Speta drept civil. Decizia 114/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 114
Ședința publică de la 18 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Văleanu
JUDECĂTOR 3: Viorica Olariu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 808 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect reducțiune testament.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurenta și avocat pentru intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată,nu se solicită judecata în lipsă.
Avocat pentru recurenta susține că a încheiat contract de asistență juridică cu recurenta astăzi,fiind depusă la dosar împuternicirea avocațială în acest sens.
Instanța constată că la dosar nu se află delegația de reprezentare în instanță a avocatului.
Avocat precizează că va completa delegația existentă la dosar pentru declarare și redactare recurs și în sensul reprezentării recurentei.
Apărătorul arată că că a perfectat astăzi contractul de asistență juridică cu recurenta,care domiciliază în B și solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune un înscris în susținerea recursului.
La solicitarea instanței,avocat completează delegație aflatîă la dosar în sensul reprezentării recurentei în instanță.
Avocat pentru intimatul arată că nu are alte probe de formulat și solicită a fi interpelat apărătorul recurentei cu privire la conținutul înscrisului pentru depunerea căruia solicită amânarea cauzei.
La interpelarea instanței,avocat susține că a luat legătura telefonic cu recurenta și aceasta i-a comunicat că dorește să depună la dosar un înscris,însă nu i-a comunicat conținutul înscrisului.
Instanța respinge cererea formulată de apărătorul recurentei,privind amânarea cauzei pentru a depune un înscris,având în vedere că apărătorul nu poate indica conținutul înscrisului.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta având cuvântul,susține că motivele de recurs sunt amplu detaliate și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Arată că dosarul notarial a fost întocmit în anul 1991 și s-a reținut că acțiunea în reducțiunea testamentului este supusă termenului de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958,termen ce a fost depășit,deși a invocat că acel dosar notarial este confuz și contradictoriu în ceea ce privește data la care recurenta a luat cunoștință de existența testamentului,acest aspect realizându-se în anul 2006.
Apărătorul solicită a se avea în vedere că în dosarul notarial există o declarație a recurentei,al cărei conținut și semnătură sunt contestate de către recurentă.
Susține că recurenta a luat cunoștință de existența acelui testament în anul 2006,motiv pentru care consideră că recurenta este în termen a opta pentru succesiune,moștenirea revenindu-i în exclusivitate,având în vedere că este unica fiică a celui decedat.
Avocat solicită a se avea în vedere motivele scrise de recurs și a se admite recursul,trimiterea cauzei spre rejudecare,fără cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimatul având cuvântul,solicită respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel ca fiind legală și temeinică.
Apărătorul susține că reclamanta este fiica defunctului,care a decedat la 05 ianuarie 1991 și imediat după deces aceasta a deschis procedura succesorală notarială,prin care solicită dezbaterea moștenirii.
În cadrul dezbaterii succesiunii,aceasta a avut apărător angajat și a luat cunoștință personal și prin intermediul acestuia de lucrările existente în dosarul succesoral.
Se contestă de către recurentă că ar fi aflat de existența testamentului la momentul dezbaterii succesiunii,deși în dosarul notarial se află declarația din 12 aprilie 1991,prin care solicită suspendarea procedurii notariale în vederea introducerii unei acțiuni în anularea testamentului prezentat de intimat.
Declarația recurentei a fost verificată în cadrul unui alt proces,printr-o expertiză grafologică care atestă că acea declarație este semnată de recurentă,astfel încât există date certe cu privire la momentul la care recurenta a aflat de existența testamentului.
Cererea privind reducțiunea testamentului este o cerere prescriptibilă,iar termenul de prescripție începe să curgă de la data deschiderii succesiunii,când se naște dreptul material la acțiune al moștenitorilor rezervatari.
În speță,momentul de referință este luna aprilie a anului 1991,când recurenta a solicitat suspendarea procedurii notariale.
Solicită a se avea în vedere și răspunsul la interogator,în care recurenta a arătat că nu a continuat procedura succesorală începută în anul 1991 deoarece a intervenit decesul soțului său.
Solicită respingerea recursului,cu cheltuieli de judecată,depunând în acest sens dovada achitării onorariului de avocat.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă 7150 din 5 iunie 2008 Judecătoriei Iașis -a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei. Respinge acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului. Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond reținut că în dosarul notarial atașat dosarului 18112/2006 se regăsește cererea reclamantei formulată la data de 12.04.1991 prin care solicită să fie incluse în masa succesorală toate bunurile rămase de pe urma defunctului, nefiind de acord cu testamentul lăsat de defunct în favoarea lui.
Din concluziile raportului de expertiză grafologică efectuată în dosarul având ca obiect partaj succesoral, rezultă că scrisul de pe respectiva cerere nu aparține reclamantei, dar semnătura de pe acea cerere îi aparține acestuia.
Așadar, chiar dacă o altă persoană a formulat cererea din data de 12.04.1991 reclamanta și-a însușit conținutul cererii și și- pus semnătura pe cererea respectivă.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză reiese că reclamanta s-a întors la B unde domicilia după 2 - 3 zile de la înmormântarea defunctului iar apoi a mai venit la I de vreo două, trei ori, în 1995 sau 1996 unul dintre martori comunicându-i despre existența testamentului.
Susținerea reclamantei că nu poate interveni prescripția în condițiile în care ea a intrat în posesia unor bunuri rămase moștenire nu este justificată, în cazul în care conform declarației martorei, abia la intervenția acesteia, reclamanta a trimis bani pentru deratizare și dezinfecția în casă și în curte.
Nu poate fi invocată ca fiind posesie utilă sustragerea unor cărți sau donarea unor icoane rămase de pe urma defunctului, așa cum reiese din declarația soției supraviețuitoare a defunctului a cărei declarație se află în dosarul notarial.
Față de dispozițiile 167/1958 instanța va admite excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantei cu consecința respingerii acțiunii formulate de către aceasta.
Împotriva acestei sentințe formulat apel reclamanta criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că nu cunoscut despre existența acelui testament până la data când a fost chemată în judecată în cadrul dosarului 18112/2006 al Judecătoriei Iași iar în dosarul notarial apar o serie de inadvertențe legate de numerotarea dosarului, de termenele diferite stabilite în cele două încheieri întocmite la 11.02.1991, de anexarea unei alte anexe 1 din 1.08.1994 pe lângă cea din 10.01.1991, iar declarația de care se face vorbire din 12.04.1991, nu-i aparține astfel că nu se poate vorbi de intervenirea prescripției dreptului său la acțiune, mai ales că se află în posesia bunurilor supuse reducțiunii, inclusiv a imobilului, chiar dacă nu locuiește efectiv în
Prin decizia civilă nr. 808 din 24 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași s-a respins apelul formulat de împotriva sentinței civile 7150 din 5 iunie 2008 a Judecătoriei Iași pe care păstrează. Obligă apelanta să plătească intimatului suma e 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel reținut că:
Apelanta - reclamantă a formulat cerere de dezbatere a succesiunii rămase de pe urma defunctului decedat la 5 ianuarie 1991, ocazie cu care, în cadrul acestei proceduri, intimatul a prezentat testamentul autentificat sub nr. 3241/1974 situație în care procedura notarială a fost suspendat la 15.04.1991, părțile fiind îndrumate la instanță.
Deși apelanta invocă o serie de inadvertențe existente în cadrul dosarului notarial, ceea ce rezultă fără putință de tăgadă este că la termenul din 11.02. 1991 aceasta s-a prezentat personal având și apărător angajat semnând personal această încheiere.
Contrar celor susținute de apelantă, expertiza grafologică efectuată în cauză a concluzionat că semnătura de pe declarația din 12 aprilie 1991 (fila 16 din dosarul notarial nr. 129/1991) aparține acestuia.
Ori, în această declarație apelanta face referire la testamentul nr. 3241/1974 și ca atare aceasta a cunoscut de existența acestuia încă din anul 1991.
Referitor la susținerea posesiei asupra imobilului, acest aspect nu reprezintă nici o cauză de suspendare și nici de întrerupere a cursului prescripției, fiind din acest motiv irelevantă.
Pe de altă parte, prin răspunsurile date la interogatoriu, chiar apelanta arată care au fost motivele ce au determinat-o să nu se intereseze de averea succesorală a defunctului său tată, și anume decesul soțului său, iar ulterior propria sa stare de sănătate precară care nu i-au permis deplasări de la B la I unde se află imobilul în litigiu.
Față de aceste considerente, tribunalul va respinge apelul formulat de reclamanta și va păstra ca legală și temeinică sentința primei instanțe.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă motivat de faptul că în mod greșit instanța de apel a apreciat că în cauză a intervenit prescripția dreptului său la acțiune, deși a susținut în mod constant că nu avut cunoștință despre existența testamentului până la data la care a fost chemată în judecată în cauza ce a format obiectul dosarului 18112/2006 al Judecătoriei Iași și pentru faptul că deși a invocat că dosarul notarial prezintă multe elemente ce pun sub semnul îndoielii realitatea celor consemnate și care astfel converg spre concluzia să nu a cunoscut despre testament până în anul 2006, iar așa zisa declarație din 12.04.1991 pe care și-ar fi însușit-o prin semnare, aceasta apare ca îndoielnică, adresa imobilului în care locuiește fiind trecută greșit și că deși a invocat că se află în posesia bunurilor spuse reducțiunii și prin urmare nu poate opera prescripția s-a trecut peste aceste aspecte și nu au fost analizate corect, hotărârea astfel pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Recursul este nefondat.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține că:
Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul pentru a se dispune reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 3241/1974, întocmit de defunctul, motivat de faptul că este unica fiică a defunctului decedat la 5.01.1991 de pe urma căruia a rămas imobilul situat în I, strada - de nr. 14 și că de abia în anul 2006, fiind chemată în judecată de pârât, a aflat despre existența acestui testament și că în calitatea sa de moștenitoare rezervatară, prin această liberalitate i- fost încălcată rezerva succesorală.
Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând prescripția dreptului la acțiune al reclamantei în conformitate cu dispozițiile art. 1 și 3 - Decretul 167/1958.
Cu probele administrate în cauză rezultă că după decesul lui, intervenit la 5.01.1991, s-a solicitat de către reclamanta dezbaterea succesorală notarială, sens în care s-a înregistrat dosarul notarial nr. 129/1991 nefinalizat, deoarece a fost prezentat testamentul autentificat sub nr. 3241/1974 încheiat de defunct în favoarea nepotului său căruia îi lasă întreaga sa avere ce se va găsi în patrimoniul său la încetarea sa din viață și că de la acel moment și până la momentul introducerii acțiunii de față, reclamanta nu a solicitat anularea sau reducțiunea testamentului.
Conform cererii formulate de la data de 12.04.1991 (aflată în dosarul notarial nr. 129/1991) aceasta declară că acceptă succesiunea și că nu este de acord cu testamentul depus în favoarea pârâtului .
Întrucât a contestat această cerere s-a efectuat o expertiză grafologică ce se află depusă în dosarul - al Judecătoriei Iași.
Potrivit concluziilor acestei expertize rezultă că scrisul de pe declarația formulată la data de 12.04.1991 și intitulată "Doamnă notar " aflată la fila 16 a dosarului notarial 129/1991 privind pe defunctul, nu aparține numitei. Semnătura de pe declarația formulată la 12.04.1991 și intitulată "Doamnă Notar " aparține titularei .
Prin urmare, chiar dacă o altă persoană a întocmit acea cerere la 12.04.1991 reclamanta a fost cea care a semnat-o personal și deci și-a însușit conținutul acesteia.
Așadar, susținerile recurentei referitoare la faptul că nu a cunoscut de existența testamentului încheiat de defunct în favoarea intimatului decât cu ocazia judecării altui proces în anul 2006 sunt nefondate și nu vor fi reținute, însăși prezentarea acestui testament a determinat suspendarea procedurii notariale la data de 15.04.1991 și îndrumarea părților la instanță pentru rezolvarea neînțelegerilor ivite.
Nici susținerile recurentei referitoare la posesia bunurilor succesorale nu sunt fondate și nu vor fi reținute.
Însăși martora audiată în fața instanței de fond la cererea reclamantei, declară că după înmormântarea defunctului, reclamanta a mai rămas în I 2 - 3 zile după care a plecat la B deoarece soțul acesteia era bolnav și trebuia să se întoarcă la serviciu și că din anul 1991 și până în anul 1998 reclamanta nu a mai venit la I și că în imobilul din 1991 rămas soția defunctului până la decesul acestuia în 1999.
De altfel, însăși reclamanta, la interogatoriul ce a fost luat în cauza ce făcuse obiectul dosarului - al Judecătoriei Iași, și care a fost atașat la cererea intimatului în cauza de față, recunoaște că după decesul defunctului în casă a rămas soția supraviețuitoare a acestuia, și că nu a finalizat procedura notarială deoarece i-a murit soțul și a avut multe alte probleme. Raportarea la masa succesorală cât și reducțiunea liberalităților sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1957, respectiv în cazul reducțiunii de la data deschiderii succesiunii sau data când a luat cunoștință reclamanta de existența testamentului.
Astfel fiind, succesiunea fiind deschisă la data de 11.01.1991 constituindu-se dosarul notarial nr. 129/1991 și reclamanta având cunoștință de existența testamentului la data de 12.04.1991 conform cererii adresate de aceasta notarului, în mod corect au reținut instanțele că acțiunea reclamantei este prescrisă.
Deși recurenta a susținut că termenul de prescripție s-ar fi întrerupt ca urmare faptului că ar fi avut posesia bunurilor succesorale cu probele administrate în cauză nu s- făcut o astfel de dovadă, însă chiar și în această situație nu se poate reține nici o cauză de suspendare și nici de întrerupere a cursului prescripției fiind nerelevant în cauza de față.
Pentru toate aceste considerente, raportat la motivele de recurs invocate și care nu sunt fondate, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 808 din 24.11.2008 a Tribunalului Iași pe care o va menține.
Conform art. 274 Cod procedură civilă urmează a obliga recurenta să plătească intimatului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 808 din 24.11.2008, a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
10.10.2009
Tribunalul Iașiâ
Jud.
Jud.
Președinte:Cristiana AngelescuJudecători:Cristiana Angelescu, Cristina Văleanu, Viorica Olariu
