Speta drept civil. Decizia 2955/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2955

Ședința publică din 21 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Mihail Decean

JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziilor civile nr. 602/04.07.2008, respectiv 653/04.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata Școala cu cls. I-VIII, jud.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a cerut judecarea cauzei în lipsa părților, astfel instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA,

În deliberare, asupra recursului de față, constată:

Contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.602/4 iulie 2007 și a deciziei complementare nr.653/4.09.2007, emise de Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Motivându-și contestația, contestatorul a arătat că fără nicio verificare de fapt a dosarului nr- de la Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția contencios administrativ, în decizia nr.653/4.09.2007 se omite trimiterea dosarului la instanța competentă, menținându-se, într-un complet schimbat abuziv, soluția inexistentă în legislație a respingerii ca inadmisibilă a sentinței definitive și executorii de drept a instanței de fond.

S-a arătat că s-au încălcat sistematic dispozițiile de ordine publică privitoare la competență, fără nici un temei legal, instanța repetând obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile obligatorii prevăzută de art.122 din Legea nr.128/1997.

A mai arătat contestatorul că instanța a încălcat ordinea publică și prin modul de constituire premeditat, al completelor de judecat, întrucât deși în completul din 4 iulie 2007 fost numită prin abuz de drept o judecătoare, în locul altui judecător care a judecat în 12 și 14 iunie 2007, ulterior completul a fost constituit din alți judecători.

În fine, a invocat prevederile art.317 alin.1 pct.1, arătând că procedura de chemare a sa, la judecata din 4 iulie 2007 nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, citația sa fiind emisă de un alt complet de judecată decât acela care a dezlegat pricina în fond și care a hotărât continuarea judecății, iar prin hotărârile contestate de el, Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția conflicte de muncă - și-a încălcat propria competență, pronunțând ilegal inadmisibilitatea sentinței civile nr.382/2 martie 2007 instanței de fond, deși pârâtul nu a cerut contestarea inadmisibilității acțiunii sale și a sentinței civile nr.382/2 martie 2007 Tribunalului C-S, comițându-se și un abuz de putere.

Totodată s-a menționat că în mod nelegal s-a pus în discuție suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr-, cererea nefiind pusă în discuția părților.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.317 - 321 Cod pr.civilă.

Pârâta Școala cu clasele I-VIII nu a depus întâmpinare la contestația în anulare formulată de contestator.

Analizând contestația în anulare, raportat la motivele invocate, Curtea o constată neîntemeiată.

Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art.317 alin.1 Cod pr.civilă, invocând, în esență, faptul că la judecata din 4 iulie 2007 procedura de citare nu a fost îndeplinită în conformitate cu legea, citația fiind emisă de un alt complet de judecată decât acela care a dezlegat pricina în fond, precum și faptul că s-au încălcat dispozițiile de ordine publică privitoare la competență, în sensul respingerii greșite a neparcurgerii procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art.122 din Legea nr.128/1997.

Emiterea citației în sensul dorit de contestator, nu înseamnă soluționarea cauzei cu neîndeplinirea procedurii de chemare a părții.

Dispozițiile art.317 alin.1 Cod pr.civilă se referă la situația când partea nu a fost deloc citată sau citarea a fost neregulată la termenul când s-a judecat cauza și s-a pronunțat hotărârea, iar partea a lipsit, neregularitatea excluzând situația expusă de contestator, în sensul că citația a fost emisă de un alt complet decât cel care a soluționat pricina.

C de-al doilea motiv privește faptul că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență absolută, deci a competenței generale, a competenței materiale și a competenței teritoriale exclusive, pentru a se putea invoca însă acest motiv, fiind necesar ca în fața instanței a cărui hotărâre se atacă să nu se fi ridicat și respins această excepție.

Ori, excepția necompetenței materiale a instanței raportată la dispozițiile art.16 alin.1 din Ordinul Ministerului Educației și Cercetării a fost analizată de instanța de recurs, care a conchis că fiind vorba de un litigiu de muncă devin incidente dispozițiile art.284(2) din Codul muncii, în sensul că instanței în a cărei circumscripție teritorială își are sediul sau domiciliul reclamantul, îi revine competența materială de soluționare.

De asemenea, se va constata din preambulul deciziei civile nr.602 R/4.07.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA că s-a pus în discuția părților excepția inadmisibilității reținută de această instanță, față de împrejurarea că în paralel cu urmarea procedurii prealabile,(contestatorul s-a adresat și instanței de judecată), așa încât reiterarea acelorași motive pe această cale de atac extraordinară, nu este posibilă.

În ce privește constituirea completului de judecată în împrejurările menționate de contestator, excede cadrului procesual al admisibilității contestației în anulare, observându-se că decizia atacată a fost dată de un complet legal constituit din 3 judecători, în condițiile legii.

De altfel, aceleași motive cu privire la competența de soluționare a cauzei au mai fost invocate de contestator și prin intermediul altor căi procedurale, respectiv prin cererea de completare a deciziei civile nr.602/4.07.2007, pronunțându-se decizia civilă nr.653/4.09.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, prin care s-a respins această cerere, iar motivul referitor la nelegalitatea punerii în discuție a suspendării cauzei până la soluționarea dosarului nr- a mai fost invocată pe calea de atac a revizuirii, cererea fiind respinsă, conform deciziei civile nr.1159/21.05.2008 a secției de conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de APEL TIMIȘOARA.

Față de cele ce preced, cum deciziile atacate sunt legale, sub aspectul motivelor invocate de contestator, în contestația în anulare, în temeiul art.320 Cod pr.civilă, această cale procedurală aleasă de contestator, va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziilor civile nr. 602/04.07.2008, respectiv 653/04.09.2007 pronunțată de Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Curții de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata Școala cu cls. I-VIII, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /20.11. 2008

Tehnored. /30.11.2008/2 ex.

Președinte:Mihail Decean
Judecători:Mihail Decean, Aurelia Schnepf, Vasilica Sandovici

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 2955/2008. Curtea de Apel Timisoara