Speta drept civil. Decizia 1261/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1261/
Ședința publică din 3 septembrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SRL, cu sediul în Tg.M,--49, împotriva sentinței civile nr.915 din 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentantul recurentei pârâte SRL, av. și intimatul reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.
Intimatul reclamant prezintă spre vedere legitimația de serviciu emisă de SRL, purtând și mențiunea, susținând că în perioada 15.08. - 31.12.2004 a lucrat pentru recurentă în incinta. Înainte de a fi angajat al societății recurente, a fost angajat la. timp de aproximativ 7 ani, iar această societate comercială i-a întocmit carnet de muncă, pe care l-a predat la angajare recurentei pârâte.
Neformulându-se cereri, instanța acordă părților cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte susține recursul astfel cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui în temeiul prevederilor art.304 pct.1, 3, 6 și 9 Cod procedură civilă și în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, Judecătoria Tg. În subsidiar, solicită modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca nefondată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului, apreciind că sentința pronunțată în cauză de Tribunalul Mureșe legală și temeinică.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.915 din 13 mai 2008, Tribunalul Mureș a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC""SRL Tg-M constatând că perioadele 01.12.2002-31.12.2004 constituie vechime în muncă a reclamantului în cadrul societății pârâte în funcția de muncitor necalificat și a obligat pârâta să restituie reclamantului carnetul de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Din proba testimonială administrată în cauză rezultă că reclamantul a început să presteze muncă la societatea comercială pârâtă ca muncitor necalificat începând cu data de 1 decembrie 2002 continuând activitatea în anul 2003 și în anul 2004.
Societatea pârâtă SC""SRL a încheiat contract de muncă cu reclamantul la data de 27.05.2003. Acest contract de muncă a încetat la data de 01.07.2004 prin acordul părților, însă reclamantul a continuat să presteze activitate până la 31 decembrie 2004. Susținerile societății pârâte potrivit cărora reclamantul a prestat activitate doar în perioada cuprinsă în contract au fost înlăturate de instanța de fond având în vedere declarațiile martorului audiat în cauză.
Față de aceste aspecte tribunalul a admis acțiunea reclamantului în sensul în care a apreciat că perioadele cuprinse între 01.12.2002 - 31.12.2003 și 15.08.2004 - 31.12.2004, constituie vechime în muncă a reclamantului.
Cu privire la carnetul de muncă instanța a obligat societatea pârâtă să predea reclamantului acest document în conformitate cu dispozițiile art.4 alin.2 din decretul 92/1976. Instanța de fond a înlăturat susținerile pârâtei în sensul în care aceasta a afirmat că reclamantul nu a predat carnetul de muncă la data angajării, just a apreciat că aceste susțineri nu au fost dovedite astfel că a făcut aplicarea art.3 din Decretul nr.92/1976.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâta SC""SRL.
În memoriul de recurs recurenta a invocat prevederile art.304 pct.3 pr.civ. arătând că acțiunea dedusă judecății urmează regulile de drept comun fiind în realitate întemeiată pe prevederile art.111 pr.civ. Astfel fiind, hotărârea pronunțată de instanța de fond este dată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Cu referire la fondul cauzei, societatea pârâtă a arătat că pretențiile reclamantului privind perioadele ce urmează să constituie vechime în muncă, nu au fost dovedite, proba testimonială administrată în cauză nefiind concludentă.
Cu referire la obligarea pârâtei de a restitui reclamantului carnetul de muncă se arată, în același memoriu de recurs, că instanța de fond a omis a avea în vedere că reclamantul nu a propus nicio probă din care să rezulte că a avut carnet de muncă anterior angajării și că la depus la societatea pârâtă. Cu referire la acest aspect pârâta a arătat că în practica societății la încheierea contractului de muncă se face mențiune pe acesta privind numărul carnetului de muncă. În situația reclamantului această mențiune nu este făcută apreciindu-se că acest aspect este proba necesară și suficientă dovedirii netemeiniciei pretențiilor reclamantului.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă și prin precizările făcute oral în fața instanței la termenul din 26 februarie 2008, reclamantul a solicitat a se constata vechimea în muncă în perioada 01.12.2002 - 31.12.2003 și 15.08.2004 - 31.12.2004.
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat, iar instanța a admis și a administrat proba testimonială, respectiv, audierea martorului.
Declarația acestui martor este însă incompletă purtând și mențiune care modifică în esență, conținutul declarației.
Altfel spus, aprecierile martorului sunt vagi, referindu-se la "cursul anului 2003", vara anului 2004 etc. Coroborând această declarație cu înscrisurile de la dosar depuse de pârâtă, instanța apreciază că mențiunea făcută ulterior sub forma unei corecturi în cuprinsul declarației, nu corespunde cu susținerile reclamantului, recunoașterile societății pârâte și înscrisurile aflate la dosar (contract de muncă, cerere de încetare a raporturilor de muncă).
Din declarația martorului rezultă că reclamantul nu a lucrat de la începutul anului 2004. Aceste afirmații vin în flagrantă contradicție cu înscrisurile de la dosar potrivit cărora raporturile de muncă s-au derulat pe bază de contract în perioada 01.05.2003 - 01.07.2004 (filele 17 - 20 dosar fond).
În opinia curții se impune stabilirea unei stării de fapt clare bazată pe probe fie ele și testimoniale. În acest sens, curtea apreciază că fondul cauzei nu a fost cercetat iar soluția de casare și trimitere a cauzei spre rejudecare se impune a fi reținută.
În rejudecare instanța va suplimenta probatoriul administrat raportat la pretențiile reclamantului în sensul în care va proceda fie la reaudierea martorului fie la audierea unui alt martor pentru a stabili cu exactitate perioadele de timp în care reclamantul a prestat activitate la societatea pârâtă. De asemenea, instanța de rejudecare va pune în vedere reclamantului să depună, în măsura în care are această posibilitate, înscrisuri emanând de la societatea pârâtă în perioada în litigiu. În acest sens instanța de rejudecare va avea în vedere susținerile intimatului reclamant în ședința publică din 3 septembrie 2008 în fața instanței de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtei SC""SRL cu sediul în Tg-M,--49, județul M, împotriva sentinței civile nr.915 din 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- și în consecință:
-casează integral sentința recurată;
-dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare, aceleași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 3 septembrie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
22.09.2008.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat