Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 854/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 854/

Ședința publică din 28 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 3: Benone Fuică

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, toți cu domiciliul ales la sediul Primăriei com. Ploscuțeni, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 438/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimatele pârâte PRIMĂRIA COMUNEI PLOSCUȚENI, cu sediul în com. Ploscuțeni, jud. V și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PLOSCUȚENI, cu sediul în com. Ploscuțeni jud.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenții - reclamanți avocat în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimatele - pârâte.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; în cauză s-a formulat cerere de abținere de către d-ra judecător cerere ce a fost soluționată în ședința din Camera de Consiliu din 28.09.2009.

S-a dat citire încheierii de ședință pronunțată în Camera de Consiliu din data de 28.09.2009 prin care s-a admis cererea de abținere formulată de judecător, completul de judecată fiind compus cu participarea judecătorului din planificarea de permanență din 28.09.2009, încheindu-se în acest sens proces verbal care s-a atașat la dosar.

Apărătorul recurentelor depune la dosar înscrisuri, respectiv state de plată din care rezultă că reclamanții primesc sporul de dispozitiv. Precizează că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Apărătorul recurenților solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat pe larg în cerere. Au depus la dosar înscrisuri din care rezultă atribuțiile reclamanților. În exercitarea atribuțiilor reclamanților le sunt aplicabile legile speciale, fiind subordonați atât angajatorului cât și Ministerului Administrației și Internelor. Recurenții sunt în permanență la dispoziția instituției cu atribuții pe linie de protecție civilă și în situații de urgență. Solicită admiterea cererii, obligarea pârâtelor la plata sporului de dispozitiv. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 438/16.06.2009 Tribunalul Vranceaa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta Primăria com. Ploscuțeni jud. V și pârâtul Consiliul Local al com. Ploscuțeni jud.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr-, - si -, pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanții, in calitate de angajați ai paratei Primăria comunei Plocuteni și Consiliul local al comunei Ploscuteni, au solicitat ca prin hotărâre judecătorească pârâții să fie obligați la plata indemnizației de dispozitiv de 25% din salariul de bază pentru perioada de trei ani anteriori introducerii acțiunii, actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate si acordarea in continuare a acestor drepturi.

Cauzele au fost conexate la termenul din data de 16.06.2009, in temeiul disp. art. 164 alin 1 cod. Proc. civ.

În motivarea cererii reclamanții invocând disp.art.13 din Legea nr.138/1999 cu modificările ulterioare privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice arată că la nivel național în alte departamente administrativ teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi, făcând astfel mențiune și cu privire la practica judiciară.

Au mai fost invocate dispozițiile codului muncii, întrucât timpul lor de munca se extinde in afara programului de 8 ore, in timpul zilelor nelucrătoare si pe timp de noapte, situație in care indemnizația de dispozitiv se impune a fi acordata si reclamanților.

Dovada faptului ca sunt obligați să efectueze diferite activități in afara programului de lucru o reprezintă faptul ca la nivelul instituției parate exista o planificare de permanenta in cazul ivirii unor situații excepționale, așa cum au fost inundațiile din anii trecuți, in care sunt cuprinși si reclamanții.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține:

Reclamanții dețin calitatea de personal contractual în cadrul paratei Primăria comunei Ploscuteni și în baza acestei calități au pretins că le sunt aplicabile Ordinul MAI nr.496/2003 respectiv că li se cuvine acordarea sporului reprezentând indemnizația de dispozitiv.

Acest spor este prevăzut de art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională și reprezintă 25% din solda de bază, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariile de bază.

Potrivit pct.9.2 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496/2003 privind modificarea Ordinului MAI nr.275/2002, indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care-și desfășoară activitatea în cadrul administrației publice.

Potrivit pct.31.1 din Ordin, prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Prin urmare, Ordinul nr.496/2003, reglementează doar situația funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MIRA).

Ori, administrația publică locală nu face parte din acest minister situație care rezultă din art.4, OUG nr. 30/2007 conform căruia MIRA colaborează cu autoritățile publice.

Un ministru poate să reglementeze prin ordin cu privire la ministerul pe care-l conduce și cu privire la personalul acelui minister, dar nu în afara lui, ori reclamanții nu fac parte din acest minister și nici nu au relații de muncă și subordonare cu MIRA.

Împrejurarea că reclamanții sunt obligați sa presteze activități in afara programului normal de lucru nu ii indrepateste la plata indemnizatiei de dispozitiv, ci, așa cum înșiși reclamanții au arătat atunci când au invocat dispozițiile codului muncii, la plata orelor suplimentare, in raport de orele suplimentare efectiv prestate, lăsa cum se prevede in disp. art. 117-120 din acest act normativ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanții, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.

Recurenții au făcut un istoric a motivelor învederate prin acțiunea introductivă și anume:

1. Drepturile solicitate sunt prevăzute în mod expres în Codul muncii, timpul de lucru extinzându-se în afara programului regulat de 8 ore, în timpul zilelor nelucrătoare și pe timp de noapte.

Sunt obligați să manifeste disponibilitate permanentă în afara programului regulat de 8 ore stabilit de art. 109 din Codul muncii.

În această situație sunt incidente prev. art. 117 și urm. din Codul muncii referitoare la munca suplimentară care se răsplătește cu un spor. Și pentru lucrul de noapte Codul muncii instituie dreptul la un spor.

2. Le sunt aplicabile și prevederile legale speciale, fiind subordonați atât angajatorului cât și Ministerului Administrației și Internelor.

3. Sporul salarial denumit "indemnizație de dispozitiv" este instituit prin lege și anume Codul muncii și legea specială: art. 1 și 13 din Legea nr. 138/1999.

4. Ordinul nr. 496/2003 este dat în aplicarea codului muncii și a Legii nr. 138/1999, fiind aplicabil întregului personal, art. 9 prevăzând că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

5. La nivelul com. Ploscuțeni, obligațiile legale pe linia situațiilor de urgență și pe linie de protecție civilă sunt la îndeplinire de către personalul din cadrul Primăriei iar aceste activități sunt prestate în mod permanent. De asemene,a colegii lor, funcționari publici, au obținut aceste drepturi prin hotărâre judecătorească.

Apoi au indicat următoarele motive de recurs:

Ordinul nr. 496/2003 se aplică și personalului contractual din administrația publică locală, potrivit disp. art. 9 din acest Ordin. Recurenții primesc ordine și dispoziții într-un regim similar de la Prefectul Județului și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al jud. V, instituții ce fac parte din Ministerul Administrației și Internelor. Sporul de dispozitiv este menit să compenseze această alocare permanentă a timpului lor în serviciul comunității în sensul art. 108 din Codul muncii. Legea nr. 138/1999 și Ordinul MAI nr. 496/2003 reprezintă o aplicație a principului legal prevăzut de art. 117-120 din Codul muncii.

Au depus la dosar state de plată din care rezultă faptul că acest spor este acordat de către angajator.

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă sub toate aspectele de fapt și de drept în conf.cu disp.art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor se modifică și se completează Ordinul nr. 275/2002 Ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr.1, care, conform art.64 din Legea nr.138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.

Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.

Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.

De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare legii, astfel cum este circumscrisă în art.1 al acesteia.

Potrivit disp.art.1 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională,precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne,Serviciului Român de Informații,Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.

Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le prin urmare aplicabile și prevederile Ordinului nr.275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 și anume:personalul militar; personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate,clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.

în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr.275/2002 al Ministerului d e Interne prin Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.

Prin acest din urmă ordin,s-a statuat:,După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut:,9.2 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Problema care se pune este dacă această mențiune vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.

Curtea opinează că împărtășește astfel punctul de vedere al instanței de fond.

Faptul care a generat această eroare de interpretare,precum cea a reclamanților este că emitentul noului ordin este, în anul 2003,ministrul administrației și internelor, nemaipurtând vechea titulatură de ministru de interne, mai exact cuprinderea sub tutela aceluiași minister și a administrației publice.

Or, o atare interpretare este total eronată. Prin urmare,se pune problema care este rațiunea acestei adăugiri a pct.9.2,care face vorbire despre dreptul la indemnizație și pentru personalul civil din administrația publică și la cine se referă ea.

Pentru a determina aceasta, trebuie examinat mai întâi ce spune Legea nr.138/1999 în privința beneficiarilor sporului de dispozitiv.

Astfel, din art.13 al Legii nr.138/1999, în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului,reiese că de această indemnizație beneficiază atât militarii cât și personalul civil;,Cadrele militare în activitate,militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.

Desigur că trebuie să ne raportăm la sfera generală de reglementare a Legii nr.138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi,astfel cum sunt menționate în art.1.

Revenind la completarea adusă prin pct.9.2. introdus prin Ordinul nr.496/2003, Curtea reține că, pentru se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, referirea la personalul civil din administrația publică se referă la personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională,instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.

Prin urmare, ordinul în discuție vizează următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar - cadre militare în activitate,militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție (această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct.9.1 din Ordinul nr.275/2002);personalul civil contractual;personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

Or, reclamanții sunt angajați în cadrul Primăriei com. Ploscuțeni,iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională,astfel că reglementările art.13 din Legea nr.138/1999 și ale art.9.2. din Ordinul nr.275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu le sunt aplicabile.

Faptul că acest spor este acordat funcționarilor publici nu are nici o relevanță în cauză, aceștia desfășurând raporturi de serviciu sub regimul unei alte legi speciale (Legea nr. 188/1999), având drepturi și obligații diferite de cele ale personalului contractual.

De altfel, prin Decizia nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, arătându-se că autoritatea judecătorească nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege.

S-a statuat instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a aplica justiția conform disp. art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Jurisprudența nu reprezintă un izvor primordial de drept în dreptul românesc, judecătorii fiind obligați să se supună doar legii potrivit Constituției.

Referirea la disp. art. 117-120 din Codul muncii nu poate fi reținută întrucât aceste prevederi legale reglementează munca suplimentară care nicidecum nu se poate confunda cu natura juridică a "sporului de dispozitiv". În consecință, aceste prevederi legale nu își găsesc aplicabilitatea, sporul de dispozitiv fiind acordat pentru faptul că salariatul stă la dispoziția instituției și nu pentru desfășurarea unei munci efective, pentru care se acordă ore suplimentare, așa cum corect a reținut și prima instanță,

Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, Curtea apreciază recursul reclamanților ca nefondat, astfel că - în temeiul art.312 alin.1 se va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, toți cu domiciliul ales la sediul Primăriei com. Ploscuțeni, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 438/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 28 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /05.10.2009

:DC/2 ex/07.10.2009

Fond:/

Asistenți judiciari:/

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Mihaela Neagu, Benone Fuică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 854/2009. Curtea de Apel Galati