Speta drept civil. Decizia 152/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 152/CM
Ședința publică din data de 7 aprilie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Vanghelița Tase
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul pârât, domiciliat în M,-, - 1,. A,. 1, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1479/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă TURISM RESTAURANTE "MAREA NEAGRĂ" NORD, cu sediul în-, județul C, având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul pârât, personal și pentru intimata reclamantă se prezintă consilier juridic, în baza delegației nr. 1397/2.03.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul pârât a depus la dosar concluzii scrise.
Întrebate fiind, părțile susțin că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acestora, în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurentul pârât, având cuvântul, solicită, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță, având în vedere nerespectarea dispozițiilor instanței de recurs cu privire la administrarea probei cu expertiză contabilă. În subsidiar, solicită modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă. Arată că a făcut dovada faptului că toate unitățile de alimentație publică aflate în subordinea reclamantei beneficiau de acordarea de perisabilități, constând în spargeri, ciobiri, alterări ale obiectelor. Menționează că dacă s-ar fi aplicat procentul de perisabilități la cifra de afaceri a unității gestionate în anul 2005, suma rezultată era exact suma care se impută ca prejudiciu. Consideră că instanța de fond a făcut o confuzie între perisabilitățile aplicate la mărfuri și bunurile degradabile, alterări datorită unor procese e și perisabilitățile ce constau în spargeri, ciobiri. Apreciază că reținerea instanței de fond că nu există temei legal pentru acordarea acestor perisabilități, nu poate fi primită deoarece nu a existat niciun fel de comunicare sau înștiințare a recurentului din partea societății că pentru sezonul estival 2005 nu vor mai fi acordate aceste perisabilități, de altfel despre faptul că în 2005 nu se mai acordă perisabilități a aflat doar cu prilejul predării gestiunii. Mai arată că, nu a fost de acord cu expertiza contabilă, pe care a considerat-o nulă de prima dată.
Reprezentantul intimatei reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, pe care o consideră corect motivată juridic și economic. Arată că intimata reclamantă nu avea obligația de a acorda perisabilități conform HG nr. 831/2004.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față:
a declarat recurs la data de 20 ianuarie 2009 împotriva sentinței civile nr. 1479/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosar nr-, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanta Turism Restaurante "Marea Neagră" Nord, prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 2.402,30 lei reprezentând prejudiciul cauzat societății prin îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor de serviciu, ca gestionar.
Prin sentința civilă nr. 1607/3.10.2007 a Tribunalului Constanța, s-a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâtul la plata sumei pretinse, reținându-se, în esență, că deși pentru perioada 2002-2004 societatea a acordat "perisabilități", acest fapt nu s-a mai întâmplat în anul 2005.
Prin decizia civilă nr. 563/CM/1.07.2008 Curtea de APEL CONSTANȚAa admis recursul pârâtului, cu consecința casării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare.
Motivul principal al casării a vizat nerespectarea prevederilor art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă referitoare la neconvocarea părților cu carte poștală recomandată, cu dovadă de primire.
Între obiectivele de îndrumare trasate de instanța de control judiciar s-a menționat și să se aibă în vedere eventualele perisabilități pentru anul 2005.
Cauza a fost reînregistrată sub nr-, iar în rejudecare au fost administrate probele apreciate ca utile și pertinente pentru soluționarea acestui litigiu.
Prin sentința civilă nr. 1479/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta "Turism, Restaurante "Marea Neagră" Nord, în contradictoriu cu pârâtul și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.402,3 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâtul a încheiat cu " 2002" un contract individual de muncă pe durată nedeterminată, ca șef de unitate, primind în gestiune sectorul,Restaurant ".
Fișa postului salariatului probează neechivoc faptul că atribuțiile acestuia intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 22/1969, pârâtul având ca principală obligație conducerea, controlarea și coordonarea întregii activități a unității, purtând și responsabilitatea întregii gestiuni.
La data de 3.06.2004 a avut loc fuziunea prin absorbție a acestei societăți de către "Marea Neagră", astfel cum reiese din răspunsurile la interogatoriu depuse la termenul din 2.05.2007, iar la 10.10.2005 a avut loc inventarierea acestei gestiuni, ca urmare a predării ei de către pârât.
Salariatul pârât nu a contestat faptul că a semnat listele de inventariere, însă a susținut pe tot parcursul procesului că în anul 2005 nu i-au mai fost acordate "perisabilitățile" pe care " 2002" i le-a recunoscut în fiecare an pe perioada 2002-2004 și că, în fapt, prejudiciul calculat de reclamantă rezidă în chiar aceste "perisabilități".
Cu ocazia rejudecării a fost refăcut raportul de expertiză contabilă, cu respectarea prevederilor art. 208 Cod procedură civilă, expertul menținându-și punctul de vedere exprimat privitor la existența prejudiciului prin prisma diferenței identificate între stocul faptic și cel scriptic pentru obiectele de inventar din această gestiune.
Chestiunea care urmează a fi analizată pentru o justă soluționare a litigiului este aceea dacă prejudiciul este generat în aceste caz de neaplicarea unor perisabilități uzuale și respectiv dacă există un temei legal pentru respectarea unor limite minimale ale unor asemenea scăzăminte.
În analiza acestei probleme, instanța a reținut ca premisă următoarele aspecte:
- diferențele valorice identificate în gestiunea pârâtului vizează exclusivobiecte de inventar(conform procesului-verbal datat 31.01.2006);
- prin deciziile emise de " 2002" la 22.08.2002, 24.04.2003 și 26.05.2004, au fost acordate perisabilități atât la mărfuri, cât și la obiecte de inventar, în acest ultim caz fiind aplicată o limită maximă de 1,5% din vânzări (fără TVA);
- decizia nr. 30/26.05.2004 " 2002" (emisă cu o lună înainte de data fuziunii prin absorbție) trimite, prin art. 7, în ce privește acordarea perisabilităților la mărfuri și ambalaje, la prevederile Legii nr. 414/2002 și la Normele privind limitele legale publicate în Monitorul Oficial nr. 27/20.01.2003,dar nu consemnează nicio dispoziție legală în ce privește perisabilitățile la obiecte de inventar.
Deciziile menționate ale " 2002" au fost emise sub imperiul Normelor privind limitele legale de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare, publicate în Monitorul Oficial Partea I, nr. 180 din 1999, nr. 27/2003 și respectiv nr. 522/2004, care și-au produs succesiv efectele în această materie.
Toate aceste acte normative definesc, în art. 1, noțiunea de " perisabilități", în sensul că acestea constituie scăzămintele care se produc în timpul transportului, manipulării, depozitării și desfacerii mărfurilor, determinate deprocesecum sunt: uscare, evaporare, volatilizare, pulverizare, hidroliză, răcire, înghețare, topire, oxidare, aderare la pereții vagoanelor sau ai vaselor în care sunt transportate, descompunere, scurgere, îmbibare, îngroșare, împrăștiere, fărâmițare, spargere, inclusiv procese de fermentare sau alte procese biofizice, în procesul de comercializare în rețeaua de distribuție (depozite cu ridicata, unități comerciale cu amănuntul și de alimentație publică).
Prin art. 2 se menționează că nu constituie perisabilități pierderile incluse în normele de consum tehnologic, precum și cele produse prin neglijență, sustrageri și cele produse din alte cauze imputabile persoanelor vinovate sau cele determinate de cauze de forță majoră.
Distincția dată de actele normative situațiilor în care operează limitele legale de perisabilitate este astfel evidentă, întrucât pe de o parte legiuitorul a indicat clar faptul că ele se aplică la mărfuri (produse alimentare și nealimentare), iar pe de altă parte că se referă la acele pierderi inerente naturii bunului ori substanței produsului, care în urma operațiunilor de transport, manipulare, depozitare și desfacere, își pierd în mod din masă ori substanță.
Celelalte pierderi, chiar în cazul mărfurilor, nu se înscriu în sfera perisabilităților, dacă sunt generate de neglijență sau sustragere - deci, prin intervenția factorului uman.
Ori, în speță, pierderile imputate gestionarului pârât sunt încadrate în sfera obiectelor de inventar, categorie de bunuri cuprinsă distinct în contabilitate (alături de mijloacele fixe) de cea a mărfurilor, iar pierderile înregistrate se referă la bunuri care nu sunt supuse prin efectul factorului la scăzăminte - cuțite, furculițe, linguri, farfurii, pahare, etc.
Faptul că societatea a efectuat o delimitare - cu ocazia inventarului - între aceste obiecte de inventar, menționând pe unele ca fiind "perisabile" (obiectele din sticlă și cele de porțelan) nu presupune aplicarea unor perisabilități acestei categorii, întrucât ele nu își pierduseră valoarea contabilă prin însăși natura lor, ci prin deteriorarea ori distrugerea ca urmare a utilizării - situație care însă nu le exclude din procedura inventarierii, potrivit pct. 21 din Norma privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1753/22.11.2004 (în vigoare la data inventarierii). Actul normativ dispune, în anexă, că pentru bunurile deteriorate total sau parțial, degradate, precum și pentru cele care nu mai pot fi valorificate se întocmesc liste de inventariere separate.
Delimitarea obiectelor din sticlă și de porțelan cu ocazia inventarierii nu schimbă natura lor legală, de bunuri de inventar, societatea urmărind în realitate să stabilească distinct valoarea bunurilor ce pot fi ușor deteriorabile de cele cu grad de utilizare mai îndelungat.
În cauză, spărturile identificate cu ocazia inventarierii au fost evaluate la 1.355 lei, valoarea acestora fiind scăzută din cea a prejudiciului total, pe baza sumelor depuse în contul acestora, după cum rezultă din nota întocmită asupra inventarierii din 10.10.2005,gestionarului fiindu-i imputată valoarea obiectelor lipsă din gestiune.
În concluzie, perisabilități se acordă în mod obligatoriu și legal la mărfurile primite în gestiune care, prin procese e ce nu implică factorul uman, își pierd sau își reduc valoarea contabilă.
Faptul că organele de conducere ale societății care și-a încetat activitatea prin absorbție au acordat în mod unilateral un procent de "perisabilități" la obiectele de inventar - în absența unui text legal care să reglementeze o asemenea situație - nu poate fi opusă societății reclamante, din mai multe considerente:
- fiecare entitate juridică își organizează contabilitatea în mod distinct,
în condițiile Legii nr. 82/1991, republicată, cu respectarea normelor incidente;
- la data stabilirii unui procent de perisabilitate de 1,5% din volumul vânzărilor pentru obiecte de inventar, conform deciziei nr. 30/26.05.2004, niciun act normativ nu reglementa aplicarea unor procente de perisabilități în acest caz; perisabilitățile acordate în anii precedenți vizau în fapt un "risc comercial", ceea ce implica o pierdere agreată de agentul economic, ca inerentă activității, în privința obiectelor de inventar (tacâmuri, porțelan, faianță, pahare). O asemenea acceptare nu poate fi opusă societății reclamante, în absența unui act normativ, iar inventarierea s-a realizat în baza listelor existente la data predării-preluării inventarului general al societății absorbite;
- acordarea perisabilităților de către " 2002" s-a realizat distinct pentru mărfuri și ambalaje față de obiectele de inventar, fiind invocate - chiar dacă eronat - Normele aprobate în 2003.
Una din principalele apărări ale pârâtului, care a fost susținută de altfel și în fața instanței de apel, a constituit-o faptul că pe anul 2005 societatea a acordat perisabilități. Această apărare a fost însă, infirmată, martorul G, audiat la termenul din 31.10.23008, arătând că "Marea Neagră" nu a permis includerea în limitele de perisabilitate a obiectelor de inventar care nu suportă deteriorare (spre ex. tacâmuri), ci doar pe cele care pot intra în categoria spărturilor și a celor propuse pentru reformă. Martorul a arătat că pentru aceste obiecte de inventar a fost acordat un procent de 0,03, aplicat la valoarea vânzărilor pe sezon.
În cauză, pârâtul a semnat procesele-verbale de inventariere întocmite cu ocazia predării gestiunii sale, unica obiecțiune fiind aceea de neacordare a unui procent de perisabilitate la valoarea obiectelor de inventar identificate ca fiind lipsă din gestiune.
Această motivație a pârâtului nu are nicio fundamentare legală, dar vine și în contradicție cu atribuțiile ce îi reveneau în calitate de gestionar, de a ține constant evidența bunurilor din gestiune, atât a celor deteriorate, cât și a celor sustrase sau pierdute pe parcursul activității.
nu a pus la dispoziția comisiei (și de altfel nici în fața instanței și a expertului) înscrisuri privitoare la obiectele de inventar identificate ca fiind lipsă din gestiune, fiind evidentă intenția pârâtului de a se crea o confuzie prin includerea în această categorie și a celor deteriorate. Ori, comisia a evidențiat obiectele de inventar propuse pentru reformă, a căror valoare totală a fost stabilită la 3.366,63 lei, gestionarului fiindu-i imputată doar valoarea obiectelor lipsă din gestiune.
Concluzionând, pierderile din gestiune înregistrate cu ocazia inventarului efectuat la 10.10.2005 nu pot proveni din deteriorări inerente utilizării sau din obiecte de inventar casate - astfel cum a susținut gestionarul - întrucât astfel cum rezultă din probele administrate, pârâtului i-au fost imputate valoric bunurile care nu s-au mai regăsit în gestiune urmare neglijenței ori sustragerilor, nemenționate de pârât la momentul inițierii procedurii de inventariere și nejustificate prin prezentarea unor procese-verbale/note contabile/referate întocmite de gestionar în acest sens.
Astfel fiind, nu se putea acorda un procent de perisabilitate, nici chiar în procentul de 0,03% invocat de către martorul audiat, întrucât conform depoziției acestuia, procentul a fost aplicat exclusiv la obiecte de inventar deteriorate ca urmare a utilizării în activitate, iar nu la cele care nu se mai regăsesc efectiv în gestiune - situație ce atrage culpa și responsabilitatea pârâtului.
Acesta este motivul pentru care, în raport de concluziile expertului contabil - care pe baza documentației financiar-contabile existente, a atestat cuantumul valoric al prejudiciului reclamat - dar și de depoziția martorului audiat - pe considerentele arătate - s-a constatat că suma imputată gestionarului pârât nu este generată de vreo deficiență în efectuarea operațiunilor de inventariere și nici de inaplicabilitatea vreunei norme legale de către agentul economic.
Susținerile pârâtului, consemnate și în recurs, conform cărora societatea nu i-a acordat perisabilități și că prejudiciul s-ar datora "exclusiv spargerii, ciobitului produselor din gestiune" au fost astfel înlăturate, fiind probat că la inventariere comisia a exclus valoric bunurile deteriorate, minusul de 2.402,30 lei (obținut prin scăderea sumei constituite cu titlu de garanție și a celei depuse pentru spărturi) reprezentând doar diferența valorică neacoperită a bunurilor lipsă din gestiune (5.609,70 lei + 2.449,80 lei).
Pentru toate aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 22/1969, modificată și republicată, de dispozițiile art. 270 alin. 1 Codul muncii, precum și de prevederile normelor aplicabile (și invocate în cauză), a fost admisă acțiunea reclamantei și s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 2.402,3 lei.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
1. În principal, s-a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză de către un alt expert decât acela care a întocmit expertiza inițială.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului și modificarea în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
S-a criticat hotărârea cu motivarea că nu s-a avut în vedere declarația martorului propus de reclamant, precum și pentru faptul că nu au fost avute în vedere perisabilitățile de care urma să beneficieze în anul 2005.
A învederat că, instanța de fond face o confuzie între perisabilitățile aplicate la mărfuri și bunuri degradabile, alterări datorate unor procese e și perisabilități ce constau în spargeri, ciobiri, dispariții, iar pentru anul 2005 celelalte unități au primit perisabilități, iar unității recurentului nu i-au fost acordate însă de această împrejurare a luat act cu ocazia predării gestiunii.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, va respinge recursul pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Instanța de rejudecare a procedat corect când a dispus refacerea raportului de expertiză contabilă de către același expert cu aceleași obiective, cu respectarea prevederilor art. 208 Cod procedură civilă.
Tribunalul nu putea să încuviințeze cererea de înlocuire a expertului, întrucât motivul principal al casării a vizat nerespectarea prevederilor art. 208 (1) Cod procedură civilă, referitor la neconvocarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovadă de primire.
Împrejurarea că expertul și-a menținut punctul de vedere exprimat în raportul de expertiză anterior, nu se datorează subiectivismului, ci realității obiective pe care a exprimat-o referitor la existența prejudiciului, prin prisma diferențelor identificate între stocul faptic și cel scriptic pentru obiectele de inventar din gestiunea Restaurantului "".
2. O altă critică este aceea referitoare la declarația martorului G, declarație căreia i s-a dat eficiență în cuprinsul hotărârii, în sensul că martorul a infirmat una din principalele apărări ale pârâtului, pe care a susținut-o și în primul recurs, și anume aceea referitoare la faptul că pe anul 2005 societatea a acordat perisabilități.
Martorul a arătat că, societatea nu permite includerea în procentul de perisabilități a acelor obiecte de inventar care nu suportă deteriorare, cum este cazul tacâmurilor, ci doar pe cele care pot intra în categoria spărturi (pahare, farfurii) și respectiv reformă (șervete, naproame deteriorate, etc.). Acest procent a arătat martorul, se aplică la valoarea vânzărilor pe întreg sezonul, nu la valoarea de inventar a bunurilor deteriorate.
Tribunalul a analizat pe larg în considerente întreaga depoziție a martorului.
3. O ultimă critică de fond adusă hotărârii este aceea că nu a fost admisă apărarea potrivit cu care avea obligația să aprobe acordarea de perisabilități la bunurile constatate minus în gestiune.
Prin decizia de casare s-a trasat ca obiectiv de îndrumare pentru instanța de fond să aibă în vedere cu ocazia rejudecării și eventualele perisabilități pentru anul 2005.
Tribunalul a consacrat o mare parte a considerentelor acestui aspect și a analizat legislația incidentă în cauză, actele interne ale societății, depoziția martorului, cuprinsul raportului de expertiză contabilă și a concluzionat în mod just că, pierderile din gestiune înregistrate cu ocazia inventarului efectuat la data de 10.10.2005, nu pot proveni din deteriorări inerente utilizării sau din obiecte de inventar casate - astfel cum a susținut gestionarul - întrucât, astfel cum rezultă din probele administrate, pârâtului i-au fost imputate valoric bunurile care nu s-au mai regăsit în gestiune, urmare neglijenței ori sustragerilor, nemenționate de pârât la momentul inițierii procedurii de inventariere și nejustificate, prin prezentarea unor procese-verbale/note contabile/referate întocmite de gestionar în acest sens.
Susținerile pârâtului consemnate în recurs, conform cărora societatea nu i-a acordat perisabilități și că prejudiciul s-ar datora exclusiv spargerii și ciobitului produselor din gestiune, au fost înlăturate justificat de către reclamanta intimată, fiind probate că la inventariere au fost excluse valoric bunurile deteriorate.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat, însușindu-și totodată considerentele instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul pârât, domiciliat în M,-, - 1,. A,. 1, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1479/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă TURISM RESTAURANTE "MAREA NEAGRĂ" NORD, cu sediul în-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Maria Apostol | JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu Vanghelița Tase | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
2 ex./ 15.04.2009.
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Vanghelița Tase
