Speta drept civil. Decizia 742/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 742/2009
Ședința publică de la11 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - SRL Sibiu împotriva sentinței civile nr. 9/07.01.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 4 iunie 2009 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr- reclamanta - - a chemat în judecată pârâta solicitând obligarea acesteia la plata pagubei produsă societății prin nepunerea în aplicare a actului adițional al unui fost angajat al societății, respectiv suma de 10.000 lei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că la efectuarea lichidării agentei de turism pârâta nu a informat conducerea societății despre existența actului adițional al acesteia și nu a procedat la punerea lui în executare, cauzând astfel un prejudiciu societății.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și a formulat cerere reconvențională prin care să se constate nulitatea absolută a actului adițional nr. -/5.03.2008. În motivarea cererii reconvenționale se arată că actul adițional a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale, iar obligațiile stipulate în cuprinsul acestuia nu au nici un temei legal.
Prin sentința civilă nr. 9/2009 Tribunalul Sibiua respins atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională. Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâta este angajata societății reclamante în funcția de inspector personal, iar la încetarea contractului de muncă al unui angajat înainte de expirarea perioadei de 3 ani nu a pus în executare actul adițional prin care salariatul se obliga să plătească societății suma de 10000 lei.
Instanța a reținut că pentru admiterea acțiunii reclamantei, care este întemeiată pe prevederile art. 270 Codul muncii, este necesară întrunirea cumulativă a unor condiții, dintre care esențială este producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului. În patrimoniul angajatorului s-a apreciat că nu s-a produs nici o pagubă atât timp cât pentru punerea în aplicare a prevederilor actelor adiționale societatea are la îndemână o acțiune directă împotriva foștilor angajați. Numai în situația în care acțiunea directă nu ar mai putea fi exercitată și dacă s-ar dovedi că sunt întrunite condițiile de existență ale răspunderii fostului angajat s-ar putea formula o acțiune în răspundere subsidiară, care, chiar dacă nu mai este reglementată în mod explicit în actualul cod al muncii, este admisibilă.
Instanța a apreciat că reclamanta face o confuzie între răspunderea disciplinară și pentru care se poate aplica o sancțiune disciplinară și răspunderea patrimonială care are alt regim juridic.
În privința cererii reconvenționale s-a considerat că reclamanta reconvențională nu are interes să atace actul adițional, la care se adaugă faptul că aceasta nu a înțeles să cheme în judecată și pe titularul acestuia, deși i s-a pus în vedere această împrejurare.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă reclamanta a fost obligată la din onorariul avocațial achitat de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta - SRL Sibiu prin care a solicitat admiterea recursului și obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei.
În motivarea recursului se arată că soluția este greșită deoarece prin instituirea răspunderii subsidiare a pârâtei ar însemna că vinovată de producerea prejudiciului este persoana care a solicitat încetarea raporturilor de muncă și nu persona din vina căreia a fost posibilă înregistrarea prejudiciului. Instanța trebuia să analizeze întrunirea în cauză a condițiilor răspunderii civile patrimoniale, care fiind dovedite duceau la soluția de admitere a acțiunii.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 270 Codul muncii potrivit cărora salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
În concret, reclamanta impută pârâtei faptul că în calitate de inspector de personal la momentul încetării raporturilor de muncă ale angajatei nu a adus la cunoștința societății faptul că acea angajată avea semnat un act adițional la contractul individual de muncă prin care se obliga să plătească societății o sumă de bani în situația în care avea inițiativa plecării din unitate într-un interval mai mic de trei ani de la semnarea contractului.
Se apreciază că procedând în acest mod pârâta se face vinovată de încălcarea Regulamentului de Ordine Interioară, prin nepunerea în aplicare a actului adițional.
În consecință, plecând de la săvârșirea unei abateri disciplinare ce ar antena răspunderea disciplinară, reclamanta solicită angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei.
Pentru a putea fi tras la răspundere un angajat sub aspect patrimonial reclamanta trebuie să facă dovada că salariatul a săvârșit o faptă ilicită în legătură cu munca sa, că prin fapta ilicită salariatul a produs un prejudiciu material angajatorului, că salariatul de face vinovat de acea faptă ilicită, precum și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat.
În speță, se poate reține că pârâta a săvârșit o faptă ce are legătură cu atribuțiile sale de serviciu, respectiv nu a verificat dacă un salariat are sau nu încheiat un act adițional la contractul individual de muncă prin care se obliga să plătească o anumită sumă de bani dacă are inițiativa plecării într-o perioadă dată de timp.
Prejudiciul, ca și condiție a angajării răspunderii civile, nu întrunește condițiile prevăzute de lege.
Astfel, pentru ca salariatul să răspundă patrimonial potrivit Codului muncii, prejudiciul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
-să fie real, ceea ce înseamnă că salariatul răspunde pentru valorile efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului.
-să fie cert, atât în privința existenței, cât și în privința evaluării sale. Așadar, prejudiciul eventual nu poate face obiect al obligației de reparare patrimonială de către salariat. Având în vedere că în actul adițional se menționează suma de 10.000 lei ce se va plăti de către salariatul care are inițiativa încetării contractului individual de muncă, se poate spune că prejudiciul este cert.
-să fie actual. De regulă, un prejudiciu trebuie considerat cert dacă și în măsura în care este și actual.
-să fie direct. Spre a interveni răspunderea patrimonială, prejudiciul trebuie să fie cauzat direct angajatorului de salariatul tras la răspundere.
Prejudiciul de 10.000 lei nu a fost cauzat de către pârâta, ci de către fosta salariată, pârâta făcându-se vinovată doar de neanunțarea conducerii cu privire la existența actului adițional.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, în baza actului adițional, urmează a fi angajată răspunderea patrimonială (contractuală) a fostei angajate, cea care a încălcat obligațiile asumate prin actul adițional, prin acționarea acesteia în instanță pentru recuperarea prejudiciului.
Prejudiciul a fost produs în patrimoniul reclamantei de către persoană care nu are calitatea de parte în prezentul litigiu, ceea ce face ca o altă condiție de atragere a răspunderii patrimoniale să nu fie îndeplinită și anume, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat.
Este adevărat că pârâta nu a încunoștințat conducerea reclamantei de faptul că fosta salariată are semnat un act adițional, dar aceasta înseamnă doar că la acest moment încă nu sunt derulate procedurile pentru recuperarea sumei de la fosta angajată.
Prin urmare, ceea ce i se poate imputa pârâtei este că încă nu s-au făcut formele legale de acționare în instanță a numitei, respectiv că prejudiciul va fi recuperat cu ceva întârziere.
Trebuie remarcat că și dacă pârâta ar fi avut cunoștință de actul adițional, nu putea să procedeze la "reținerea" sumei de 10.000 lei de la, deoarece actualul Cod al muncii nu prevede o astfel de procedură, calea de urmat fiind tot formularea unei cereri de chemare în judecată a fostei salariate.
Prejudiciul reclamat este actual sub aspectul că poate fi evaluat cu certitudine la acest moment, însă persoana care l-a cauzat este și nu pârâta, iar recuperarea lui urmează a se face de la, cea care se face vinovată de cauzarea lui, în situația în care se va constata valabil încheiat actul adițional la contractul individual de muncă.
Rezultă că în loc să cheme în judecată pentru recuperarea prejudiciului reclamat pe cea care a încălcat clauzele cuprinse într-un act adițional, reclamanta în mod greșit s-a îndreptat împotriva pârâtei, cea care eventual se face vinovată de săvârșirea unei abateri disciplinare.
Constatând că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute ce lege pentru ca pârâta în calitate de salariat să răspundă patrimonial față de angajatorul său, soluția primei instanțe este temeinică și legală, la adăpost de criticile aduse, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod procedură civilă se va respinge ca neîntemeiat recursul cu soluționarea căruia a fost investită.
Fiind căzută în petenții, raportat la prevederile art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatei cheltuielile de judecată făcute cu acest proces, constând în onorariul avocațial, conform chitanței nr. 223/16.03.2009 depusă la fila 12.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - SRL Sibiu împotriva sentinței civile nr. 9/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
( continuarea minutei deciziei civile nr.742/11.06.2009)
****
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 Iunie 2009.
Președinte, -CO semnează vicepreședinte Curtea de Apel- | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored. M/ 12 Iunie 2009
Jud. fond.,
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria
