Speta drept civil. Sentința 470/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(4542/2008)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 470

Ședința publică de la 17.02.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena Taloi

ASISTENT JUDICIAR-- -

ASISTENT JUDICIAR-

GREFIER

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții, (), în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL BUCUREȘTI având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că reclamanta a depus la dosar înscrisuri, înregistrate la dosar la data de 16.02.2009, la care a atașat opis, după care,

Din oficiu, Curtea invocă excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI, având în vedere Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din nr.OUG75/2008, definitivă și general obligatorie pentru instanță și reține cauza în pronunțare pe excepție.

CURTEA,

Deliberând, constată:

Prin cererea formulată la data de 30.06.2008, reclamanții, (), au chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL BUCUREȘTI, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata diferențelor salariale, reprezentând valoarea de referință sectorială pentru perioada 2000 - 2002, între cea achitată efectiv și cea datorată, precum și diferența valorii de referință sectorială neachitată pe anii 2003 și 2004, reactualizate cu rata inflației.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 30.06.2008, sub nr-, competența de primă instanță fiind reglementată prin OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.

Conform art.I din Ordonanță "(1) Cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit Ordonanței Guvernului nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.

(2) Recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție".

Ulterior înregistrării cauzei, dispozițiile art.I și II din OUG nr.75/2008 prin care s-a instituit o competență specială, derogatorie de la jurisdicția muncii, reglementată în Titlul XII din Codul muncii, au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, susținându-se că nu se justifică schimbarea competenței materiale de soluționare a litigiilor privind drepturi salariale ale personalului din sistemul justiției, pe cale de ordonanță de urgență, fără o bază serioasă și rezonabilă.

Prin Decizia nr.104/20.01.2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și II din OUG nr.75/2008, decizia fiind definitivă și general obligatorie, conform art.26 alin.1 din Legea nr.47/1992, republicată.

Așa fiind, după data declarării neconstituționalității actului normativ care modifică competența materială de judecare a cererilor personalului din sistemul justiției, având ca obiect drepturi salariale, Curtea de Apel nu mai este instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță.

Urmează așadar a se admite excepția de necompetență materială a Curții de APEL BUCUREȘTI în temeiul art.158 alin.1 raportat la art.159 pct.2 Cod procedură civilă și a se declina competența de soluționare în favoarea Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, instanță de drept comun în materia conflictelor de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI.

Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanții, (), în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL BUCUREȘTI, în favoarea Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

ASISTENT JUDICIAR ASISTENT JUDICIAR

GREFIER

Red.

Dact. /2 ex.

12.03.2009

Președinte:Bodea Adela Cosmina
Judecători:Bodea Adela Cosmina, Petre Magdalena Taloi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Sentința 470/2009. Curtea de Apel Bucuresti