Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4654/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 4654

Ședința publică de la 13 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Ioana Bodri

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții SPITALUL ORĂȘENESC TG CĂRBUNEȘTI, AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, DGFP G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 2759/13.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații -, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal.

S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 cod procedură civilă.

Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Gorj sub nr- petenta - a chemat in judecata intimații Ministerul Sănătății si Familiei, Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea de Sănătate Publică G si Spitalul Orășenesc Tg-Carbunesti pentru a fi obligate la plata contravalorii tichetelor de masa pe perioada octombrie 2004-octombrie 2007, precum si la eliberarea acestora lunar, pe viitor.

In motivare, petenta a arătat că, în esență, potrivit Legii 142/1998 anumite categorii de angajați beneficiază de alocație individuala de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă.

S-a arătat că a fost salariata Spitalului Orășenesc Tg.Cărbunesti în funcția de asistentă medicală principală având în îngrijire și tratare medicală școlari și preșcolari.

Încă de la adoptarea legii privind acordarea tichetelor de masă, toate cadrele medicale care-si desfășurau activitatea la cabinetele medicale școlare au fost excluse de la acordarea tichetelor de masă în mod nejustificat.

In baza acestor dispozitii legale si a art. 23 din OUG115/2004, privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul bugetar, toți salariații din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice si fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumit in continuare angajator, beneficiază de lunar de câte 20 de tichete de masă, cu excepția categoriei de angajați din care face parte.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 142/1998, nr.OUG115/2004, art.5 si 269 Codul Muncii.

In apărare, intimata Ministerul Sănătății Publice a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât petenta este angajata Spitalului Orășenesc Tg.Cărbunesti, cu care a încheiat contract individual de munca, si nu a ministerului. S-a invocat si excepția inadmisibilității acțiunii, motivându-se că prin legile bugetelor de stat pe anii 2004-2007 nu s-au prevăzut sume pentru acordarea tichetelor de masă.

Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că acordarea tichetelor de masa este un atribut instituit de lege in sarcina angajatorului si pot fi acordate in limita creditelor bugetare.

Potrivit OUG115/2004 modificata si completata prin Legea 125/2005 personalul din instituțiile sanitare publice beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masa, fiind stabilite si categoriile de personal.

Intimata Autoritatea Sănătății Publice a formulat la rândul sau întâmpinare prin care invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea acțiunii, pentru următoarele motive: Intre petenta si intimata nu au existat raporturi de munca, calitatea de angajator având-o Spitalul Orășenesc Tg.Cărbunesti în structura căruia se afla cabinetul Medical Școlar Tg.Cărbunesti unde este încadrată și petenta.

In legile bugetului de stat pe anii 2004-2007 s-a prevăzut că in bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare si subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masa, întrucât in buget nu sunt prevăzute sume cu aceasta destinație. Nici art.23 din nr.OUG115/2004, nu este aplicabil in speță, finanțarea cabinetului școlar unde lucrează petenta, realizându-se exclusiv de la bugetul de stat.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 Cod proc. civila.

In dovedire, a fost depusa la dosar in copie, sentința civila nr.1655 din 01.10.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj.

Prin sentința civilă nr.2759/13 decembrie 2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Gorja respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii invocată de intimatele Ministerul Sănătății Publice și Autoritatea de Sănătate Publică

S-a admis acțiunea formulată de petenta - și în contradictoriu cu intimatele Ministerul Sănătății Publice, Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea de Sănătate Publică G și Spitalul Orășenesc Tg.

A obligat intimații la plata către petentă a valorii tichetelor de masă pe perioada octombrie 2004 - octombrie 2007, precum și la eliberarea acestora lunar, pe viitor.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

de exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de intimatele Ministerul Sanatatii Publice si Autoritatea de Sanatate Publica G instanta o constata neintemeiata urmand sa o respinga cu urmatoarea motivare.

Ministerul Sanatatii Publice si Autoritatea de Sanatate Publica G au calitatea de ordonator principal si secundar de credite.

Astfel, potrivit art.16 din Legea 95/2006, privind reforma in domeniul sănătății, Ministerul Sănătății Publice, ca autoritate centrala în domeniul asistenței de sănătate publica asigura finanțarea unităților din subordine, iar potrivit art.17 din același act normativ utoritățile de sănătate publica județene și a municipiului B sunt servicii publice desconcentrate, cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Sănătății Publice, care pun în aplicare politica și programele naționale de sănătate publica pe plan local, prin urmare si cele privind finanțarea unităților din subordine.

Potrivit art. 18 alin.1"În subordinea autorităților de sănătate publica funcționează unități sanitare publice de pe raza teritoriului arondat ".

Mai mult decat atat, art. 41 ^1 din OG23/2007 alin. 3 si 4 " Cheltuielile prevăzute la alin. (1), respectiv acordarea tichetelor de masa, se suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății Publice, abilitandu-se Ministerul Finanțelor Publice sa introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului Ministerului Sănătății Publice.

In ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocata de intimatul Ministerul Sănătății Publice, se constata ca este neîntemeiata, întrucât potrivit art.1 din Legea nr. 142/1998 "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrana, acordată sub forma tichetelor de masa, suportată integral pe costuri de angajator.

In ceea ce priveste fondul cauzei, instanta a constatat următoarele:

Petenta este salariata intimatului Spitalul Orasenesc Tg-Carbunesti, in functia de asistenta medicala principala in cadrul Cabinetului Medical Orasenesc Tg-Carbunesti conform carnetului de munca aflat în copie la dosar.

Tichetele de masa reprezinta o alocatie individuala de hrana acordata titularilor unui contract individual de munca, suportata integral de persoana fizica ori persoana juridica care are calitatea de angajator, asa cum stabileste art.1, alin.1 din Legea nr.142/1998, privind acordarea tichetelor de masa.

Aceasta distinctie in acordarea tichetelor de masa nu rezulta din nici un act normativ invocat, singura conditie pentru a beneficia de tichete de masa fiind aceea a incadrarii intr-o unitate sanitara publica, finantata din venituri proprii.

Se constata ca petenta au contract individual de munca incheiat cu angajatorul, astfel incat raportul juridic este stabilit direct si neconditionat, raporturile de munca cu acesta fiind suficiente, un alt criteriu stabilit in cauza fiind discriminatoriu.

De altfel, Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, reprezinta dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitatile din ramurile la nivel national.

De asemenea, in domeniul sanitar sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 270/2003, Legea 95/2006 precum si dispozitiile nr.OUG115/2004 potrivit carora personalul incadrat in unitatile sanitare publice finantate integral din venituri proprii, beneficiaza lunar de 20 tichete de masa.

Sumele alocate pentru tichetele de masa, sunt sume fixe ce nu se iau in calcul nici pentru angajat, nici pentru angajator la stabilirea drepturilor si obligatiilor care se determina in raport cu venitul salariala, ele reprezentand alocatii individuale de hrana.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Critică sentința pentru faptul că instanța de fond nu a avut în vedere toate mijloacele de probă, neținându-se cont de niciuna din adresele depuse de recurent în dosarul de fond, prin care se face dovada personalului care beneficiază de salarizarea pe grila "clinic", unde reclamanta nu se încadrează, deoarece nu îndeplinește prin activitatea ce o desfășoară în cadrul cabinetului medical nici activitatea de învățământ și nici cercetare științifică-medicală și educație continuă, pentru a putea beneficia de salarizarea clinică.

Recurentul critică sentința și pentru faptul că intimata este încadrată ca asistent medical la cabinetul școlar din Tg.C, și este plătită de la bugetul de stat și conform legii nu poate beneficia de tichete de masă astfel că spitalul nu are nici o culpă pentru neacordarea acestora.

În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.7,8,9,10 și art.304 ind.1 Cod procedură civilă.

Intimata nu a depus întâmpinare în cauză.

Recursul este nefondat.

Tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană, acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de persoana fizică ori persoana juridică care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin.1 din Lg. nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă.

În cazul în care la nivelul de ramură de unitate a fost negociat un contract colectiv de muncă, modalitatea și condițiile de acordare a tichetelor de masă sunt stabilite prin intermediul acestui contract.

Deși recurentul - pârât în calitatea sa de angajator a acordat tichete de masă salariaților cu locul de muncă în secțiile cu paturi, în laboratoare, servicii și compartimente funcționale din cadrul spitalului, în mod nejustificat nu a acordat acest drept și celorlalte categorii de salariați.

Cu toate că salariații au invocat raporturi juridice de muncă, respectiv existența unor contracte individuale de muncă încheiate cu recurentul- pârât, acesta a motivat fără un temei legal, că primii sunt plătiți din veniturile proprii ale unității spitalicești, iar ceilalți de la bugetul de stat.

Această distincție în acordarea tichetelor de masă nu rezultă din nici un act normativ invocat în cauză, singura condiție pentru a beneficia de tichete de masă fiind aceea a încadrării într-o unitate sanitară publică finanțată din venituri proprii, criteriul angajării într-o subunitate fără personalitate juridică nefiind relevant atâta timp cât această subunitate este cuprinsă în structura organizatorică a unității sanitare publice.

Intimata a invocat în apărarea sa dispoz. Anexei 1 pct.11 din nr.HG529/2002 potrivit cu care cabinetele medicale din grădinițe și școli sunt finanțate de la bugetul de stat, iar recurenta a invocat în susținerile sale prevederile Anexei nr.2 din aceeași Hotărâre de Guvern, respectiv pct. II, potrivit cu care spitalele sunt unități sanitare finanțate integral din venituri extrabugetare din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Interpretând numai aceste dispoziții, se constată că recurenta are contract individual de muncă încheiat cu spitalul intimat în cauză, deci raportul juridic este stabilit direct și necondiționat cu acest angajator pe de o parte, iar pe de altă parte nu se poate trece peste raporturile de muncă stabilite cu angajatorul în favoarea criteriului locului efectiv de desfășurare a activității, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu, care ar încălca grav dispoz. art.5 alin.1 și art.39 alin.1 lit. d). din Codul Muncii.

Din pct. de vedere constituțional o hotărâre de Guvern nu poate adăuga și nu poate modifica o lege, iar actele normative în materie sunt unitare în reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masă în domeniul sanitar.

Astfel, Lg. nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, reprezintă dreptul comun în materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.

În domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozițiile Lg. nr.270/2003, care în art.35 alin.1 definește " spitalele publice " definiție din care rezultă sursa de finanțare și modul de funcționare, respectiv faptul că sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiu autonomiei financiare și de asemenea, sunt aplicabile dispoz. OUG nr. 115/2004 potrivit cu care, conf. art. 35, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 tichete de masă.

Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementări aplicabile domeniului sanitar, deoarece în art. 24 din Lg. nr.379/2005, de exemplu, instituțiile finanțate integral din venituri proprii ( cum este situația spitalelor) sunt excluse din categoria instituțiilor publice în bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.

Trebuie precizat că sumele alocate pentru tichetele de masă, sunt sume fixe ce nu se iau în calcul nici pentru angajator și nici pentru angajat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial, ele reprezentând alocații individuale de hrană ce se acordă titularilor unui contract individual de muncă și ca atare, nici nu poate fi stabilită o legătură directă și determinantă între aceste sume și salarii, neavând practic relevanță sursa de finanțare a salariilor angajaților chiar dacă aceasta finalmente ar fi diferită, rămânând obligația legală de acordare a alocației de hrană.

Dacă s-ar adopta un astfel de criteriu, acesta ar fi discriminatoriu față de anumite categorii de angajați ai aceluiași sistem, cum este cel de sănătate publică, fapt ce contravine prevederilor art. 5 alin.1 și art.39 alin.1 lit. d ) din Codul Muncii.

În contextul analizei făcute, se are în vedere și conținutul contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005 - 2007, unde în art. 139 se prevede că angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Lg. nr. 142/1998 și în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Așa cum s-a arătat reclamanta este angajată a pârâtului în funcția de asistent medical în baza unui contract individual de muncă având locul de muncă la Cabinetul medical din cadrul Școlii nr.12 ""

Prin OUG nr.24/2000 s-a stabilit conform anexei IV/1 că salarizarea în unitățile sanitare se face diferențiat pentru unități sanitare și de asistență socială altele decât cele clinice și unități clinice, institute și centre medicale. De asemenea OUG 115/2004 anexa I prevede grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice. Legea, așa cum a reținut și instanța de fond, stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice neexistând nici o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare.

În aceste condiții criticile recurentului în sensul că reclamanta nu poate fi încadrată la grila "clinic" deoarece prin activitatea pe care o desfășoară în cadrul cabinetului medical nu desfășoară activitate de învățământ și nici cercetare științifică medicală sau educație continuă nu sunt întemeiate. Nu există în prevederile legale mai sus enunțate o asemenea diferențiere pe criteriul activității desfășurate de către salariat, iar adresele invocate de către aceasta nu pot în nici un caz conduce la concluzia că prin aceste adrese se modifică legea de salarizare.

Nici susținerea că în cadrul spitalului clinic există mai multe subunități în care se desfășoară atât activitate clinică medicală, cât și activitate neclinică nu conduce la concluzia că reclamanta ar trebui salarizată altfel decât ca personal clinic deoarece este salariata unei unități clinice și aceasta este singura condiție prevăzută de lege pentru a beneficia de salarizarea conform grilei "clinic" prevăzută de textele de lege.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod pr.civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâții SPITALUL ORĂȘENESC TG CĂRBUNEȘTI, AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, DGFP G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 2759/13.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații -, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

25.08.2008

Red.jud.-

Tehn.MC/2 ex.

Președinte:Corneliu Maria
Judecători:Corneliu Maria, Marian Lungu, Ioana Bodri

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4654/2008. Curtea de Apel Craiova