Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 803/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 803

Ședința publică de la 25 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 3: Daniela

Grefier

La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta UNIUNEA SINDICALĂ JUDEȚEANĂ -FEN - I PRIN REPREZENTANT - ÎN NUMELE MEMBRILOR DE SINDICAT: ,., AO., AO., NA,., G, G, G, C, G, NA, G, G, NA, NA, NA, G, A, G, NA, NA, R, NA, D,., S, NA, N, -, împotriva sentinței civile nr.1082 din 23.07.2007, pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimații

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN I, GRUPUL ȘCOLAR TEHNIC DE TRANSPORTURI FERATE I, COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTĂ I, GRUPUL ȘCOLAR P, ȘCOALA I, ȘCOALA, LICEUL M TG., ȘCOALA PROFESIONALĂ SPECIALĂ TG., ȘCOALA, COLEGIUL TEHNIC G, COLEGIUL TEHNIC DE ELECTOTEHNICĂ ȘI TELECOMUNICAȚII I, LICEUL TEORETIC, GRUP ȘCOLAR, COLEGIUL NAȚIONAL, COLEGIUL., LICEUL DE INFORMATICĂ, GRUP ȘCOLAR, ȘCOALA C, ȘCOALA 15 ST., GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.12, GRUP ȘCOLAR AGRICOL, GRUP ȘCOLAR -UCECOM, ȘCOALA 8., GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL, având ca obiect drepturi bănești;

La apelul nominal din ședința publică se prezintă reprezentant G asistat de avocat pentru recurent, consilier juridic pentru intimați.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al recursului - se află la al doilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, s-a soluționat cererea de abținere formulată în cauză prin admiterea acesteia.

Nemaifiind cereri de formulat, se constată recursul în stare de judecată și s-a dat cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru recurent, solicită admiterea recursului împotriva sentinței civile nr.1082 din 23 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, modificarea acestei sentințe pentru mai multe motive:

În mod greșit prima instanță respins excepția lipsei calității active a I întrucât potrivit dispozițiilor art.46 din Normele Metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr.2192/2004, Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, pe baza datelor trimise de Inspectoratele Școlare Județene, analizează modul în care sunt respectate prevederile legii bugetului de stat precum și criteriile și principiile finanțării învățământului preuniversitar de stat.IN atare condiții, I are calitate procesuală activă în cauză.

Pe fond, solicită a se avea în vedere că prin OUG nr.146/2007, prin art.1 se reglementează modul de plată al primelor de vacanță pentru anii în care s-a suspendat plata acestora.Către alt personal din administrativ plata acestor drepturi s-a făcut. Din acest punct de vedere sentința recurată este nelegală. admiterea recursului așa cum a fost formulat. Depune note de concluzi scrise.

Consilier juridic, pentru intimat, solicită a se menține sentința primei instanțe întrucât nu este nici angajator și nici ordonator de credite, acesta administrează doar procesul instructiv - educativ.OUG 146 stabilește în mod expres personalul care beneficiază de prima de vacanță.

CURTEA DE APEL;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr-, UNIUNEA SINDICALĂ JUDEȚEANĂ--I, în numele membrilor de sindicat reclamanți,., AO., AO., NA,., G, G, G, C, G, NA, G, G, NA, NA, NA, G, A, G, NA, NA, R, NA, D,., S, NA, N, -, a chemat în judecată pe pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN I, GRUPUL ȘCOLAR TEHNIC DE TRANSPORTURI FERATE I, COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTĂ I, GRUPUL ȘCOLAR P, ȘCOALA I, ȘCOALA, LICEUL M TG., ȘCOALA PROFESIONALĂ SPECIALĂ TG., ȘCOALA, COLEGIUL TEHNIC G, COLEGIUL TEHNIC DE ELECTOTEHNICĂ ȘI TELECOMUNICAȚII I, LICEUL TEORETIC, GRUP ȘCOLAR, COLEGIUL NAȚIONAL, COLEGIUL., LICEUL DE INFORMATICĂ, GRUP ȘCOLAR, ȘCOALA C, ȘCOALA 15 ST., GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.12, GRUP ȘCOLAR AGRICOL, GRUP ȘCOLAR -UCECOM, ȘCOALA 8., GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL solicitând obligarea acestora la plata primelor de vacanță restante pentru perioada 2001-2006, conform art. 2 alin. 1 din OUG nr. 146/2007 și acordarea de daune interese echivalente cu dobânda legală.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin OUG 146/2007, a fost aprobată plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006. Conform art. 1 alin. 2, din categoria personalului căruia îi sunt aplicabile dispozițiile acestui act normativ, fac parte funcționarii publici, personalul auxiliar din domeniul justiției, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, menționând Legea nr. 128/1997 și.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Iai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că personalul didactic are contract individual de muncă încheiat cu unitățile de învățământ, directorul unității având calitatea de angajator și ordonator terțiar de credite.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, întrucât, pentru personalul din învățământ, prima de vacanță nu a fost stabilită prin lege specială, pentru a fi aplicabile dispozițiile OUG nr. 146/2007.

Părțile au depus copii de pe înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1082 din 23 iulie 2008, Tribunalul Iașia admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean I și, în consecință, a respins acțiunea formulată de UNIUNEA SINDICALĂ JUDEȚEANĂ--I, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu acest pârât.

A respins acțiunea formulată de UNIUNEA SINDICALĂ JUDEȚEANĂ--I, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâții GRUPUL ȘCOLAR TEHNIC DE TRANSPORTURI FERATE I, COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTĂ I, GRUPUL ȘCOLAR P, ȘCOALA I, ȘCOALA, LICEUL M TG., ȘCOALA PROFESIONALĂ SPECIALĂ TG., ȘCOALA, COLEGIUL TEHNIC G, COLEGIUL TEHNIC DE ELECTOTEHNICĂ ȘI TELECOMUNICAȚII I, LICEUL TEORETIC, GRUP ȘCOLAR, COLEGIUL NAȚIONAL, COLEGIUL., LICEUL DE INFORMATICĂ, GRUP ȘCOLAR, ȘCOALA C, ȘCOALA 15 ST., GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.12, GRUP ȘCOLAR AGRICOL, GRUP ȘCOLAR -UCECOM, ȘCOALA 8., GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean I este întemeiată și va fi admisă, urmând să fie respinsă acțiunea reclamanților în contradictoriu cu acest pârât. Astfel, calitatea procesuală pasivă în ceea ce privește plata drepturilor salariale cuvenite personalului didactic de predare sau auxiliar nu aparține Inspectoratului Școlar Județean I, în acest sens fiind dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că acțiunea este neîntemeiată și va fi respinsă.

Art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007 prevede că beneficiază de plata primelor de vacanță restante "funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu în baza legilor speciale".

Personalul din învățământ este salarizat conform legii nr. 128/1997, OG nr. 15/2008 și nr. 1350/2007, acte normative ce nu prevăd acordarea primelor de vacanță.

Prin urmare, personalul din învățământ nu face parte din categoriile de personal prevăzute de OUG nr. 146/2007, pentru care să se stabilească o primă de vacanță prin legi speciale, cu atât mai mult cu cât prevederile art. 37 lit. g din nu reprezintă o lege specială în domeniu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs UNIUNEA SINDICALĂ JUDEȚEANĂ- I, în numele membrilor de sindicat reclamanți.

În motivarea recursului, neîncadrat în drept, se susține, în primul rând că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean I, prin raportare la dispozițiile art. 46 din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 2192/2004.

A mai susținut recurenta că, în sistemul de învățământ, legea specială este Legea nr. 128/1997, care, în capitolul referitor la salarizare, în art. 50 alin. 12, stabilește în mod expres faptul că "personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă".

În contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art. 37 lit. g garantează dreptul personalului la o primă de vacanță, care se acordă o dată cu indemnizația de concediu, iar din coroborarea acestor prevederi cu cele ale legii speciale și OUG 146/2007, reiese clar dreptul personalului din învățământ la o primă de vacanță, sens în care se invocă și un argument de ordin jurisprudențial.

Prin întâmpinarea formulată, Inspectoratul Școlar Județean Iaa rătat că recursul este nelegal și netemeinic, solicitând respingerea lui.

În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 46 din HG nr. 2192/2004, Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, pe baza datelor transmise de inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului B, analizează modul în care se respectă prevederile legii bugetului de stat și criteriile și principiile finanțării învățământului preuniversitar de stat, precum și eventualele fenomene perturbatoare care se manifesta în acest domeniu și cauzele care le determina. Pe baza acestor analize se întocmesc rapoarte trimestriale/anuale care se înaintează conducerii Ministerului Educației și Cercetării, însoțite de propuneri de îmbunatățire a sistemului de finanțare și execuție bugetară în sistemul de învățământ preuniversitar de stat.

Din aceste prevederi legale, invocate de recurentă, rezultă că intimatul Inspectoratul Școlar Județean I transmite date către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, căruia îi revine obligația de analizare

modului în care se respectă prevederile legii bugetului de stat și criteriile și principiile finanțării învățământului preuniversitar de stat, precum și obligația de întocmire a unor rapoarte trimestriale/anuale care se înaintează conducerii Ministerului Educației și Cercetării.

Este evident că aceste dispoziții legale nu pot constitui temeiul de drept al calității procesuale pasive a intimatului Inspectoratul Școlar Județean I, în acțiunea formulată de recurentă având ca obiect plata primelor de vacanță și a dobânzii legale, așa încât se reține că, în mod corect, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.

În ceea ce privește Legea nr. 128/1997, se reține că acest act normativ este o lege specială, în accepțiunea art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007, însă acest act normativ nu conferă personalului didactic, al cărui statut îl reglementează, calitatea de beneficiar al primei de concediu de odihnă, pentru a fi aplicabile dispozițiile OUG nr. 146/2007.

Prevederile art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, invocate de recurentă, nu recunosc personalului didactic dreptul la o primă de concediu de odihnă, ci dreptul de a beneficia de premii sau alte drepturi bănești prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Prin urmare, dreptul la prima de concediu nu este prevăzut prin lege specială, a cărei aplicare să fi fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006, așa cum prevede art. 1 alin. 1 din nr. 146/2007.

Dreptul personalului didactic la prima de concediu de odihnă a fost prevăzut în contractele colective de muncă unice la nivel de ramură de învățământ, în acest sens fiind și "argumentul de ordin jurisprudențial" menționat de recurentă, respectiv sentința civilă nr. 842 din 7.07.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș, aflată la dosarul primei instanțe, precum și sentința civilă nr. 380 din 10 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, depusă în recurs.

În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Uniunea Sindicală Județeană I, în numele membrilor de sindicat, împotriva sentinței civile nr. 1082 din 23.07.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:,

22.12.2008

2 ex.-

Președinte:Carmen Bancu
Judecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Daniela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 803/2008. Curtea de Apel Iasi