Speta drept civil. Decizia 395/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 395
Ședința publică din 25 februarie 2009
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR: Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de către contestatorul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T împotriva deciziei civile nr. 3473/3.12.2008, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Școlar Județean T, Consiliul Județean T, Consiliul Local L, Primăria L - Instituția Primarului și Grupul Școlar " ",
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimata Primăria L - Instituția Primarului, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, se acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentanta pârâtei intimate Primăria L - Instituția Primarului solicită respingerea contestației în anulare, ca nemotivată.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin decizia civilă nr. 3473/03.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, s-au admis recursurile declarate de către pârâții Consiliul Județean T, Inspectoratul Școlar Județean T și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr. 2876/04.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și s-a modificat sentința civilă, în sensul că s-a respins acțiunea reclamantului Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor.
Totodată, s-a respins recursul declarat de pârâții Primăria Municipiului prin Primar și Consiliul Local al Municipiului L împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această decizie civilă, Curtea a reținut că art. 48 (1) din Legea nr. 128/1997 prevede că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. 2 al art. 48 prevede că drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite maxime și minime, se negociază în limitele legii prin contractul colectiv de muncă încheiat între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ potrivit legii.
De asemenea s-a arătat că aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 12 din Legea nr. 130/1996 care reglementează supremația legii în raport cu contractele colective de muncă, dispoziție care se regăsește și în art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel unic național pentru anii 2007-1010, care prevede că prin contractul colectiv de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
În fine, s-a reținut că din coroborarea textelor legale menționate mai sus rezultă că în privința determinării salariilor de bază în învățământ, contractul colectiv de muncă la nivel național nu are aplicabilitate.
Împotriva acestei decizii, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Taf ormulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, la data de 06.01.2009, solicitând admiterea acesteia pentru motivele ce se vor depune la dosar după redactarea deciziei.
Contestația în anulare astfel formulată este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Prin intermediul contestației în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Așadar, prin acest mijloc procedural se urmărește desființarea unor anumite categorii de hotărâri judecătorești, despre care se afirmă că au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor legale vizate de art. 317 și art. 318 Cod procedură civilă.
Contestația în anulare poate fi promovată și admisă doar în condițiile strict prevăzute, însă contestatorul nu a invocat nici un motiv în cererea sa, pentru a se putea face o analiză a acestora raportat la textele de lege invocate, considerent pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 320 Cod procedură civilă se va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de către contestatorul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T împotriva deciziei civile nr. 3473/3.12.2008, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
- - Dr. - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 20.03.2009
TehnoredA./20.03. 2009/2 ex
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan