Speta drept civil. Decizia 840/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 840/CM
Ședința publică din 25 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea formulată de recurentul reclamant, domiciliat în C, bd.- - nr.93, -.22,.B,.16, având ca obiect completare dispozitiv decizie civilă nr.677 din 09.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în sensul obligării recurentei pârâte C la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 29.06.2007 până la efectiva reintegrare și plată a acestora.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal, lipsind recurenta intimată pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și următoarele cod pr.civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Având cuvântul recurentul reclamant susține că solicită completarea sentinței civile nr.130 din 15 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în sensul obligării pârâtei C la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 29.06.2007 până la efectiva reintegrare și plată a acestora.
Curtea, având în vedere susținerile recurentului reclamant, precum și precizările formulate în cererea de completare, constată că este vorba în cauza de completarea unei hotărâri pronunțată de Tribunalul Constanța, iar Curtea de APEL CONSTANȚA nu poate completa o hotărâre pronunțată de o altă instanță.
Față de precizările și susținerile recurentului reclamant, curtea invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CONSTANȚA.
Cu privire la excepția invocată, recurentul reclamant arată că este de acord cu trimiterea cauzei la instanța competentă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL CONSTANȚA, la data de 18.09.2008, recurentul a solicitat completarea deciziei civile nr. 677/CM/09.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data de 29.06.2007 până la reintegrare.
În motivarea cererii recurentul a arătat că prin decizia civilă nr.677/CM/09.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚAa fost admis recursul reclamantului, dispunându-se modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării pârâtei la 1000 lei cheltuieli de judecată ocazionate de procesul de fond, menținerea dispozițiilor și respingerea recursului pârâtei ca nefondat.
Instanța de fond în dispozitivul sentinței civile a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite începând cu 29.06.2007, până la efectiva reintegrare.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.2812cod pr.civilă.
La termenul de judecată din 25 2008, recurentul a precizat că solicită completarea sentinței civile nr.130/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în sensul obligării pârâtei "" C la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 29.06.2007 până la efectiva reintegrare.
Față de precizările recurentului, Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.
Potrivit art.2812alin.2 cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Reclamantul invocând nepronunțarea instanței de fond asupra unei cereri accesorii, în cauză se aplică regula prorogării legale de competență statornicită de art.17 cod procedură civilă.
Potrivit acestui text cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cerere principală.
Pentru considerentele arătate potrivit art.158 alin.3 cod procedură civilă, Curtea a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină cauza privind cererea formulată de recurentul reclamant, domiciliat în C, bd.- - nr.93, -.22,.B,.16, având ca obiect completare dispozitiv decizie civilă nr.677 din 09.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA - spre competentă soluționare Tribunalului Constanța.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.dec.jud.-/22.12.2008
Tehnored.gref.RD/23.12.2008/2ex.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Data:
Către,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, având file, la care se află atașate dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA având 46 de file și dosarul nr- al Tribunalului Constanța având 176 file, întrând prin decizia civilă nr.840/CM din 25 2008, s-a declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Constanța.
Președinte complet, Grefier,
- - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Data:
Către,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, având file, la care se află atașate dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA având 46 de file și dosarul nr- al Tribunalului Constanța având 176 file, întrând prin decizia civilă nr.840/CM din 25 2008, s-a declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Constanța.
Președinte complet, Grefier,
- - - -
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Maria Apostol, Eleonora Spiridon








