Speta drept civil. Decizia 132/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 132
Ședința publică de la 08 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Viziteu
JUDECĂTOR 2: Valerica Niculina Grosu
JUDECĂTOR 3: Doru
Grefier
*************************************
La ordine a venit spre pronunțare recursul promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 682/11.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 01 februarie 2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată ce face parte din prezenta decizie.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.682 din 11.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr.1632/103 din 22.04.2009, reclamantul a chemat în judecata pe pârâta Târgu reprezentată prin AJOFM P N, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze adresa nr.165/23.02.2009 prin care i se comunică reclamantului că nu poate să beneficieze de ajutor de șomaj, să se constate că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a beneficia de prevederile Legii 76/2002, iar pârâta să fie obligată să-i achite sumele aferente indemnizației de șomaj începând cu data de 17.02.2009.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a fost salariat la SC SRL, având funcția de director general în perioada 01.08.2006 - 18.01.2009 și că această societate a virat către bugetul de stat toate obligațiile aferente stabilite, inclusiv reținerile privind șomajul; că datorită situației economice a societății, a fost luată măsura reorganizării acesteia astfel fiind dispusă încetarea contractului de muncă al reclamantului începând cu data de 19.01.2009, în temeiul art. 65 codul muncii. Ca urmare a acestui fapt, arată că a făcut demersurile necesare către pârâta -, N pentru a beneficia de indemnizația de șomaj, însă aceasta i-a comunicat că nu poate să beneficieze de acest ajutor motivat de faptul că societatea la care este asociat unic are înregistrat profit economic. Mai arată că au fost încălcate dispozițiile Ordinului 85 din 22 februarie 2002 privind procedura de primire și soluționare a cererilor de loc de muncă și indemnizație de șomaj, că pârâta se află în eroare deoarece așa cum prevede codul fiscal veniturile unei persoane fizice sunt din salarii, chirii, profesii liberale, dividende dar nu cele din profituri, care la societatea respectivă se reinvestește, acest profit aparținând societății și nu trecerea acestuia pe dividende așa cum reiese și din adeverința 410/19.02.2009 emisă de ANAF
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus în copie adresa către -. N din 02.03.2009, adresa contestată nr. 165/23.02.2009, adeverința nr. 410/19.02.2009 emisă de ANAF N, decizia nr. 42/20.01.2009, decizia nr. 899.1/15.12.2008, adresa nr. 899/15.12.2008, adresa nr. 34/19.01.2009, contractul individual de muncă al reclamantului nr. 10755/22.08.2006.
Intimata AJOFM Naf ormulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a -. N, deoarece aceasta nu are personalitate juridică aflându-se în subordinea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă care sunt unități cu personalitate juridică în subordinea ANOFM, conf. art. 5 și 27 din Legea 202/2006, motiv pentru care solicită scoaterea din cauză a -. N,
Referitor la solicitarea reclamantului, în apărare pârâta a arătat că adresa contestată de reclamant nu este un act administrativ ci o simplă comunicare și ca atare consideră că nu se impune anularea ei. A mai arătat că potrivit art.34 alin 1 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată, pentru a beneficia de indemnizație de șomaj solicitantul să nu realizeze venituri din activități autorizate potrivit legii mai mari decât valoarea indicatorului social de referință. Menționează că potrivit Adeverinței nr. 1941 din 12.02.2009 emisă de -. N prin care se confirmă faptul că reclamantul este unic acționar la SC SRL -. N și că potrivit balanței din ianuarie 2009 realizat venituri de 833.220 lei, care sunt cu mult peste valoarea indicativului social de referință prevăzut de lege, motiv pentru care reclamantului nu i se poate stabili dreptul la indemnizația de șomaj, iar potrivit prevederilor legale care reglementează acordarea indemnizației de șomaj prevăd că și veniturile obținute din activitățile desfășurate în calitate de asociat în cadrul societăților comerciale sunt avute în vedere la stabilirea dreptului la indemnizația de șomaj.
În apărare, pârâta a înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri și astfel a depus la dosar, extras din legislația la care a făcut referire în întâmpinare, adeverința nr. 1941/12.02.2009 emisă de ANAF N, adresa nr. 129/12.02.2009 emisă de -. N, balanța din ianuarie 2009 SC SRL, balanța ianuarie 2009 SC SRL, adresa reclamantului către din 02.03 2009, adresa nr. 165 din 23.02.2009.
La termenul din data de 07.08.2009 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, ca fiind întemeiată, motivat de faptul că această intimată nu are personalitate juridică, aflându-se în subordinea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, așa cum prevăd și dispozițiile art. 27 și art. 5 din Legea 202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, republicată.
Analizând probatoriul administrat în dosar, instanța a reținut că în conformitate cu prevederile art. 34 alin.1 lit. b din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată, șomerii prevăzuți la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizație de șomaj dacă, nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare. În temeiul art. 33 ind.1 din același act normativ, se arată că, valoarea indicatorului social de referință este de 500 lei.
Or, potrivit adeverinței nr. 1941/12.02.2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrarea Finanțelor Publice -. N, reclamantul figurează în calitate de unic acționar al societății SRL, iar conform balanței din luna ianuarie 2009, semnată de reclamant în calitate de administrator, reiese că această societate a realizat venituri în sumă de 833,220.00 lei, venituri care depășesc valoarea indicatorului social de referință, prevăzut de lege.
de cele arătate, tribunalul a constatat că reclamantul nu îndeplinește cerințele impuse de actul normativ mai sus arătat pentru acordarea indemnizației de șomaj astfel că acțiunea nefiind fondată a fost respinsă ca atare.
Împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat în termen legal recurs reclamantul pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Analizând sentința civilă recurată, sub aspectul motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, în temeiul art. 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a fost salariat la SC SRL -. N, în calitate de director general, iar prin decizia nr. 42 din 20.01.2009, i s-a desfăcut contractul individual de muncă, începând cu data de 19.01.2009, întrucât s-a restructurat postul datorita dificultăților create de criza economico-financiară, conform art. 65 alin.1 codul muncii (fila 9 dosar fond), decizie înregistrată la ITM N sub nr. 935 din 21.01.2009.
Reclamantul a primit preaviz cu 20 de zile lucrătoare înainte de restructurarea postului, prin decizia nr.899.1 din 15.12.2008 ( fila 10 dosar fond).
Societatea angajatoare a înștiințat prin adresa nr.899/15.12.2008, pârâta intimată -. N că SC SRL -.N, va restructura postul de director general ocupat de reclamant, începând cu data 19.01.2009, pentru a i se acorda repartiție, iar pârâta, prin adresa nr.34 din 19.01.2009 a comunicat angajatorului faptul că, nu sunt locuri disponibile în meseria solicitată (filele 11-12 dosar fond).
Reclamantul recurent a formulat cerere la -. N pentru acordarea indemnizației de șomaj, iar prin adresa nr.165 din 23.02.2009, pârâta în urma analizării dosarului a comunicat reclamantului că nu poate beneficia de ajutor de șomaj, conform art. 34 lit. b din Legea nr.76/2002, întrucât acesta în calitate de asociat unic la SC SRL, potrivit balanței pe luna ianuarie 2009 avut profit de 2130.64 lei ( fila 7 dosar fond).
Reclamantul-recurent a solicitat anularea adresei nr. 165 din 23.02.2009, emisă de AJOFM N prin care a înștiințat că nu poate beneficia de indemnizație de șomaj, însă această adresă reprezintă o simplă înștiințare și nu un act administrativ prin care se dispune o măsură ce urmează a di contestată, motiv pentru care nu se poate dispune anularea acesteia.
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor legale pentru ca recurentul-reclamant să beneficieze de indemnizația de șomaj, Curtea reține următoarele:
Articolul 34 alin.(1) din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj si stimularea ocupării forței de munca, modificata si completata, prevede ca pentru a beneficia de indemnizație de șomaj trebuie îndeplinite cumulativ unele condiții, iar una dintre acestea este ca solicitantul indemnizațieisa nu realizeze venituri din activități autorizate potrivit legii mai mari decât valoarea indicatorului socialde referință.
Potrivit prevederilor art.15 alin.(2) din nr.HG174/2002, hotărâre prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, prinactivități autorizate potrivit legiise înțelege activitățile economice desfășurate de persoane fizice in mod independent si de asociațiile familiale in baza autorizației de funcționare eliberate conform legii sau exercitarea profesiilor liberale potrivit dispozițiilor legale speciale, precum siactivitățile desfășurate in calitate de asociat in cadrul societățilorcomerciale.
.5 alin.3 din Ordinul Președintelui ANOFM nr.85/2002, prin care s-a aprobat " procedura de primire si soluționare a cererilor de loc de muncă sau indemnizație de șomaj", se prevede că cererea pentru acordarea indemnizației de șomaj va fi însoțită de unele documente din care fac parte și "acte eliberate de organele financiare teritoriale"din care să rezulte că nu realizează venituri sau că realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință".
Având în vedere ca prin adeverința nr.1941 din 12.02.2009 eliberata de -.N se confirmă faptul ca este unic acționar la SRL -. N și că această societate, potrivit balanței din luna ianuarie 2009, luna în care a fost disponibilizat recurentul a realizat venituri de 833.220 lei, venituri care sunt cu mult mai mari decât valoarea indicatorului social de referință prevăzut de lege (500 lei), rezultă că recurentulnu îndeplineste condiția menționată mai sus și ca atare nu i se poate stabili dreptul la indemnizație de somai, după cum a solicitat prin acțiune.
Instanța reține că potrivit actelor normative la care s- făcut referire mai sus, la stabilirea dreptului la indemnizație de șomajsunt avute în vedere toate veniturile obținutede solicitantul indemnizației de șomaj și nu doar profitul sau dividendele ce i-au fost plătite ca asociat unic.
Nefiind îndeplinite condițiile impuse de textele legale anterior precizate, recurentul reclamant neavând vocație pentru încasarea indemnizației de șomaj, instanța nu poate dispune obligarea pârâtei intimate la plata acestor drepturi așa cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
eroare invocată de recurent, de la care ar fi plecat instanța de fond in analizarea cauzei, nu există, întrucât nu este vorba despre nicio confuzie, veniturile obținute de persoana juridică la care recurentul este acționar unic regăsindu-se și în veniturile personale ale recurentului chiar dacă acestea nu au fost încasate efectiv ci au fost investite în societate pentru funcționarea și dezvoltarea acesteia.
Cu privire la motivele de nelegalitate și susținerile făcute de recurent în legătură cu acestea, instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată, și a actelor normative date în aplicarea acesteia, pentru a beneficia de indemnizație de șomaj trebuie îndeplinite cumulativ unele condiții, iar una dintre acestea este ca solicitantul indemnizațieisă nu realizeze venituri din activități autorizate potrivit legii maiari decât valoarea indicatorului social de referință.
Cum prinactivități autorizate potrivit legiise înțeleg activitățile economice desfășurate de persoane fizice în mod independent și de asociațiile familiale în baza autorizației de funcționare eliberate conform legii sau exercitarea profesiilor liberale potrivit dispozițiilor legale speciale, precum șiactivitățile desfășurate în calitate de asociat în cadrul societăților comerciale, iar dovada realizării sau a nerealizării de venituri din aceste activități se face cu acte eliberate de organele financiare teritoriale, s-a avut în vedereadeverința nr.1941 din 12.02.2009 eliberată de -prin care se arată că nu obține venituri din activități desfășurate în baza nr.OUG44/2008,dar se confirmă faptul că acesta este unic acționar la SRL -, societate care, potrivit balanței din luna ianuarie 2009, lună în care a fost disponibilizat recurentul, a realizat venituri de 833.220 lei, venituri care sunt cu mult mai mari decât valoarea indicatorului social de referință prevăzut de lege.
Întrucât prin obținerea de venituri, care în mod vădit sunt mai mari decât indicatorul social de referintă, chiar și în cazul în care veniturile societății nu ar reveni în totalitate lui în calitatea sa de asociat unic, recurentul-reclamantnu îndeplinește și condiția referitoare la nerealizarea de venituri astfel încât nu i se poate stabili dreptul la indemnizație de șomaj.
Cu privire la susținerile recurentului-reclamant referitoare la noțiunea de venituri obținute de o persoană juridică și de venituri obținute de o persoană fizică, astfel cum sunt definite de Codul fiscal, și la justificarea sa că profitul obținut de societatea la care este acționar unic a fost reinvestit, instanța apreciază că acestea nu au relevanță în cauza de față, întrucât,potrivit prevederilor legale care reglementează acordarea indemnizației de șomaj,și nu a altor prevederi care conțin noțiunea de venituri și care se invocă în recurs, la stabilirea acestui drept se au în vederetoate veniturile obținutede solicitantul indemnizației de șomaj si nu doar profitul obținut de o societate sau dividendele ce se plătesc unui asociat, iarscopul legiiprivind asigurările pentru șomaj este acela de a ajuta asigurații care au rămas fără un loc de muncă și nu au cu ce trai, prin acordarea unei indemnizații de șomaj ce le asigură, pentru o mică perioadă de timp, un venit minim care înlocuiește salariul pe care l-au obținut la unitatea de la care au fost disponibilizați, și nu la cei care au societăți care desfășoară activități cu venituri de milioane de lei și care-și reinvestesc profitul obținut din aceste activități.
Ținând cont de scopul legii privind asigurările pentru șomaj și având în vedere veniturile mari pe care le obține societatea la care este asociat unic recurentul, instanța apreciază că susținerea recurentului că "nu are venituri de nici o altă natură" și că este îndreptățit să primească indemnizație de șomaj este neîntemeiată și contrazisă de actele existente în dosar.
Deși recurentul are stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor pentru șomaj și a fost disponibilizat, pentru faptul că obține venituri din calitatea sa de asociat unic la o societate comercială, nu îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru a beneficia de indemnizație de șomaj, condiția neobținerii de venituri fiind esențială pentru a beneficia de acest drept, astfel încât nu i se poate stabili dreptul solicitat.
Față de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, iar în lipsa altor motive dintre cele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, urmează ca în baza art.312 Cod procedură civilă să respingă recursul potrivit dispozitivului prezentei
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 682/11.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AJOFM -.N, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
Red./
Red.
Tehn.AA 4 ex 25.02.2010
Com. la părți la 25.02.2
Președinte:Camelia ViziteuJudecători:Camelia Viziteu, Valerica Niculina Grosu, Doru