Speta drept civil. Decizia 1018/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1018/2008-
Ședința publică din 12.06.2008
PREȘEDINTE: Trif Doina
JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 3: Lazăr
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, cu sediul în B, P-ța -, nr. 2. în contradictoriu cu intimatul reclamant cu domiciliul în S M, Drumul, - 7,. 3,. 27, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 234 din 06.02.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care s-a admis contestația, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este legal îndeplinită, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din 05.06.2008 când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 12.06.2008, când s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 234/D din 06.02.2008, Tribunalul Satu Marea admis contestația formulată de domiciliat în SMD rumul -7. 3. 27 în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, reprezentat prin Direcția Generală Juridică cu sediul în B - nr. 1A sector 1 și în consecință:
A anulat Decizia nr. 84/2007 emisă de MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - COMISIA DE CONTESTAȚII PENSII și constată vocația la pensie militară a contestatorului începând cu data de 10.04.2007 conform dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 164/2001 cu aplicarea dispozițiilor art. 167 indice 1 din Legea nr. 19/2000.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Contestatorul născut la 07.07.1945 a avut calitatea de cadru militar în activitate în perioada 20.12.1974-30.06.1984. La data ieșirii din rândul cadrelor militare acesta nu a îndeplinit condițiile pentru obținerea pensiei militare de stat. Ulterior, s-a încadrat în muncă realizând stagii de cotizare.
La data de 29.03.2007 contestatorul a înregistrat cu nr. - la Casa de Pensii cererea sa de pensionare pentru pensie militară de stat în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea 164/2001.
Prin Decizia nr. - din 10.04.2007 emisă de Casa de Pensii a s-a respins cererea de pensionare, constatându-se că nu este îndeplinită condiția vârstei standard prevăzută în anexa 3 Legii nr. 19/2000, astfel cum pretind dispozițiile art. 15 din Legea 164/2001 privind pensiile militare de stat.
Această decizie a fost contestată la Comisia de Contestații - Pensii a, care prin Decizia nr. 84 din 12.06.2007 a respins contestația formulată împotriva Deciziei de respingere a cererii de pensionare nr. - din 10.04.2007.
În motivarea deciziei se reține că solicitarea formulată de contestator cu aplicarea prevederilor art. 167 indice 1 din Legea nr. 19/2000 modificată este neîntemeiată. Comisia a reținut că pensionarea cadrelor militare se face în temeiul Legii nr. 164/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare, iar în speță se aplică dispozițiile art. 15 din lege, care fac trimitere directă la vârsta standard prevăzută de anexa nr. 3 Legii nr. 19/2000.
De asemenea, s-a reținut că cererea formulată de contestator privind reducerea vârstei standard se întemeiază pe dispozițiile care sunt aplicabile persoanelor asigurate în sistemul public de pensii, întrucât acestea au în vedere stagiul de cotizare și condiții speciale de muncă în înțelesul și determinarea Legii nr. 19/2000. Așadar, cadrele militare realizează vechime în serviciu conform art. 17 din lege, iar asigurații realizează stagii de cotizare. Beneficiul acordat prin art. 167 indice 1 din Legea nr. 19/2000 modificată și completată se referă la stagiul de cotizare desfășurat în condiții speciale și nu la vechimea în serviciu desfășurată în astfel de condiții.
Examinarea legalității deciziei contestate și a dreptului reclamat de contestator se va limita la verificarea îndeplinirii condiției prevăzută de lege.
Conform art. 15 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cadrele militare care la data trecerii în rezervă nu îndeplinesc condițiile de acordare a unei pensii, dar au o vechime în serviciul militar d e cel puțin 15 ani pentru bărbați și 10 ani pentru femei, beneficiază de pensie militară de stat la împlinirea vârstei standard prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii.
Această normă în privința vârstei de pensionare trimite la dreptul comun în materie, respectiv la Legea nr. 19/2000, mai exact la instituția vârstei standard de pensionare astfel cum este reglementată în lege. Legea specială nu cuprinde dispoziții în această privință, fiind aplicabile prevederile cuprinse în legea generală.
Față de cele de mai sus se apreciază dreptul contestatorului de a beneficia de pensie militară de stat la data solicitării, întrucât trimiterea din textul art. 15 din Legea nr. 164/2001 se face la instituția vârstei standard de pensionare și nu la noțiunea de vârstă standard de pensionare, astfel cum este arătată la art. 41 din Legea nr. 19/2000.
În consecință, Tribunalul a considerat că în speță sunt aplicabile toate dispozițiile din Legea nr. 19/2000 care cumulate alcătuiesc instituția vârstei standard de pensionare, inclusiv cele referitoare la reducerea vârstei.
Această interpretare rezultă și din modul în care este redactată trimiterea, întrucât, dacă legiuitorul ar fi urmărit să acorde pensia militară de stat doar la împlinirea vârstei standard de pensionare, fără posibilitatea reducerii ei, atunci trimiterea s-ar fi realizat prin indicarea textului din Legea nr. 19/2000 sau prin adăugarea unui text cu privire la neaplicabilitatea normelor care reglementează reducerea vârstei standard de pensionare.
Conform textelor de lege de mai sus și văzând și dispozițiile art. 53 alin. 3 din Legea nr. 164/2001 cu modificările și completările ulterioare, instanța a admis contestația formulată și a anulat deciziile contestate, constatând vocația la pensie militară a contestatorului începând cu data de 10.04.2007 conform dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 164/2001 cu aplicarea dispozițiilor art. 167 indice 1 din Legea nr. 19/2000.
Asistenții judiciari, participând la constituirea completului de judecată în condițiile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească au exprimat aceeași opinie asupra cererii reclamantului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii, respingerea acțiunii.
Prin motivele de recurs s-a invocat că, prin ignorarea condițiilor de la art. 15 din Legea nr. 164/2001 s-a creat încă un beneficiu reclamantului, cel al reducerii vârstei de pensionare. Pentru că a lucrat în condiții speciale a beneficiat de un plus la vechime și procent la calculul pensiei pe care nu îl au pensionarii din sistemul public, cadrele militare nu au contribuit la bugetul asigurărilor sociale de stat ci direct la bugetul de stat, nefiind deci asigurați. militare se suportă de la bugetul de stat - art. 5 din Legea nr. 164/2001, iar dispozițiile art. 167 indice 1 din Legea nr. 19/2000 se aplică doar sistemului public de pensii, extinderea și asupra sistemului militar fiind greșită.
Din analiza art. 167 indice 1 din Legea nr. 19/2000 în vigoare la solicitarea pensiei militare, reiese o legătură strictă între stagiul de cotizare realizat în grupa I și vârsta standard redusă. Art. 17 din Legea nr. 164/2001 definește vechimea în serviciu, stagiul de cotizare și vechimea în serviciu cu un conținut diferit, în sistemul militar d e pensii nu operează reducerea vârstei standard întrucât se denaturează elementele din tabelul 4 la care face trimitere art. 167 indice 1.
Prin decizia nr. 791/2006 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 15 teza finală din Legea nr. 164/2001 arătând că persoanele care urmează a beneficia de pensie militară de stat, se află în situații obiectiv diferite iar tratamentul trebuie să fie diferit, astfel că, reclamantul nu îndeplinea condiția esențială prevăzută pentru obținerea pensiei militare de stat, astfel cum prevede art. 15 din Legea nr. 164/2001, instanța dând dovadă de lipsă de interes în aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 19/2000, Legea nr. 164/2001.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Prin decizia nr. -/10.04.2007 emisă de Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor - fila 3 dosar fond - a fost respinsă cererea de pensionare a intimatului reclamant, reținându-se că nu îndeplinea vârsta standard de pensionare - 63 ani și 6 luni, având doar vârsta de 61 ani, nefiind incidente dispozițiile anexei nr. 3 din Legea nr. 19/2000.
Astfel cum corect a reținut instanța de fond, raportat la probele administrate, intimatul fost cadru militar în perioada 20.12.1974 - 30.06.1984, iar cererea de pensionare s-a formulat în data de 29.03.2007, dată la care intimatul contestator avea vârsta de 61 de ani și 8 luni. Raportat la conținutul prevederilor art. 15 din Legea nr. 164/2001 care erau în vigoare la momentul solicitării pensiei militare de către contestator, respectiv la 10 aprilie 2007, acesta trebuia să îndeplinească condiția vârstei standard de pensionare prevăzută de anexa 3 din Legea nr. 19/2000.
Astfel, potrivit acestei anexe, vârsta standard de pensionare ar fi fost de 63 de ani și 1 lună, dar având în vedere faptul că perioada lucrată între 20 decembrie 1974 - 30 iunie 1986 se încadrează în activitate desfășurată în condiții speciale ( grupa I de muncă) sunt aplicabile prevederile art. 44 coroborat cu 48 indice 1 din Legea nr. 19/2000, prevederi care permite reducerea vârstei standard de pensionare, în cazul de față cu 7 ani, astfel că, cererea de acordare de pensie militară de serviciu era pe deplin justificată raportat și la prevederile art. 20 din Legea nr. 164/2001.
Față de cele reținute mai sus rezultă că, criticile recurentei sunt nefondate, că soluția instanței de fond este temeinică și legală, ba chiar mai mult, ea ține cont și de modificările legislative aduse Legii nr. 164/2001 prin OUG nr. 77/28 iunie 2007 care îi dau dreptul contestatorului intimat să beneficieze de pensie militară de serviciu proporțional cu numărul anilor de serviciu militar lucrați, încă de la împlinirea vârstei de 55 de ani, condiții pe care intimatul le îndeplinește.
Așa fiind, recursul va fi respins ca nefondat și va fi păstrată în totalitate hotărârea instanței de fond, constatându-se că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, cu sediul în B, P-ța -, nr. 2. în contradictoriu cu intimatul reclamant cu domiciliul în S M, Drumul, - 7,. 3,. 27, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 234 din 06.02.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12.06.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - - 23.06.2008
- judecător fond -,
- dact. gref. - 23.06.2008 - 2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Stan Aurelia Lenuța, Lazăr