Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 973/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 973
Ședința publică din data de 6 mai 2008
PREȘEDINTE: Mihail Decean
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta C "" SA B împotriva sentinței civile nr. 575 din data de 30.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu reclamanta.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul pârâtei recurente, avocat, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar un set de acte extrajudiciare legate având un număr de 191 file pentru susținerea acțiunii, apoi nefiind formulate alte cereri se trece la dezbaterea în fond a recursului.
Pentru pârâta recurentă, reprezentanta sa solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii reclamantului intimat, pentru motivele arătate în scris în cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 575/30.11.2007a Tribunalului C-S s-a hotărât: "Admite în parte cererea formulată de către reclamanta, domiciliată în Reșița, Al. nr.1..1..12 județul C-S, în contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în B,-, sector 1.
Obligă pârâta să-i calculeze și să-i plătească reclamantei suplimentările salariale de Paști pentru anii 2005, 2006 și de C pentru anii 2004, 2005, 2006, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe unitate, sumă ce va fi reactualizată la data plății.
Respinge restul pretențiilor formulate de către reclamant.
Respinge excepțiile de prematuritate și de tardivitate a cererii reclamantului invocate de către pârâtă.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată".
Pentru a pronunța această sentință, instanța a avut în vedere considerentele ce urmează:
"În conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod Proc. Civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate de către pârâtă.
În acest sens, analizând argumentele pârâtei, instanța reține că o acțiune este prematură dacă un act normativ, convenția părților sau o hotărâre judecătorească prevăd un termen la a cărui împlinire poate fi exercitat un drept, iar titularul acestuia formulează o cerere de chemare în judecată înăuntrul termenului.
Potrivit art. 168 din Contractul colectiv de muncă, salariații beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de suplimentarea drepturilor salariale cu un salariu de bază mediu, iar cu minimum 15 zile înaintea fiecărui eveniment vor avea loc negocieri cu pentru stabilirea valorii concrete, a modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Susținerea pârâtei, că drepturile reclamantului la plata acestor suplimentări nu s-a născut, nu poate fi primită, deoarece aceste drepturi s-au născut prin însăși reglementarea lor în Contractul colectiv de muncă, rămânând ca doar exercițiul lor să aibă loc în urma survenirii sărbătorilor de Paști, respectiv de
Deoarece pretențiile reclamantului sunt pe ani anteriori, formularea cererii de chemare în judecată nu este prematură.
Doar dacă, spre exemplu, reclamantul ar fi pretins suplimentările salariale pentru Cul din 2007, eveniment viitor, s-ar fi putut spune că acțiunea este prematură.
Termenul de 15 zile prevăzut de art. 168 din, chiar dacă ar fi fost reglementat în favoarea pârâtei, s-a împlinit pe anii anteriori.
Acest termen și negocierile de care face vorbire art. 168 din nu condiționează nici nașterea și nici exercițiul dreptului la suplimentările salariale, ținând eventual de forma, iar nu de substanța dreptului.
De altfel, negocierile invocate de pârâtă reprezintă, mai degrabă, lipsa unei proceduri prealabile, iar nu o prematuritate.
Dar nici contractul colectiv de muncă, nici legislația muncii nu condiționează expres exercițiul dreptului la acțiune de vreo procedură prealabilă.
Cât privește prescripția dreptului la acțiune, instanța reține că suplimentările de paști și de C reprezintă drepturi salariale atât în înțelesul Codului muncii, cât și al Contractului colectiv de muncă.
Astfel, potrivit art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri. Art. 128 al.2 din prevede că salariul este format din salariul de bază, indemnizații, sporuri și alte adaosuri și suplimentări acordabile, conform
Dreptul invocat de reclamant este, așa cum chiar o arată, o "suplimentare", fiind circumscris noțiunii de salariu definită de același contract.
Totodată, ceea ce se suplimentează, sunt drepturile salariale, de unde decurge legătura intrinsecă între noțiunile de "suplimentări" și "salariu".
Nu poate fi primită nici apărarea pârâtei, conform căreia aceste drepturi nu au caracter periodic, întrucât ele se acordă de două ori pe an, în fiecare an.
De altfel, chiar pârâta recunoaște că sunt incluse în salariu stimulentele constând în fondul anual de premiere, cotă de participare a salariaților la profitul anual, plata timpului suplimentar și a lucrului în zile libere sau de sărbători.
Sintetizând, dreptul invocat de reclamant este o suplimentare și se acordă în baza, fiind inclus în salariu, potrivit art.128 al. 2 lit. d din
Astfel, conform art. 166 al.1 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani.
La fel, art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Este adevărat că același art.283 al.1 din Codul muncii prevede la lit. e că termenul de prescripție este de 6 luni în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, însă față de această normă care este generală, prevederile art.283 al.1 lit. c din Codul muncii au caracter special în materia prescripției dreptului la acțiune având ca obiect drepturi salariale și derogă de la aceasta.
În consecință, instanța va respinge excepțiile de prematuritate și de prescriere a dreptului la acțiune, invocate de pârâtă.
Pe fond, instanța reține că reclamanta a fost salariata societății pârâte în perioada 2000-2007.
Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004, cu ocazia sărbătorilor de Paști și angajații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA, iar al. 2 al aceluiași articol prevede că în anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul SA, pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 au menținut dispozițiile art. 168 alin.1.
Alineatul 2 al respectivului articol, însă, a fost modificat în forma: "În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat ".
Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat reclamantului, ulterior anului 2003, suplimentările salariale prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol.
Coroborând dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, instanța apreciază că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 art. 168 din contractul colectiv de muncă și în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
Susținerea pârâtei potrivit căreia și ulterior anului 2003 suplimentările salariale de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază lunar nu poate fi primită, având în vedere că părțile CCM nu au înlăturat prevederea art. 168 al. 1, care reglementa acordarea lor și că al. 2 al aceluiași articol prevede explicit că suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază " Pentru anul 2003", respectiv "În anul 2003".
a contrario, în anii următori suplimentările salariale nu au mai fost incluse în salariul de bază lunar, trebuind a fi acordate conform art. 168 al. 1 din CCM.
O soluție contrară s-ar fi impus dacă părțile CCM ar fi prevăzut in mod expres că suplimentările salariale vor fi incluse în salariul de bază lunar începând cu sau din anul 2003.
Nu poate fi primită nici apărarea pârâtei, conform căreia, părțile semnatare ale CCM au interpretat art. 168 al acestuia prin prisma art. 977 civ. și că intenția lor comună a fost ca și după anul 2003 suplimentările salariale să fie incluse în salariul de bază lunar, întrucât din economia prevederilor art. 977-985 civ. rezultă că problema interpretării unui contract se pune doar atunci când una sau mai multe clauze ale acestuia sunt neclare. Ori, art. 168 al. 2 din CCM prevede în mod clar și expres că suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază lunar "Pentru anul 2003", respectiv "În anul 2003", nefăcându-se nicio referire expresă sau subânțeleasă în privința anilor următori.
Mai mult art. 982 civ. prevede că "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg". Ori, includerea suplimentărilor salariale în salariul de bază lunar in anul 2003 coroborat cu menținerea al. 1 al art. 168 din CCM, ce acordă salariaților dreptul la suplimentări salariale este de natură a sugera că părțile cotractante nu au intenționat același lucru și pentru anii următori.
Nu în ultimul rând, chiar pârâta a invocat prevederile art. 9 din CCM, potrivit căruia "interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se va face prin consens", iar "dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului". Contractul colectiv de muncă a fost semnat de sindicat nu în calitate de parte, ci ca reprezentant al salariaților, aceștia din urmă fiind parte la CCM. Prin formularea prezentei acțiuni instanța reține că intre părți nu există consensul de care face vorbire art. 9 din CCM, astfel că prevederile art. 168 din același contract se interpretează in favoarea salariatului reclamant.
Ceea ce s-a realizat prin includerea suplimentărilor salariale în salariul de bază lunar a fost creșterea salariului de bază cu menținerea, totodată, a dreptului la primele de Paști și de
Interpretarea dată de comisia paritară articolului 168 este cel mult o încercare de modificare a CCM, împrejurare ce nu poate produce efecte decât pentru viitor.
În cazul reclamantei, societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit dispozițiilor art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă și nu i-a plătit acesteia suplimentările salariale de Paști pentru anii 2005, 2006 și de C pentru anii 2004, 2005, 2006.
Cuantumul acestor suplimentări salariale nu este, însă, cel solicitat de reclamantă (salariul mediu brut pe unitate, astfel cum apare în documentele depuse la dosar, emanând de la pârâtă), ci salariul de bază mediu pe unitate, astfel cum este prevăzut în art.168 alin.1 din CCM. Aceste suplimentări salariale nu au fost dovedite sub aspectul cuantumului prin înscrisurile depuse la dosar, însă sunt ușor determinabile, astfel că pârâta va fi obligată să le calculeze cu ocazia plății lor.
În ceea ce privește suma de 533,52 RON, reprezentând daune pentru neachitarea la termen a suplimentărilor salariale, instanța reține că reclamantul a precizat faptul că, suma respectivă reprezintă corecția drepturilor salariale neacordate cu coeficientul de inflație pentru perioada în discuție, așa cum reiese din tabelul intitulat "Calculul indicelui de inflație calculat la zi aplicat asupra obligațiilor restante".
Respectivul tabel a fost anexat de către reclamantă la cererea introductivă și nu poartă vreun element de identificare a emitentului său, astfel încât nu există certitudinea că tabelul provine de la o instituție sau persoană autorizată să efectueze astfel de calcule.
Pe cale de consecință, instanța nu poate reține că suma rezultată în urma calculului efectuat în cuprinsul tabelului intitulat "Calculul indicelui de inflație calculat la zi aplicat asupra obligațiilor restante" este cea corectă, motiv pentru care va face aplicarea art. 161 alin.4 din Codul muncii, urmând a obliga pârâta la actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data plății.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art.161 alin.4 din Codul muncii, instanța va admite în parte cererea formulată de către reclamanta și va obliga pârâta să-i calculeze și să-i plătească reclamantei suplimentările salariale de Paști pentru anii 2005, 2006 și de C pentru anii 2004, 2005, 2006, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe unitate, sumă ce va fi reactualizată la data plății efective.
Va respinge, astfel cum s-a reținut în considerente, restul pretențiilor formulate de către reclamantă.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 150 RON, cheltuieli de judecată".
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând următoarele motive de recurs:
1. privind drepturile salariale de C și de Paști s-a convenit cu Sindicatul să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce a căpătat o formă juridică obligatorie în Contractul colectiv de muncă și pentru anii la care se referă acțiunea introductivă de instanță, ceea ce instanța greșit nu a luat în considerare;
2. s-a înființat o comisie paritară pentru rezolvarea amiabilă a "eventualelor diferende rezultate din interpretarea și aplicarea" Contractul colectiv de muncă, ale cărei decizii, de asemenea nu au fost avute în vedere de instanță, la rezolvarea litigiului prin sentința recurată;
3. instanța a respins în mod greșit "excepția prematurității acțiunii" fiind de principiu în opinia recurentei că salariații nu beneficiază din oficiu de plata drepturilor suplimentare salariale de C și de Paști, ci ca urmare a "negocierilor purtate";
4. fost respinsă greșit de instanță și excepția prescripției dreptului la acțiune, cu încălcarea dispozițiilor "art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii " și
5. au fost acordate greșit "sumele solicitate în condițiile în care calculul depus de către reclamant se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate", altul fiind nivelul "salariului mediu în perioada anilor 2004 - 2007", potrivit anexei depuse la dosar de pârâtă.
Recursul nu este fondat.
1. Este de principiu că numai convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, principiu care fiind consacrat expres în lege (art. 969 Cod civil), el este obligatoriu și la încheierea contractelor colective de muncă. Or, includerea în "salariul de bază al fiecărui salariat" a unor drepturi salariale distinct prevăzute în contractul colectiv de muncă, așa cum sunt acelea care formează obiectul pricinii de față, încalcă principiul enunțat și sub acest aspect hotărârea recurată nu este greșită. Aceasta și pentru că, așa cum este reglementat expres și distinct în art. 155 din Codul muncii, componentele salariului sunt: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, unde legea distinge expres nimănui nu i se permite să nu respecte astfel de prevederi, ele având un caracter imperativ; așa încât nici contractele individuale și nici contractele colective de muncă nu pot contraveni acestor dispoziții imperative prin înserarea clauzelor de includere a indemnizațiilor, sporurilor și a oricăror adaosuri în salariul de bază;
un astfel de procedeu este nelegal, fiindcă tinde la o creștere salariului de bază, fiind îndeobște cunoscut că legea poate reglementa numai oac reșterii salariului de bază și nu și a celorlalte componente ale salariului, al căror cuantum se calculează luând ca bază de calcul salariul de bază; deci, statele de plată se întocmesc în mod obligatoriu cu menționarea distinctă a componentelor salariului;
respectarea textelor de lege mai sus citate la încheierea contractelor colective sau și individuale de muncă, atrage și respectarea interdicțiilor impuse de art. 38 din Codul muncii, potrivit căruia: Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
2. În privința atribuțiilor comisiei paritare, deciziile acesteia nu pot avea caracterul pe care legea îl conferă numai hotărârilor instanțelor judecătorești, în fața cărora și prin care este administrată justiția, așa încât astfel de decizii cad sub cenzura instanțelor judecătorești.
Relativ la motivele de recurs de la punctele 3 și 4, instanța de fond a respins corect și just, cu motivarea pe care o conține și pe care instanța de recurs o validează, atât excepția prematurității introducerii acțiunii de către reclamant cât și excepția tardivității introducerii acțiunii; aceeași acțiune civilă nu poate fi în același timp și prematură și prescrisă, decât intr-o logică juridică absurdă; într-adevăr, drepturile salariale pretinse în acțiunea de față sunt actuale și nu premature, ele urmând același regim juridic precum salariul de bază, astfel prescripția dreptului la acțiune în privința lor este reglementată în art. 166 din Codul muncii, fiind, deci, aceea de trei ani și nu de 6 luni, cum susține pârâta.
5. Modul de calcul al despăgubirilor pretinse de reclamant, admis de instanță și contestat de pârâtă în recurs, nu poate constitui un motiv de recurs și primit ca tare, câtă vreme pârâta însăși nu i-a opus modul său de calcul, ei incumbându-i sarcina probei, așa cum judicios a stabilit și instanța de fond, conform legii.
Așadar, se apreciază că nu este prezent în cauză nici unul dintre motivele de recurs invocate de pârâtă, consecința fiind aceea a respingerii recursului, potrivit dispozițiilor art. 312 (1) din Codul procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei C "" SA B împotriva sentinței civile nr. 575 din data de 30.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu reclamanta.
Irevocabilă.
Pronunțată, azi 6 mai 2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - Dr. - - - -
GREFIER,
- -
Red. /09.05.2008
Tehnored.: / 2 ex./09.05.2008
Prim inst.: și
Președinte:Mihail DeceanJudecători:Mihail Decean, Carmen Pârvulescu, Vasilica Sandovici
