Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1037/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1037/2009
Ședința publică de la 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Manuela Stoica președintele Curții de Apel
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta "" B împotriva sentinței civile nr.169/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
După soluționarea cauzei au fost depuse la dosar, din partea pârâtei recurente, prin registratură, completarea motivelor de recurs, excepția de neconstituționalitatea a dispozițiilor art. 298 alin.2 ultima liniuță din Legea 53/2003 Codul Muncii, prin raportare la prevederile art. 1 alin.4 și 5, art. 73 alin.3 lit. p și art. 79 alin.1 din Constituția României revizuită iar din partea reclamantului intimat, s-a depus, în aceleași condiții, punctul de vedere cu privire la această excepție.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea de dreptul muncii înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta "" - Membru Grup solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă, în luna octombrie, după cum urmează: suma de 550 lei, pentru anul 2005, actualizată cu indicele de inflație începând cu 1.11.2005 și până la data plății efective și suma de 650 lei, pentru anul 2006, actualizată începând cu 1.11.2006 și până la data plății efective;
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale a arătat că în calitatea sa de salariat al societății pârâte este îndreptățit a primi, potrivit clauzelor stipulate în contractul individual de muncă și în art.17 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2006, la o suplimentare a drepturilor salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, suplimentare care va avea un cuantum minim în valoare de un salariul minim pe agent economic, calculat la data evenimentului.
Având în vedere că salariile minime pe anii 2005-2006 au fost de 550 lei, în anul 2005, conform adresei nr.313/2005 și de 650 lei, în anul 2006, conform adresei nr.713/2006, și că pârâta nu și-a respectat obligația prevăzută de art.170 din la nivel de ramură, reclamantul solicită ca pe lângă plata acestei suplimentări salariale, pârâta să fie obligată și la actualizarea acestor sume, începând cu data de 1 noiembrie a fiecărui an.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta "" - Membru Grup a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul.
Sub un prim aspect, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, susținând că obiectul cauzei îl reprezintă plata unor drepturi bănești, care își au izvorul în contractul colectiv de muncă, nu în contractul individual de muncă, și că în acest context termenul de prescripție este cel reglementat de art.283 lit. e Codul Muncii, respectiv termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă.
În consecință, pârâta a arătat că pretențiile deduse judecății neputând fi calificate nici ca drepturi salariale și nici ca despăgubiri, în cauză nu se poate reține că este incident termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.283 alin.1 lit. c Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, a susținut că pretențiile reclamantului sunt prevăzute în la nivel de ramură economică fără a mai apărea în această formă și în cadrul la nivel de unitate.
În plus, a arătat că, în speță, nu sunt incidente prevederile art.247 din Codul Muncii, conform cărora încheiat la nivel de ramură se aplică acelor agenți economici la nivelul cărora nu există încheiat
Ori, câtă vreme la nivelul societății pârâte există încheiat, pretențiile reclamantului trebuie să fie întemeiate pe dispozițiile acestui și nu pe cele încheiate la nivel superior.
În ce privește prevederile încheiat la nivel de unitate, pârâta a arătat că potrivit clauzelor stipulate în acest contract, acest supliment bănesc a fost inclus în salariul lunar, astfel după cum rezultă din adresele nr.2328/1997 și nr.2412/1998 încheiate între societatea pârâtă și "".
Având în vedere că potrivit art.236 alin.4 din Codul Muncii, constituie legea părților, iar la nivelul agentului economic exista și există încheiat, rezultă că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile acestui și nu ale celui încheiat la nivel de ramură.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Prin sentința civilă nr.169/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă, în dosar nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta "" - Membru Grup
Pe fond, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta "" - Membru Grup B și pe cale de consecință:
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 550 lei, cu titlu aprovizionare toamnă-iarnă în luna octombrie, pe anul 2005, sumă supusă impozitării și plății obligațiilor față de bugetul asigurărilor sociale de stat, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 1.11.2005 și până la data plății efective;
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 650 lei, cu titlu aprovizionare toamnă-iarnă în luna octombrie, pe anul 2006, sumă supusă impozitării și plății obligațiilor față de bugetul asigurărilor sociale de stat, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 1.11.2006 și până la data plății efective;
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, în ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, că este nefondată, deoarece sumele pretinse prin acțiune de către reclamant sunt drepturi de natură salarială și intră sub incidența dispozițiilor art.283 alin.1 din C0dul muncii, care reglementează termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că reclamantul a fost salariat al societății pârâte și că raporturile de muncă dintre părți au încetat, în temeiul art.65 Codul Muncii, respectiv urmare a desființării postului ocupat de salariat.
S-a mai reținut că prin decizia de concediere, reclamantului i s-au calculat salariile compensatorii care i se cuvin, potrivit art.50 din încheiat la nivel de unitate și potrivit planului social adoptat la nivel de unitate, fără a se mai face referire la alte sume restante pe care angajatorul trebuie să i le plătească la încetarea raporturilor de muncă.
Având în vedere prevederile art.170 din încheiat la nivel de ramură, care stabilesc dreptul salariaților de a beneficia, cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, Ziua și C în luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, de o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum minim de un salariu minim pe agent economic, calculat la data evenimentului și față de adresele nr.313/2005 și nr.713/2006, din care rezultă salariul minim pe unitate, pe anii 2005 și 2006, instanța de fond a apreciat că pretențiile reclamantului sunt întemeiate, deoarece pârâta nu administrat probe de natură a dovedi că a achitat aceste drepturi de natură salarială reclamantului, în condițiile și la termenele stabilite.
În ce privește apărările pârâtei referitoare la aplicabilitatea clauzelor din încheiat la nivel de unitate, în detrimentul celor din încheiat la nivel de ramură, s-a reținut că acestea sunt nefondate deoarece potrivit art.238 alin.1 din Codul Muncii, nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Întrucât aceste drepturi salariale erau datorate de angajator salariatului său, începând cu luna noiembrie, luna următoare datei scadente, chiar dacă între timp a intervenit concedierea reclamantului în temeiul art.65 Codul Muncii, iar societatea pârâtă nu și-a respectat această obligație de natură contractuală, instanța de fond apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată și a admis-o în consecință.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, pârâta "" - Membru Grup B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant.
În expunerea motivelor sale de recurs, a susținut, sub un prim aspect, că prima instanța a respins greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune, întemeiată pe prevederile art.283 alin.1 lit. e Codul Muncii.
Sub acest aspect, a susținut că prima de aprovizionare toamnă-iarnă are natura juridică a altor venituri, altele decât cele salariale, iar solicitarea reclamantului, vizând plata unor drepturi bănești își are izvorul în clauzele și nu în contractul individual de muncă, astfel că termenul de prescripție este cel reglementat de art.283 alin.1 lit. e Codul Muncii, respectiv de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune și nu cel de 3 ani, prevăzut de art.283 alin.1 lit. c Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, recurenta susține că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece potrivit art.168 alin.3 din pe anul 1997, această suplimentare salarială a fost inclusă în salariul de bază, dispoziția regăsindu-se ulterior și în încheiate pe anii următori până în anul 2003, an începând cu care în încheiat la nivel de unitate nu se mai face această referire explicită deoarece toate primele inclusiv suplimentul toamnă-iarnă au fost introduse în salariul de bază.
Cât privește aplicabilitatea clauzelor cuprinse în la nivel de unitate, recurenta a arătat că potrivit art.176 alin.3 din încheiat la nivel de ramură, condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în încheiate la nivele inferioare, iar potrivit alin.6 al aceluiași articol, s-a statuat expres că prin încheiat la nivel de unitate se poate stabili includerea acestor adaosuri, în salariul de bază.
Prin urmare, s-a concluzionat că din moment ce la nivel de unitate exista încheiat, în cauză nu mai este incident art.247 Codul Muncii.
În drept, a invocat art.304/1 Cod proc.civ.
Deși legal citat, intimatul reclamant nu depus întâmpinare conform prevederilor art.308 Cod proc.civ.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este fondat pentru următoarele considerente:
Critica vizând greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului este nefondată, având în vedere că pretențiile bănești deduse judecății au natura juridică a drepturilor salariale, astfel cum sunt ele definite de art.154 - 155 din Codul Muncii. Ori, din modul de redactare a art.168 din rezultă că drepturile suplimentare acordate salariaților pârâtei cu ocazia sărbătorilor de Paști, C, Ziua și pentru aprovizionare toamnă-iarnă, sunt drepturi de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art.283 alin.1 lit. e din Codul Muncii, vizând termenul de prescripție de 6 luni, se referă la acțiunile promovate în situația neexecutării sau ale unor clauze din acesta, altele decât drepturile salariale, întrucât în legătură cu acestea din urmă legiuitorul a prevăzut a altă reglementare, respectiv cea statuată în art.283 alin.1 lit. a Codul Muncii.
În consecință, sub acest aspect, criticile formulate de pârâtă se constată că sunt neîntemeiate, urmând să fie respinse.
Pe fond, însă, se constată că susținerile pârâtei sunt fondate raportat la dispozițiile art.168 alin.1 din încheiat la nivel de unitate. Potrivit acestei clauze, recurenta pârâtă s-a obligat să acorde salariaților cu ocazia unor evenimente anuale, respectiv sărbătorile de Paști, C, Ziua și pentru aprovizionare toamnă-iarnă în octombrie, o suplimentare a drepturilor salariale. Angajatorul a stabilit de asemenea că fiecare dintre suplimentări va avea un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe.
În alin.2 al aceluiași articol s-a prevăzut că prin negociere cu I se vor stabili condițiile și criteriile de acordare a acestora iar la alin.3 că începând cu data de 1.06.1997, că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă va fi introdusă în salariul de bază, conform unui mod de calcul care va fi stabilit printr-un act adițional.
În încheiat la nivel de PEROM pe anul 1998, la art.168 alin.3 s-a prevăzut că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost introdusă în salariul de bază.
Susținerile intimatului reclamant, potrivit cărora prevederile art.176 din încheiat la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006, prevăd expres acordarea acestei suplimentări salariale urmează să fie înlăturate deoarece la alin.3 al art.176 se prevede expres că atât condițiile cât și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare iar la alin.6 că fiecare dintre aceste adaosuri se acordă în condițiile în care prin M, încheiate la nivelul agentului economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Și în nr.53346/25.04.2000 încheiat la nivel de ramură, în vigoare până în anul 2006 în baza actului adițional nr.430/20.02.2005, s-a prevăzut că această suplimentare se acordă separat dacă prin încheiate la nivel de unități nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.
Din moment ce o astfel de prevedere există, instanța de fond a apreciat în mod greșit că suplimentarea salarială pentru aprovizionare toamnă-iarnă nu a fost acordată reclamantului în condițiile în care a fost introdusă în salariul de bază, începând cu anul 1998, în modalitatea arătată și în condițiile în care din cuprinsul carnetului de muncă al reclamantului nu rezultă că s-ar fi produs o micșorare a salariului acestuia. Ori, dacă suplimentarea nu ar fi fost inclusă în salariul de bază ar fi trebuit să aibă loc o micșorare a salariului, aspect care nu este evidențiat în cartea de muncă.
În consecință, se constată că prima instanță a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor legale mai sus menționate, motiv pentru care în temeiul art.304 pct.9 Cod proc.civ. și art.312 alin.2 Cod proc.civ. Curtea va dispune admiterea recursului formulat de pârâta "" - Membru Grup B și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta "" B împotriva sentinței civile nr.169/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Modifică în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul împotriva pârâtei "" - Membru Grup
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.10.2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /
4 ex./18.11.2009
Jud. fond. /
Președinte:Adriana Petrașcu Manuela StoicaJudecători:Adriana Petrașcu Manuela Stoica, Ana Doriani
