Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 8372/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8372

Ședința publică de la 29 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 3: Doina Vișan

Grefier - -

***************

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI -J și PRIMARUL ORAȘULUI -J, împotriva sentinței civile nr. 207 din 01.02.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 și 303. pr. Civilă,

Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 207 din 01.02.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- s-a admis acțiunea în parte formulată de petenta împotriva intimatelor Consiliul Local -J și Primarul Comunei -

S- dispus obligarea intimatelor Primarul -J și Consiliul Local -J la plata către petentă a sporului de dispozitiv în procent de 25% calculat la salariul de bază incepind cu data de 10.10.2006, sume actualizate la data plati efective.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Petenta are calitatea de personal contractual in cadrul Primăriei -J și a solicitat obligarea intimatelor Consiliul Local -J și Primarul -J ca în conformitate cu Ordinului MAI nr. 496/28.07.2003 să i se acorde indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază, începând cu data de10.10.2006.

Conform acestui ordin indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, prin personal civil înțelegându-se funcționarii publici și personalul contractual.

În cauză au relevanță juridică și dispozițiile OUG192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, aprobată prin 228/2003, nr.OUG 163/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, nr.HG 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare.

În acest ordin se arată la pct.31.1 că personalul civil din MAI beneficiază de drepturile prevăzute de lege cu excepția celor din Administrația publică care beneficiază doar de drepturile prevăzute în reglementările în vigoare ce se aplică pentru toți salariații bugetari.

În speță sunt incidente și prevederile art.13 din Legea nr.138/1999 conform căruia "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".

Se mai specifică în ordin că personalul civil din administrația publică beneficiază doar de dreptul prevăzut la art.13, deci de indemnizația de dispozitiv și nu beneficiază de celelalte drepturi prevăzute de lege.

Conform art.16 din Constituția României "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorității publice, fără privilegii și discriminări"

Legea nr. 188/1999 reglementează un singur statut al funcționarului public, adică aceleași drepturi și obligații ale funcționarului public, fără deosebire raportat la instituție.

În art. 29 din Legea nr. 188/1999 cu modificările și completările ulterioare este reglementat dreptul funcționarilor publici la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului.

Conform alin.2 al art. 29, funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, iar în alin.3 se dispune că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

În alin.2 al art.1 din nr.OUG 92/2004 se prevede că sistemul de salarizare a funcționarilor publici urmărește crearea premiselor pentru implementarea din anul 2006 sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici.

Acest sistem unitar de salarizare cuprinde salariile de bază, sporuri, premii, stimulente și alte drepturi.

Instanța a reținut că sporul de dispozitiv s-a acordat funcționarilor publici din prefecturi, personalului angajat în aceste instituții, dar administrație publică realizează în primul rând consiliile locale și consiliile județene, funcționarii publici din prefecturi și din consiliile județene și locale sunt salarizați în baza acelorași acte normative, beneficiază de aceleași drepturi salariale.

Este în spiritul Convenției Europene, al Constituției României, al Legii nr. 188/1999 și a celorlalte acte normative amintite ca, personalul din consiliile județene și locale să nu fie discriminat din punct de vedere al indemnizației de dispozitiv, față de cel din prefecturi.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI -J și PRIMARUL ORAȘULUI -J criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie:

În baza. nr.496 din 28.07.2003 pct.9 pct.2, indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul Administrației Publice.

Pct.31.1 definește personalul civil ca însemnând funcționarii publici și personalul contractual din

Conform Lg. 53/2003, între petentă și recurente a existat un care nu a prevăzut un astfel de spor.

Cu privire la aplicarea ordinului 496/27.07.2003, Guvernul României prin Ministerul Administrației și Internelor a comunicat către toate prefecturile că acordarea indemnizației de dispozitiv de 25% conform Ordinului Ministrului Administrației Internelor se aplică la salariul de bază care cuprinde salariul de încadrare, salariul d emerit, indemnizația de conducere; de această indemnizație urmând să beneficieze tot personalul, mai puțin prefectul și subprefectul, deci numai personalului din prefecturi se aplică dispozițiile ordinului.

Solicită admiterea recursului, și pe fond respingerea acțiunii.

Recursurile sunt fondate.

Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs, se vor reține următoarele.

Sporul de dispozitiv de 25 % a fost prevăzut prin legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Reiese deci, că obiectul reglementării legii îl formează doar personalul militar și civil din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. De asemenea,. nr.496/28.07.2003 al Ministerului Administrației și Internelor care modifică Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne reglementează în Anexa nr. 1 Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor cu privire la salarizarea personalului militar din instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi ale personalului civil ceste instituții.

Este deci din nou vorba despre personalul militar și civil care lucrează în instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și nu de întregul personal care lucrează în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, minister rezultat în urma comasării Ministerului d e Interne cu cel al Administrației Publice.

În acest sens prevederea de la pct.9.2 potrivit cu care indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice nu poate fi înțeleasă decât ca referindu-se la personalul civil ce-și desfășoară activitatea în instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională în domeniul administrației publice și nu ca referindu-se la tot personalul din domeniul administrației publice cum ar fi cel de la consilii locale, primării sau prefecturi.

De altfel, noțiunea de dispozitiv nu poate fi asociată decât cu instituțiile la care face referire atât Legea 138/1999, cât și Anexa 1 din Ordinul 496/2003 al MAI.

Concluzia instanței de fond potrivit căreia prin adresa nr. -/25.08.2003 a MAI prin care se comunică prefecturilor că acordarea indemnizațiilor de dispozitiv se cuvine tot personalului, mai puțin prefectul și subprefectul, nu poate fi primită, adresa respectivă fiind emisă de către un director general adjunct neavând putere de lege, și nereieșind din cuprinsul acesteia că indemnizația de dispozitiv i s-ar cuveni tot personalului militar și civil din consiliile locale și primării.

Față de cele arătate, se va aprecia sentința recurată afectată de nelegalitate și netemeinicie, urmând ca în baza art. 304 pct. 9.pr.civilă rap. la art. 312 al.1 pr.civilă să se admită recursurile declarate în cauză, modificându-se sentința în sensul respingerii acțiunii promovată de reclamantă față de cele două recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI -J și PRIMARUL ORAȘULUI -J, împotriva sentinței civile nr. 207 din 01.02.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

Tehn./Ex.4/27.10.2008

/St. și

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Lucian Bunea, Doina Vișan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 8372/2008. Curtea de Apel Craiova