Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1170/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1170/R/2009
Ședința publică din data de 12 MAI 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Laura Dima
JUDECĂTOR 3: Ioan Daniel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr. 976 din 27 august 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, privind și pe reclamantul intimat SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M și pe pârâții intimați ȘCOALA, ȘCOALA și ȘCOALA, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 mai 2009 Școala cu clasele I-VIII a răspuns solicitării instanței de la termenul anterior de judecată.
Verificând actele existente la dosarul cauzei, văzând că atât pârâtul, prin memoriul de recurs, cât și reclamantul intimat prin întâmpinarea aflată la fila 13 - 15 dosar au solicitat judecarea recursului în condițiile art. 242.proc.civ. Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 976 din 27.08.2008, pronunțată de Tribunalul Maramureșs -a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ M în numele membrului de sindicat împotriva pârâților: Școala, Școala din localitatea, Școala " " din localitatea, Consiliul local, Primarul loc. și în consecință:
Pârâții 1, 4 și 5 au fost obligați să plătească următoarelor cadre didactice - membre de sindicat cheltuielile de transport prevăzute de art. 104 al. 3 din Legea nr. 128/1997, după cum urmează: - 900 lei, - 900 lei, - 900 lei, - 900 lei
- 420 lei, - 420 lei, - 420 lei, - 420 lei, - 900 lei, - 900 lei, - 900 lei, - 900 lei, - 900 lei
A - 672 lei, - 672 lei, - 672 lei, - 240 lei, - 360 lei, - 240 lei, - 336 lei, iar pârâții 2,4 și 5 au fost obligați să plătească următoarelor cadre didactice cheltuieli de transport: - 1190 lei, - 1190 lei, - 1190 lei, - 1190 lei, G - 780 lei, - 1190 lei, - 1070 lei, - 1190 lei, - 1190 lei, - 525 lei, - 625 lei, - 1190 lei, - 1190 lei, - 1070 lei, - 625 lei, - 1070 lei
Pârâții 3,4 și 5 au fost obligați să plătească următoarelor cadre didactice - membre de sindicat cheltuielile de transport prevăzute de art. 104 al. 3 din Legea nr. 128/1997, după cum urmează: - 900 lei, - 900 lei, - 900 lei, - 900 lei, - 900 lei, G - 900 lei, - 900 lei, - 750 lei, - 750 lei, - 750 lei, - 750 lei, - 750 lei, - 525 lei.
Plata sumelor datorate cadrelor didactice se va face la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data efectuării plății.
S-a respins capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi bănești și pentru viitor.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt profesori titulari la Școala, Școala și Școala " ", iar domiciliul lor este în BMa ceștia fac naveta zilnic B M-, BM- și B M-.
În conformitate cu prevederile art. 104 pct. 3 din Statutul personalului didactic, aprobat prin Legea nr. 128/1997, "Personalul didactic titular în mediu rural, care nu dispune de locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul didactic, i se vor deconta de către administrația locală cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, la și de la locul de muncă".
Pârâtul în sarcina căruia incumbă probațiunea, nu a făcut dovada că membrul de sindicat al reclamantului ar dispune de o locuință în Codru sau că i s-ar fi oferit vreo locuință corespunzătoare, pentru a nu fi nevoit să facă naveta, situație în care instanța a apreciat că cei pe care îi reprezintă reclamantul beneficiază de prevederile art. 104 pct. 3 din Legea nr. 128/1997 și ca atare aceștia sunt îndreptățiți la decontarea cheltuielilor de transport, pentru suma neachitată, sens în care acțiunea a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Orașului, solicitând casarea sentinței, rejudecarea pe fond a cauzei cu respingerea acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că în conformitate cu art. 104 din Legea 128/1997 reclamanții trebuie să depună spre aprobare un raport lunar la Consiliul local, dar s-a depus o singură solicitare în data de 07.01.2008, astfel că solicitarea reclamanților să li se acorde contravaloarea cheltuielilor de transport începând cu data de 01.05.2007 nu era fondată, nedepunând nici o altă solicitare în această perioadă.
Mai arată că pe listă figurează persoane care au domiciliul în localitatea, deci nu fac naveta din localitatea de reședință la locul de muncă, așa cum prevede legea.
Sindicatul Liber din Învățământ M, prin întâmpinarea de la 13-15 solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate ca legală și temeinică.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 104 alin. 3 din Legea nr. 128/1997 ersonalului p. didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință.
Din acest text reiese că transportul trebuie să se facă între două localități căci altfel s-ar fi referit la transportul între locuință și locul de muncă iar nu între localitate și locul de muncă.
Același text prevede că plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic,în urma solicitărilor adresateautorităților administrației publice locale.
se face prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală.
Potrivit art. 104 alin. 31din Legea nr. 128/1997 consiliul de administrație al unității de învățământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare.
Prin urmare, reclamanții trebuiau să formuleze în fiecare lună o cerere către unitatea de învățământ iar aceasta trebuia la rândul său, prin consiliul de administrație, să propună, tot lunar, spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare.
Prin urmare drepturile care se cuvin trebuie solicitate lunar, în conformitate cu procedura descrisă anterior, pe bazasolicitărilor adresatede către reclamanți.
Or, dacă reclamanții nu au formulat solicitările către unitatea de învățământ iar aceasta nu le-a transmis consiliului local și nici nu au fost formulate lunar, cum prevede acest text, reiese că pentru acea perioadă nu li se pot achita drepturile deoarece nu a fost respectată nici procedura, în sensul depunerii cererii, și nici intervalul de timp la care trebuie formulată aceasta, adică lunar.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr. 976 din 27.08.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamanților reprezentați prin SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr. 976 din 27.08.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamanților reprezentați prin SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - -, - -
GREFIER
de, dactilografiat de Sz.
În 3 ex. la data de 01.06.2009
Judecător fond -, - Tribunalul Maramureș
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima, Ioan Daniel