Speta drept civil. Decizia 347/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 347/
Ședința publică din 21 octombrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, împotriva Încheierii pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din data de 03 septembrie 2009, în dosarul nr-, având ca obiectasistență juridică gratuită.
La apelul nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este motivat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru. Încheierea împotriva căreia s-a formulat recurs este dată fără cale de atac.
Instanța, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța, petentul a solicitat instanței, ajutorul public judiciar prin desemnarea unui apărător din oficiu în dosarul penal nr-, motivându-și cererea prin faptul că nu dispune de posibilități materiale, în vederea angajării unui apărător ales, în dosarul mai sus menționat.
În susținerea cererii sale, petentul a depus înscrisuri, reprezentând dovezi ale veniturilor realizate de petent și soția acestuia.
Prin încheierea pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din data de 23 aprilie 2009 în dosarul nr-, Tribunalul Constanțaa respins cererea de acordare a asistenței judiciare gratuite formulată de petentul cu domiciliul în C,-.
În considerentele încheierii civile mai sus menționate s-a reținut că:
La data de 12 septembrie 2008 fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției nr. 4589/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, privind soluția de neîncepere a urmăririi penale, împotriva făptuitorului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, 213, 290, 291, 41, 313, 112, 193, 194, 259, 286, 287, 323 din Codul penal și împotriva făptuitorului, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 și 323 din Codul penal.
Prin sentința penală nr. 1128 din 28 octombrie 2008, pronunțată în dosarul penal nr- instanța a admis excepția tardivității și a respins ca atare plângerea formulată. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul, iar în fața instanței de recurs acesta a solicitat acordarea asistenței judiciare gratuite, sub forma desemnării unui apărător din oficiu.
În raport de prevederile art. 14 alin.1 al Legii nr. 211/2007, la soluționarea cererii de asistență juridică gratuită, s-a avut în vedere de către instanță faptul că în faza plângerii împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale petentul nu dobândește calitatea de victimă, în sensul art. 14 și 15 din legea enunțată, astfel nu beneficiază de protecția conferită de actul normativ special.
Împotriva încheierii din data de 23 aprilie 2009 petentul a formulat cerere de reexaminare, arătând în motivare că îndeplinește condițiile pentru a i se desemna un avocat din oficiu, deoarece atât el, cât și soția lui, sunt bătrâni și bolnavi, iar veniturile lor sunt mai mici de 500 lei lunar.
Prin încheierea pronunțată la data de 03 septembrie 2009 Tribunalul Constanțaa respins cererea de reexaminare ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Constanțaa reținut, în esență, că petentul nu este îndreptățit să beneficieze de asistență juridică gratuită, nefiind îndeplinite în cauză condițiile impuse de art. 14 alin.(1) și art. 15 din Legea nr. 211/2007. S-a mai reținut că, atâta timp cât prin sentința penală nr. 1128 din 28 octombrie 2008 i-a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției nr. 458/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, 213, 290, 291, 41, 313, 112, 193, 194, 259, 286, 287, 323 din Codul penal și, respectiv, de art. 215 și 323 Cod penal, nu se poate reține că petentul a dobândit calitatea de victimă în sensul dispozițiilor Legii nr. 211/2007 (art. 14 alin.(1) pentru a beneficia de asistență juridică gratuită sub forma desemnării unui avocat din oficiu.)
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul, care a criticat-o pentru nelegalitate. Recurentul a susținut că veniturile familiei sale sunt inferioare valorii de 500 lei/lună/membru de familie, situație în care este îndreptățit să beneficieze de asistență juridică gratuită.
Din oficiu, Curtea a invocat excepția inadmisibilității recursului formulat împotriva încheierii tribunalului Constanța pronunțată la data de 03 septembrie 2009 în cererea de reexaminare.
Conform dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă vom analiza cu prioritate excepția de procedură invocată din oficiu, excepție ce face inutilă cercetarea în fond a cauzei.
Excepția este fondată pentru următoarele considerente:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârii judecătorești pentru motive referitoare la pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementat în prezent prin norma constituțională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile în trei grade de jurisdicție, determinând hotărâri susceptibile de a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, iar în acest mod de determinare asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, referitoare la liberul acces la justiție i la dreptul la un proces echitabil, reglementat prin Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Astfel, potrivit art. 299 Cod procedură civilă, sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, deci, hotărâri definitive, stabilite ca atare prin art. 377 din Codul d e procedură civilă.
În speță, se reține că încheierea recurată nu face parte din categoria reglementată de art. 299 Cod procedură civilă, această hotărâre nefiind supusă vreunei căi de atac.
Conform dispozițiilor art. 17 alin.(4) din Legea nr. 211/2004 "Cererea pentru acordarea asistenței juridice gratuite se soluționează prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea victimei". (7) prevede că încheierea prin care s-a respins cererea pentru acordarea asistenței judiciare gratuite este supusă reexaminării de către tribunalul în cadrul căruia funcționează Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, iar completul de judecată este format din doi judecători. Această încheiere nu mai este supusă vreunei căi de atac.
Admiterea atacării hotărârii judecătorești cu o altă cale de atac decât cea stabilită de lege constituie o încălcare a principiului legalității acestora, consacrat de legea procesual civilă în concordanță cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, care satisface exigențele art.21 din legea fundamentală privind accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Pentru considerentele expuse, se va respinge recursul petentului ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, împotriva Încheierii pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din data de 03 septembrie 2009, în dosarul nr-, având ca obiectasistență juridică gratuită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, Grefier,
- - - - - -
- -
Red.hot.jud.recurs /26.10.2009; gref.AB/2 ex./28.10.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Gabriel Lefter