Speta drept civil. Decizia 527/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 527/CM
Ședința publică din data de 15 septembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurenții reclamanți intimați, G, G, G, și, toți cu domiciliul ales la avocat, în C,-, -. 1, județul C și de recurenta pârâtă intimată "" - GRUP, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 12.08.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, având ca obiect excepție de neconstituționalitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă intimată, avocat, în baza delegației de substituire din 14.09.2009, depusă la dosar, lipsind recurenții reclamanți intimați.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că ambele recursuri sunt declarate împotriva unei hotărâri fără cale de atac.
Curtea pune în discuție inadmisibilitatea recursurilor, având în vedere că încheierea de ședință prin care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale nu poate fi atacată cu recurs, conform art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992.
Apărătorul recurentei pârâte intimate învederează că nu a avut cunoștință de soluția pronunțată de instanța de fond, întrucât nu a vizualizat-o pe Ecris și că a declarat recurs, pentru a nu pierde termenul legal prevăzut de lege. Solicită respingerea recursurilor ca inadmisibile.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursurilor.
CURTEA
Cu privire la recursurile civile de față:
Reclamanții, G, G, G, și au declarat recurs la 17.08.2009 împotriva încheierii de ședință din 12.08.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.
Împotriva aceleeași încheieri a declarat recurs la 17.08.2009 și ""
1. Critica încheierii prin motivele de recurs formulate de reclamanți au vizat, în esență, împrejurarea că prevederile criticate ca neconstituționale nu încalcă Constituția, ci doar interesele angajatorului.
2. Critica încheierii prin motivele de recurs formulate de intimați vizează, în esență, necesitatea admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale conform dispozițiilor art. 29 alin. 4-5 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Curtea va respinge recursurile ca inadmisibilepentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Articolul 29 (6) din Legea nr. 47/1992 dispune: "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".
Din economia textului de lege mai sus redat, observăm că legiuitorul a reglementat posibilitatea exercitării căii de atac numai în situația în care instanța de judecată respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.
În speță, nu suntem într-o atare situație, întrucât prin încheierea de ședință din 12.08.2009 Tribunalul Constanțaa admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de pârâta ""
A judeca în sens contrar și a statua în sensul că există posibilitatea de a exercita calea de atac a recursului și împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale ar echivala cu adăugarea la lege prin crearea unor noi căi de atac și substituirea puterii judecătorești celei legiuitoare.
Pe de altă parte, analiza legalității măsurii de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale presupune verificarea îndeplinirii condițiilor art. 29 alin. 1, 2 și 3, însă această verificare este atributul exclusiv al Curții Constituționale și nu al instanțelor judecătorești de drept comun.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate atât de reclamanți, cât și de către pârât, acesta părând ca și lipsit de interes, de vreme ce i s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibile, recursurile civile declarate de recurenții reclamanți intimați, G, G, G, și, toți cu domiciliul ales la avocat, în C,-, -. 1, județul C și de recurenta pârâtă intimată "" - GRUP, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 12.08.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2009.
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel | JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Jelena Zalman | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
2 ex./ 21.09.2009.
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman