Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 678/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 678
Ședința publică din data de 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții-recurenți Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 807/19.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, și pârâtul-intimat Tribunalul C-S, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 807/19.12.2007, Tribunalul C-S a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, iar pe fond a admis acțiunea reclamanților și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul C-S și Ministerul Economiei și Finanțelor, a obligat pârâții la plata drepturilor reprezentând diferențe salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; 2% începând cu 01.04.2007, în raport cu luna martie 2007 și 11% începând cu 01.10.2007, în raport cu luna septembrie 2007, conform nr.OG 10/2007, raportat la indemnizația brută lunară din luna precedentă.
De asemenea, pârâții au fost obligați să calculeze și să plătească față de reclamanta sumele reprezentând diferențe salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale, începând cu data de 1.10.2007, actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, s-a dat eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 din Constituția României, conform cărora, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, precum și alin. 2 al art. 20 din Constituție, potrivit cu care, în cazul în care există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, așa încât, în condițiile în care actele normative privind salarizarea creează discriminare, există obligația pentru judecătorul național (conform art.20 din Constituție ) să dea prioritate acestor tratate.
S-a mai reținut faptul că prin nr.OG 10/31.01.2007, tuturor demnitarilor numiți sau aleși, judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta curte de casație și Justiție și adjuncții săi, judecătorilor Curții constituționale, tuturor funcționarilor publici și tuturor salariaților contractuali ai statului le-au fost acordate majorări salariale de 5% începând cu 01 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01 aprilie 2007 și de 11% începând cu 01 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, pentru acoperirea inflației.
Cu privire la acordarea despăgubirilor solicitate s-a arătat că aceasta nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, solicitând admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând că sentința civilă recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că hotărârea este nelegală, întrucât între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu există nicio obligație, invocând excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a acestui minister, formulată de pârâtul Ministerul Justiției.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 Cod procedură civilă, solicitându-se admiterea, casarea sentinței pronunțată de tribunal și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Un prim motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, întrucât instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, hotărând în favoarea reclamanților majorările solicitate, adăugându-se în acest mod la legea specială de salarizare a magistraților.
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză, a arătat recurentul, este cel prevăzut la pct. 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi, excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, și niciun criteriu dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din această ordonanță nereferindu-se la alte drepturi și libertăți de cele recunoscute prin lege, deoarece în afara legii nu putem vorbi de discriminare.
A mai arătat recurentul că fiind singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007 decizia luată de a nu acorda indexări sau majorări în cursul anului 2007 decât altor categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperiri creșterii inflației pe o perioadă determinată, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
De asemenea, "dreptul la indexare" nu se regăsește printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României, și nici nu este prevăzut în legislația aplicabilă în domeniul salarizării judecătorilor și procurorilor, și în mod greșit prima instanță a reținut că acest drept este inclus în dreptul la salariu, ocrotit prin art. 41 din Constituția României și de art. 154 din Codul muncii.
Recurentul a arătat că indexarea are ca scop acoperirea, de regulă, a unei părți din rata inflației (65%-70%) pe o perioadă determinată. Or, creșterile salariale acordate reclamanților în anul 2006 și 2007 depășesc nu doar rata inflației, ci și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar, astfel că decizia legiuitorului de a nu se mai acorda alte creșteri salariale nu apare ca neconstituțională ori discriminatorie.
S-a susținut că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a unor aspect care ține de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării.
Un alt motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar tribunalul ignoră rolul său de a exercita atribuții specifice doar autorității judecătorești, iar nu pe ale altei puteri constituită în stat, nerezultând din motivarea instanței de fond care sunt considerentele pentru care reclamanții sunt mai îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care acordă indexări salariale.
Examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art. 304 pct. 4, 7 și 9 Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Reclamanții sunt magistrați și asistenți judiciari, făcând parte dintr-un raport juridic de muncă, guvernat de legislația muncii, întrucât prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a,art. alin. 2 lit.c și lit.f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Codul muncii.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Reclamanții, aflându-se într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din cadrul unităților bugetare, sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferențiat față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor de la acordarea adaosurilor salariale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază ( parte fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare ( precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândire unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației etc.
Tribunalul nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu a intrat în sfera puterii legiuitoare, întrucât prin analiza situației în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale nu se înlătură și nici nu se anulează anumite dispoziții legale, după cum nici nu se adaugă la lege, ci s-a constat că reclamanții sunt îndreptățiți a beneficia de dispozițiile cuprinse în legislația muncii, astfel cum au fost analizate mai sus, precum și legislația CEDO raportat la categoriile socio-profesionale din care fac parte și munca pe care o prestează.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind de neconceput în a accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările salariale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu au fost acordate tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. - Curtea de Apel București, secția a VII-a, Decizia civilă nr. 2814/R/2006, în Al.,Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Având în vedere că reclamanții se înscriu în categoria de salariați în sectorul bugetar și în același timp există salariați în diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiază de aceste indexări, domenii care sunt finanțate, ca și justiția, de la bugetul de stat, înseamnă că acordarea acestor drepturi doar unor salariați din sectorul bugetar și neacordarea drepturilor pretinse și reclamanților în speță, reprezintă, în realitate, o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecția socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituție, art. 5 alin. 3, art. 6 din Codul muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, care interzic orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate și anume, cel bugetar.
Deci, reclamanții au fost discriminați și în sensul dispozițiilor art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea unor drepturi, dar în speță nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Prin neaplicarea adaosurilor salariale reprezentând majorări și indexări aplicate salariilor începând cu 01.01.2007, astfel cum au fost solicitate de către reclamanți, pârâții sunt culpabili în producerea unui prejudiciu pentru reclamanți, constând în primirea unui salariu mai mic față de criteriul avut în vedere de către legiuitor în aplicarea acelor majorări și indexări, și anume: creșterea indicelui prețului de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Mai mult, în condițiile în care o parte a magistraților au avut câștig de cauză în litigii de muncă cu același obiect, respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă ar duce la încălcarea legislației europene la care s-a făcut referire mai sus, nefiind posibilă interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socio-profesionale,căci potrivit și jurisprudenței CEDO, există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ( CEDO, decizia nr. 26.09.2002, Duchez contra Franței, decizia nr. 6.12.2007, Beian contra României ).
Recursul pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor este întemeiat, constatându-se că în mod greșit tribunalul a obligat și acest pârât în solidar cu pârâtul Ministerul Justiției la plata sumelor pretinse prin acțiune.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți, care sunt angajați ai Ministerului Justiției nu există nicio obligație, și câtă vreme reclamanții nu au înțeles să formuleze acțiunea doar pentru opozabilitatea hotărârii față de acest minister, nu se poate reține solidaritatea pasivă a obligației.
În considerarea celor de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1, 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor în sensul modificării în parte a sentinței civile atacate și a respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtului Ministerul Justiției, declarat împotriva sentinței civile nr. 807/19.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Admite recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, declarat împotriva aceleiași sentințe, pe care o modifică în parte, în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât, ca urmare a lipsei calității procesuale pasive.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red. /18.05. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./18.05. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru, Vasilica Sandovici
