Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1195/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA DE LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR nr-

Decizia civilă nr. 1195

Ședința publică din 20 august 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea

JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 3: Dumitru

Grefier:

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP C S, împotriva sentinței civile nr. 53 pronunțată la 16 ianuarie 2008 de către Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, A, și și pârâtul intimat Tribunalul C, având ca obiect drepturi bănești - indexările salariale prevăzute de OG nr. 10/2007.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura completă.

Recursurile sunt scutite de taxă de timbru.

Pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentanților lor la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C S la 11 octombrie 2007 sub nr. 3079/115, reclamanții, A, magistrați și și, asistenți judiciari, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul CSs olicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâtele la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007 - majorări de altfel egale cu cele acordate prin art. 1,2,3 și 4 din OG nr. 10/2007 tuturor demnitarilor aleși sau numiți, judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorului General al României și adjuncților săi, judecătorilor Curții Constituționale, tuturor funcționarilor publici, tuturor salariaților contractuali și întregului personal auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor din România; să oblige pârâții la plata reactualizată cu rata inflației a sumelor pretinse începând cu data de 1 februarie 2007 și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 53 pronunțată la 16 ianuarie 2008, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să calculeze și să plătească față de reclamanți sumele actualizate cu rata inflației începând cu data de 1 februarie 2007 și până la data plății efective și care reprezintă diferențe salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară din luna martie 2007 și de 11% începând cu luna octombrie 2007 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna septembrie 2007.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în virtutea atribuțiilor pe care le are de a coordona acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum și în temeiul art. 1 din OG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002.

Sub aspectul fondului a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din sistemul bugetar și că printr-o serie de acte normative - OG nr. 10/2007, OG nr. 11/2007, OG nr. 16/2007, OG nr. 27/2007, Legea nr. 232/2007, OG nr. 8/2007, OG nr. 20/2007, OG nr. 23/2007 - personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau a indemnizațiilor și că din expunerile de motive ale acestor acte normative rezultă că au avut la bază necesitatea acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.

Reclamanților nu le-au fost acordate aceste majorări salariale, deși se aflau într-o situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație.

A apreciat că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor, în condițiile în care criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de 2006, iar categoria socio-profesională din care fac parte reclamanții nu are relevanță în cauză.

In drept a reținut incidența dispozițiilor art. 2 alin. 1-3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, art. 6 alin. 2 Codul Muncii.

A mai apreciat că deciziile Curții Constituționale nu au relevanță în cauză, deoarece ele produc efecte între părți și nu sunt opozabile reclamanților și instanței, care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremtorie a dispozițiilor Protocolului nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție.

In termen legal, împotriva sentinței menționate mai sus, au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP C S și Ministerul Justiției, recursuri înregistrate inițial la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-, iar ulterior ca urmare a modificărilor intervenite prin OUG nr. 75/2008 la ICCJ sub nr-, iar ca urmare a declarării neconstituționalității OUG nr. 75/2008 reînregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-.

Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii față de acesta pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

Arată că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitatea de chemat în garanție, deoarece el nu trebuie confundat cu statul Român și cu bugetul de stat și nu poate fi obligat la plată către salariații altor instituții; că în sarcina ministerului nu se poate reține existența unei obligații de despăgubiri sau de garanție; că necorectarea de către ordonatorul principal de credite a indemnizațiilor cuvenite de drept reclamantelor nu dă naștere la obligații în sarcina Ministerului Finanțelor.

Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.

Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat casarea sentinței recurate și urmare a rejudecării cauzei respingerea acțiunii formulate.

Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 cod procedură civilă.

Apreciază că a interpreta articolele din OG nr. 137/2000 în sensul că se pot acorda despăgubiri ca urmare a reținerii acestei stări de discriminare între categorii profesionale distincte, respectiv între personalul din sistemul justiției și alte categorii de bugetari prin reexaminarea soluțiilor legislative alese de legiuitor echivalează cu o încălcare nepermisă a art. 1 alin. 4 din Constituție ce reglementează principiul separației puterilor în stat, precum și art. 61 alin. 1 din legea fundamentală, text care conferă calitatea Parlamentului de organ unic legiuitor, că procedând la admiterea acțiunii, instanța de fond a acordat reclamanților drepturi inexistente, neprevăzute de lege, arogându-și atribuții de legiferare, specifice altor puteri ale statului; că reglementarea prin lege sau printr-un act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, din cuprinsul căreia rezultă că noțiunea de discriminare nu s raportează decât la modalitatea de aplicare a unor dispoziții legale, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.

Sub aspectul fondului arată că obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata despăgubirilor pretinse constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.

Mai arată că atât magistrații, cât și alte categorii profesionale salariate de la bugetul de stat - personalul auxiliar, funcționarii publici, cei care ocupă funcții de demnitate publică, personal contractual - sunt categorii profesionale deosebite, fiecare având statut propriu și sisteme diferite de stabilire a drepturilor salariale, astfel încât este lipsită de temei legal obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților magistrați a creșterilor salariale care se acordă în cursul anului 2007 categoriilor prevăzute de lege.

In mod greșit a reținut instanța de fond că aceste creșteri salariale s-au acordat magistraților din cadrul ÎCCJ, Parchetului de pe lângă ÎCCJ, deoarece aceste funcții nu se mai regăsesc în anexa II la Legea nr. 154/1998, ca urmare a intrării in vigoare a OUG nr. 27/2006.

Reclamanții intimați și pârâții intimați, deși legal citați, nu au depus întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de motivele de recurs.

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 4, 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursurile întemeiate, urmând a le admite cu următoarea motivare:

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză date fiind atribuțiile pe care le are de a coordona acțiunile ce intră în responsabilitatea Guvernului în materie bugetară și dată fiind natura bugetară a instituției pârâte, care în lipsa alocării fondurilor necesare ar fi în imposibilitatea îndeplinirii obligației în ipoteza în care ar cădea în pretenții.

Prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale invocate de reclamanți prin acțiune, respectiv OG nr. 10/2007, OUG nr. 137/2000.

OG nr. 10/2007 reprezintă actul normativ prin care s-au acordat creșterile salariale în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sistemul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

In anexele acestui OG au fost prevăzute expres categoriile sociale și demnitarii cărora li se aplică aceste creșteri salariale, iar magistrații, deși sunt numiți prin decret prezidențial și ocupă funcții de demnitate publică, alături de ceilalți membrii ai puterii executive și legislative, nu au fost incluși în aceste anexe.

Aceste ordonanțe nu au realizat o indexare pentru a acoperi creșterea indicelor prețurilor de consum, ci au acordat creșteri salariale doar unor categorii profesionale și doar pentru anumiți demnitari aleși sau numiți. Neacordarea acestor creșteri salariale magistraților nu este discriminatorie pentru aceștia, deoarece magistrații beneficiază de un sistem special și diferit de salarizare care nu a fost aplicat și altor demnitari. A considera astfel, ar trebui ca și creșterile salariale aplicabile magistraților să fie acordate tuturor salariaților bugetari sau demnitarilor aleși sau numiți, or, prin OG nr. 27/2006 au fost acordate creșteri salariale, creșteri de care nu au avut corespondent și în legile de salarizare ale categoriilor profesionale și demnitarilor menționați în OG nr. 10/2007.

In anexele acestui OG au fost prevăzute expres categoriile sociale și demnitarii cărora li se aplică aceste creșteri salariale, iar magistrații, deși sunt numiți prin decret prezidențial și ocupă funcții de demnitate publică, alături de ceilalți membrii ai puterii executive și legislative, nu au fost incluși în aceste anexe,astfel încât nu se pot aplica prin analogie alte acte normative.

In lipsa unei prevederi legale exprese, instanța nu poate înlocui valoarea de referință sectorială prevăzută în legile speciale de salarizare ale magistraților cu o altă valoare de referință, pe baza aplicării unor creșteri salariale prevăzute de acte normative aplicabile unor altor categorii de bugetari.

Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va admite recursurile declarate de către pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de către pârâții declarate de către pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP C S, împotriva sentinței civile nr. 53 pronunțată la 16 ianuarie 2008 de către Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, A, și și pârâtul intimat Tribunalul C.

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 20 august 2009.

Președinte, Judecător,

Grefier,

Red. MB/dact. MB

159.10.2009

Primă instanță:

, - Tribunalul C

Cu opinia separată a doamnei judecător în sensul respingerii recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru următoarele considerente:

Reclamanții sunt magistrați și asistenți judiciari, făcând parte dintr-un raport juridic de muncă, guvernat de legislația muncii, întrucât prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a,art. alin. 2 lit.c și lit.f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Codul Muncii.

Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.

Reclamanții, aflându-se într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din cadrul unităților bugetare, sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferențiat față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor de la acordarea adaosurilor salariale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.

Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază ( parte fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare ( precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândire unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației etc.

Tribunalul nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu a intrat în sfera puterii legiuitoare, întrucât prin analiza situației în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale nu se înlătură și nici nu se anulează anumite dispoziții legale, după cum nici nu se adaugă la lege, ci s-a constat că reclamanții sunt îndreptățiți a beneficia de dispozițiile cuprinse în legislația muncii, astfel cum au fost analizate mai sus, precum și legislația CEDO raportat la categoriile socio-profesionale din care fac parte și munca pe care o prestează.

Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind de neconceput în a accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.

În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările salariale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului.

De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu au fost acordate tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. - Curtea de Apel București, secția a VII-a, Decizia civilă nr. 2814/R/2006, în Al.,Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).

Având în vedere că reclamanții se înscriu în categoria de salariați în sectorul bugetar și în același timp există salariați în diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiază de aceste indexări, domenii care sunt finanțate, ca și justiția, de la bugetul de stat, înseamnă că acordarea acestor drepturi doar unor salariați din sectorul bugetar și neacordarea drepturilor pretinse și reclamanților în speță, reprezintă, în realitate, o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecția socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituție, art. 5 alin. 3, art. 6 din Codul Muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, care interzic orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate și anume, cel bugetar.

Deci, reclamanții au fost discriminați și în sensul dispozițiilor art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.

De asemenea, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea unor drepturi, dar în speță nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.

Judecător

Președinte:Maria Ana Biberea
Judecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici, Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1195/2009. Curtea de Apel Timisoara