Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7071/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(5582/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR.7071/

Ședința publică de la 02.12.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat

JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu

JUDECĂTOR 3: Cornel

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți G, Martoi, -, a, u, C împotriva sentinței civile nr.767/15.04.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimata-pârâtă Casa Județeană De Pensii.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat, ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.767/15.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă respins ca nefondată cererea formulată de reclamanți împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii

În considerente a reținut că reclamanții au raporturi juridice de muncă cu pârâta Casa Județeană de Pensii T și în această calitate solicită acordarea sporului de 15 % din salariul de bază pentru condițiile vătămătoare în care își desfășoară activitatea, spor prevăzut de art.8 lit. a) din HG nr.281/1993, începând cu data de 01.11.2008.

Art.8 lit. a) din HG nr.281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare prevede: "În raport de condițiile în care se desfășoară activitatea pot fi acordate următoarele categorii de sporuri: a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15 % din salariul de bază corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

Pentru condiții deosebit de periculoase vătămătoare, nedorite sau pentru condiții dificile, mărimea sporului este cea prevăzută în anexele la prezenta hotărâre.

Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor.

În cauza de față reclamanții nu menționează în concret locurile de muncă pentru fiecare reclamant, categoriile de personal în care se încadrează fiecare, timpul efectiv lucrat iar regulamentul de acordare a sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art.18 lit. a) din HG nr.281/1993 emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale nr.6366/14.09.1993 nu au inclus acordarea sporului pentru condiții vătămătoare pentru locurile de muncă ale Casei Județene de Pensii

Din Nota de Prezentare nr. 12882/11.11.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii T și raporturile de încercare nr.870 și 871 din 29.10.2008 emise de Institutul Național de cercetare - Dezvoltare pentru protecția B rezultă că au fost înregistrate depășiri ale concentrației măsurate de pulberi fără efect specific față de valorile limită de expunere profesională admise pe 8 ore prevăzute în HG nr.355/2007 în toate punctele în care s-au făcut determinări concluzionând că pot beneficia de prevederile legislației în vigoare în funcție de timpul de expunere la pulberi, la aprecierea ordonatorului de credite, cu respectarea metodologiei de acordare a sporurilor salariale.

Sporul la salariul de bază reprezintă un element accesoriu și variabil al acestuia și se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca cu întrunirea următoarelor cerințe: salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la acest spor și salariatul să lucreze efectiv în condițiile prevăzute de lege, condiții care, a reținut tribunalul, nu au fost dovedite în cauza de față.

Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recurenții-reclamanti, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.

În susținerea recursului s-a arătat că prin acțiunea introdusă la Tribunalul Teleorman, au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, Casa Județeană de Pensii T să fie obligată la plata sporului de 15% din salariul de baza pentru condițiile vătămătoare in care ne desfășuram activitatea, spor prevăzut de art. 8 lit. a) din nr.HG281/1993, începând cu data de 01.11.2008. În sprijinul cererii recurenții au depus raportul de încercare nr. 870 si 871, ambele datate 29.10.2008.

Recurenții consideră că raportul de încercare este concludent in susținerea cererii recurenților, din acesta rezulta ca s-au constatat depășiri ale limitelor admisibile pentru agenții biologici si pentru pulberi, indicând ca speciile patogene identificate ca fiind prezente fac parte din grupa a-Il-a de periculozitate care pot provoca infecții atât ale căilor respiratorii cât si afecțiuni cutanate.

Cât privește susținerile Casei Naționale de Pensii si alte Asigurări Sociale, potrivit cărora cererea recurenților nu poate fi soluționata deoarece nu ar îndeplinii condițiile prevăzute de Regulamentul nr. 6366 din 14.09.1993, recurenții consideră că acestea sunt contradictorii cu dispozițiile cu art. 5. lit. a). Recurenții consideră, de asemenea, ca acesta poate fi acordat in temeiul art. 16 si 18 ale aceluiași ordin.

Că in momentul introducerii cererii recurenților aceste sporuri nu erau prevăzute in alocațiile bugetare stabilite cu aceasta destinație este de la sine înțeles deoarece nu ar fi existat acest litigiu intre recurenții si angajator. Alocațiile bugetare având aceasta destinație, pot fi constituite cu prilejul rectificărilor bugetare efectuate pe parcursul anului bugetar.

Prin activitatea concretizata in serviciile, birourile si compartimentele de activitate, Casa Județeană de Pensii T este un important creator si deținător de documente. Dosarele de pensionare active si pasive, au un termen de păstrare îndelungat, potrivit art. 13. lit. c) din Legea nr. 16/1996 legea arhivelor naționale, de 50 de ani ( calculați de la data decesului pensionarului).

Aceste dosare, in jurul cărora se desfășoară întreaga activitate a instituției, trec prin toate compartimentele de activitate, începând cu arhiva instituției, (organizata pe o suprafața însemnata din cadrul acesteia si chiar o locație situata intr-o clădire apropriata), serviciul stabiliri, serviciul plați, informatica, accidente de munca, economic, juridic si de executare silita, relații cu publicul etc.

Intimata-parata nu a formulat intampinare.

In recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:

Recurentii sunt angajati ai intimatei Casa Județeană de Pensii, in baza unor contracte individuale de munca.

Salarizarea personalului contractual din cadrul intimatei s-a facut in perioada la care se refera pretentiile reclamantilor in baza legislatiei speciale privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar. Drepturile salariale ale recurentilor formeaza obiectul unor reglementari speciale, fiind vorba de personal bugetar.

Recurentii au investit instanta de fond cu pretentiile acestora avand ca obiect plata sporului de 15 % din salariul de bază pentru condițiile vătămătoare în care își desfășoară activitatea, spor prevăzut de art.8 lit. a) din HG nr.281/1993, începând cu data de 01.11.2008.

Potrivit art. 8 alin 1 lit.a din actul normativ invocat de recurenti "pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. Pentru condiții deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică și medicină legală, TBC, psihiatrie, epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății, sporul este de 50 - 100% din salariul de bază. Pentru condiții deosebit de periculoase, vătămătoare, nedorite sau dificile, mărimea sporului este cea prevăzută în anexele la prezenta hotărâre".

Dar alin 2 al art. 8 prevede ca " locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor".

Din formularea textului legal, rezulta cu claritate ca sporurile de 15% pentru conditii periculoase sau vatamatoare si cel de 50% pana la 100% pentru conditii deosebit de periculoase se acorda in raport de natura activitatii, daca in mod concret locurile de munca respective sunt caracterizate prin conditii periculoase, vatamatoare sau deosebit de periculoase.

conditiilor prevazute de lege se constata prin analizarea conditiilor concrete in are se desfasoara activitatea in functie de postul ocupat de fiecare salariat, durata muncii si activitatea efectiva desfasurata. De aceea legea prevede expres ca locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor.

In cauza nu exista un astfel de regulament prin care sa se fi analizat in concret conditiile de munca ale fiecarui reclamant si sa se stabileasca existenta conditiilor periculoase si vatamatoare, a locurilor de munca ce presupun desfasurarea activitati in aceste conditii, a categoriilor de personal care desfasoara activitatea astfel, durata muncii in conditii vatamatoare si sporul la care ar fi indreptatiti in functie de elementele amintite, de riscul la care sunt expusi.

Trebuie precizat ca legea prevede dreptul la acest spor doar in cazul indeplinirii conditiilor respective, iar cuantumul acestuia nu este stabilit intr-un procent fix, ci este reglementat un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

In aceste conditii nu doar indeplinirea conditiilor, dar si cuantumul sporului se stabileste pentru fiecare loc de munca in parte prin modalitatea prevazuta de lege, respectiv prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor.

Simpla constatare prin raporturile de încercare nr.870 și 871 din 29.10.2008 emise de Institutul Național de cercetare - Dezvoltare pentru protecția Baf aptului ca au fost înregistrate depășiri ale concentrației măsurate de pulberi fără efect specific față de valorile limită de expunere profesională admise pe 8 ore prevăzute în HG nr.355/2007, în toate punctele în care s-au făcut determinări, nu probeaza indeplinirea tuturor conditiilor prevazute de lege pentru acordarea sporului pentru conditii vatamatoare.

In acest sens, Curtea retine ca raportul respectiv nu a avut in vedere specificul fiecarui loc de munca si activitatea, durata, felul muncii fiecarui post ocupat de reclamanti, ci a analizat conditiile pe ansamblul institutiei parate, fara a determina in concret existenta conditiilor pe fiecare loc de munca si consecintele acestor conditi asupra fiecarei persoane in parte.

Curtea constata ca Regulamentul de acordare a sporurilor prevazute de HG nr.281/1993 precizeaza expres care sunt locurile de munca, categoriile de personal, marirea concreta a sporurilor, in anexele la acest Regulament neregasindu-se personal din cadrul Caselor Judetele de pensii.

Curtea constata că în perioada la care se referă pretențiile reclamanților, incepand cu noiembrie 2008, aceștia nu au dovedit ca au lucrat efectiv în locuri de muncă cu condiții periculoase, vătămătoare și grele, pentru a avea dreptul la sporul prevăzut de HG 281/1993, așa cum a fost modificată.

de aceste considerente, in temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constata ca hotararea instantei de fond este temeinica si legala, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți G, Martoi, -, a, u, C împotriva sentinței civile nr.767/15.04.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red:

Tehnored:

2 EX./10.12.2009.

Jud. fond:

Președinte:Silvia Georgiana Ignat
Judecători:Silvia Georgiana Ignat, Maria Ceaușescu, Cornel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7071/2009. Curtea de Apel Bucuresti