Speta drept civil. Decizia 1576/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 1576/

Ședința publică de la 17 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Juravschi

JUDECĂTOR 2: Anca Pârvulescu

JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță

GREFIER - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 769/8 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul cu același nr.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant, asistat e avocat și consilier juridic pentru intimata pârâtă SC - SA.

Procedura este îndeplinită.

Se constată că la dosar a fost depusă întâmpinarea formulată de intimata pârâtă, instanța înmânând un exemplar al acesteia reprezentantului recurentului reclamant.

Consilier juridic, pentru intimata pârâtă, depune la dosar certificatul de înregistrare al societății, pentru a face dovada existenței acesteia.

Instanța încuviințează proba cu înscrisul depus de intimata pârâtă.

Consilier juridic invocă excepțiile netimbrării cereri de recurs, a inadmisibilității acțiunii și a nemotivării recursului.

Avocat, pentru recurentul reclamant, solicită respingerea excepției netimbrării recursului, având în vedere că litigiile de muncă sunt scutite de plata taxelor de timbru.

Instanța respinge excepția netimbrării recursului, având în vedere că obiectul cauzei îl reprezintă raporturile de muncă, litigiile de această natură fiind scutite de plata taxelor de timbru.

Consilier juridic solicită admiterea excepțiilor inadmisibilității acțiunii și a nemotivării recursului, învederând că reclamantul a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva unei societăți cu care nu a avut nici o tangență. Nu a fost angajatul acestei societăți și deci cererea sa nu poate fi primită.

De asemenea, solicită a fi admisă excepția nemotivării recursului cu consecința respingerii acestuia.

Avocat solicită a fi respinse și aceste excepții ca neîntemeiate.

Instanța respinge excepțiile inadmisibilității recursului și a nemotivării acestuia, reținând că, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. 3 raportat la art. 303 Cod pr. civilă, recursul este motivat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, instanța consideră cauza ca fiind în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat solicită admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și admiterea acțiunii, arătând că intimata pârâtă este succesoarea societății la care a fost angajat recurentul reclamant, deținând întreaga arhivă de documente a acesteia.

Consilier juridic solicită a se respinge recursul ca nefondat și a se menține sentința primei instanțe, arătând că societatea la care a fost angajat recurentul reclamant a fost împărțită în 12 secții care funcționau separat din punct de vedere contabil.

Actuala SC - SA nu deține vechile state de plată ale societății mamă pentru a calcula drepturile salariale ale reclamantului, respectivele înscrisuri aflându-se la SC Mecanice SA, care are evidențe contabile separate.

Societatea pe care o reprezintă nu deține decât cărțile de muncă ale foștilor angajați și nu este în măsură să efectueze calculele solicitate de recurentul reclamant.

Curtea

Constată că prin sentința civilă nr.769/2009 a Tribunalului Covasna au fost respinse excepțiile privind netimbrarea acțiunii, inadmisibilitatea, lipsa de interes și lipsa calității procesuale pasive, invocate de pârâtă prin întâmpinare.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta, C -, având ca obiect obligarea pârâtei la eliberarea unor copii extras de pe statele de plată aferente perioadei 1 septembrie 1978 - 1 ianuarie 1991.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Covasnaa reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin.1 Cod proc. civ. instanța se va pronunța cu precădere asupra excepțiilor invocate de către pârâta, în sensul că le va respinge pentru următoarele motive:

În ceea ce privește excepția timbrajului, cererea nu trebuie timbrată întrucât în litigiile de muncă, potrivit art. 285 din Codul muncii cererile sunt scutite de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, ea nu poate fi primită, deoarece nici o lege nu împiedică pe reclamant să se adreseze fostei sale angajatoare pentru reclamarea unui drept subiectiv civil.

Este nefondată și excepția lipsei interesului reclamantului de a promova acțiunea cât timp acesta dorește să clarifice situația sa pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 19/2000.

De asemenea este lipsită de orice temei excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, cât timp chiar acesta recunoaște că reclamantul a fost angajatul său, iar faptul că nu deține evidențele societății nu are nicio relevanță juridică în cauză.

Pe fond, reclamantul, așa cum a recunoscut și pârâta, a fost angajatul acesteia din urmă, având raporturi contractuale de muncă pe perioadă nedeterminată.

Potrivit celor afirmate de pârâta, ulterior încetării raporturilor de muncă, reclamantul a solicitat în scris de la aceasta din urmă eliberarea extraselor statelor de plată din perioada 1 septembrie 1978 și 1 ianuarie 1990, solicitare la care i s-a comunicat verbal reclamantului că nu există posibilitatea punerii la dispoziție a statelor de plată, însă, din evidențele societății, acestuia i-au fost eliberate tot la cerere o serie de adeverințe care atesta vechimea în muncă.

La dosarul cauzei au fost depuse de către societate aceste adeverințe, ( 15-17) respectiv Adeverința nr. 1772 din 16.09.2005, din care rezultă că a beneficiat de spor pentru vechime; Adeverința nr. 421 din 19.03.2009, din care rezultă că în carnetul de muncă în perioada de la angajare și până la data de 1 ianuarie 1991, s-au trecut salariile nete, iar după această dată până la desfacerea contractului individual de muncă i-au fost evidențiate salariile brute, în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, art. 164, al.1, lit. și Adeverința nr. 290 din 31.10.1997, eliberată de, cu privire la vechimea în muncă.

Întrucât societatea pârâtă care a fost supusă unui proces de restructurare nu deține statele de plată solicitate de către reclamant, și mai mult decât atât potrivit Legii nr. 19/2000, aceste acte nu sunt necesare pentru stabilirea pensiei, instanța a respins solicitarea reclamantului privind eliberarea copiilor după statele de plată.

Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs reclamantul, iar prin motivele de recurs, sentința este criticată pentru netemeinicie și nelegalitate, întrucât societatea pârâtă este succesoarea de drept a fostei Sf. G și dispune de toată arhiva acesteia, indiferent dacă a fost sau nu reorganizată. De asemenea se arată că nu are relevanță modul de calcul al pensiei întrucât obligația eliberării copiilor de pe statele de plată este prevăzută de art.21 din Legea arhivelor naționale nr.16/1996 modificată și completată.

Recursul reclamantului este nefondat.

Reclamantul a fost angajat la.IMASA. SA Sf. G, antecesoarea SA Sf. G ca tratamentist iar prin dispoziția nr.290/1997, reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă.

La data de 16.11.1997 s-a divizat SA în 3 societăți distincte, respectiv: pârâta "-" SA, " mecanice" SA și " de " SA Sf.

Potrivit declarațiilor societății pârâte din întâmpinarea formulată la judecarea în fond a cauzei (9 dos. fond), secția unde a lucrat reclamantul, respectiv Secția și Reparații Mecanice, după divizare s-a constituit în " Mecanice" SA, iar documentele acestei secții, inclusiv cele contabile - printre care și statele de plată - sunt în păstrarea acestei societăți iar nu în păstrarea pârâtei. Singurul compartiment centralizat la societatea pârâtă este Serviciul personal, ce are cărțile de muncă.

Față de această situație, societatea pârâtă se află în imposibilitatea de a-i pune la dispoziție reclamantului copii ale statelor de plată, întrucât acestea nu se află în evidența acestei societăți.

Potrivit art.21 raportat la art.16 din Legea arhivelor naționale, obligația de eliberare de copii după documentele referitoare la drepturi personale revine persoanei juridice succesoare deținătoarei, or câtă vreme societatea pârâtă nu deține statele de plată ale secției unde a lucrat reclamantul, nu poate fi obligată la eliberarea de copii. Susținerea recurentului potrivit căreia pârâta deține aceste documente nu este dovedită, iar în cazul în care este adevărată, fapta societății pârâte constituie contravenție conform legii menționate.

Față de aceste motive analizate în temeiul art.312 Cod proc. civ. recursul va fi respins.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul, împotriva sentinței civile nr. 769/8.10.2009 a Tribunalului Covasna pe care o menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 17 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. CȘ - 5.01.10

Dact. GG - 2.02.10

4 ex.

Președinte:Camelia Juravschi
Judecători:Camelia Juravschi, Anca Pârvulescu, Cristina Ștefăniță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 1576/2009. Curtea de Apel Brasov