Speta drept civil. Decizia 341/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA NR.341/
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon
JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentii-pârâti și - domiciliati în M,- judet Constanta - împotriva deciziei civile nr.391/4.09.2008 a Tribunalului Constanta pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatii-reclamanti și, - domiciliati în M,- judet Constanta, având ca obiect alte cereri CONTESTAȚIE LA TITLU.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentii-pârâti avocat conform împuternicirii avocatiale nr.92/1.10.2008 depusă la dosar și pentru intimatii-reclamanti se prezintă avocat conform împuternicirii avocatiale nr.141 din 30.10.2008 depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și timbrat.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părtilor.
Apărătorul recurentilor-pârâti, având cuvântul,își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă.
În mod gresit instanța analizează temeinicia contestatiei la titlu privind lămurirea dispozitivului.Or, instanta dispune din oficiu administrarea unei probe, solicitând lămuriri de la expert.Instanta nu tine seama de precizările expertului, în sensul că magazia C4 face parte din lotul A variana II adoptată de instantă.Se arată că magazia C4 face parte din lotul Atâta timp cât expertul a mentionat expres componenta loturilor instanta nu avea și nu are voie să le modifice.
La fel de gresit instanta disjunge capătul 2 al contestatiei, și declină competenta în favoarea Judecătoriei Medgidia, stabilind două termene diferite de recurs în cadrul aceleași decizii, ceea ce este inadmisibil.Contestația la executare disjunsă a format deja obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Constanta, cu prim termen la 13.08.2008 și la 11.09.2008 când a fost înaintat Judecătoriei Medgidia.Nu înțelege de s-a declinat la Judecătoria Medgidia câtă vreme instanta a făcut 3 dosare - unul tinut spre propria-i solutionare - nr- (contestația la titlu), unul disjuns și trimis la Judecătoria Constanta, nr- și un altul declinat către Judecătoria Medgidia.
În concluzie solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Apărătorul intimatilor-reclamanti, având cuvântul, apreciază că în mod gresit instanta a dispus efectuarea unui supliment de expertiză de care nu a tinut cont.Instanta nu a luat în calcul suplimentul de expertiză efectuat în cauză întrucât așa cum retine "prin precizările formulate de către expertul tehnic, acesta a modificat componenta loturilor, ceea ce exclude cadrul legal și cu depășirea componentelor".
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, apreciază că în mod corect instanta a dat o astfel de solutie, întrucât în cadrul aceleași actiuni erau două contestații, una la titlu unde era competentă să judece și una la formele de executare unde competenta apartine Judecătoriei.
În concluzie, solicită respingerea recursului.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra cererii de recurs;
Contestatorii și în contradictoriu cu intimații și au formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosar nr. 176/2008 al BEJ și contestație la titlu având ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului din decizia civilă nr. 394/25.05.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, în sensul că magazia C4 face parte din lotul A și nu din lotul B, conform expertizei tehnice care face parte integrantă din hotărâre.
Se mai solicită anularea formelor de executare pornite în dosar nr. 176/2008 al BEJ și suspendarea executării până la soluționarea prezentei contestații.
În motivare, se arată că dispozitivul hotărârii este contradictoriu și nelămuritor, prin faptul că aceeași construcție anexa C4 face parte din ambele loturi, atribuite.
Astfel, prin decizia civilă nr. 394/25.05.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. 92/2005, s-a dispus ieșirea din indiviziune dintre părți cu privire la imobilul situat în M,- cu, atribuindu-se contestatorilor lotul A din imobil și intimaților lotul B, din considerentele hotărârii rezultând că instanța a dispus ieșirea din indiviziune conform variantei II din raportul expertiză tehnică care face parte integrantă din hotărâre.
Se arată că varianta II din expertiză cuprinde în lotul A atribuit contestatorilor și magazia C4, însă această magazie a fost cuprinsă în lotul B atribuit intimaților.
În aceste condiții se solicită lămurirea întinderii dispozitivului hotărârii în ceea ce privește lotul B, practic anexa C4 fiind atribuită și contestatorilor și intimaților.
Se precizează că intimații nu pot solicita pentru această magazie executarea, deoarece în dispozitivul hotărârii nu se dispune predarea de către contestatori în deplină proprietate și posesie anexa C4.
În ședința publică din 29.05.2008, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, în ceea ce privește soluționarea contestației la executare, în raport de dispozițiile art. 400 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de executare fiind Judecătoria Medgidia.
Pe fondul contestatiei, se retine că prin încheierea de admitere în principiu pronunțată în ședința publică din 25.10.2005 în dosar 92/2005, s-a constatat că anexa C4- magazie constituie patrimoniul succesoral al defunctului, decedat la 06.04.2003.
Din planul de situație anexă din raportul de expertiză tehnică care face parte integrantă din hotărâre rezultă că Lotul A colorat în culoare galbenă este compus din construcție - încăperile 1, 2, 3 și 4, anexa C2 și teren în suprafață de 87,52 mp iar Lotul B colorat în culoare albă este compus din construcție - încăperile 5, 6, 7, 8, 9, anexele C3, C4, C5, C7 și teren în suprafață de 147,75 mp.
Prin hotărâre, instanța a dispus atribuirea Lotului A către și și Lotului B către și, conform variantei II din raportul de expertiză.
Împrejurarea că expertul a enumerat în concluziile raportului de expertiză și anexa C4 în Lotul A constituie o eroare materială a expertului, deoarece din planul de situație întocmit terenul aferent anexei C4 și anexa C4 sunt incluse în Lotul B atribuit lui și.
Se reține că expertiz și formarea loturilor s-a efectuat și în raport de încheierea de admitere în principiu, prin care s-a constatat că anexa C4- magazie constituie patrimoniul succesoral al defunctului, fiind logic că aceasta urma a fi inclusă în lotul atribuit moștenitorilor acestuia.
Prin urmare, instanța nu a atribuit magazia C4 și contestatorilor și intimaților.
Prin urmare,instanța constată că dispozitivul deciziei civile nr. 394/25.05.2006 este explicit și neechivoc, astfel că nu se impune lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării acestuia, în temeiul art. 400 alin. 2 Cod proc. civilă.
Tribunalul Constanta prin decizia civilă nr.391 din 04.09.2008 a respins contestația la titlu formulată de contestatorii și, în contradictoriu cu intimații și, ca nefondată.
În temeiul art. 158 alin.3 proc.civilă a fost declinată competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Medgidia.
Împotriva deciziei civile a tribunalului, au declarat recurs contestatorii, în baza motivelor înscrise în art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar instanta a pronunțat o solutie lipsită de temei legal.
Astfel, gresit instanta a analizat contestația prin prisma precizărilor noi ale expertului tehnic de la fond. Din probe și precizări rezultă că magazia C4 face parte din Lotul A - varianta II a raportului de expertiză și prin urmare se cuvine contestatorilor și nu intimatilor, cum sustine instanta interpretând precizările expertului.
O altă critică priveste disjungerea și declinarea competentei de solutionare a capătului doi al contestatiei - care este contestatie la executare - cu motivarea că cele două contestatii sunt intrinseci și trebuie solutionate împreună.
Examinând motivele de recurs și verificând probele administrate, instanta retine următoarele:
Imobilul ce face obiectul litigiului situat în M,- este compus din 210 mp și constructie C1 cu destinație de locuință 5 camere, bucătărie, baie, 2 holuri. De asemenea mai există construcțiile C2 magazie, bucătărie de vară, C4 magazia, C5 garaj și beci, C7, grup sanitar de serviciu. Aceste din urmă constructii compun masa succesorală a defunctului, decedat la data de 6.04.2003, iar intimatii-reclamanti sunt moștenitori legali ai defunctului.
Aceste aspecte au fost constatate prin Încheierea din 25.10.2005 a Tribunalului Constanta, când s-a constatat calitatea de coproprietari a recurentilor și cotele ce se cuvin părtilor din litigiu.
Urmare a expertizei tehnice judiciare, s-au format două loturi A și B în varianta II din raportul de expertiză. În lotul B este inclusă și anexa C4 care este magazia, ce formează obiectul contestatiei, iar aceasta este în lotul atribuit intimatilor, care și-au intabulat dreptul de proprietate prin încheierea de intabulare nr.2070/27.02.2007.
Pe cale de consecință contestația cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii este de competenta instantei care a pronunțat hotărârea ce se execută și care în cauza dedusă judecătii, a respins contestația cu motivarea că dispozitivul este explicit și neechivoc.Modalitatea de atribuire a loturilor a fost stabilită de Încheierea de admitere în principiu, de raportul de expertiză care în schita ce face parte integrantă din raport prin delimitări de culoare și descriere, cât și de încheierea de intabulare nr.2070/2007.
Prin contestația la titlu nu se pot face judecăti de fond, solutia propusă de contestatori ar presupune o nouă partajare, care trebuie să cont de dreptul de proprietate al părtilor, raportat la cotele ce le revin, din întreg.
Eroarea de descriere a expertului, nu presupune schimbarea cotelor și întinderea dreptului de proprietate al părtilor. Mai mult expertul și-a depășit atributiile prevăute de lege, iar cea care hotărăște într-o cauză este instanta de judecată.
Referitor la critica privind contestația la executare, se retine că potrivit art.373 al.1 Cod pr.civilă, instanta competentă a solutiona, cererea, este instanta de executare, respectiv judecătoria din circumscriptia în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor care se află în raza sa de activitate.
Față de considerentele de mai sus, în baza art.312 al.1 Cod pr.civilă, curtea va respinge ca nefundat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentii-pârâti și - domiciliati în M,- judet Constanta - împotriva deciziei civile nr.391/4.09.2008 a Tribunalului Constanta pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatii-reclamanti și, - domiciliati în M,- judet Constanta.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 10.11.2008.
Președinte Judecători
- - - -
-
Grefier
- -
Red.dec.jud.
Tehnored.gref.
2 ex./04.12.2008
Președinte:Eleonora SpiridonJudecători:Eleonora Spiridon, Paulina Georgescu, Vanghelița Tase