Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 10318/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10318
Ședința publică de la 28 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă
Grefier: - - -
************
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții TEATRUL NAȚIONAL " "C și MINISTERUL CULTURII ȘI cultelor B, împotriva sentinței nr.4674 din 09 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimatul-intervenient SINDICATUL DIN TEATRUL NAȚIONAL
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat consilier juridic pentru recurentul-pârât Teatrul Național - C și avocat pentru intimata-reclamantă, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se instanței că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, precum și împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozitiilor art. 242 cod proc. civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de ridicat, instanța, apreciind cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursurilor de față.
Consilier juridic, pentru recurentul-pârât Teatrul Național -, pune concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală în sensul respingerii acțiunii.
Precizează că fiind unitate bugetară plata drepturilor salariale este prevăzută în bugetul anual de venituri și cheltuieli, situație în care pentru anii 2006 și 2007 nu sunt prinse sume pentru plata acestor drepturi.
Mai arată că, conform art. 22 alin. 1 și alin. 2 pct. a din Legea 500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii de credite aui obligația de a angaja și a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, răspunzând de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor. Prin urmare, aplicarea dispozițiilor din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură culturală pentru anii 2006-2008, referitoare la drepturile salariale și sporurile salariale pot fi acordate personalului bugetar din instituțiile publice de cultură și se poate face numai în condițiile și limitele stabilite de actele normative în vigoare.
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Culturii și Cultelor, arată că lasă la aprecierea instanței.
Avocat, pentru intimați, solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Precizează că recurentul-pârât Teatrul Național - a confirmat că nu a respectat prevederile art.41 lit.f codul muncii, arătând că trebuia acordat sporul de fidelitate pentru toți membrii sindicatului.
Invocă, totodată, că salariile și orice alte sporuri sunt asigurate de Ministerul Culturii și Cultelor cât și împrejurarea că este prevăzut ca obligațiile bănești să fie acordate de ordonatorul direct de credite.
Mai arată că însuși ministrul a semnat acest contract colectiv de muncă.
Solicită respingerea, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
Prin cererea formulată la data de 15.05.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Teatrul Național - C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa il oblige pe acesta din urmă la acordarea sporului de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu luna februarie 2006, conform art. 45 lit. din Contractul Colectiv de Muncă nr. 197/08 februarie 2006 la nivel de ramură - cultura.
În motivare, reclamanta a arătat că, deși pârâtul avea obligația de a-i acorda acest spor, nu a primit nici o sumă de bani în acest sens.
La aceeași dată, Sindicatul din Teatrul Național - Caf ormulat cerere de intervenție în favoarea reclamantei, solicitând acordarea sporului de fidelitate de 15% conform art. 45 lit. f din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură - cultura, începând cu luna februarie 2006.
La data de 28.05.2008 Teatrul Național - Cad epus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât sporul de fidelitate, deși prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură nr. 197/2006, se poate acorda în condițiile legii potrivit art. 45 din același contract.
Or, neexistând nici o lege care să reglementeze o astfel de situație, nu s-a putut acorda până în prezent sporul de fidelitate.
La 28.05.2008 reclamanta a solicitat introducerea în cauză ca pârât și Ministerului Culturii ȘI Cultelor deoarece are calitate de ordonator principal de credite în raport cu instituția angajatoare. A precizat ca Ministerul Culturii si Cultelor are calitate procesuala pasiva, așa cum rezulta din anexa 2, punctul 25 si art. 10, alin. 3 din HG 78/2005 republicata, precum si art. 282 lit. d din codul muncii.
În ședința publică din data de 03.06.2008 a fost pusă în discuția părților cererea de intervenție accesorie, cerere pe care instanța a admis-o în principiu.
La dosar s-au depus carnetul de muncă al reclamantului și Contractul Colectiv de Muncă nr. 197/08.02.2006 unic la nivel de ramură - cultura pentru anii 2006-2008, dovada denumirii actuale a sindicatului intervenient.
Pârâtul Ministerul Culturii si Cultelor nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare până la momentul pronunțării. După pronunțare, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de acest pârât în care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece nu are calitate de angajator, iar pe fond s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată deoarece dreptul solicitat nu este prevăzut de legile ce privesc salarizarea personalului din instituțiile de cultură.
Prin sentinta nr. 4674 din 9 septembrie 2008, Tribunalul Dolj - Sectia Conflicte de munca si Asigurari Sociale a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta împotriva pârâților Teatrul Național - C și Ministerul Culturii si Cultelor si cererea de intervenție accesorie formulată de Sindicatul din Teatrul Național - C si a obligat parații Teatrul Național - C si Ministerul Culturii si Cultelor sa achite reclamantei sporul de fidelitate de 15% din salariul de baza începând cu data de 08.02.2006 până la 09.09.2008.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca reclamanta este salariata unității pârâte cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Potrivit art. 45 lit. f din Contractul colectiv de muncă nr. 197/8.02.2006, unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006 - 2008 "personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani in oricare dintre instituțiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale".
De la intrarea in vigoare a acestui contract, care este data înregistrării, conform dispozițiilor art. 103 din contract și dispozițiilor art. 25 din Legea 130/1996, în cazul de față data de 08.02.2006, în raport de data concretă de îndeplinire a condiției de vechime neîntreruptă de 10 ani, reclamanta ar fi trebuit să beneficieze de acordarea acestui spor de fidelitate de 15%.
Deși îndeplinea condițiile art. 45 lit. f, având in vedere că avea 10 ani vechime neîntreruptă in una din instituțiile de cultură, așa cum rezultă din carnetul său de muncă, totuși pârâtul angajator nu i-a acordat acest spor până in prezent încălcând prevederile contractului colectiv de muncă, precum și prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din codul muncii potrivit cărora "angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".
De asemenea, a încălcat și prevederile art. 156 din codul muncii potrivit cărora "salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor", salariul cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri așa cum prevede art. 155 din codul muncii.
In acest fel, a produs reclamantei un prejudiciu material constând in contravaloarea sporului de fidelitate de 15 % la salariul de bază, de la data intrării in vigoare a contractului colectiv de muncă, respectiv 08.02.2006 raportată și la data concretă de îndeplinire a condiției de vechime de 10 ani, până la zi, respectiv data pronunțării prezentei hotărâri, dată până la care s-a făcut dovada că pârâtul a încălcat obligațiile ce-i reveneau și prevederile contractuale. După această dată nu se poate anticipa conduita angajatorului și nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor legale sau contractuale.
Având în vedere prevederile art. 269 din codul muncii, potrivit cărora " ngajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul" instanța de fond a obligat pârâtul Teatrul National - să acopere prejudiciul produs reclamantei prin neacordarea sporului de fidelitate de 15%.
Cu privire la susținerea pârâtului că nu a putut acorda sporul de fidelitate deoarece contractul colectiv de muncă menționează că se acordă in condițiile legii și că legea de salarizare nu prevede acest spor, instanța a înlăturat-o ca neîntemeiată deoarece contractul colectiv de muncă constituie legea părților, are putere de lege intre părți, dispozițiile sale fiind obligatorii pentru acestea, conform prevederilor art. 98 din contractul colectiv de muncă nr. 197/2006 și art. 236 alin. 4 din codul muncii. Nu este necesar ca drepturile din Contractul colectiv de muncă să fie cuprinse și in lege pentru a fi aplicate. Legea stabilește un nivel minim de drepturi sub care nu se poate cobora, iar contractul colectiv de muncă poate prevedea și alte drepturi in plus.
Din aceleași considerente, nu a fost reținută de instanță nici susținerea pârâtului că sporul de fidelitate poate fi acordat abia de la intrarea in vigoare a Legii 353/2007 pentru aprobarea OG 21/2007, respectiv data de 01.09.2008, care prevede expres la art. 15 alin 3 că " la salariile de bază stabilite conform alin. 1 se pot adăuga premii,stimulente precum și sporuri prevăzute de lege sau in contractele colective de muncă pe ramură, in limita bugetului aprobat".
Deoarece reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile art. 45 al. 1 din CCM la nivel de ramură -cultură, parțile contractante fiind salariații reprezentați de Uniunea Sindicală din - Cultură și Patronat care este reprezentat prin Ministerul Culturii și Cultelor, instanța a constatat că Ministerul Culturii si Cultelor are calitatea de parte contractantă în contractul din care derivă drepturile reclamantei si, deci, are calitatea procesual pasivă.
De asemenea, instanța a avut în vedere calitatea de ordonator principal de credite a Ministerului Culturii și Cultelor, astfel cum este stabilită conform art. 10 alineatul 3 și anexa nr. 2 pct. 25 din HG 78/2005, precum și faptul că, potrivit OG nr. 22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul unor titluri executorii se realizează de ordonatorii principali de credite.
Ca urmare, instanța a obligat și acest pârât - Ministerul Culturii si Cultelor, alături de pârâtul angajator Teatrul National - să-i plătească reclamantei sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază de la 08.02.2006 - data intrării in vigoare a contractului colectiv de muncă nr. 197/2006, până la data pronunțării hotărârii.
De asemenea, instanța a admis și cererea de intervenție accesorie in interesul reclamantei formulată de intervenientul Sindicatul din Teatrul National - C, in conformitate cu art. 49 cod de procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtul Teatrul Național "- " C și Ministerul Culturii și Cultelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs, pârâtul Teatrul Național "- " Caa ratat că drepturile salariale se acordă la data împlinirii condițiilor legale, în cazul în speță la împlinirea neîntreruptă 10 ani în instituția culturală, la cererea celui în cauză. Cum reclamanta nu cerut acest drept la data împlinirii condițiilor stabilite de Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură pentru anii 2006-2008, culpa aparține acesteia și nu pârâtului.
Consideră că se impunea a fi admisă acțiunea doar în parte, în sensul acordării acestui spor începând cu data promovării acțiunii în instanță, această dată fiind asimilată cu data la care persoana respectivă și- cerut acordarea dreptului și nu de la data de 08 februarie 2006 până la 09 septembrie 2008, cum greșit a hotărât instanța de fond.
A menționat, de asemenea, că fiind unitate bugetară, plata acestor drepturi este prevăzută în bugetul de venituri și cheltuieli, situație în care pentru anii 2006 și 2007 nu sunt prinse sume pentru plata acestor drepturi, pentru o instituție cu un buget ca al Național "- ", plata unor asemenea sume fiind aproape imposibilă.
Astfel, aplicarea dispozițiilor din Contractul colectiv de muncă nr. 197/2008 unic la nivel de ramură cultură pentru anii 2006-2008, referitoare la drepturile salariale și sporurile care pot fi acordate personalului bugetar din instituțiile publice, se poate face numai în condițiile și limitele stabilite de actele normative în vigoare, cu incidență în domeniu, iar în macheta Statului de funcții, formular trimis spre completare de către Ministerul Culturii și Cultelor, la art. D, respectiv " alte drepturi", niciodată nu a fost înserat acest spor.
Ministerul Culturii și Cultelor, prin motivele de recurs, susținut că eronat prima instanță respins excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Culturii și Cultelor deoarece din cererea de chemare în judecată rezultă că pretențiile reclamantului au ca origine raporturi juridice izvorâte din executarea contractelor individuale de muncă (acordarea de sporuri, ca drepturi accesorii drepturilor salariale), deci raporturi juridice de muncă dintre angajatori și salariați.
Ministerul Culturii și Cultelor, ca organ de specialitate administrației publice centrale în domeniul culturii, statutul său nu poate fi asimilat aceluia de angajator în raport cu calitatea de salariat a reclamantului, ministerul rămânând - în aceste condiții - în afara cadrului procesual și trebuia să se dispună scoaterea sa din cauză.
A susținut, de asemenea, că sentința civilă a fost dată cu aplicarea greșită a legii, raportat la faptul că prima instanță a dispus obligarea ambilor pârâți, Teatrul Național "- " și Ministerul Culturii și Cultelor, la plata sporurilor solicitate în favoarea reclamantului.
Obligația de plată nu poate fi solidară într-o pricină în care, sub incidența jurisdicției muncii, raportul obligațional vizează strict - conform art. 282 din codul muncii, parteneri sociali, definiți ca atare în conflictele de muncă, Ministerul Culturii și Cultelor neputând fi asimilat niciunuia dintre aceștia, câtă vreme nu se află în raporturi contractuale de muncă cu reclamanta.
Recursul formulat de pârâtul Teatrul Național " - " este nefondat și urmează a se respinge pentru următoarele considerente:
salariilor este o consecință a principiului constituțional potrivit căruia este garantat dreptul la negocieri colective în raporturile de muncă, în acest sens fiind dispozițiile art. 41 alin.5 din Constituție, ce au fost concretizate în codul muncii prin dispozițiile art. 157 alin. 1 - drept constituțional care prevede că salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/ și colective între angajatori și salariați sau reprezentanții acestora.
În speță, intimata-reclamantă este salariata pârâtului-recurent, conform contractului individual de muncă depus la dosar, contract unde nu sunt stipulate clauze exprese referitoare la sporul de fidelitate în cuantum de 15 % din salariul de bază. Prin urmare, analiza legalității și temeiniciei pretențiilor salariale formulate în cauză se impune a fi efectuată prin prisma clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură cultură, încheiat în perioada de referință, înregistrat sub nr. 197/8 februarie 2006 la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse întrucât, potrivit dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. c codul muncii, clauzele contractului de muncă încheiat la nivel de ramură se aplică tuturor salariaților încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În același sens, dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea 130/1996 prevăd producerea efectelor juridice ale clauzelor contractului colectiv de muncă pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Prin contractele de muncă încheiate la diferite nivele, partenerii sociali pot stabili clauze referitoare la formele de organizare a muncii sporuri pentru condiții deosebite sau speciale de muncă, spor pentru vechime în muncă și alte categorii de sporuri, respectiv sporul de confidențialitate aflat în discuție și prevăzut în dispozițiile art. 45 lit. f din contractul colectiv de muncă nr. 197/8 februarie 2006 unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008 care arată că "personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre instituțiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15 % din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale".
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008, concluzionând în mod întemeiat că reclamantei i se cuvine sporul de fidelitate de 15 % din salariul de bază începând cu 8 februarie 2006, data intrării în vigoare a prevederilor acestei convenții ce constituie legea părților, indiferent de faptul că legea de salarizare nu prevedea acest spor.
Sub aspectul naturii sale juridice, contractul colectiv de muncă este, concomitent, un act juridic bilateral-un contract din care izvorăsc drepturi și obligații reciproce ale părților și un izvor de drept, care se încadrează în categoria de excepție a normelor juridice negociate.
Contractul colectiv de muncă, prin natura sa juridică, este un contract regulamentar. În speță, caracterul regulamentar rezultă cu atât mai mult din calitatea uneia dintre părțile contractante, Ministerul Culturii și Cultelor, care a participat la negocieri și a semnat contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii ca reprezentant al patronatului.
Potrivit art. 1 - (1) HG nr. 78 / 2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, " Ministerul Culturii și Cultelor este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează și asigură aplicarea strategiei și politicilor în domeniile culturii și cultelor".
În îndeplinirea rolului și a obiectivelor sale generale, Ministerul Culturii și Cultelor are ca atribuții principale, reglementate de art. 5 alin. 1:
"10. asigură, cu respectarea legislației în vigoare, colaborarea și consultarea cu sindicatele și patronatul din domeniile sale de activitate, precum și cu alte structuri ale societății civile, pentru formularea politicilor culturale, elaborarea actelor normative cu incidență asupra sectorului culturii și pentru rezolvarea problemelor care privesc interesele sau activitatea operatorilor culturali;
13. elaborează norme, normative și metodologii pentru domeniul său de activitate, obligatorii pentru toate instituțiile și așezămintele culturale, indiferent de subordonarea acestora".
În exercitarea acestor atribuții, în dubla sa calitate de reprezentant al patronatului și organ de specialitate al administrației publice centrale, Ministerul Culturii și Cultelor a participat la negocierea contractului colectiv de muncă, asumându-și astfel responsabilitatea respectării tuturor clauzelor negociate.
În acest sens, s-au avut în vedere prevederile art. 98 din același contract colectiv de muncă; dispozițiile art. 40 alin.2 lit. c și art. 236 alin. 4 codul muncii la care se adaugă prevederile art. 7 din Legea nr.130/1996 - potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
S-a concluzionat, astfel, că reclamanții sunt îndreptățiți de a li se acorda sporul de fidelitate, conform prevederilor art. 98 din contractul colectiv de muncă nefiind necesar ca aceste drepturi să fie prevăzute și în lege pentru a fi aplicate, în condițiile în care legea de salarizare stabilește un nivel minim de drepturi, iar în contractul colectiv de muncă sunt prevăzute drepturi suplimentare.
Este adevărat că dispozițiile art. 12 din legea 130/1996 prevăd faptul că salariații instituțiilor bugetare care încheie contracte colective de muncă nu pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale, însă atâta vreme cât prin dispozițiile art. 45 lit. f din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură nr.197/8 februarie 2006, părțile au prevăzut acordarea sporului de fidelitate, clauza respectivă își produce efecte juridice, câtă vreme nu a fost anulată.
În considerarea celor expuse, în conformitate cu prevederile art. 312 alin.1 civ.Cod Penal, recursul formulat de paratul Teatrul National - C urmează a fi respins ca nefondat.
In ceea ce priveste recursul formulat de paratul Ministerul Culturii și Cultelor, acesta urmeaza a fi solutionat din perspectiva exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive.
Sub acest aspect, Curtea apreciaza ca fiind incident motivul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, in conformitate cu care modificarea unei hotarari se poate cere daca este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Reclamanta este salariată a Național "- " din C, instituție cu personalitate juridică proprie, având încheiat contract individual de muncă.
Pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor nu are calitatea de angajator, între reclamanta și acest pârât neexistând raporturi juridice de muncă, care să dea naștere unor drepturi și obligații reciproce între părți.
Calitatea de ordonator principal de credite nu îi conferă acestuia calitate procesuală pasivă într-un conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi bănești.
Potrivit rt. 281 din codul muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
Conform rt. 282 din codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Textul art. 282 din codul muncii nu reglementează cazul ordonatorilor principali de credite, obligațiile acestora fiind reglementate de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și fiind legate de modalitatea de epartizare a creditelor bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii, conform rt. 21 din Legea nr. 500/2002.
Conchizand asupra celor expuse, Curtea urmeaza sa constate ca cererea reclamantei privind obligarea recurentului pârât Ministerul Culturii și Cultelor la plata efectivă a sumelor pretinse este îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, în lipsa unui raport juridic de muncă între aceștia.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursul, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă si va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor.
Potrivit art. 137 din Codul d e procedură civilă, pronunțându-se cu privire la excepția de procedură absolută vizând calitatea procesuală, Curtea nu va mai analiza aspectele de fond invocate de recurent vizând inexistența dreptului pretins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Teatrul Național" - " C împotriva sentinței nr.4674 din 09 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimatul-intervenient SINDICATUL DIN TEATRUL NAȚIONAL
Admite recursul formulat de Ministerul Culturii și Cultelor împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea față de acest pârât.
Menține restul dispozițiilor.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.-
Ex.4/29.12.2008
Jud.fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Marin Covei, Mihaela Mitrancă
