Speta drept civil. Decizia 149/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 149/
Ședința publică de la 12 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier șef sectie -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 981/M/24.10.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 30 ianuarie 2008 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, amânat pronunțarea pentru data de 5 februarie 2008, apoi pentru 12 februarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr 981/2007, Tribunalul Brașova și respins excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată a inadmisibilității acesteia.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta,domiciliată în B,str. -,nr.143,.7,.7 în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B,cu sediul în mun. B,str. - nr.67 și,în consecință:
A obligat pe pârâtă să primească dosarul de pensie al reclamantei și să îl soluționeze prin emiterea unei decizii.
A respins restul pretențiilor reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată a fost respinsă,avându-se în vedere conținutul acțiunii introductive prin care nu s-a atacat răspunsul dat de pârâtă prin adresa nr.1148/26.01.2005 ci s-a cerut obligarea acesteia la primirea și emiterea unei decizii de pensionare.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, prima instanță a apreciat -o ca o apărare de fond și a fost analizată în consecință.
În conformitate cu dispozițiile art.86 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale admiterea sau respingerea cereri de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii. Decizia casei teritoriale de pensii va cuprinde temeiurile de fapt și de drept pe baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare. Decizia casei teritoriale de pensii se comunică în scris persoanei care a solicitat pensionarea,în termen de 5 zile de la data emiterii.
Din conținutul dispozițiilor legale mai sus citate rezultă,fără îndoială,că orice asigurat are dreptul să se adreseze caselor teritoriale de pensii,în condițiile art.82 din Legea nr.19/2000 iar cerea să-i fie primită. De asemenea,solicitantul are dreptul de a primi,în condițiile menționate,o decizie motivată prin care să-i fie soluționată cererea,urmând ca în caz de nemulțumire să o poată ataca conform dispozițiilor art.87 din aceeași lege.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse,instanța apreciază că acțiunea este întemeiată în parte,astfel că va admite petitul având ca obiect obligarea pârâtei de a primi dosarul de pensie al reclamantei și să îl soluționeze prin emiterea unei decizii.
În ceea ce privește restul pretențiilor reclamantei,având ca obiect recunoașterea dreptului de pensionare pentru limită de vârstă și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale,instanța apreciază că nu sunt întemeiate deoarece,în acest moment,reclamanta nu a dovedit că are dreptul la pensie pentru limită de vârstă iar prin neacordarea acestui drept i s-a cauzat vreun prejudiciu moral,astfel ca să fie aplicabile dispozițiile art.998 și următoarele din Codul civil.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta iar prin motivele de recurs hotărârea atacată este criticată pentru următoarele considerente:
Prima instanță nu a cercetat fondul pricinii ci doar excepțiile invocate;
Lipsa de temei legal pentru admiterea punctului 2 al acțiunii prin respingerea punctului 1;
Nemotivarea soluției de respingere a primului petit din acțiune;
Nepronunțarea asupra primei părți din cadrul petitului 3 ( plata pensiei retroactiv);
Nu este precizată în ce constă dovada pe care reclamanta nu a făcut-o și ar fi fost necesară pentru admiterea punctului 3 din acțiune;
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta a învestit instanța, în principal, cu recunoașterea dreptului acesteia de a se pensiona pentru limită de vârstă prin reducerea vârstei standard de pensionare cu 7 ani întrucât în perioada 1973 -1986 a lucrat ca dansatoare, activitate care, potrivit art. 20 lit. d din L 19/2000, s-a desfășurat în condiții speciale, devenind aplicabile astfel, prevederile art 44 din aceeași lege în baza cărora beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare.
Prima instanță nu a dezlegat în nici un fel principala cerere a reclamantei, ci a obligat intimata la primirea dosarului și emiterea unei decizii de pensionare, dând astfel eficiență unui petit subsidiar strâns legat de modul de soluționare al primului capăt de cerere.
Întra-devăr, reclamanta a solicitat obligarea intimatei la emiterea unei decizii de pensionare doar ca o consecință a constatării dreptului acesteia de a se pensiona ori, în lipsa soluționării primului petit, admiterea celui de al doilea capăt de cerere apare lipsit de eficiență și logică.
Reclamanta nu a solicitat obligarea Casei județene de Pensii la emiterea unei decizii ca urmare a refuzului acesteia de a emite o astfel de decizie. Dimpotrivă, intimata Casa Județeană de Pensii Bac omunicat reclamantei un răspuns la o cerere adresată acestei instituții prin adresa nr. 1148/2005 prin care i se aduce la cunoștință că cererea acesteia " nu poate fi soluționată în mod favorabil"
Prin urmare, curtea reține că prima instanță nu a dezlegat în fond cauza dedusă judecății datorită unei interpretări greșite a obiectului acțiunii principale, astfel încât, în baza art. 312 alin 5 Cod procedură civilă sentința atacată va fi casată iar cauza va fi trimisă spre rejudecarea aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta împotriva sentinței civile nr.981/2007 a Tribunalului Brașov pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 12 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Red: CȘ/6.03.08
Dact: AG/17.03.08 - 3 ex.
Jud.fond:/
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu