Speta drept civil. Decizia 509/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 509
Ședința publică din data de 17 martie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Mihail Decean
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea - - Vii împotriva deciziei civile nr. 3475/03.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal se prezintă pentru intimat, avocat, lipsă fiind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că intimatul a depus la dosar, prin registratură, la data de 16.03.2009, întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri instanța acordă cuvântul asupra contestației.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea contestației, conform motivelor invocate în scris în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
În deliberare asupra contestației în anulare, constată că prin decizia civilă nr. 3475/03.12.2008 Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins recursul declarat de către reclamanta - - Vii, împotriva sentinței civile 2256/01.1.2007 a Tribunalului Timiș; a admis recursul declarat de pârâtul împotriva aceleiași hotărâri; a dispus casarea în parte a hotărârii recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond a cererii reconvenționale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a stabilit următoarele:
Între - - B și pârât s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 1737/18.09.2002, pe durată nedeterminată, urmând ca pârâtul să îndeplinească funcția de inginer avionic tură.
Prin anexa 4 la acest contract, încheiată la 04.09.2002, angajatorul s-a obligat să suporte toate cheltuielile referitoare la urmarea de către pârât a unui curs necesar obținerii calificării de tip pentru întreținerea tehnică a tipului de aeronavă 340 B din dotarea, contractat la Compania și organizat la B în perioada 2-27 septembrie 2002, cheltuieli în cuantum de 5500 USD.
La art. 2 alin. 1 din anexă s-a prevăzut că, salariatul se obligă să presteze munca în temeiul contractul individual de muncă o perioadă de minimum 5 ani de la data absolvirii cursului.
Conform art. 3 alin. 1 din aceeași anexă, salariatul se obliga să plătească angajatorului cu titlu de despăgubiri cheltuielile suportate pentru pregătirea sa profesională proporțional cu perioada nelucrată, în situația în care contractul individual de muncă înceta din inițiativa salariatului sau pentru motive imputabile acestuia înainte de împlinirea termenului de 5 ani prevăzut la art. 2. Astfel, în cazul încetării contractului individual de muncă înaintea împlinirii unui termen de 60 de luni de la momentul absolvirii cursului, salariatul se obliga să plătească suma de 2200 USD.
Prin art. 1 alin. 1 - alin. 3 din actul adițional nr. 0046/14.01.2004 la contractul individual de muncă nr. -/19.02.2003, pârâtul și-a asumat obligația de a urma, la cererea angajatorului, cursuri de formare profesională considerate necesare de angajator, cu o etapă de instruire teoretică de 33 de zile la sediul angajatorului și o etapă de instruire practică pentru o perioadă însumând aproximativ 5 luni, urmând ca, în perioada 19.01. - 20.02.2004, să fie susținut, la T, cursul de instruire categoria B 1.1 și B 2 pentru întreținerea aeronavei 2000 de către " AB".
Angajatorul s-a obligat să suporte toate costurile aferente acestei pregătiri profesionale în sumă de 6000, iar salariatul s-a obligat ca timp de 5 ani din momentul semnării actului adițional să nu determine încetarea raporturilor de muncă din culpa sau din inițiativa sa.
La art. 5 alin. 1 lit. b din actul adițional s-a prevăzut că în cazul încetării raporturilor de muncă în intervalul cuprins între 20 și 40 de luni de la semnarea actului adițional, salariatul va fi obligat să restituie angajatorului suma de 4000 USD, reprezentând cheltuieli efectuate de angajator cu pregătirea sa profesională.
Potrivit art. 1 din actul adițional, fără număr, la contractul individual de muncă nr. -/19.02.2003, încheiat la 7.11.2005, salariatul și-a asumat obligația de a urma la cererea angajatorului cursul teoretic de cunoaștere a aeronavei -100 categoria B 2, predat de Organizația " ", de 25 de zile, desfășurat în perioada 7.11.2005 - 9.12.2005 la centrul de pregătire din T, precum și o pregătire practică, în completarea cursului, pe o perioadă de 60 de zile, a căror cost total este de 6000 euro.
Salariatul s-a obligat ca timp de 5 ani, de la data semnării actului adițional să nu determine încetarea raporturilor de muncă din culpa sau inițiativa sa, urmând să suporte contravaloarea proporțională a acestui curs, în cuantum de 4000 euro, conform art. 5 alin. 1 și alin. 2 lit. b din actul adițional, în cazul încetării contractului individual de muncă în intervalul cuprins între 20 și 40 de luni de la semnarea actului adițional.
Art. 195 alin. 1 din Codul muncii, prevede că: " salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în condițiile art. 194 alin. 2 lit. b și alin. 3 nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională ".
Conform art. 195 alin. 3 din Codul muncii, nerespectarea de către salariat a dispoziției prevăzute la alin. 1 determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din cea stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
Prin urmare, pentru a opera obligația de restituire stipulată la art. 195 alin. 3 din Codul muncii, în sarcina salariatului trebuie întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiții: cursul de pregătire să fi avut o durată mai mare de 60 de zile, salariatul să fi fost scos din activitate integral sau pentru o durată mai mare de 25 % din programul zilnic și contractul individual de muncă să înceteze într-o perioadă mai scurtă de 3 ani de la data absolvirii formei de pregătire profesională din inițiativa sau din culpa salariatului. Obligația de restituire, ce incumbă salariatului, nu poate depăși cuantumul cheltuielilor suportate de angajator cu formarea sa profesională.
Reclamanta nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte durata efectivă a cursurilor menționate în anexa și actelor adiționale citate anterior, prezența pârâtului la aceste cursuri, scoaterea lui totală sau parțială din activitate pe durata acestor cursuri, cuantumul cheltuielilor suportate de către reclamantă pentru urmarea acestor cursuri de către pârât și calificarea obținută de pârât, ca urmare a participării lui la aceste cursuri de formare profesională.
Art. 287 din Codul muncii prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului.
Din cele expuse anterior, rezultă că reclamanta nu a probat îndeplinirea cerințelor cumulative prevăzute de art. 195 din Codul muncii, pentru ca pârâtul să poată fi obligat la plata sumelor de 6200 USD și 6000 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin denunțarea unilaterală a contractului de muncă înainte de împlinirea termenului de 5 ani, prevăzut în anexa nr. 4 și actele adiționale la contractul individual de muncă menționate anterior.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 194 și 195 din Codul muncii au intrat în vigoare ulterior încheierii anexei nr. 4 la contractul individual de muncă.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă ca neîntemeiat, întrucât hotărârea atacată este legală și temeinică.
Împotriva deciziei pronunțată în recurs contestatoarea - - Vii a formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei civile nr. 3475/03.12.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA, reluarea procedurii de judecată și admiterea recursului formulat de către reclamantă, pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 318 teza I și teza II Cod procedură civilă, și anume:
Instanța de recurs a reținut în motivarea deciziei că " dispozițiile art. 194 și 195 din Codul muncii au intrat în vigoare ulterior încheieri anexei nr. 4 la contractul individual de muncă". Este evidentă greșeala materială, câtă vreme în considerente (fila 5 alin. 2), instanța face referire la actul adițional nr. 0046/14.01.2004 la contractul individual de muncă nr. -/19.02.2003 - acte ulterioare intrării în vigoare a Codului muncii.
Pe de altă parte, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs invocat de către reclamantă - aplicarea greșită a dispozițiilor art. 194 și 195 Codul muncii raportat la starea de fapt dovedită în cauză, respectiv că prin actul adițional la contractul individual de muncă s-a stipulat, în mod clar, faptul că, cursul de formare profesională cuprinde două etape, depășind cu mult termenul minim de 60 de zile, cursul îndeplinind condițiile formării profesionale.
Instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs, vizând faptul că părțile au înțeles să evalueze cuantumul despăgubirilor, convenția producându-și astfel efectele între părți, și de asemenea nu a fost cercetat nici motivul de recurs referitor la răspunderea salariatului.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea contestației în anulare, cu motivarea că sunt neîntemeiate susținerile invocate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, întrucât instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs iar dezlegarea pricinii nu este rezultatul nici unei greșeli materiale.
Analizând motivele contestației în anulare prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 318 teza I Cod procedură civilă se referă la greșeli materiale, care pot impune o soluție ce se pronunță în recurs, însă astfel de erori, în înțelesul prevederilor legale antemenționate, reprezintă erori de date, nume, înregistrarea unei căi de atac, greșeli de calcul, în nici un caz aprecieri a probelor sau interpretarea dispozițiilor legale cum susține contestatoarea.
Astfel, anexa nr. 4 din data de 04.09.2002 la contractul individual de muncă nu se supune prevederilor art. 194 și art. 195 Codul muncii, atâta timp cât Codul munciia intrat în vigoare la data de 01.03.2003, astfel că motivul invocat de către contestatoare nu subzistă, nereprezentând o eroare materială privind data încheierii contractul individual de muncă sau a intrării în vigoare a Codului muncii aplicabil.
Dispozițiile art. 318 teza II Cod procedură civilă nu se circumscriu în speță față de motivele invocate - aplicarea greșită a textelor de lege întrucât din examinarea considerentelor hotărârii pronunțate în recurs rezultă următoarele:
Motivul de recurs vizând evaluarea convențională a despăgubirilor a fost analizat din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 195 alin. 3 Codul muncii, în sensul celor reținute de către instanța de recurs.
Au fost analizate toate motivele de recurs, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 194 și art. 195 Codul muncii, iar în ceea ce privește antrenarea răspunderii salariatului, au fost analizate în starea de fapt condițiile care nu au fost îndeplinite în speță. Potrivit art. 287 Codul munciis -a reținut că angajatorul nu a probat susținerile invocate în acțiunea introductivă și în recurs, pe cale de consecință fiind respins recursul.
În considerarea celor de mai sus se constată că dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile în cauză, motivele contestației în anulare nefiind întemeiate, drept consecință urmează a se respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestației în anulare formulată de contestatoarea - - Vii împotriva deciziei civile nr. 3475/03.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 23.03.2009
Tehnored. /2 ex/ 23.03.2009
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Mihail Decean, Aurelia Schnepf