Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1221/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(6430/2008)
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1221R
Ședința publică din 27.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zuluf Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Ceaușescu Maria
JUDECĂTOR 3: Scrob
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - - B (fostă -), împotriva sentinței civile nr.1827 din data de 04.04.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal -Completul Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (6785/2007), în contradictoriu cu intimatul .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.83606/2008, lipsind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta, prin avocat, depune la dosar înscrisuri din care rezultă dovada declarării recursului în termen.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1827 din data de 04.04.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal -Completul Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (6785/2007), a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta - -, și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturilor bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătorile de Paște și de C, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe unitate, după cum urmează: Paște anul 2005 - 850 lei, 2006 - 1047 lei, 2007 - 1260 lei, C anul 2004 - 799 lei, 2005 - 927 lei, 2006 - 1160 lei, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pentru anii 2003 - 2006 are aceeași formulare, în toate contractele prevăzând că salariații SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale egală în cuantum cu salariul de bază mediu pe unitate.
S-a arătat că potrivit aceluiași articol "cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
De asemenea, s-a constatat că art.168 alin.2 din contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2004 prevede că "pentru anii 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu ", iar pentru anii 2005 - 2006, același articol prevede că "în anul 2003, suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
S-a apreciat că drepturile salariale prevăzute de art.168 al.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003 - 2007, au fost incluse în salariile salariaților societăți pârâte, doar pentru anul 2003, întrucât, în ipoteza în care nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi pentru anii următori, nu le-ar fi prevăzut la art.168 alin.1.
S-a considerat că împrejurarea că prin adresa Comisiei Paritare se arată că "părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art.168 alin.1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie incluse în salariile de bază ale fiecărui angajat " nu susțin apărarea pârâtei în sensul că s-ar fi acordat toate drepturile salariale.
Astfel, s-a arătat că acest înscris vizează o reinterpretare a clauzei cuprinsă în art.168 alin.1 și 2, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual, respectiv în anul 2007, ceea ce nu poate fi admis atâta timp cât dispozițiile din contractele colective de muncă pe care reclamanta își întemeiază acțiunea nu au fost desființate și prin urmare, conform art.969 cod civil au căpătat putere de lege între părțile contractuale, astfel că trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii.
Lipsa acestor date nu puteau susține decât concluzia că, prin modificarea retroactivă a clauzelor contractelor de muncă, pentru perioada 2004 - 2007, nu s-a urmărit decât interesul societății, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că suplimentările salariale au fost incluse în salarii, deși sarcina probei îi revenea, conform articolului 287 din Codul muncii.
Sub aspectul modalit ăț ii de stabilire a cuantumului drepturilor reprezent nd supliment ri salariale, instan a a constatat acesta se raporteaz la salariul de baz mediu pe unitate, iar nu la salariul brut pe unitate, n baza ruia au fost calculate sumele solicitate.
Împotriva acestei sentin e a declarat recurs motivat, recurenta - B (fost ), critic nd-o pentru nelegalitate i netemeinicie.
n motivarea recursului, ntemeiat n drept pe dispozi iile art.299, art.3021, art.303 alin.1 i art.3041pr.civ. s-a ar tat de tre recurent instanța de fond nu a judecat pricina, dovedind o gre it elegere a ceea ce semnific n mod conceptual includerea n salariu a sporurilor i adaosurilor, inclusiv a primelor de rb tori.
Astfel, arat recurenta, prima instan ță nu a inut cont de ap rarea tei, care a sus inut teza includerii permanente a primelor n salariu, ceea ce are valoarea unei nova ii, n sensul un element situat n afara salariului de baz devine component n structura sa.
a fiind, a fost nc lcat dreptul la un proces echitabil, primele fiind acordate salaria ilor prin voin a judec torilor, iar nu prin voin a ilor contractante.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin ac iunea introdus de intimatul-reclamant, s-a solicitat obligarea ( n prezent - -) la plata unor drepturi ne ti reprezent nd suplimente salariale de Pa te și de C pe anii 2004, 2005, 2006, 2007, pe temeiul art.168 alin.1 din Contractul colectiv de munc la nivelul societ ății.
Curtea constat, pe baza actele i lucr rile aflate la dosarul cauzei, nu rezult cu certitudine dac supliment rile salariale care trebuiau acordate cu ocazia rb torilor de Pa te sau de C pentru anii sus men iona i, au fost incluse n salariile angaja ilor, dup cum se sus ine de tre recurent prin motivele de recurs.
n lipsa administr rii unor probe utile n acest sens, hot rea primei instan e a fost pronun at cu nesocotirea dispozi iilor art.129 alin.5 pr.civ. n conformitate cu care judec torii au ndatorirea st ruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice gre eal privind aflarea adev rului n cauz, pe baza stabilirii faptelor i prin aplicare corect a legii.
n spe ță, rezult necesitatea efectu rii n cauz a unei expertize contabile, care stabileasc at t cuantumul sumelor cuvenite reclamantului, n raport de prevederile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de munc, t i mprejurarea dac aceste sume au fost sau nu incluse n salariu i dac au fost achitate ori nu salariatului.
Față de dispozițiile art.305 din pr.civ. proba cu expertiză nu poate fi administrată în recurs, astfel în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza, spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - " " - B (fostă C "" A), împotriva sentinței civile nr.1827 din data de 04.04.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal -Completul Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (6785/2007), în contradictoriu cu intimatul.
Casează sentința recurată.
Trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
17.03.2009
Jud. fond:;
Președinte:Zuluf Petronela IuliaJudecători:Zuluf Petronela Iulia, Ceaușescu Maria, Scrob