Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6196/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.5177/2009
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6196/
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina
GREFIER - - -
*************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți Consiliul Local al Municipiului Oltenița și Instituția Primarului Municipiului Oltenița, împotriva sentinței civile nr. 468 din data de 18.05.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr.1397/C/2009), în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Liber din Învățământ C - în numele și pentru membrii săi de sindicat, respectiv în numele reclamanților:, R, și și cu intimata-pârâtă Școala Nr. 5" "din Oltenița, județul-având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții-pârâți Consiliul Local al Municipiului Oltenița și Instituția Primarului Municipiului Oltenița, prin consilier juridic d-na, cu delegație atașată la fila 13 dosar recurs, lipsind intimatul-reclamant Sindicatul Liber din Învățământ C - în numele și pentru membrii săi de sindicat, respectiv în numele reclamanților:, R, și și intimata-pârâtă Școala Nr. 5" "din Oltenița, județul
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Recurenții-pârâți Consiliul Local al Municipiului Oltenița și Instituția Primarului Municipiului Oltenița, prin consilier juridic, întrebați fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților recurente prezente, în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenții-pârâți onsiliul Local al Municipiului Oltenița și Instituția Primarului Municipiului Oltenița, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris, cu consecința modificării, în tot, a hotărârii judecătorești pronunțată de către instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii principale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.468 din data de 18.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul, R, și Sindicatul Liber din Învățământ C, în numele membrilor de sindicat, împotriva pârâților Școala nr.5 D Oltenița, Consiliul Local Oltenița și Primarul Municipiului Oltenița Instituția Primarului.
În consecință, a obligat pârâții, în solidar, la plata către membrii de sindicat sus-menționați, a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare corespunzătoare vechimii în învățământ de 30, de 35 și de peste 40 de ani, pe perioada 01.01.2008 - 18.05.2009, actualizate în raport cu rata inflației.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art.50 din Legea nr.128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la 40 de ani de activitate în învățământ.
Alineatul 2 al aceluiași text de lege individualizează aceste tranșe și arată că, pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime (de 30, 35 și de peste 40) se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin urmare, se constată că, pentru drepturile salariale solicitate de reclamant în numele membrilor de sindicat, există legislație care stabilește salarizarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, aceștia fiind îndreptățiți la primirea tranșelor suplimentare pentru 30, 35 și peste 40 de ani de activitate, iar pârâții sunt obligați să le plătească.
Conform dispozițiilor art. 154 alin. 1 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă, iar alin. 2 al aceluiași text de lege instituie dreptul salariatului la un salariu pentru munca prestată, fiind interzisă, conform alin. 3, orice discriminare. Totodată, textul art. 156 Codul muncii prevede că salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor. Prima instanță a mai avut în vedere că personalul didactic este personal bugetar, al cărui sistem de salarizare este strict reglementat prin lege și, prin urmare, pârâții nu pot invoca dispozițiile art. 197 Codul muncii, care statuează negocieri în vederea stabilirii salariului.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenții-pârâți Consiliul Local al Municipiului Oltenița și Instituția Primarului Municipiului Oltenița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 privind învățământul:
"Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii.
Finanțarea unităților de iînvățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de baza si finanțarea complementara.
Finanțarea de baza asigura desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de baza se asigura prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.
Finanțarea complementară asigură cheltuieli de capital, cheltuieli sociale și alte cheltuieli asociate procesului de învățământ. Finanțarea complementară se asiguăa din bugetele locale și din alte surse, potrivit legii.
Finanțarea de baza cuprinde următoarele categorii de cheltuieli:
- cheltuieli de personal;
- cheltuieli materiale si servicii;
-cheltuieli cu perfecționarea profesionala, cu excepția cheltuielilor care se suporta de la bugetul de stat.
- cheltuieli pentru transportul elevilor;
- cheltuieli pentru naveta, respectiv cele 6 calatorii pe calea ferata prevăzute de lege, pentru cadrele didactice de predare si didactice auxiliare.".
Față de cele mai sus menționate, recurenții-pârâți consideră că autoritățile publice locale nu au calitate procesuală pasivă în aceste litigii, calitatea procesuală având-o Ministerul Finanțelor Publice, care virează, potrivit legii, banii necesari pentru plata salariilor în bugetele locale.
Mai mult decât atât, în condițiile în care Ministerul Finanțelor nu a fost nici măcar parte în aceste litigii, nu îi este opozabilă sentința în cazul în care refuză plata acestor drepturi.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, recurenții invocă dispozițiile art. 299 și următoarele Cod proc. civilă.
Deși au fost legal citați, atât intimatul-reclamant Sindicatul Liber din Învățământ C - în numele și pentru membrii săi de sindicat, respectiv în numele reclamanților:, R, și, cât și intimata-pârâtă Școala Nr. 5 " " din Oltenița, județul C nu au formulat întâmpinări.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Întrucât recurenții-pârâți nu au indicat temeiurile juridice ale cererii lor de recurs, indicând doar generic dispozițiile art. 299 și următoarele Cod proc. civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. 3 Cod proc. civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestui temei de drept.
Cât privește criticile formulate prin cererea de recurs, critici ce vizează lipsa calității procesuale pasive, la fond, a Consiliului Local al Municipiului Oltenița și a Instituției Primarului Municipiului Oltenița, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că le va înlătura ca atare, din următoarele considerente:
Atât Consiliul Local al unui municipiu, cât și Instituția Primarului unei astfel de unități administrativ teritoriale, în speță Consiliul Local al Municipiului Oltenița și Primarul Municipiului Oltenița, au calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că trebuie să figureze în prezentul proces, în faza judecății în fond, ca pârâți.
Această concluzie se impune, întrucâtConsiliul Local al unei localități, conform dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, art.13 din nr.OUG 32/2001 și art. 38 din Legea nr. 215/2001,are atribuții în ceea ce privește finanțarea unităților din învățământul preuniversitar de statși repartizarea fondurilor financiare către acestea, iar Primarul are calitatea de ordonator de credite,în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 215/2001, el trebuind să aducă la îndeplinire hotărârile Consiliului Local sub aspectul finanțării unităților de învățământ.
Așadar, tocmai pentru că au asemenea competențe legale, în domeniul repartizării fondurilor financiare către unitățile din învățământul preuniversitar de stat, hotărârea judecătorească din prezenta cauză trebuie să fie opozabilă atât Primarului, cât și Consiliului Local al Municipiului Oltenița, județul C, căci nici calcularea și nici plata drepturilor salariale pretinse prin acțiune nu s-ar putea realiza în lipsa finanțării învățământului preuniversitar, de către instituțiile abilitate, precizate anterior.
Ca urmare, din acest punct de vedere, nu are relevanță împrejurarea că nici Consiliul Local al municipiului și nici Primarul nu au atribuții în ceea ce privește stabilirea funcțiilor didactice, pe tipuri și forme de învățământ, condițiile de stabilire a acestora, angajarea pentru aceste funcții ori cu privire la calcularea și plata drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar. Aceasta întrucât, calitatea lor procesuală pasivă decurge, în pricina de față, din faptul că au obligații legale în ceea ce privește finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Deși fondurile necesare salarizării personalului didactic sunt asigurate de la bugetul de stat, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate majorările ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea, în bugetele proprii și în cele ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății salariilor.
În speța de față, calitatea de ordonator principal o are recurentul-pârât Primarul Municipiului Oltenița din județul C, care are obligația de a depune diligențele necesare pentru plata drepturilor bănești cuvenite intimaților-reclamanți, reprezentanți prin sindicat. Totodată, Consiliul Local al Municipiului Oltenița din județul C are, ca atribuții, aprobarea bugetului.
În aceste condiții, Curtea reține că există identitate între acești recurenți-pârâți și persoanele obligate în raportul juridic dedus judecății, fapt pentru care nu se susțin criticile formulate de aceștia, prin cererea de recurs, referitoare la excepția lipsei calității lor procesuale pasive, astfel că, sub acest aspect, soluția primei instanțe este legală și temeinică.
Totuși, hotărârea fondului este criticabilă sub aspectul modului în care prima instanță a soluționat fondul dreptului pretins de către intimații-reclamanți:, R, și, reprezentați prin Sindicatul Liber din Învățământ.
Astfel, făcând aplicarea dispozițiilor art. 3041Codul proc. civilă, analizând, din oficiu, cauza, sub toate aspectele, în limitele în care a fost investită prin cererea dedusă judecății, Curtea, pentru o soluționare untiară a cauzei și o bună administrare a justiției, urmează a admite recursul și a casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond.
Conform dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod proc. civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unor hotărâri temeinice și legale.
Din chiar probele administrate în cauză rezultă necesitatea efectuării unei expertize contabile judiciare, care să stabilească, atât cuantumul sumelor ce s-ar cuveni reclamanților cu titlu de contravaloare a celor trei tranșe suplimentare pentru 30, 35 și, respectiv, 40 de ani de activitate în învățământ, cât și împrejurarea dacă aceste sume au fost sau nu efectiv acordate acestora, respectiv dacă au fost aplicate corespunzător dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997.
Așa fiind, instanța de fond, în baza rolului său activ și pornind de la premisa restabilirii ordinii de drept, trebuia să pună în discuția părților efectuarea uneiexpertize de specialitate, care să stabilească dacă intimaților-reclamanți li s-au acordat sau nu(li s-au inclus sau nu în salariu)drepturile salariale reprezentând contravaloarea celor trei tranșe suplimentare pentru 30, 35 și, respectiv, 40 de ani de activitate în învățământ, pe care le-au solicitat.
În acest sens, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art.305 Cod proc. civilă, în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.
Or, în prezenta cauză, intimații-reclamanți, reprezentați prin sindicat, au solicitat acordarea drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare ce se acordă la 30, 35 și la 40 de ani de activitate în învățământ, astfel că, față de susținerile acestora, prima instanță era în măsură ca, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod proc. civilă coroborate cu art. 201 Cod proc. civilă, să dispună, din oficiu, efectuarea unei expertize contabile cu caracter judiciar, care să stabilească, cu claritate și în mod concret, punctele asupra cărora urma să se pronunțe.
Astfel, expertiza are menirea de a clarifica dacă prin aplicarea dispozițiilor nr.OG 4/2006, nr.OG 11/2007 și G nr. 15/2008 și ale anexelor acestora s-au stabilit valorile coeficienților de multiplicare aplicabili în perioadele respective și s-au acordat efectiv treptele de vechime și treptele de la 30 - 35 de ani, de 35 - 40 de ani și de peste 40 de ani, cu modificări ale coeficientului de multiplicare după fiecare treaptă, precum și dacă, în calculul acestor coeficienți, s-a ținut cont si de prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, iar creșterile coeficientului de multiplicare, după tranșa de vechime de 30 de ani, sunt tocmai rezultatul aplicării dispozițiilor articolului respectiv.
În mod obișnuit, efectuarea expertizei este lăsată la aprecierea instanței, în sensul că aceasta are posibilitatea să decidă dacă pentru lămurirea unor împrejurări de fapt este necesară sau nu părerea unui expert.
Însă, cum în recurs nu se pot administra alte probe decât înscrisurile, iar pentru aflarea adevărului, în speță, se impune efectuarea unei expertize de specialitate, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin. 2 și alin. 3 teza a 2-a Cod proc. civilă, va admite recursul declarat de recurenții-pârâți Consiliul Local al Municipiului Oltenița și Instituția Primarului Municipiului Oltenița și, în consecință, va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-pârâți: Consiliul Local al Municipiului Oltenița și Instituția Primarului Municipiului Oltenița, împotriva sentinței civile nr. 468 din data de 18.05.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr.1397/C/2009), în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Liber din Învățământ C - în numele și pentru membrii săi de sindicat, respectiv în numele reclamanților:, R, și și cu intimata-pârâtă Școala Nr. 5" "din Oltenița, județul
Casează sentința recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red: / tehnored:
2 EX. / 03.12.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina