Speta drept civil. Decizia 708/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 708/R/2008
Ședința publică din data de 19 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
: -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr. 1266 pronunțată de Tribunalul Maramureș, la data de 21.11.2007, în dosarul nr-, privind și pe pârâta SC SA, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței, la data de 14.03.2008, de către intimata-pârâtă, întâmpinare în două exemplare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Instanța apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel încât, întrucât s-a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare.
După închiderea dezbaterilor, se prezintă reprezentantul recurentei-reclamante, avocat -, care depune împuternicire avocațială la dosar.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 1266 din 21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, a fost respinsă excepția tardivității introducerii acțiunii formulată de pârâta SC SA V și a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SA V și, în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2737 lei reprezentând drepturi salariale restante.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 500 lei cheltuieli de judecată.
S-au respins celelalte capete de cerere.
Totodată a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta SC SA V în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional și în consecință a fost obligată pârâta reconvențional să plătească reclamantei reconvenționale SC SA V suma de 2.000 lei.
A fost respinsă cererea privind cheltuielile de judecată ca nedovedită.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtei, în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM sub nr. /2006.
La data de 01.12.2006, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat " angajament" redactat și semnat de reclamantă, înregistrat la sediul pârâtei sub nr. 4331/01.12.2006, reclamanta se obligă ca în cazul plecării din firmă în perioada 01.12.2006-01.12.2007, să plătească daune în sumă de 2000 lei.
Față de acest angajament reclamanta a invocat nulitatea absolută susținând că s-au încălcat dispozițiile art. 41 alin.1 din Constituție fiindu-i îngrădită libertatea de muncă.
Invocându-se nulitatea absolută, prima instanță a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. (l) lit. d din Codul muncii, aceasta putând fi invocată oricând, astfel că acțiunea nu poate fi considerată tardiv introdusă.
Angajamentul din 01.12.2006, vizând raporturile de muncă dintre părți,
poate fi interpretat ca o clauză a contractului individual de muncă, stabilită prin voința reclamantei și acceptată de pârâtă. Reclamanta nu-și poate invoca
propria culpă..
Astfel, prin acest înscris se obligă ca în cazul încetării raportului de muncă în perioada 01.12.2006-01.12.2007 să plătească daune în cuantum de 2000 lei.
La data de 05.09.2007, reclamanta a solicitat încetarea contractului individual de muncă începând cu 03.09.2007, măsură dispusă de pârâtă prin Decizia 268/07.09.2007.
Contractul de muncă încetând anterior datei de 01.12.2007, reclamanta datorează pârâtei suma de 2000 lei la care s-a obligat prin angajament.
Angajamentul în sine nu constituie însă titlu executor astfel că, în mod
greșit pârâta a reținut drepturile salariale ale reclamantei, în sumă de 2737 lei, în baza angajamentului, reținerile din salariu putându-se face doar cu respectarea dispozițiilor art. 164 alin. (1) și (2) Codul muncii.
Pentru considerentele reținute s-a apreciat întemeiată acțiunea reclamantei cu privire la plata drepturilor salariale și cererea reconvențională privind daunele în sumă de 2000 lei.
În privința daunelor morale solicitate de reclamantă, instanța și-a însușit punctul de vedere majoritar exprimat în doctrină și jurisprudență în sensul că potrivit dispozițiilor art. 269 Codul muncii astfel, cum a fost modificat, daunele morale, se cuvin numai în măsura în care contractul individual de muncă cuprinde clauză în acest sens, nefiind însă cazul în speță, acest capăt de cerere fiind respins.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată și la cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Reclamanta-pârâtă reconvențional nu a fost obligat la cheltuieli de judecată deoarece pârâta-reclamantă reconvențional nu a făcut dovada unor asemenea cheltuieli deși s-a pus în vede e reprezentantului acesteia să facă dovada cheltuielilor de judecată solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței în sensul admiterii în tot a acțiunii introductive și respingerea cererii reconvenționale formulate de intimată.
În memoriul de recurs s-a arătat că ulitatea absoluta poate fi invocata de către oricine, iar dreptul constituțional al demisiei, ce nu suporta îngrădiri sau limitări, a fost exercitat numai atunci când intimata nu si-a respectat obligațiile contractului individual de munca, respectiv neacordarea constanta a drepturilor bănești. Nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare, deci părțile nu pot să deroge de la regulile imperative datorita interesului obștesc a interesului ocrotit.
În conformitate cu rt. 11 din Legea nr. 53/2003 "clauzele contractului individual de munca nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative" în speță dispoziția legală nerespectată fiind art. 41 alin. 1 din Constituție, art. 3 alin. (3) și (4) din Legea nr. 53/2003.
De asemenea, art. 38 din Legea nr. 53/2003 prevede că "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate". Prin urmare, in materia dreptului muncii, principiul consacrat de art. 969 cod civil suferă limitări impuse de protecția ce legiuitorul înțelege sa o ofere in relația angajator-salariat. Putem spune ca este si un caz de aplicare particulara al art. 5 Cod civil.
Recurenta a mai invocat dispozițiile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, precizând că dispoziția cu care ar trebui înlocuită clauza nulă este cea prevăzută de art. 195 din Legea 53/2003 referitoare la obligația dezdăunării angajatorului de către salariații ce au beneficiat de un curs de formare profesionala si își dau demisia mai devreme de 3 ani.
S-a mai arătat de către recurentă că a beneficiat de un tratament discriminatoriu comparativ cu intimata. Intimata a reținut nelegal, în absența unui titlu executoriu ce 2000 lei cuveniți prin "angajament", astfel că nu își poate realiza dreptul prin intermediul instanței întrucât este în culpă.
In ceea ce privește daunele morale s-a apreciat că se pot acorda si in ipoteza in care nu este expres prevăzută o clauza contractuala in acest sens. Prin modificarea adusa art. 269 din Codul muncii de Legea 237/2007 s-a conferit o posibilitate salariatului de a solicita in litigiile de munca acordarea de daune morale alături de cele patrimoniale.
În drept au fost invocate prevederile art. 3041Cod procedură civilă, art. 41 din Constituție, art. 11, 38, 57 din Legea nr. 53/2003, art. 5 Cod civil.
Intimata SC SA V, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul este parțial fondat, pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut și prima instanță, "Angajamentul" luat de recurenta-reclamantă în data de 01.12.2006, înregistrat la intimata-pârâtă sub nr. 4331/2006 (fila 6 dosar fond) reprezintă o clauză a contractului individual de muncă, din conținutul înscrisului rezultând că ea reprezintă acordul de voință al ambelor părți. Astfel, în actul menționat se precizează că recurenta "este de acord și se angajează" ca în cazul în care va demisiona în perioada 01.12.2006-01.12.2007 să plătească intimatei suma de 2000 lei cu titlu de daune.
Întrucât părțile se obligă reciproc una față de cealaltă conform art. 943 Cod civil contractul individual de muncă este sinalagmatic, cauza obligației uneia dintre părți o constituie executarea obligației celeilalte părți.
Reținând că scopul imediat (causa proxima) stabilit pentru contractele sinalagmatice este reprezentarea sau prefigurarea mentală a contraprestației, Curtea apreciază că, deși recurenta-reclamantă s-a obligat să plătească 2000 lei în cazul în care va demisiona în perioada 01.12.2006-01.12.2007, intimata-pârâtă nu s-a obligat la o contraprestație.
Drept urmare, deoarece lipsește scopul imediat cauza clauzei a cărei nulitate se solicită nu este valabilă, iar sancțiunea specifică a nevalabilității cauzei actului juridic civil este nulitatea absolută a acestuia.
Mai mult, spre deosebire de dreptul civil care este guvernat de principiul libertății contractuale, în dreptul muncii libertatea contractuală este limitată prin lege (art. 38 din Codul muncii ) in interesul protecției salariaților. Rațiunea acestei limitări reprezentând-o raportul de subordonare dintre părțile contractului individual de muncă, condițiile acestuia trebuie interpretate strict deoarece relația de subordonare poate genera abuzuri.
În consecință, se apreciază că în mod nelegal prima instanță a apreciat că "Angajamentul" luat de recurentă este valabil.
Deși nu face obiectul prezentului recurs, în condițiile în care la fond s-a respins excepția tardivității introducerii acțiunii, iar recurentei nu i se poate agrava situația în propria cale de atac conform art. 315 alin. (3) Cod procedură civilă raportat la art. 296 Cod procedură civilă, se reține că deși motivarea primei instanțe este incompletă, excepția a fost corect soluționată. Astfel, în condițiile în care termenele prevăzute de art. 283 din Codul muncii sunt considerate termene de prescripție extinctivă, iar clauza cu privire la care s-a invocat nulitatea urma să-și producă efectul la încetarea contractului individual de muncă, se apreciază că nu se poate considera termenul de prescripție împlinit înainte de nașterea dreptului la acțiune.
În ceea ce privește daunele morale, deși soluția primei instanțe este corectă, Curtea nu este de acord cu argumentele expuse. Astfel, după modificarea Codului muncii prin art.I din Legea 237/2007 angajatorul poate fi obligat dacă sunt îndeplinite normele și principiile răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe angajat și pentru prejudiciul moral suferit în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul, indiferent de prevederea unei clauze în acest sens în contractul individual de muncă. Însă în cauză nu s-a dovedit prejudiciul patrimonial care i-a fost cauzat recurentei, aceasta neindicând argumente sau indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 299 alin. (1), 3041și 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va dmite în parte recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1266 din 21.11. 2007 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr- care va fi modificată în parte în sensul că se va constata nulitatea absolută a actului denumit angajament cu nr.4331/01.12.2006, înregistrat la pârâtă.
Având în vedere soluția capătului de cerere din acțiunea principală care se referă la nulitatea absolută a înscrisului menționat anterior, se va respinge cererea reconvențională formulată de pârâta SA care se referă la executarea obligației stabilite prin "angajament".
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței asupra acțiunii principale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1266 din 21.11. 2007 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr- pe care o modifică în parte în sensul că: constată nulitatea absolută a actului denumit angajament cu nr.4331/01.12.2006, înregistrat la pârâtă.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta SA.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței asupra acțiunii principale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
Red./
3 ex./11.04.2008
Jud.fond,
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
