Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1204/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1204
Ședința publică de la 17 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 2: Elena Stan
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*********************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții, împotriva sentinței nr. 1843 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, lipsind recurenții reclamanți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimata pârâtă SC SA, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin cererea adresată Tribunalului Dolj, reclamanții, au chemat în judecată intimata SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligată intimata la plata drepturilor salariale cuvenite prevăzută de art. 50 alin. 1 din din CCM, precum și a drepturilor bănești reprezentând diferența de plăți compensatorii, dintre cele încasate conform Planului Social și cele cuvenite și neacordate în raport de nivelul salariului mediu brut pe societate la data încetării contractului individual de muncă, actualizate la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că au fost salariații intimatei până la 28.11.2005, așa cum rezultă din decizia de concediere și mențiunile din carnetul de muncă, contractul individual de muncă încetând din motive neimputabile.
Ca urmare, potrivit art. 50 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivelul societății, unitatea pârâtă trebuia să le plătească o indemnizație de concediere în funcție de vechimea de muncă, însă nu a efectuat decât plățile prevăzute în Planul Social, conform art. 50 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă cuvenite pentru vechimea în muncă în cadrul unității pârâte. Pârâta ar fi trebuia să acorde și 4 salarii medii nete, corespunzător unei vechimi în muncă mai mare de 25 ani.
Intimata a formulat întâmpinare prin care invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că pretențiile reclamantului izvorăsc din clauzele contractului colectiv de muncă la nivelul societății, astfel că termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului material la acțiune, potrivit dispozițiilor art.283 alin. 1 lit."e" Codul Muncii.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 1834 din 19 martie 2008 respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
A respins acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta SC " SA
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat următoarele:
Referitor la excepția invocată de intimată, aceasta urmează a fi respinsă, în speță fiind aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale față de angajator.
Petenții au fost concediați în temeiul art.65 și art.66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activității
Conform art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de munca pe anul 2008 al, "la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere.
La alin.4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale Planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate rezultă că art.50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Din acest motiv, părțile care încheiat CCM, au înțeles să stipuleze la alin.4 al art.50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Mai mult, în Amendamentul la Planul social din 09.01.2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariațiilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
De altfel, părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susțin că instanța de fond greșit a respins acțiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părțile contractante prin amendamente, din care reiese că voința comună a părților a fost de modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM și nu de cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.
Susțin, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaților disponibilizați drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM și pentru că: aceste drepturi au fost menținute în CCM și după apariția Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri și modalități de calcul diferite, astfel încât tranșele stabilite se calculează la alin. 1 în funcție de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcție de vechimea în.
Examinând recursul, Curtea îl găsește nefondat și îl va respinge pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
În problema cumulului indemnizațiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social, părțile contractante și-au exprimat expres și neechivoc intenția atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât și prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.
De altfel și instanța de fond a reținut faptul că potrivit art. 9 din contractele colective de muncă "interpretarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă se face prin consens.
Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
De aceea, Curtea constată că motivul de recurs privind plata drepturilor prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă este nefondat.
În ceea ce privește modul de calcul al sumelor reprezentând indemnizații de concediere acordate conform prevederilor din Planul social, instanța de fond a respectat voința comună a partenerilor sociali care, la data de 09.01.2006 au menționat în Amendamentul la Planul social, pct. 4, modul în care se stabilesc salariile medii brute care stau la baza calculului indemnizațiilor de concediere, astfel:
"Salariul mediu brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate pe baza prezentului, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere".
Sunt argumentele pentru care Curtea, în temeiul dispoz. art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții formulat de reclamanții, împotriva sentinței nr. 1843 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red -2 ex.-01.03.2010
Jud. fond- -
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Elena Stan, Ligia Epure
