Speta drept civil. Decizia 102/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- -litigiu muncă-
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 102
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Pungă Titus
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, cu sediul în municipiul B, Calea Națională nr. 147 bis, împotriva sentinței nr. 1035 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat reclamantul intimat, lipsă fiind recurentul.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei după care, intimatul a invocat excepția tardivității declarării recursului de către recurent. A depus la dosar întâmpinare, copie extras din carnetul de muncă și copia sentinței civile nr. 5396/1994 pronunțată de Judecătoria Botoșani.
Instanța, respinge excepția tardivității declarării recursului de către pârât întrucât nu este dată și constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Botoșani, înregistrată sub nr. 2464/40 din 12 iunie 2007, astfel cum a fost completată, reclamantul a chemat în judecată civilă pe pârâtul Inspectoratul Teritorial d e muncă B, solicitând obligarea acestuia la înscrierea în carnetul de muncă a perioadelor 1.08.1991 - 31.03.1992 și 1.08.1992 - 31.05.1993 ca fiind lucrate la "RESTAURANTUL B" SRL B, în funcție de administrator cu salariile tarifare brute prevăzute de adeverința nr. 23 din 13 iunie 2006, eliberată de angajator.
Motivând acțiunea, reclamantul a susținut că, deși prin înscrisurile depuse de el și de către angajator la pârât rezultă calitatea a de salariat, perioada lucrată la acest angajator și salariile tarifare lunare avute, pârâtul refuză efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul său de muncă, mențiuni ce-i sunt necesare pentru recalcularea pensiei.
Prin întâmpinare pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă Bas olicitat respingerea acțiunii arătând că nu a efectuat mențiunile cerute de reclamant întrucât acesta nu figurează în evidențele sale cu contract individual de muncă la "Restaurant B", în perioada 1.08.1991 - 31.05.1993. Or, potrivit ordinelor nr. 185/1990 și nr. 289/1992, tuturor societăților comerciale cu capital privat care aveau salariați angajați cu contract de muncă le revenea obligația înregistrării la Direcția camerelor de muncă și camerele de muncă județene pe baza înscrisurilor prevăzute expres de aceste acte normative ce includeau, între altele, contractul de muncă (tip ) pentru fiecare salariat și eventual actele de transfer.
Ulterior, pe baza acestor acte, societățile comerciale aveau obligația să depună lunar, la Camera de muncă copia statelor de plată și dispozițiile de plată a contribuției de asigurări sociale, a pensiei suplimentare de 3% și a contribuției la fondul pentru plata ajutorului de șomaj.
Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 1035 din 12.10.2007 a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B și a obligat pârâtul să înscrie în cartea de muncă a reclamantului perioadele 1.08.1991 - 31.03.1992 și 1.08.1992 - 31.05.1993, ca fiind lucrate de către reclamant în unitatea " Restaurantul B" SRL, în funcția de administrator, cu salarii tarifare brute corespunzătoare, astfel cum au fost evidențiate în adresa nr. 23/13.06.2006, eliberată de angajator.
În motivare, prin considerentele sentinței, s-a reținut că potrivit mențiunilor efectuate în carnetul de muncă la pct. 38 rezultă că acesta a încetat activitatea desfășurată în funcția de șef birou comercial la SA B conform art. 11 lit.a din Legea nr. 1/1970 și a art. 69 din Codul muncii în baza deciziei nr. 310 din 10.10.1991 emisă de angajator. S-a mai reținut că acest text reglementa transferul în interesul serviciului, ca modalitate de modificare definitivă a contractului de muncă, această situație fiind dovedită prin cererea de transfer, documentație depusă de angajatorul SA B în dosarul nr. 11277/1995 a Judecătoriei Botoșani sentința civilă nr. 1479/1.03.1996.
S-a mai argumentat că fiind stabilit transferul reclamantului la " Restaurant B" SRL B, societate înființată în baza Legii nr. 31/1990, nu mai prezenta relevanță forma transferului care justifica acordarea unor drepturi pentru vechimea neîntreruptă în muncă și întrucât noua unitate angajatoare era o societate cu capital privat obligația de completare a carnetului de muncă revenea camerelor de muncă ce funcționau în subordinea Direcțiilor pentru munca și protecție sociale județene și a municipiului B, înființate prin nr.HG 185/1990, obligația de înregistrare contractelor individuale de muncă la camerele de muncă a fost prevăzute prin nr.HG 539/1992, Legea nr. 83/1995 precum și Legea nr. 130/1999.
S-a mai reținut că la sediul Inspectoratului Teritorial d e Muncă B au fost depuse de către angajatorul "Restaurantul B" SRL documentele privind majorarea salariilor tarifare de încadrare, statele de plată, dispozițiile de plată a contribuțiilor de asigurări sociale, a pensiei suplimentare de 3% și o contribuție pentru fondul de șomaj și întrucât eventuala neîncheiere a unui contract individual de muncă nu-i este imputabilă salariatului, în condițiile probării raporturilor de muncă, acțiunea reclamantului a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B criticând-o pentru nelegalitate, susținând că din eroare a fost admisă acțiunea în lipsa unui contract de muncă încheiat cu angajatorul. Cum reclamantul nu a făcut dovada că ar fi semnat un contract de muncă și nici nu solicitat prin acțiune întocmirea acestuia, nefiind îndeplinite cerințele art. 11 din Decretul nr. 92/1976 s-a considerat că în mod corect nu a efectuat înregistrarea în carnetul de muncă și a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Recursul, nemotivat în drept dar care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. este nefondat pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului se constată, potrivit înregistrărilor efectuate în carnetul de muncă, efectuate de ultima unitate angajatoare fosta Întreprindere Comercială de Stat pentru Alimentație Publică și B, (poziția 38), reclamantul a desfășurat activitatea la această unitate fiind angajat în funcția de șef birou comercial.
Începând cu data de 13.08.1991 raporturile de muncă încheiate cu această unitate au încetat ca urmare a transferului în interesul serviciului perfectat în temeiul art. 11 lit.a din Legea nr. 1/1970 și art. 69 din Codul muncii în vigoare la acea dată (aprobat prin Legea nr. 10/1972). Această situație este necontestată în cauză, confirmată prin mențiunile efectuate la poziția nr. 38 din cartea de muncă, întâmpinarea formulată de angajatoarea Societatea Comercială pentru Alimentație Publică B care a atestat existența cererii de transfer în interesul serviciului la "Restaurantul" SRL B, începând cu data de 13.08.1991, precum și registrul de evidență al deciziilor emise în anul 1991 de conducerea unității, respectiv decizia nr. 310/1991 prin care s-a aprobat transferul în interesul serviciului a salariaților care urmau să desfășoare la unitatea preluată în locație de gestiune "Restaurantul" SRL B (filele 52-54 dosar).
Ori potrivit dispozițiilor care au reglementat în legislația muncii transferul în interesul serviciului respectiv, dispozițiile art. 11 lit. din Legea nr. 1/1970 și art. 69 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 10/1972, transferul reprezenta o instituție care nu determină desfacerea unui contract de muncă ci la cesiunea lui definitivă prin transmiterea cu titlu particular a drepturilor și obligațiilor din conținutul său, prin care un nou angajator se primului angajator, salariatul ca subiect activ al obligației de muncă rămânând același, celelalte elemente ale raportului de muncă, cu excepția locului de muncă putând rămâne neschimbate sau putând fi modificate prin acordul părților.
Existența raporturilor de muncă a fost așadar dovedită chiar în lipsa unui contract individual de muncă încheiat în formă scrisă cu noua unitate angajatoare "RESTAURANTUL" SA B, unitate ce de altfel a depus la sediul unității pârâte deciziile prin care salariile tarifare de încadrare au fost majorate ca urmare stabilirii indexărilor prin actele normative adoptate, cum ar fi nr.HG 19/1992, cu privire la stabilirea salariului minim brut pe țară și a coeficientului de indexare a salariilor pentru perioada ianuarie - aprilie 1992, nr.HG 774/1992 cu privire la compensarea și indexarea salariilor și stabilirea salariului minim brut pe țară pentru perioada 1 noiembrie - 31 decembrie 1992, Hotărârea nr. 177/1993 cu privire la compensarea și indexarea salariilor și stabilirea salariului de bază minim brut pe țară, începând cu 1 mai 1993.
Au fost depuse și statele de plată pentru perioada de activitate desfășurată de reclamant la unitatea enunțată, aflate în arhiva camerei de muncă precum și adeverința nr. 23 din 13 iunie 2006 eliberată de aceeași societate comercială, din care rezultă că s-a calculat și virat contribuția pentru pensie suplimentară de 3%, CAS-ul și impozitul conform legislației în vigoare, fiind depuse la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B statele de plată atestând această situație.
Este de reținut și faptul că potrivit legislației muncii atât obligația de a încheia contractul individual de muncă cât și obligația de a efectua înregistrările corespunzătoare în carnetul de muncă revine angajatorului, iar instituțiile abilitate de lege, respectiv direcțiile generale de muncă în cadrul cărora funcționau inițial camerele de muncă, iar ulterior inspectoratele teritoriale de muncă aveau obligația de a verifica modalitatea în care unitățile angajatoare respectă prevederile legislației muncii, respectiv a obligației de a înregistra contractele de muncă conform Legii nr. 130/1990.
Cât privește inexistența unui contract de muncă în formă scrisă situație de care se prevalează recurenta, această susținere urmează a fi înlăturată din moment ce în cauză s-a făcut dovada existenței raporturilor de muncă, prin operarea transferului în interesul serviciului, operând astfel o cesiune contractului de muncă.
Pe de altă parte este de observat faptul că forma scrisă contractului de muncă, deși are o însemnătate incontestabilă pentru concretizarea voinței părților pentru precizarea drepturilor și obligațiilor reciproce ale părților și
și drept consecință pentru dovedirea ulterioară a conținutului real al raportului juridic, nu reprezintă o condiție de validitate contractului ci una ad probationes. Așadar, în lipsa înscrisului constatator contractul individual de muncă există și își produce toate efectele juridice chiar dacă nu s-a încheiat în formă scrisă dar s- realizat concret acordul părților, efectele principale fiind prestarea muncii, remunerarea acesteia, recunoașterea vechimii în muncă în perioada de activitate, dar și a altor drepturi cum ar fi dreptul la stabilirea pensiei sau recalcularea acesteia, existența contractului putând fi dovedită prin orice mijloc de probă.
Această interpretare era valabilă atât în reglementarea vechiului cod al muncii, aprobat prin Legea nr. 10/1972, dar și în reglementarea actuală, edificatoare fiind dispozițiile art. 16 din Legea nr. 53/2003, care, de asemenea nu prevede expres caracterul ad validitatem al formei scrise și nici sancțiunea nulității pentru nerespectarea ei iar dispozițiile alin. 2 stabilesc expres că în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
Față de cele reținute, cum dispozițiile enunțate nu contravin prevederilor art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, sentința instanței fiind corectă, nefiind date nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, împotriva sentinței nr. 1035 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond:,
Dact.
2 ex. 27.02.2008
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Gheorghiu Neculai, Pungă Titus
