Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 829/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția conflicte de muncă
și asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.829
Ședința publică din 8 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr.- -
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Mihail Decean
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta B, împotriva sentinței civile nr. 745/12.12.2007 a Tribunalului C-S, dată în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru pârâta recurentă, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După referatul cauzei se observă că s-a depus prin serviciul de registratură, la data de 28.03.2008, întâmpinare de către reclamantul intimat.
Reprezentanta pârâtei recurente depune practică judiciară și înscrisuri extrajudiciare în cuprinsul a 257 pagini legate, pentru susținerea acelorași motivelor de recurs, dezvoltate inițial în cererea de recurs, apoi se trece la judecarea în fond a recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii pentru motivele expuse în cererea de recurs și susținute de înscrisurile depuse azi la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CU RTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr.745 din 12.12.2007 a Tribunalului C-S s-a hotărât:
"Admite în parte cererea formulată de către reclamantul, domiciliat în Oțelu -,județul C-S, în contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în B,str.- -, nr.239, sector 1.
Obligă pârâta să-i calculeze și să-i plătească reclamantului suplimentările salariale de Paști pentru anii 2005, 2006, 2007 și de C pentru anii 2004, 2005, 2006, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe unitate, sumă ce va fi reactualizată la data plății.
Respinge restul pretențiilor formulate de către reclamant.
Respinge excepțiile de prematuritate și de tardivitate a cererii reclamantului invocate de către pârâtă.
Obligă pârâta să plătească reclamantului 150 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Definitivă și executorie."
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a avut în vedere conside-rentele care urmează:
"În conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod Proc. Civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate de către pârâtă.
În acest sens, analizând argumentele pârâtei, instanța reține că o acțiune este prematură dacă un act normativ, convenția părților sau o hotărâre judecătorească prevăd un termen la a cărui împlinire poate fi exercitat un drept, iar titularul acestuia formulează o cerere de chemare în judecată înăuntrul termenului.
Potrivit art. 168 din Contractul colectiv de muncă, salariații beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de suplimentarea drepturilor salariale cu un salariu de bază mediu, iar cu minimum 15 zile înaintea fiecărui eveniment vor avea loc negocieri cu pentru stabilirea valorii concrete, a modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Susținerea pârâtei, că drepturile reclamantului la plata acestor suplimentări nu s-a născut, nu poate fi primită, deoarece aceste drepturi s-au născut prin însăși reglementarea lor în Contractul colectiv de muncă, rămânând ca doar exercițiul lor să aibă loc în urma survenirii sărbătorilor de Paști, respectiv de
Deoarece pretențiile reclamantului sunt pe ani anteriori, formularea cererii de chemare în judecată nu este prematură.
Doar dacă, spre exemplu, reclamantul ar fi pretins suplimentările salariale pentru Cul din 2007, eveniment viitor, s-ar fi putut spune că acțiunea este prematură.
Termenul de 15 zile prevăzut de art. 168 din, chiar dacă ar fi fost reglementat în favoarea pârâtei, s-a împlinit pe anii anteriori.
Acest termen și negocierile de care face vorbire art. 168 din nu condiționează nici nașterea și nici exercițiul dreptului la suplimentările salariale, ținând eventual de forma, iar nu de substanța dreptului.
De altfel, negocierile invocate de pârâtă reprezintă, mai degrabă, lipsa unei proceduri prealabile, iar nu o prematuritate.
Dar nici contractul colectiv de muncă, nici legislația muncii nu condiționează expres exercițiul dreptului la acțiune de vreo procedură prealabilă.
Cât privește prescripția dreptului la acțiune, instanța reține că suplimentările de paști și de C reprezintă drepturi salariale atât în înțelesul Codului muncii, cât și al Contractului colectiv de muncă.
Astfel, potrivit art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri. Art. 128 al.2 din prevede că salariul este format din salariul de bază, indemnizații, sporuri și alte adaosuri și suplimentări acordabile, conform
Dreptul invocat de reclamant este, așa cum chiar o arată, o "suplimentare", fiind circumscris noțiunii de salariu definită de același contract.
Totodată, ceea ce se suplimentează, sunt drepturile salariale, de unde decurge legătura intrinsecă între noțiunile de "suplimentări" și "salariu".
Nu poate fi primită nici apărarea pârâtei, conform căreia aceste drepturi nu au caracter periodic, întrucât ele se acordă de două ori pe an, în fiecare an.
De altfel, chiar pârâta recunoaște că sunt incluse în salariu stimulentele constând în fondul anual de premiere, cotă de participare a salariaților la profitul anual, plata timpului suplimentar și a lucrului în zile libere sau de sărbători.
Sintetizând, dreptul invocat de reclamant este o suplimentare și se acordă în baza, fiind inclus în salariu, potrivit art.128 al. 2 lit. d din
Astfel, conform art. 166 al.1 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani.
La fel, art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Este adevărat că același art.283 al.1 din Codul muncii prevede la lit. e că termenul de prescripție este de 6 luni în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, însă față de această normă care este generală, prevederile art.283 al.1 lit. c din Codul muncii au caracter special în materia prescripției dreptului la acțiune având ca obiect drepturi salariale și derogă de la aceasta.
În consecință, instanța va respinge excepțiile de prematuritate și de prescriere a dreptului la acțiune, invocate de pârâtă.
Pe fond, instanța reține că reclamantul a fost salariatul societății pârâte în perioada 2002-2007.
Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004, cu ocazia sărbătorilor de Paști și angajații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA, iar al. 2 al aceluiași articol prevede că în anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul SA, pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 au menținut dispozițiile art. 168 alin.1.
Alineatul 2 al respectivului articol, însă, a fost modificat în forma: "În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat ".
Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat reclamantului, ulterior anului 2003, suplimentările salariale prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol.
Coroborând dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, instanța apreciază că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 art. 168 din contractul colectiv de muncă și în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
Susținerea pârâtei potrivit căreia și ulterior anului 2003 suplimentările salariale de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază lunar nu poate fi primită, având în vedere că părțile CCM nu au înlăturat prevederea art. 168 al. 1, care reglementa acordarea lor și că al. 2 al aceluiași articol prevede explicit că suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază " Pentru anul 2003", respectiv "În anul 2003".
a contrario, în anii următori suplimentările salariale nu au mai fost incluse în salariul de bază lunar, trebuind a fi acordate conform art. 168 al. 1 din CCM.
O soluție contrară s-ar fi impus dacă părțile CCM ar fi prevăzut in mod expres că suplimentările salariale vor fi incluse în salariul de bază lunar începând cu sau din anul 2003.
Nu poate fi primită nici apărarea pârâtei, conform căreia, părțile semnatare ale CCM au interpretat art. 168 al acestuia prin prisma art. 977 civ. și că intenția lor comună a fost ca și după anul 2003 suplimentările salariale să fie incluse în salariul de bază lunar, întrucât din economia prevederilor art. 977-985 civ. rezultă că problema interpretării unui contract se pune doar atunci când una sau mai multe clauze ale acestuia sunt neclare. Ori, art. 168 al. 2 din CCM prevede în mod clar și expres că suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază lunar "Pentru anul 2003", respectiv "În anul 2003", nefăcându-se nicio referire expresă sau subânțeleasă în privința anilor următori.
Mai mult art. 982 civ. prevede că "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg". Ori, includerea suplimentărilor salariale în salariul de bază lunar in anul 2003 coroborat cu menținerea al. 1 al art. 168 din CCM, ce acordă salariaților dreptul la suplimentări salariale este de natură a sugera că părțile cotractante nu au intenționat același lucru și pentru anii următori.
Nu în ultimul rând, chiar pârâta a invocat prevederile art. 9 din CCM, potrivit căruia "interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se va face prin consens", iar "dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului". Contractul colectiv de muncă a fost semnat de sindicat nu în calitate de parte, ci ca reprezentant al salariaților, aceștia din urmă fiind parte la CCM. Prin formularea prezentei acțiuni instanța reține că intre părți nu există consensul de care face vorbire art. 9 din CCM, astfel că prevederile art. 168 din același contract se interpretează in favoarea salariatului reclamant.
Ceea ce s-a realizat prin includerea suplimentărilor salariale în salariul de bază lunar a fost creșterea salariului de bază cu menținerea, totodată, a dreptului la primele de Paști și de
Interpretarea dată de comisia paritară articolului 168 este cel mult o încercare de modificare a CCM, împrejurare ce nu poate produce efecte decât pentru viitor.
În cazul reclamantului, societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit dispozițiilor art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă și nu i-a plătit acestuia suplimentările salariale de Paști pentru anii 2005, 2006 și 2007 și de C pentru anii 2004, 2005, 2006.
Cuantumul acestor suplimentări salariale nu este, însă, cel solicitat de reclamant (salariul mediu brut pe unitate, astfel cum apare în documentele depuse la dosar, emanând de la pârâtă), ci salariul de bază mediu pe unitate, astfel cum este prevăzut în art.168 alin.1 din CCM. Aceste suplimentări salariale nu au fost dovedite sub aspectul cuantumului prin înscrisurile depuse la dosar, însă sunt ușor determinabile, astfel că pârâta va fi obligată să le calculeze cu ocazia plății lor.
În ceea ce privește suma de 635, 50 lei reprezentând daune pentru neachitarea la termen a suplimentărilor salariale, instanța reține că reclamantul a precizat faptul că, suma respectivă reprezintă corecția drepturilor salariale neacordate cu coeficientul de inflație pentru perioada în discuție, așa cum reiese din tabelul intitulat "Calculul indicelui de inflație calculat la zi aplicat asupra obligațiilor restante".
Respectivul tabel a fost anexat de către reclamant la cererea introductivă și nu poartă vreun element de identificare a emitentului său, astfel încât nu există certitudinea că tabelul provine de la o instituție sau persoană autorizată să efectueze astfel de calcule.
Pe cale de consecință, instanța nu poate reține că suma rezultată în urma calculului efectuat în cuprinsul tabelului intitulat "Calculul indicelui de inflație calculat la zi aplicat asupra obligațiilor restante" este cea corectă, motiv pentru care va face aplicarea art. 161 alin.4 din Codul muncii, urmând a obliga pârâta la actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data plății.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art.161 alin. 4 din Codul Muncii, instanța va admite în parte cererea formulată de către reclamant și va obliga pârâta să-i calculeze și să-i plătească reclamantului suplimentările salariale de Paști pentru anii 2005, 2006, 2007 și de C pentru anii 2004, 2005, 2006, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe unitate, sumă ce va fi reactualizată la data plății efective.
Va respinge, astfel cum s-a reținut în considerente, restul pretențiilor formulate de către reclamant.
În baza art. 274. proc. civ. va obliga pârâta să plătească reclamantului 150 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței de la dosar."
Împotriva a cestei sentințe pârâta a declarat recurs, motivele invocate fiind următoarele:
1. greșita respingere a excepțiilor prescripției dreptului la acțiune și a prematurității introducerii acțiunii, invocate de recurentă, termenul de prescripție raportat la obiectul judecății fiind de 6 (șase) luni și nu acela general de 3 ani al prescripției extinctive, deoarece nu este vorba de drepturi salariale în sensul definit de Codul muncii;
2. nemotivarea sentinței, care "nu conține argumente de fapt și de drept", ci doar afirmația "că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit art.168 alin.1" din Contractul colectiv de muncă; sub acest al doilea punct al motivelor de recurs i se mai impută instanței de fond că sumele pretinse de reclamant i s-au plătit acestuia, ele fiind incluse în salariul de bază, așa cum a stabilit Comisia paritară de rezolvare a litigiilor cu un astfel de obiect, pe cale amiabilă, ceea ce constituie și o clauză a Contractului colectiv de muncă.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că hotărârea atacată este temeinică și legală, fiind dată cu respectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă la nivel de societate, criticile formulate de către recurentă fiind nefondate.
Recursul nu este fondat.
1. Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost corect respinsă, întrucât adausurile la salariu care fac obiectul acțiunii urmează aceleași regim juridic precum salariul însuși, fiind componente ale acestuia, termenul de prescripție în care astfel de drepturi pot fi pretinse în justiție fiind de 3 ani și nu de 6 luni (art.155 și art.166 din Codul muncii ); de asemenea, a fost justificat respinsă și excepția prematurității introducerii acțiunii, întrucât aceeași acțiune nu poate fi în același timp și prescrisă și prematură, numai într-o logica juridică absurdă.
2. Nu poate fi primită ca motiv de recurs nemotivarea sentinței, reieșind evident argumentarea motivării, în fapt și în drept, din conținutul sentinței, în parte reprodus mai sus în citat.
3. Cât privește includerea primelor (adausurilor la salariu) de C și de Paști în salariul de bază, prin convenții colective sau individuale de muncă, aceasta apare ca o încercare de inducere în eroare a salariatului că i se vor plăti și este nelegală, fiindcă o astfel de clauză în contractul colectiv sau și individual de muncă, precum și hotărârea în acest sens a așa-zisei Comisii paritare de rezolvare amiabilă a litigiilor dintre patronat și salariați, încalcă principiul consacrat expres în art. 969 (1) cod civil - potrivit căruia numai Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, câtă vreme primele în discuție nu sunt menționate ca drepturi salariale distincte în statele de plată, fiind nerespectate astfel dispozițiile art. 155 din Codul muncii, care face distincție între salariu și adausurile la acesta. Or, unde legea face expres distincție, nimănui nu i se permite ignorarea unor astfel de prevederi, ele având caracter imperativ.
Deci, plătitorii de salarii au obligația de a trece în statele de plată componentele salariului în mod distinct, după caz, conform distincțiilor făcute de art. 155 al Codului muncii și în cazul oricăror adausuri la salariu, cum sunt și primele care formează obiectul conflictului de muncă de față, evitând în acest fel nu numai nerespectarea legii, ci și aparența de inducere în eroare a salariatului că salariul de bază i-a crescut;
aceasta și pentru că, într-adevăr, conform legii, indemnizațiile, sporurile, precum și orice alte adaosuri la salariul de baza se calculează după anumite criterii și într-un anumit procent raportate la salariul de bază, fiind îndeobște cunoscut că poate fi reglementată legal numai oac reșterii salariului de bază, nu și a celorlalte componente ale salariului.
Pe de altă parte, prin respectarea acestor prevederi legale, în vigoare, la încheierea convențiilor colective și individuale de muncă, inclusiv prin întocmirea în acest mod legal a statelor de plată, sunt respectate și interdicțiile conținute în art. 38 al aceluiași cod de legi, potrivit căruia: Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Așa fiind, se apreciază că sentința recurată este temeinică și legală, nefiind prezent în cauză nici un motiv de recurs, așa încât recursul urmează să fie respins, potrivit cu dispozițiile art. 312 (1) din Codul d e procedură civilă.
Nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă B, împotriva sentinței civile 745/12.12.2007 a Tribunalului C-S, dată în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. - - - - - -
GREFIER - -
Red. /30.04.2008
Tehnored. 2 ex./05.05.2008
Prima instanță: și - Tribunalul C-
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Vasilica Sandovici, Mihail Decean
