 399/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 399/R/2010
Ședința publică din 22 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - SA împotriva sentinței civile nr. 37 din 12 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțate în dosar nr-, privind și pe reclamanții intimați, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamanților intimați, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că, prin Decizia nr.
1381 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Curtea Constituțională s-a respins, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii invocată de pârâta intimată - SA.
Reprezentantul reclamanților intimați depune la dosar note de ședință și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, susținând pe larg notele de ședință depuse la dosar. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
La data de 12.01.2009, prin sentința civilă nr. 37/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta B și, în consecință, pârâta a fost obligată să achite fiecărui reclamant suma de 550 lei reprezentând suplimentarea drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă aferentă anului 2006.
Pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepțiile invocate de pârâtă, acestea au fost respinse, având în vedere, în primul rând, prevederile art. 283, lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În al doilea rând, instanța a reținut calitatea procesuală activă a reclamanților, ca foști angajați ai pârâtei care solicită plata unor drepturi salariale neacordate.
Reclamanții au fost angajații pârâtei, având funcții diferite în cadrul, fiind concediați în cursul anului 2006 și 2007. Din analiza carnetelor de muncă depuse rezultă că reclamanții au fost concediați în perioada 02 - 30.11.2006 și 23.02.2007- 01.08.2007.
Conform Contractului Colectiv de Muncă nr. 288 din 15 februarie 2006 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006, respectiv dispozițiile art. 176 din acesta, prevede la alin. 1-3 că "u ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă. (2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract. (3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.
Nu pot fi primite susținerile pârâtei, conform cărora respectivele drepturi salariale ar fi fost introduse în salariu, contractul colectiv de muncă implicând o negociere colectivă, fiind convenția încheiată în formă scrisă intre angajator sau organizația patronală pe de o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, părți care, în cazul când respectivele drepturi salariale ar fi fost introduse anterior în salariu, nu ar mai fi menționat acordarea acestora. Mai mult, conform art. 244 din Codul muncii, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Astfel, deși legal exista posibilitatea ca părțile să înlăture dispozițiile art. 176 din CCM, cu ocazia negocierilor, acestea au omis să o facă.
Pârâta nu a dovedit faptul că majorările salariale invocate nu au fost indexări anuale ale salariilor potrivit negocierilor cu organizațiile sindicale, ci introducerea respectivelor suplimentări a drepturilor salariale u ocazia unor evenimente anuale în salarii.
Potrivit dispozițiilor art. 239. muncii, prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală, iar conform art. 243 muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Instanța a reținut că acțiunea reclamanților privind plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă pe anii 2006 și 2007, conform art. 176 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, este întemeiată în parte, respectiv doar pentru anul 2006, deoarece, la momentul la care trebuiau acordate drepturile salariale pe anul 2007, reclamanții nu mai erau angajații pârâtei.
Instanța a mai reținut că, potrivit prevederilor art. 176 alin.4 din respectivul contract colectiv, "cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adausuri, vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete care se acordă". Din aceste prevederi legale reiese faptul că respectivele adausuri salariale se acordă doar angajaților, astfel că instanța a admis în parte acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâta
În termen legal, pârâta - SA - Membru Grup, a formulat recurs, solicitând suspendarea executării sentinței atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei, admiterea recursului, casarea sentinței și transmiterea cauzei spre competenta soluționare la Tribunalului București;, iar în secundar, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată și cu privire la capetele de cerere care au fost admise de prima instanță, respectiv acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă aferente anilor 2005-2007, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurilor judiciare din fața instanței de fond și de recurs.
Recurenta consideră că este incidentă excepția necompetenței teritoriale a primei instanțe, apreciind că art. 298 alin.2 ultima teză Codul muncii nu a abrogat art. 72 din Legea nr. 168/1999, care stabilește competența de soluționarea a conflictelor de drepturi în favoarea instanței în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
În acest sens, pârâta a apreciat că abrogarea implicită nu este posibilă în raport de dispozițiile art. 62 și 63 din Legea nr. 24/2000.În motivarea recursului, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținându-se că dreptul pretins și reglementat în capitolul referitor la protecția socială a salariatului din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este supus termenului de prescripție de 6 luni conform art.281 alin.1 lit. e Codul muncii.
S-a invocat excepția lipsei calității procesuale active motivată de inexistența dreptului subiectiv pretins de reclamanți, sens în care s-a arătat că absența negocierilor patronat sindicat cu privire la cuantumul acestui drept dovedește includerea sa în salariul de bată.
În fine, s-a susținut că reclamanții tind să se îmbogățească fără justă cauză prin solicitarea unor drepturi care le-au fost acordate anterior.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta - SA ca nefondatpentru următoarele considerente:
Întrucât, conform art. 137.proc.civ. excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea.
Art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, "În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca", dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul munciia reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamanților a fost înregistrată în 30.09.2008 și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2005, 2006, 2007, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.
De asemenea, sub aspectul competenței teritoriale, Curtea constată că art. 72 din Legea nr. 168/1999 a fost abrogat implicit prin art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii, coroborat cu art. 284 alin. 2 din același act normativ.
În acest sens, Curtea observă că, deși Codul muncii reprezintă cadrul normativ general în materia dreptului muncii, cuprinde și norme speciale de procedură referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi, cum sunt capitolul II și III din Titlul XII, ceea ce semnifică egalitatea forței ierarhice a celor două norme, precum și valabilitatea doar a normei ulterioare, deoarece tratează strict aceleași probleme, iar paralelismele legale nu sunt posibile
În privința fondului, Curtea constată că art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la sub nr. 53346/06/25.04.2000, prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.430/20.02.2005 și CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la sub nr. 288/02/15.02.2006 a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 397/12.02.2007 pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 176, că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaus, în sumă fixă cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, fiecare adaus fiind în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor acestui contract.
Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de "" există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali SA și, aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamanți, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.176 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
În consecință, reclamanții sunt îndreptățiți să primească drepturile bănești solicitate.
Pârâta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997. Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru anul 2006.
Pârâta nu a probat nici faptul că începând cu data de 1.06.1997 suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art.168 alin.3 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "", întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens, așa cum prevedea chiar textul art.168 alin.3, din CCM la nivel pentru anul 1997.
Având în vedere dispozițiile art.287 din Codul muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă solicitate de reclamanți, în calitate de angajați și la data promovării acțiunii, Curtea constată că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
Actul adițional din 2008 la contractul colectiv de muncă nu poate produce efecte pentru o perioadă anterioară încheierii sale, decât cu încălcarea principiului neretroactivității care este aplicabil și în privința clauzelor interpretative din contractul colectiv de muncă.
În acest sens, art. 31 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește că:
"(1) Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
(2) Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează șidevin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților."
Așadar, nu există un temei legal pentru întinderea efectelor acestei clauze contractuale asupra unei perioade anterioare încheierii actului adițional.
Curtea observă, de asemenea, că motivele de recurs referitoare la excepția lipsei calității procesuale active și la îmbogățirea fără justă cauză a reclamanților sunt bazate tot pe considerente asupra fondului cauzei.
Astfel, pe de o parte este evidentă calitatea reclamanților de salariați ai pârâtei, ceea ce le conferă legitimare procesuală în acțiunea având ca obiect plata unor drepturi salariale, iar pe de altă parte realizarea unei îmbogățiri fără justă cauză implică un beneficiu necuvenit reclamanților, aspect însă nefondat, după cum s-a arătat anterior.
În ceea ce privește cererea de suspendare a sentinței, formulate în temeiul art. 300 al. 2 și 3 Cod de procedură civilă, Curtea consideră că aceasta a rămas fără obiect, întrucât recursul a fost soluționat.
Pentru considerentele expuse anterior, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) proc.civ. Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă, care, în temeiul art. 274.pr.civ. va fi obligată să plătească reclamanților suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 37 din 12.01.2009 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimaților, suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.DG/dact.MM
22ex./26.02.2010
Jud.fond: /
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
