Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 428/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 428
Ședința publică din 27 februarie 2009
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR: Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Teatrul de Stat T împotriva sentinței civile nr. 3821/4.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, G, ta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții intimați, avocat, lipsă fiind pârâtul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 25 februarie 2009; mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii aceleiași zile care face parte integrantă din prezenta decizie, când pronunțarea s-a amânat pentru data de 27 februarie 2009.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 3821/PI/4.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, G, ta, și a fost obligat pârâtul Teatrul de Stat T să plătească fiecărui reclamant contravaloarea sporului de fidelitate în procent de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta, începând cu data de 08.04.2006 și până la pronunțarea sentinței.
Tribunalul a reținut că subiecții procesuali inițiatori ai demersului judiciar sunt angajați ai pârâtului, cu contract de muncă, beneficiind de prevederile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de - cultură pe anii 2006-2008, care la art. 45 lit. f prevede că "personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre instituțiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15 din salariul de bază".
Prima instanță a arătat că reclamanții sunt îndreptățiți la revendicarea drepturilor solicitate, având în vedere că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta, conform art. 243 alin. 1 și alin. 2 Codul muncii, iar Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de - cultură pe anii 2006-2008 are între partenerii sociali și Ministerul Culturii și cultelor, în structura organizatorică și funcțională a acestuia incluzându-se și Teatrul de Stat
S-a mai reținut că în materia legislației muncii, Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură - cultură pe anii 2006-2008, reprezintă un izvor de drept și, prin urmare, dispozițiile sale produc efecte juridice directe în sfera drepturilor și obligațiilor părților contractului individual de muncă, chiar dacă menționatele prevederi nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă.
La salariile de bază stabilite se pot adăuga premii, stimulente, precum și alte sporuri prevăzute de lege sau în contractul colectiv de muncă în limitele bugetului aprobat, conform dispozițiilor art. 151din OG nr. 21/2007, iar apărarea pârâtei, în sensul necuprinderii acestor sporuri în limitele bugetului aprobat, a fost considerată de prima instanță ca irelevantă, de vreme ce reclamanții sunt îndreptățiți la drepturile solicitate.
S-a reținut că reclamanții îndeplinesc cerințele de exigență vizând vechimea neîntreruptă în oricare dintre instituțiile de cultură, încorporate dispozițiilor art. 45 lit. f din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură - cultură și, prin urmare, demersul lor privind acordarea sporului este întemeiat.
Tribunalul a arătat că dispozițiile încorporate Contractului colectiv de muncă la nivel de cultură nr. 197/2006 se aplică instituțiilor de cultură indiferent de forma de organizare, de subordonare și de caracterul unității, respectiv asigură garanții minime pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de instituții, precum și a contractelor individuale de muncă, conform art. 2, asociat dispozițiilor Codului Muncii, în sensul că clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative, ori prin contracte colective de muncă, potrivit art. 11, prin urmare, acordarea sporului de fidelitate nu intră în categoria sporurilor prevăzute de OG nr. 10/2007 și nici în cele prev. de nr.HG 281/1993 și nici nu contravine acestora, așa cum nu contravine nici dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996, invocate de pârât, întrucât potrivit acestor ultime dispozițiile este legală acordarea sporurilor de vechime salariaților care întrunesc condițiile prevăzute de Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură - cultură nr. 197/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Teatrul de Stat T, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
Recursului a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și în motivarea acestuia s-a criticat sentința ca nelegală pentru greșita respingere a excepțiilor inadmisibilității și tardivității acțiunii.
În ce privește fondul cauzei s-a susținut că s-au interpreta greșit prevederile art. 45 lit. f din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, ignorându-se sintagma "în condițiile legii", neexistând niciun text legal care să prevadă sporul de fidelitate.
S-a invocat și faptul că art. 45 lit. f încalcă legile care reglementează limitativ sporurile prevăzute de lege, astfel că nu este convenție legală și nu este opozabilă pârâtei și, prin urmare, s-au încălcat prevederile art. 969 Cod civil.
S-a susținut și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 151din OG nr. 21/2007, dispoziție care prevede caracterul facultativ al unor sporuri, întrucât conține sintagmele "se pot adăuga" și "în limitele bugetului aprobat"-
Pârâtul recurent a mai invocat că art. 151din OG nr. 21/2007 nu se putea aplica decât de la 20.12.2007 când a intrat în vigoare acest act normativ și nu de la 8.04.2006, data încheierii contractului colectiv de muncă, iar acordarea acestui spor încalcă prevederile nr.HG 281/1993, nr.OG 10/2007 și art. 12 din Legea nr. 130/1996.
Reclamanții intimați au depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și, totodată, sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041, Curtea constată că nu există nici un motiv pentru modificarea sau casarea sentinței recurate, recursul fiind nefondat.
Instanța de fond a respins în mod corect excepțiile invocate.
Astfel, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, susținând că în cazul raporturilor de muncă nu sunt incidente dispozițiile art. 47 Cod procedură civilă, care prevăd că mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligație comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză.
Această susținere este însă nefondată, întrucât temeiul de drept al acțiunii este identic - contractul colectiv de muncă, iar litigiul are același obiect, neavând relevanță faptul că raporturile de muncă sunt întemeiate pe contracte individuale de muncă.
Nici excepția prescripției nu este întemeiată, acțiunea fiind introdusă în termenul prevăzut de art. 283 lit. c Codul muncii, cum corect s-a reținut.
În ce privește fondul cauzei, criticile aduse nu sunt întemeiate.
Pârâtul recurent dă o interpretare greșită dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996.
Aceste dispoziții prevăd că se pot încheia contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar că prin acestea nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Salarizarea reclamanților a fost făcută conform nr.HG 281/1993, care prevede salariile de bază și sporurile care se acordă personalului bugetar.
Art. 45 alin. 1 lit. f din contractul colectiv de muncă, care constituie temeiul acțiunii reclamanților, nu contravine dispozițiilor legale mai sus enunțate, întrucât nu modifică drepturile stabilite prin acestea, ci le completează, fapt permis de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996, din moment ce prevăd posibilitatea încheierii contractului colectiv de muncă.
Opinia contrată ar face ca dispozițiile art. 12 să rămână fără sens, fără aplicabilitate, astfel că nu s-au încălcat actele normative invocate.
Pârâtul nu poate susține că nu îi este opozabil contractul colectiv de muncă încheiat de ordonatorul principal de credite, căruia îi este subordonat.
De asemenea, pârâtul nu se poate prevala nici de dispozițiile art. 151din nr.OG 21/2007, care sunt în același sens cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996 și prevăd explicit posibilitatea acordării unor drepturi salariale prin contractul colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Teatrul de Stat T împotriva sentinței civile nr. 3821/4.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
- - Dr. - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 15.05.2009
TehnoredA./ 18.05.2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Timiș
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
