Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6743/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr- -drepturi salariale-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 6743
Ședința publică din data de 25 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.14/12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat, lipsind intimata reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură intimatul reclamant a depus notă de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței Tribunalului Gorj, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.14/12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material.
A fost admisă actiunea precizată ulterior formulata de petenta, in contradictoriu cu intimata SC SA.
A fost obligată intimata sa plătească petentei suma de 8572 lei drepturi banesti reprezentand indemnizație de concediere, contravaloare tichete masă, drepturi salariale prevăzute de art.50 din CCM, pe perioada 2005-12.02.2008, sumă care a fost actualizată până la data de 30.11.2008.
A fost obligată intimata la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către petentă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, instanta a apreciat că sub aspectul acordarii drepturilor salariale de orice natura (rezultate din contractele colective sau individuale de munca) sunt incidente prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii, actiunea fiind supusa prescriptiei extinctive de trei ani si nu aceleia invocata de catre intimata si prevazuta la art. 283 al. 1 lit. e din Codul muncii.
Potrivit art. 168 al. 1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004: "Cu ocazia sarbatorilor de Paste si C salariatii SNP SA vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor".
La aliniatul 2 al art. 168 din CCM/2004 s-a mentionat ca: "Pentru anul 2003 suplimentarile de la alin. 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu."
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 mentine textul al. 1 al. Art. 168 aducând o modificare de continut aliniatului 2 in sensul consemnarii ca: "in anul 2003 suplimentarile salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat". Acelasi text se regaseste in ultima forma mentionata in CCM pe anul 2006. In fine, pentru anul 2007 textul pastreaza acelasi continut ca in contractele precedente.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata ca " partile semnatare confirma faptul ca in redactarea art. 168 al. 1 si 2 la momentul negocierilor colective vointa comuna a partilor a fost aceea ca incepand cu anul 2003 primele de Paste si de C sa fie introduse in salariile de baza ale fiecarui angajat ". Prin " Nota asupra precizarii situatiei primelor de Paste si de C prevazute in art. 168 din CCM al SA "din data de 31.08.2007 si semnata de reprezentanti ai patronatului si federatiei sindicale, se da o interpretare textului in discutie " potrivit vointei partilor la semnarea contractului".
Conform art. 1 al. 1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala pe de o parte si salariati, reprezentati prin sindicate ori prin alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca".
Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executarii lui in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru. Modificarile aduse contractului colectiv de munca se comunica in scris organului la care se pastreaza si devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.
Conform art. 236 al. 4 din Codul muncii, contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.
Normele enuntate subscriu asadar contractelor colective de munca (in egala masura ca si contractele individuale de munca) vointei partilor semnatare, raportand aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral. Legea statueaza in sensul ca dispozitiile contractului colectiv de munca reflecta vointa partenerilor sociali, care însă trebuie sa se manifeste intotdeauna in conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care da posibilitatea modificarii clauzelor contractului colectiv de munca ori de cate ori partile convin acest lucru, dar cu precizarea formalitatilor care trebuie indeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificari. Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de vointa al partilor dar numai pana la momentul incetarii efectelor acestuia.
In acelasi sens si contractul colectiv de munca poate fi modificat de parti doar pe parcursul executarii lui, interpretarea si reformarea continutului unei clauze urmand sa isi produca efecte pana la momentul incetarii efectelor contractului.
In speta, astfel cum rezulta din situatia de fapt, apararea facuta de societatea intimata a vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 al. 1 si 2 din CCM la nivel de unitate, realizata dupa momentul incetarii efectelor fiecarui contract colectiv de munca anual si in totala contradictie cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 al. 2 prevazut in fiecare din aceste contracte ca suplimentarile de la art. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul ca aceleasi drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al angajatilor si pe anul în curs, câtă vreme s-a mentinut in acelasi timp si textul al. 1.
Pe de alta parte, partile nu au consemnat in contractul colectiv de munca pe anii 2005 si 2006 faptul ca aceleasi suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenti. Se va retine astfel ca interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost incheiat contractul si cu incalcarea dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neinregistrate la directia teritoriala de munca) nu poate produce efecte care sa inlature continutul explicit al prevederii invocate.
De asemenea, instanța constată că prevederile art. 168 din CCM/2008 la nivel de unitate sunt inferioare prevederilor art. 176 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 238 alin. 1 din, potrivit căruia, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Pentru aceste motive, clauza prevăzută de art. 168 alin1 din CCM la nivel de unitate/2008 este lovită de nulitate.
Din raportul de expertiză reiese că petentul trebuia să primească plăți compensatorii la concediere în sumă de 3917,40 lei, contravaloarea a 5 salarii medii nete conform CCM/2007, contravaloare tichete masă în sumă de 531,68 lei, suma de 13025,52 lei reprezentând cotă gaze și suma de 1458,67 lei.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta SC SA - Membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu privire la nemotivarea niciunuia dintre capetele de cerere, criticile vizând termenul de exercitare a acțiunii și plata unor drepturi bănești reprezentând c/ indemnizație de concediere privită în sens larg, tichetele de masă precum și constatarea nulității art. 168. privind predarea acțiunilor - cerere la care, de altfel, reclamanta a și renunțat, instanța acordând astfel ceea ce nu s-a cerut, luând act de renunțarea la o cerere care nici nu a fost formulată.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate în recurs precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Criticile referitoare la greșita respingere excepției prescripției dreptului la acțiune, în sensul că acțiunea de față este supusă prescripției de 6 luni, vor fi înlăturate având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia.
Contravaloarea drepturilor solicitate prin acțiune precum și indemnizația de concediere este stabilită prin clauze ale contractului colectiv de muncă și, în cazul de față reprezintă plata unor drepturi cuvenite ca urmare încetării contractului individual de muncă, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Art. 154 din Codul muncii, definește salariul ca fiind contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar art. 155 din Codul muncii, prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Mai mult, această indemnizație nu se acordă ca echivalent al muncii prestate de reclamantă, în derularea raporturilor de muncă, ci ca o compensație cu ocazia încetării raporturilor de muncă.
Rezultă, aceste drepturi ca și indemnizația de concediere pretinsă de reclamantă reprezintă un drept salarial făcând aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, privitoare la termenul de prescripție de 3 ani, astfel cum corect a stabilit și instanța de fond.
Referitor la criticile privind cuantumul indemnizației de concediere în sens larg- (conform și conform Planului Social) și dispozițiile aplicabile, se rețin următoarele
Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale Planului Social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale Planului Social, fiind vorba,însă, doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești în situația concedierii din motive neimputabile salariatului, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în Planul Social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la Planul Social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect i prin Amendamentul la Planul Social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că, voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul Social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
În problema cumulului indemnizațiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părțile contractante și-au exprimat expres și neechivoc intenția atât la momentul redactării contractului colectiv de muncă, cât și prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.
În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților, plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu reprezinta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă întrucât clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
O altă critică vizează acordarea tichetelor de masă cuvenite pe perioada de preaviz. Curtea are în vedere următoarele considerente
Reclamanta, angajată în cadrul societății pârâte, a beneficiat în temeiul art. 174 din Contractul colectiv de muncă de alimentație protecție efort, în limita unei sume zilnice reprezentând minim 1% din salariul minim de bază brut lunar actualizat.
Conform art. 174 alin. 2, din același contract "nu este permisă compensarea în bani a alimentației protecție efort", tocmai datorită scopului pentru care aceasta a fost acordată, respectiv protejarea salariatului printr-o alimentație corespunzătoare față de efortul depus datorită activității desfășurate în condiții grele.
Prin actul adițional nr. 3193/06.05.2004 a fost modificat art. 174 din Contractul colectiv de muncă, în sensul că "dreptul privind alimentația protecție efort este compensată prin acordarea tichetelor de masă."
Actul adițional, prin care s-au modificat prevederile art. 174 din Contractul colectiv de muncă fost înregistrat la Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că dispozițiile art. 174 din contract colectiv de muncă la nivelul unității (în forma modificată prin actul adițional) nu constituie legea părților în prezent, și deci nu produce efecte pentru toți salariații unității.
În plus, din redactarea textului art. 174 nu rezultă că salariații ar beneficia de tichete de masă acordate în plus față de restul personalului unității, redactarea fiind clară în sensul că "dreptul privind alimentația protecție efort este compensat prin acordarea tichetelor de masă".
Prin urmare, având în vedere că aceste drepturi au fost incluse în salariu iar în ceea ce privește tichetele solicitate pe perioada de preaviz, conform legii 142/1998 tichetele de masă se acordă pentru zilele efectiv lucrate iar nu pentru zilele libere plătite solicitate de reclamant, în număr de 60.
În ceea ce privește constatarea nulității art. 168, Curtea constată că susținerile din recurs formulate de pârâtă sunt reale, prin precizarea depusă la fila 38, reclamanta și-a precizat acțiunea introductivă, renunțând la capătul de cerere privind drepturile bănești cuvenite în conformitate cu dispozițiile art. 168.dar, deși în considerentele hotărârii fondului se precizează că respectiva clauză din art. 168 din este lovită de nulitate, îb dispozitivul sentinței nu este prevăzută o astfel de dispoziție.
Constatând că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, în totalitate, în temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, va fi respins și capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Pentru considerentele expuse anterior, având în vedere că drepturile salariale pretinse de reclamantă au fost achitate de unitate în mod corect Curtea apreciază că recursul este fondat și, în temeiul art. 312 alin.1 teza I raportat la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul, să modifice sentința și să respingă acțiunea precizată în totalitate, cu privire la fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.14/12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.
Modifică sentința civilă în tot, în sensul respingerii acțiunii precizate.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud. CT /4 ian.2010
Tehn.red.IB./Ex.2
/ L - și R
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Mariana Pascu, Ligia Epure
