Speta drept civil. Decizia 479/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂNr. 479/

Ședința publică de la 05 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în lor nr. 239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamanții, ambii cu domiciliul ales la Cabinet Avocat " din Focșani, str. - -. nr. 15, bloc 15,. 9, jud. V, având ca obiect "RECURS ÎNCHEIERE".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru recurenta pârâtă SC SA B avocat în substituire avocat, lipsă fiind intimații reclamanți și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; citați cu copia motivelor de recurs intimații reclamanți nu au depus întâmpinare, după care:

Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Apărătorul recurentei pârâteîn baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă în referire la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă solicită admiterea recursului, modificarea încheierii pronunțată de Tribunalul Vrancea la data de 07.04.2009 și, în rejudecare, apreciind admisibilă excepția de neconstituționalitate invocată solicită suspendarea judecării cauzei și sesizarea Curții Constituționale.

Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat sub nr- din 15.04.2009 la Curtea de Apel Galați, Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 07.04.2009 pronunțată de către Tribunalul Vrancea, s-a respins ca neîntemeiată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Pârâta SC SA a invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, prin raportare la art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

Textul de lege criticat are următorul conținut: "Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă "(.) - orice alte dispoziții contrare".

Pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a acestui text cu referire la normele de procedură care reglementează competența teritorială a instanței în litigiile având ca obiect conflictele de muncă, arătând că în prezent sunt în vigoare două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța trebuie să le ierarhizeze pentru a stabili competența.

Astfel, potrivit art. 72 din Legea nr. 168/1999 competența în soluționarea conflictelor de drepturi aparține instanței în circumscripția căreia își are sediul unitatea, iar potrivit art. 248 din Codul Muncii, conflictele de muncă sunt de competenta instanței în circumscripția căreia reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.

Având în vedere că Legea nr. 168/1999 este anterioară Codului Muncii și că prin art. 298 alin. (2) ultima liniuță s-a prevăzut că se abrogă orice dispoziție contrară, pârâta a arătat că în teorie și jurisprudență s-a apreciat că art. 72 din Legea nr. 168/1999 este abrogat implicit și cum potrivit Legii nr. 24/2000 abrogarea nu mai poate fi implicită, rezultă că art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Codul Muncii este neconstituțional și a solicitat să fie sesizată Curtea Constituțională.

Instanța a reținut că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituționala decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi care are legătură cu soluționarea cauzei.

Potrivit alin. (6), dacă excepția este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin. (1) instanța respinge prin încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin urmare, pentru a fi sesizată Curtea Constituțională, textul de lege considerat neconstituțional trebuie să aibă legătură, să servească soluționării cauzei.

Pârâta a pus în discuție necompetența teritorială a instanței dar a arătat că pentru a fi soluționată aceasta excepție este necesar ca mai întâi să se soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Se observă din întreaga motivație a pârâtei că aceasta apreciază că art. 72 din Legea nr. 168/1999 este în vigoare, că în vigoare este și art. 284 Codul Muncii și că instanța trebuie să aplice anumite criterii pentru a da eficiență unuia din aceste texte.

Prin urmare și în cazul în care s-ar declara neconstituțional art. 298 alin. (2) ultima liniuță "orice alte dispoziții contrare", s-ar ajunge în același punct în care ar fi în vigoare două dispoziții legale și instanța ar trebui să dea prioritate uneia din ele, astfel că din acest punct de vedere textul contestat nu are legătură cu cauza, pentru că nu servește soluționării cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta B, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În speță, erau îndeplinite condițiile pentru invocarea excepției de nelegalitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992

În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii recurate și, în rejudecare, suspendarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.

În drept a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 312 alin. 1 și 3 în referire la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent și sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei în orice față a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Conform alineatului 3 al aceluiași articol, nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Conform alineatului 6, instanța poate respinge printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale, în cazul în care excepția este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin. 1, 2 sau 3.

Față de aceste dispoziții legale, rezultă că instanța trebuie să verifice următoarele condiții pentru a putea sesiza Curtea Constituțională:

- excepția să privească o lege sau ordonanță sau prevederi din acestea care sunt în vigoare: în speță, art. 298 alin. 2 ultima liniuță este în vigoare;

- prevederile criticate să nu fi fost deja declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale: în cauză Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul respingerii excepției și nu a admiterii.

- prevederile legale criticate să aibă legătura cu cauza.

Prima instanță a susținut că această din urmă condiție nu ar fi îndeplinită.

Or, instanța de recurs apreciază că prevederile art. 298 alin. 2 ultima liniuță au legătură cu cauza.

Excepția necompetenței teritoriale era invocată deci prevederile art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii prin care se abrogau orice alte dispoziții contrare, inclusiv cele ale Legii nr. 168/1999 referitoare la competența teritorială în soluționarea conflictelor de drepturi au legătură cu cauza întrucât excepția necompetenței primează asupra fondului.

Față de aceste considerente, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Încheierea pronunțată fiind dată cu încălcarea Legii nr. 47/1992.

Urmează ca, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2, 3, să se admită recursul și să se modifice în tot Încheierea pronunțată de Tribunalul Vrancea la data de 07.04.2009 și, în rejudecare, se va admite cererea, fiind întrunite condițiile de sesizare a Curții Constituționale prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Se va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 5 din lege, se va dispune suspendarea judecării dosarului nr- al Tribunalului Vrancea până la soluționarea excepției.

Referitor la constituționalitatea textului de lege, opinia instanței este că art. 298 alin. 2 -ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 nu încalcă prevederile constituționale indicate de recurentă, aceasta fiind și practica actuală a Curții Constituționale.

Potrivit art. 126 din Constituție, legiuitorul este în drept să reglementeze competența instanțelor judecătorești și să modifice, pentru viitor, aceste reglementări, în funcție de noi rațiuni pe care le are în vedere, fără ca aceasta să aibă semnificația unei incoerențe legislative.

În speță însă recurenta pune în discuție de fapt modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, respectiv probleme de interpretare în ceea ce privește stabilirea competenței. Or, toate aspectele invocate țin, în realitate, de aplicarea legii, ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de pârâta B, cu sediul în nr. 239, sector 1 împotriva încheierii de ședință din 07.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea.

Modifică încheierea de ședință recurată și, în rejudecare:

ADMITE cererea formulată de recurenta-pârâtă SC SA

Dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003.

SUSPENDĂ judecarea dosarului nr- al Tribunalului Vrancea până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 05 Mai 2009.

PREȘEDINTE: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Benone Fuică

Grefier,

: - -/25.05.2009

: 2 ex.//25 Mai 2009

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Marioara Coinacel
Judecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 479/2009. Curtea de Apel Galati