Speta drept civil. Decizia 426/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 426/R-CM
Ședința publică din 14 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Ion Rebeca
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în municipiului Pitești, str.- -, -2,.C,.13, județul A, împotriva sentinței civile nr.39/CM din 18 ianuarie 2008,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant, lipsă fiind intimata-pârâtă Sc.Tara Sa. Pitești.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recurentul-reclamant a depus, prin serviciul registratură, cerere prin care solicită declinarea competenței către Tribunalul Argeș -Secția contencios Administrativ și Fiscal.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Recurentul-reclamant susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și declinarea competenței către Tribunalul Argeș -Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Arată că instanța de fond în mod greșit a judecat cauza la Secția civilă-complet specializat de conflicte de muncă și asigurări sociale pentru care era autoritate de lucru judecat, existând o hotărâre irevocabilă în acest sens.
De asemenea, precizează că prin acțiune la paginile 1 și 9 a solicitat judecarea la Secția Contencios Administrativ și Fiscal. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Examinând recursul civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 26 iulie 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta TARA Pitești, pe motiv că refuză să aducă la îndeplinire hotărârea nr.177/CM/20.03.2007.
A susținut că, prin nerespectarea sentinței de mai sus, pârâta îi aduce prejudicii, solicitând daune morale de 10.000 lei și daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.
La dosarul cauzei au fost depuse de reclamant sentința civilă nr.177/CM/20.03.2007 și somația nr.3258/31.05.2007.
Prin încheierea de ședință din 16.11.2007 s-a reținut că acțiunea nu este de competența completului de contencios administrativ și fiscal, dispozițiile Legii nr.554/2004 cu privire la neexecutarea hotărârilor aplicându-se numai hotărârilor pronunțate de instanța de contencios administrativ și fiscal și nu hotărârilor pronunțate de alte instanțe, motiv pentru care a transpus cauza la completul de litigii de muncă și asigurări sociale.
La filele 20, 21 din dosar, reclamantul a mai solicitat amendarea pârâtei, precum și obligarea acesteia să facă dovada că i-a transmis adresa nr.3278/18.06.2007.
Prin sentința civilă nr.39/CM din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
S-a reținut astfel că, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtă solicitând la data de 07.04.2006 să-i elibereze o adeverință din care să rezulte sporurile cu caracter permanent pentru perioada anilor 1968 - 1973 și daune morale în sumă de 10.000 lei.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.177/CM/20.03.2006 (dosar nr-) a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să elibereze adeverință cu sporurile cu caracter permanent pentru perioada 1968 - 1973, respingând capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
S-a reținut că reclamantul a fost încadrat în muncă la fosta Întreprindere Transporturi Auto A în perioada 1968 - 1973 și începând cu anul 1991, în urma reorganizării fostei unități, pârâta TARA a preluat arhiva fostei A, precum și obligațiile ce derivă din art.40 Codul muncii.
Potrivit art.40 alin.2 lit.4 din Codul muncii, angajatorul are obligația de a elibera la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Pârâta a eliberat reclamantului în data de 18.06.2007 adeverința conform sentinței nr.177/CM/20.03.2007, depusă la fila 18 din dosar.
Așa fiind, instanța a respins acțiunea, reținând totodată că reclamantul nu a dovedit aspecte legale de un anumit prejudiciu moral.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o sub aspectul că instanța de fond nu a analizat actele prezentate la dosar pentru a afla că adeverința eliberată de intimata-pârâtă nu conține date reale.
Analizând recursul în raport de critica adusă, se constată că este nefondat.
Prin acțiunea formulată, recurentul-reclamant a solicitat ca intimata-pârâtă să aducă la îndeplinire sentința civilă nr.177/CM din 20 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, prin care a fost admisă în parte acțiunea reclamantului și obligată pârâta "TARA" să elibereze reclamantului o adeverință cu sporurile cu caracter permanent pentru perioada 1968-1973.
Recurentul nu a invocat până în prezent că adeverința nu cuprinde date reale, iar față de obiectul acțiunii instanța nu avea obligația de a face asemenea verificări.
Se constată deci că hotărârea dată este legală și temeinică, astfel că în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă recursul urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Pitești, str.- -, - 32,.C,.13, județul A, împotriva sentinței civile nr.39/CM din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/25.06.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Paulina Ghimișliu, Ion Rebeca