Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 820/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 820/R/2009

Ședința publică din 29 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Dana Cigan

- -

- JUDECĂTOR 2: Felicia Toader

- -

- JUDECĂTOR 3: Doina Măduța

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT în reprezentarea reclamanților, A, și, cu sediul în S M,- în contradictoriu cu intimata pârâtă SCOALA CU CLASELE I-VIII M, cu sediul în M,-, județul S M împotriva sentinței civile nr. 74/D din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect: litigiu de muncă.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 74/D din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mares -a respins acțiunea reclamanților, A, reprezentați prin Sindicatul Liber din Învățământ SMf ormulată împotriva pârâtei ȘCOALA CU CLASELE I-VIII M, având ca obiect plata primei de vacanță.

Din considerentele sentinței se reține că, cererea reclamanților vizează perioada 12.12.2005-12.12.2008.

Conform art.9, contractul colectiv de muncă se încheie pe o durată de 1 an. Intră în vigoare la data înregistrării - 09.01.2004. Dacă niciuna din părți nu are inițiativa renegocierii lui, contractul se prelungește automat pe o perioadă de 1 an.

Astfel, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de pe anii 2003-2004 are aplicabilitate pentru perioada 09.01.2004 - 09.01.2006.

Analizând disp.art.37 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ 2003-2004, constatăm că "personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță din venituri proprii în condițiile legii".

Rezultă cu certitudine că acordarea primei este condiționată de existența veniturilor proprii ale unității de învățământ.

Faptul pozitiv al existenței veniturilor proprii ale instituției școlare cu această destinație în perioada menționată nu a fost dovedit.

De la data de 09.01.2006 - data încetării efectelor contractului unic județean la nivel de ramură și până la data de 29.12.2006- data adoptării contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, cererea reclamanților nu își găsește suport contractual, fiind lipsită de temei.

Prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în art.59 alin1, 2 se prevede obligativitatea acordării indemnizației de concediu, iar în alin.3 se arată că "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu să se plătească și o primă de vacanță". Deci, plata primei de vacanță nu este o obligație, nu are caracter imperativ, ci o posibilitate.

Rezultă de aici că pentru achitarea primei de concediu se impune să existe posibilități economico-financiare ale unităților de le achita.

Reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii acestei condiții, respectiv posibilitățile economico-financiare ale unității școlare nu au fost dovedite - ca temei de fapt, economic.

În consecință, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanți, având ca obiect plata primei de vacanță.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs Sindicatul Liber din Învățământ S M, în reprezentarea reclamanților, A, și solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, obligarea pârâtei la plata primei de vacanță pe 3 ani anterior introducerii acțiunii.

Prin motivele de recurs s-a invocat că, prima de vacanță este prevăzută în contractele colective de muncă la nivel de ramură învățământ și la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului M iar, conform art.59, s-a stabilit că indemnizația de concediu nu poate fi mai mică decât salariul de bază, spor vechime, indemnizația pentru funcția de conducere, corespunzător numărului de zile de concediu. La alin.3 s-a mai stabilit că se poate conveni în funcție de posibilitatea economico-financiară, pe lângă această indemnizație, o primă de vacanță ce se plătește anterior plecării în concediu, prevederi ce se regăsesc în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005-2006, 2003, 2007-2008, art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997.

Conform art.11 alin.1 lit."a,c,d" din Legea nr.130/1996, clauzele contractului colectiv produce efecte pentru toți salariații și nu pot conține contractele colective clauze ce să stabilească drepturi la nivel inferior decât cel stabilit la nivel superior. La data de 31.01.2005 a intrat în vigoare noul contract colectiv de muncă unic la nivel național 2005-2006, însă, nu s-a înregistrat un contract colectiv unic la nivel de ramură decât la 12.11.2007.

În drept s-au invocat dispozițiile art.145 din Legea nr.53/2002, art.59 din Contractul colectiv de muncă la nivel național 2007-2010, 2005-2006,2004.

Deși legal citat, intimatul pârât nu și-a comunicat poziția față de recursul declarat în cauză.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Potrivit înscrisului aflat la dosar fond -fila 5, emis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ-Sindicatul Liber din Învățământ S M, reclamanții au funcția de profesori, învățători, secretar, contabil la Școala cu clasele I-VIII M, unitate școlară ce prin adeverința nr. 865 din 11 decembrie 2008 -fila 4 dosar fond, a comunicat că din 1.01.2005 nu a acordat prime de vacanță angajaților.

Din analiza contractului colectiv de muncă, unic la nivel național 2003-2010, înregistrat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, și Familie sub nr.2895/29.12.2006, se reține că la art.59 alin.3 s-a stabilit că, prin contracte colective de muncă de la celelalte niveluri, se poate stabili în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță, dispoziție regăsită și în contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006. Totodată în cel încheiat pentru anii 2007-2010 s-a stabilit la art.37 lit."g" că această primă se acordă din veniturile proprii.

Ca urmare, convenția ce se reține din aceste clauze contractuale, clauze ce potrivit art.11 din Legea nr.130/1996 a contractelor colective de muncă, produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă, este aceea că s-a prevăzut posibilitatea, dreptul de-a se acorda pe lângă indemnizația de concediu o primă de vacanță în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.

Intimata pârâtă Școala cu clasele I-VIII Mac omunicat deci o adeverință arătată mai sus, conform căreia din 1.01.2005 nu a acordat prime de vacanță, astfel că, neexistând dovezi din care să reiasă că intimata avea la dispoziție fonduri, venituri proprii din care să poată fi acordate drepturile pretinse, orice discuții față de textele legale invocate sunt nefondate, în mod corect instanța de fond respingând acțiunea ca neîntemeiată.

Ca urmare, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul, menținând în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT în reprezentarea reclamanților, A, și, cu sediul în S M,- în contradictoriu cu intimata pârâtă SCOALA CU CLASELE I-VIII M, cu sediul în M,-, județul S M împotriva sentinței civile nr. 74/D din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

Red dcz

25.05.2009

Jud fond ,

Dact IC

2ex/29.05.2009

Președinte:Dana Cigan
Judecători:Dana Cigan, Felicia Toader, Doina Măduța

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 820/2009. Curtea de Apel Oradea