Speta drept civil. Decizia 3308/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3308
Ședința publică de la 25 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu Judecător
- - Judecător
- Judecător
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.184 din data de 15.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Nemaifiind cereri de formulat se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului de față.
Recurenta reclamantă, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 184 din 15 ianuarie 2009, Tribunalul Gorj, a respins acțiunea formulată de petenta .
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Petiționara a solicitat să se constate că perioada 16.07.1981-20.11.1992, funcția care a deținut-o de inspector principal la Meșteșugărescă ARTA N, să fie asimilată funcției de personal auxiliar de specialitate al instanțelor de judecată și parchetelor in raport de prevederile Legii nr.567/ 2004, actualizată.
Potrivit art.3 alin.1 și art. 68 alin.3 din Legea nr.567/ 2004 actualizată privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești constituie vechime în funcție perioada funcția de: grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier informatician, grefier arhivar, grefier registrator, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, arhuvar, registrator, arhivar-registrator, executor judecătoresc.
Ori, în speța de față instanța, a reținut că petiționarei nu i se poate asimila funcției de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești perioada 16.07.1981-20.11.1992, funcția care a deținut-o de inspector principal la compartimentul personal din cadrul Meșteșugărească "Arta N", dispozițiile Legii nr.567/ 2004 actualizată fiind exprese în ceea ce privește funcțiile asimilate, cea invocată de petentă neregăsindu-se printre ele.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică. în condițiile în care nu sunt arătate motivele pe care se sprijină hotărârea.
Astfel, nu este analizată cererea recurentului de asimilare a activității desfășurate ca inspector principal la Meșteșugărească cu activitatea enumerată expres de art. 68 alin. 3 din Legea 567/2004.
De aceia, arată recurenta, în condițiile în care prima instanță nu a constatat identitatea între activitatea de inspector principal și activitatea unei funcții de specialitate a personalului auxiliar din instanțele judecătorești, soluția pronunțată este de determinată de o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății.
Analizând motivele de recurs invocate cât și hotărârea instanței de fond, se constată că recursul este nefondat, astfel încât în temeiul art. 304 pct.8,9 pr.civ. rap.la art. 312 pr.civ. urmează a-l respinge.
Soluția adoptată de către prima instanță este în acord cu probatoriile administrate precum și dispozițiile legale, incidente în cauză.
Așa cum rezultă din acțiunea promovată de către reclamantă cât și hotărârea atacată, se constată că obiectul acțiunii dedusă judecăți îl reprezintă constatarea caracterului de funcție de personal auxiliar de specialitate a instanțșelor de judecată și parchetele de pe lângă acestea în raport de prevederile art. 68 alin. 3 din Legea 567/2004, modificată prin OUG 100/2007, și a activității desfășurată de către reclamantă în perioada 16.07.1981 - 20.11.1992 la Meșteșugărească (Arta N).
Se constată astfel că prima instanță a analizat și s-a pronunțat asupra cererii formulate de către reclamantă. atâta timp cât întreaga motivare vizează verificarea întrunirii condițiilor legale de asimilare a celor două activități, activitatea prevăzută de lege, pe de o parte și activitatea desfășurată de reclamantă pe de altă parte.
În vederea comparării celor două funcții, în discuție în cauza de față, vom constata că din punct de vedere juridic funcția reprezintă expresia sintetică și generalizată a ansamblului de atribuții și sarcini de serviciu, corespunzătoare unei anume specialități, profesii sau activități de profil administrativ sau de specialitate (tehnic, economic, juridic, artistic, didactic,de cercetare, medical, a).
esențial al contractului individual de muncă, felul muncii exprimat prin funcția deținută, diferă de la o categorie de contract de muncă la altul.
Astfel, vom avea funcția, componentă a contractului specific de muncă în cazul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și ale parchetelor de pe lângă acestea, pe de o parte și funcția de inspector principal personal învățământ retribuire din cadrul Cooperației Meșteșugărești
Datorită specificului activității desfășurate de personalul încadrat la instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea, legea este cea care stabilește condițiile de ocupare a funcției de personal auxiliar precum și atribuțiile specifice îndeplinite de acesta, și avem aici art. 33 din Legea 567/2004 modificată prin Legea 17/2006, art. 3 din regulamentul privind concursul de admitere la Școala Națională de Grefieri aprobat prin Hotărârea CSM nr. 91/2005 modificată ulterior prin Hotărârea nr. 490/2005.
acestei activități presupune pentru personalul încadrat în instanțele judecătorești, ca aceștia să se bucure de o deosebită autoritate morală, să fie un exemplu de probitate și corectitudine, condiții determinate tocmai de locul și importanța socială a activității desfășurate de către puterea judecătorească în stat.
Funcția de inspector personal în cadrul Cooperației Meșteșugărești, este și ea la rândul ei reglementată de dispozițiile statutului Cooperației Meșteșugărești ale fișei postului, precum și a celorlalte dispoziții date de către forurile tutelare din cadrul cooperației.
Se observă astfel că, între cele două funcții, nici din punct de vedere a reglementării legale și nici al specificului activității nu poate fi vorba de asemănări sau suprapuneri care ar putea ridica problema asimilării funcțiilor respective, cum greșit susține recurenta.
Ori, atâta timp cât legea nu creează premizele unei astfel de comparații și cu atât mai mult, al includerii altor funcții, de natura celei ocupate de reclamant, în categoria funcțiilor prevăzute în mod expres de art. 68 alin. 3 din Legea 567/2004 modificată prin OUG 100/2007, se constată că în mod întemeiat prima instanță a respins acțiunea promovată de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.184 din data de 15.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex. /28.05.2009.
Jud. fond.
.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Carmen