Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1186/2010. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr- -drepturi salariale-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1186

Ședința publică din data de 17 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 2: Elena Stan

JUDECĂTOR 3: Ligia Epure

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" pentru membrii de sidicat, ușari și, împotriva sentinței civile nr. 1671/27.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurentul reclamant consilier juridic -, iar pentru intimata pârâtă, consilier juridic.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta a depus la dosar relațiile solicitate de către instanță, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părților.

Consilier juridic - pentru recurentul reclamant, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești.

Depune concluzii scrise.

Consilier juridic pentru intimata reclamantă, solicită respingerea recursului conform motivelor dezvoltate în întâmpinare.

CURTEA

Asupra recursului de față,

Tribunalul Dolj prin sentința nr. 1671 de la 27 aprilie 2009 respins acțiunea privind pe reclamantul Sindicatul administrației publice "FORȚA LEGII" C, " pentru membrii de sidicat, ușari și, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță de fond a reținut că, reclamanții, membri de sindicat, sunt salariați la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Prin Anexa nr. 52 la Contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe anii 2007 - 2009 la punctul A se prevede acordarea unui spor pentru muncă în condiții deosebit de periculoase în cuantum variabil, de 75 - 100% din salariul de bază personalului de specialitate din domeniul asistenței sociale, medico-sanitare și personalul auxiliar din aceste domenii, care își desfășoară activitatea în compartimentele în care sunt găzduiți și îngrijiți bolnavii sau TBC și bolile infecto-contagioase; personalul care lucrează în Centrele de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap; personalul care lucrează în centre de plasament, centre de urgențe, centre rezidențiale pentru persoane vârstnice, centre de îngrijire și asistență, case de tip familial și complexe de servicii, locuințe protejate și alte structuri rezidențiale sau familiale cu specific similar sau echivalent care găzduiesc și îngrijesc copii sau adulți cu handicap.

În articolele 8 - 14 din același Contract colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe anii 2007 - 2009 sunt stabilite condițiile de acordare a acestor sporuri.

Relevantă pentru cauza de față este reglementarea cuprinsă în art. 14 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe anii 2007 - 2009, care stabilește că "Nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă se face de către șeful ierarhic superior și se aprobă de ordonatorul de credite, cu acordul organizațiilor sindicale afiliate organizațiilor sindicale semnatare ale prezentului Contract colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială".

De asemenea, în art. 15 din același contract menționat mai sus "Cuantumul concret al sporurilor, în limitele prevăzute în anexele 5.1 - 5.4 stabilește de comun acord între angajator și reprezentanții organizațiilor aplicate organizațiilor sindicale ale prezentului contract colectiv de muncă".

Rațiunea atribuirii către șeful ierarhic superior ( ulterior aprobată de ordonatorul de credite) a sarcinii de nominalizare și stabilire a posturilor ce pot beneficia de un spor pentru muncă în condiții deosebit de periculoase este determinată de faptul că acesta este în măsură să aprecieze, în funcție de natura atribuțiilor și locul de muncă al fiecărui subordonat, care dintre acestea presupun condiții grele, nocive, de risc, de responsabilitate etc. Mai mult, funcție de întrunirea tuturor condițiilor de acordare a sporului, se poate aprecia asupra cuantumului sporului ce urmează a fi acordat, întrucât textul contractului colectiv de muncă nu stabilește un cuantum fix, ci unul variabil, ce poate ajunge până la un maxim de 100%.

Caracterul diferit al activității depuse de unii salariați în anumite locuri de muncă ale unității pârâte, determinat de condițiile de muncă, dă dreptul acesteia de a le stabili salarii distincte. Neincluderea anumitor sporuri specifice și în salariile reclamanților, nu echivalează cu o discriminare a acestora în raport cu o altă categorie de salariați.

Ca urmare, sporul prevăzut de anexa 5.2 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în anii 2006, 2007 și 2008, nu instituie un drept al tuturor salariaților și respectiv o obligație a angajatorului, ci prevede doar caracterul opțional al acordării acestui spor, funcție de specificul locului de muncă salariatului, dar și de bugetul alocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat reclamantul Sindicatul administrației publice "FORȚA LEGII" C, " pentru membrii de sidicat, ușari și, întemeiat pe dispozițiile art. 299-316.pr.civ. arătând în esență că, reclamanții în fapt desfășoară activitățile prevăzute de lege, iar în drept sunt beneficiari ai prevederilor CCM aplicabil la nivelul unităților de asistență socială pe anii 2007-2009.

Întrucât angajatorul nu a procedat împreună cu sindicatul consultativ la stabilirea în concret a cuantumului respectivului spor, reclamanții au solicitat tocmai cuantum ul minim prevăzut de actul normativ.

Invocarea propriei culpe a angajatorului în ceea ce privește neincluderea în bugetul de venituri și cheltuieli a sumelor necesare acordării sporului de 75%din salariul de bază nu poate conduce la concluzia privării reclamanților de acest drept.

Recursul se respinge.

Din examinarea sentinței prin prisma criticilor invocate și din oficiu, potrivit art. 3041.pr.civ. Curtea constată că acestea nu pot fi primite, neputându-se încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Potrivit art.14 din CCM aplicabil la nivelul unităților de asistență socială pe anii 2007-2009, nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă se face de către șeful ierarhic superior și se aprobă de ordonatorul de credite, cu acordul organizațiilor sindicale afiliate organizațiilor sindicale semnatare ale prezentului Contract colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială.

Articolul 15 din același contract colectiv de muncă menționat mai sus, arată că se stabilește cuantumul concret al sporurilor, în limitele prevăzute în anexele 5.1-5.4, de comun acord între angajator și reprezentanții organizațiilor sindicale ale prezentului contract colectiv de muncă.

În cauză, nu s-a făcut dovada că a avut loc nominalizarea personalului care beneficiază de spor pentru muncă în condiții deosebit de periculoase în cuantum de 75-100% din salariul de bază, de către conducerea societății cu consultarea sindicatului, în cauză neputându-se reține că devine aplicabil CCM la nivelul unităților de asistență socială pe anii 2007-2009, dacă nu s-au parcurs fazele de negociere.

Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că nu este înlăturată aplicarea CCM aplicabil la nivelul unităților de asistență socială pe anii 2007-2009, cu privire la acordarea acestui drept salarial, însă obligația de plată a acestuia este condiționată de parcurgerea procedurilor prevăzute de art. 14 și 15 din contractul colectiv de muncă.

Criticile invocate în recurs nu sunt de natură a atrage casarea sau modificarea sentinței care este legală și temeinică și nici nu pot reprezenta motive de ordine publică și care potrivit art. 306 alin. 2.pr.civ. pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu, astfel că în temeiul art. 312.pr.civ. recursul se privește ca nefondat și se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" pentru membrii de sidicat, ușari și, împotriva sentinței civile nr. 1671/27.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, având ca obiect, drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 17.02.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

.

Red. jud. /CT

Tehn.red. / 2ex /20. 03.2010

/

Președinte:Carmen Tomescu
Judecători:Carmen Tomescu, Elena Stan, Ligia Epure

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1186/2010. Curtea de Apel Craiova