Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7300/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(5928/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.7300/
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant Sindicatul "" în numele funcționarilor publici și salariaților din cadrul Consiliului Județean T, C, loniță, a, Ferăstrău, împotriva sentinței civile nr. 1307 din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN T, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul pârât Consiliul Județean T, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 08.12.2009 și a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.1307 din 10.06.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, s-a dispus respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de reclamanții UL al FUNCȚIONARILOR PUBLICI ȘI SALARIAȚILOR, C, loniță, a, Ferăstrău, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut în esență faptul că reclamanții sunt funcționari contractuali în cadrul Consiliului Județean T, calitate în care beneficiază de drepturile și obligațiile prevăzute de Legea nr.188/1999, și nu de dispozițiile legale derogatorii cu caracter special care se aplică altor categorii de funcționari publici cu statut speciale.
În acest contest problema litigioasă este dacă acestora li se aplică în mod direct sau prin analogie prevederile art. 9.2 din Normele Metodologice anexa 1 la Ordinul ministrului internelor nr.275/2002, astfel cum a fost modificat și completat de prin Ordinul nr.496/2003, privind indemnizația de dispozitiv.
Tribunalul a reținut că deși se invocă dispozițiile art. 9.2 potrivit cărora indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, de fapt Ordinul în cauză nu poate extinde sfera de aplicare a legii pe care este chemat să o aplice.
Reclamanții nu au fost și nu sunt salarizați conform Legii nr.138/1999 de către MAI și ca atare nu sunt vizați de Ordinul nr.496/2003.
Mai mult chiar reclamanții fiind personal contractual în cadrul Consiliului Județean, Ordinul nr.496/2003 ar contraveni dispozițiilor art. 157 din Codul muncii, deoarece Ministerul Administrației și Internelor nefiind angajatorul reclamanților, Ordinul în cauză nu este lege și aplicabil acestora.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanții, prin care în esență au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.
În criticile formulate la adresa sentinței instanței de recurs se arată că Tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică întrucât Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.496/2003 se aplică angajaților din administrația publică, deoarece Ordinul nu face nici o distincție între diferitele categorii de angajați care își desfășoară activitatea în administrația publică.
Mai susțin recurenții că Tribunalul nu a reținut sub nicio formă motivul discriminării invocat în acordarea unor drepturi de natură salarială în rândul funcționarilor publici cu aceleași atribuții.
Prin urmarea față de nepronunțarea instanței de fond cu privire la aspectul discriminării, consideră ca fiind nelegală sentința instanței de fond.
În susținerea discriminării se invocă dispozițiile art. 16 din Constituția României, precum și faptul că există în cadrul Prefecturii diverse categorii care beneficiază de indemnizația de dispozitiv.
Se mai invocă faptul că MAI gestionează funcția publică și are competențe în domeniul funcționarului public caz în care se poate vorbi de o anumită subordonare legală, ceea ce justifică acordarea indemnizației de dispozitiv și pentru salariații din administrația publică locală.
Intimatul Consiliul Județean Taf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, Curtea în baza art. 312 proc. civ. pentru motivele ce se vor arăta va respinge recursul ca nefondat.
Sporul de dispozitiv solicitat are ca bază legală art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și Ordinul nr.496/2003 al ministrului administrației și internelor privind modificarea și completarea Ordinului ministrului de interne nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e interne, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.13 din Legea nr.138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din soldă, respectiv din salariul de bază conform art.1 din Legea nr.138/1999.
În conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr.138/1999 - "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".Potrivit prevederilor art.47 și 49 din menționata lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art.1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministrului de Interne nr.275 din 05.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul MAI nr.496/28.07.2003.Potrivit punctului 9.2. introdus prin Ordinul modificator: " Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr.138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prev. în art.1 din Legea nr.138/1999.
Personalul contractual din cadrul Consiliului Județean (inclusiv recurenții-reclamanți ) fac parte dintr-un organ al administrației publice locale, și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel ca ordinul invocat nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința acestora.
Că este așa reiese și din punctul VI al ordinul, care arată că măsuri de aplicare al ordinului vor fi luate de comandanții și șefii de unități.
În aceste condiții, ministrul administrației și internelor nu avea nici o atribuție în privința salarizării personalului contractual din cadrul administrației publice locale și, prin urmare, ordinul sus menționat nu poate fi aplicat în cazul recurenților-reclamanți și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr.138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administrația publică locală.
Că este așa o demonstrează și denumirea legii, care se referă în primul rând la personalul militar și la personalul civil, dar din cadrul acelorași unități ( adică a unităților militare) -or, în mod evident, intimatul Consiliul Județean, nu are personal militar privind salarizarea.
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
De asemenea, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece nu există nicio egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar în care există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare - și o instituție publică, în care toate acele reguli nu se aplică.
Pentru aceste motive, Curtea în temeiul art. 312 proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant UL "" AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI ȘI SALARIAȚILOR DIN CADRUL CONSILIULUI JUDEȚEAN T cu sediul în A,-, județul T în numele membrilor, C, A, A, împotriva sentinței civile nr. 1307 din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN T cu sediul în A,-, județul
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
27 ex.
6.01.2010
Jud.fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște