Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1281/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1281/
Ședința publică din 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Luminita Cristea judecător
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan
JUDECĂTOR 3: Viorica Mihai
Grefier -
La ordine fiind soluționarea recursurilor civile declarate de către pârâții CONSILIUL LOCAL G și PRIMĂRIA MUN. G prin primar, împotriva sentinței civile nr. 1298 din 25.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G în calitate de reprezentant legal al reclamanților, ȚĂ, ., G, I, A, G, și pârâtul LICEUL TEORETIC, în acțiunea având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, au răspuns: pentru intimații-reclamanți reprezentantul legal Sindicatul Învățământului Preuniversitar G prin consilier juridic, în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că: procedura este legal îndeplinită; recursul este motivat; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Reprezentantul Sindicatului Învățământului Preuniversitar G, precizează că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului inclusiv pe excepția inadmisibilității recursului Primarului Mun. G avându-se-n vedere că acesta nu a fost parte la fond.
Reprezentantul Sindicatului Învățământului Preuniversitar G, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale motivat de faptul că în conformitate cu Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 și nr.HG 538/2001 pârâtul Consiliul Local G este direct implicat în finanțarea instituțiilor de învățământ și acordarea cheltuielilor de personal și admiterea excepției inadmisibilității recursului declarat de Primarul Mun.
Depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 1298 din 25.08.2009 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a admis acțiunea formulată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar G pentru reclamanții, ȚĂ, ., G, I, A, G, ,.
A obligat pe pârâții CONSILIUL LOCAL G și LICEUL TEORETIC " ", să plătească fiecărui reclamant diferențele dintre drepturile bănești calculate prin aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 prin care s-a aprobat nr.OG 15/2008 și cele efectiv încasate, începând cu 01.10.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 167din legea 128/1997, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Prin urmare, calitatea de ordonator de credite în ceea ce privește cheltuielile de personal revine consiliului local în raza căruia se află unitatea de învățământ.
Potrivit dispozițiilor legii 221/2008 au fost aprobate cu unele modificări dispozițiile OG 15/2008 privind creșterile salariale ce urmau a fi acordate în anul 2008. Articolul 1 alin. 1 litera b din OG 15/2008 prevede creșterea cu 10% a coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare, începând cu 1 ianuarie 2008, față de nivelul din 31 decembrie 2007 iar conform lit. c din același articol pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare va fi:
-1 ianuarie - 31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei;
-1 aprilie 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei,respectiv o creștere de 6%;
-1 octombrie - 31 decembrie, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:291,678 lei,respectiv o creștere cu încă 6%.
Prin decizia numărul 1093/15.10.2008 Curtea Constituțională a constatat că legea 221/2008 este constituțională.
La apariția Legii nr. 221/2008 pârâții aveau obligația de aplica coeficientul prevăzut în lege în ce le privește pe reclamanți începând cu 01.10.2008 și nimic nu poate justifica refuzul acordării acestor creșteri cu atât mai mult cu cât OUG 136/2008 și OUG 151/2008 prin care a fost amânată aplicarea acestor creșteri au fost declarate neconstituționale.
Se poate observa că prin neaplicarea Legii nr. 221/2008 reclamanții au fost prejudiciați de creștere salarială rezultată din aplicarea acestor coeficienți de multiplicare, motiv pentru care sub acest aspect acțiunea formulată este întemeiată și urmează fi admisă, iar pârâții obligați să procedeze la încadrarea fiecărui reclamant în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008 și la calculul și plata diferenței de salariu datorată pentru perioada 01.10.2008 la zi între coeficientul de multiplicare aplicat potrivit OG 15/2008 și coeficientul de multiplicare datorat conform Legii nr. 221/2008 aceste diferențe reprezintă drepturi salariale cuvenite lunar fiecărui reclamant conform anexei aprobată prin Legea nr. 220/2007, iar sarcina plății revine angajatorului respectiv colegiului la care reclamanții funcționează ca și personal didactic, care prin directorul său va propune și corecțiile bugetare conform art. 8 din HG 2192/2004.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată sens în care o va admite și va obliga pârâții să le plătească drepturile salariale în conformitate cu OG 15/2008 aprobată prin Legea nr. 221/2008.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâta Consiliul Local G și Primarul mun. G, criticând soluția dată de prima instanță doar sub aspectul respingerii excepției calității procesuale pasive.
Astfel, au considerat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât nu există nici o obligație privind asigurarea sumelor de plată sau a stabilirii necesarului cheltuielilor de personal în sarcina consiliilor locale.
Instituțiile recurente nu au calitatea de angajatori ai reclamanților pentru a putea sta în proces în calitate de pârâți iar statele de plată au fost întocmite de către unitățile de învățământ care au personalitate juridică.
În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice local, în speță, Consiliul Local G sau Primarul mun. G pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.
Unitățile de învățământ sunt subordonate Ministerului Educației, Cercetării și T prin intermediul Inspectoratului Școlar al jud. G, conform dispozițiilor art. 141 și 142 din Legea nr. 84/1995, și HG nr. 741/2003.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii cu consecința obligării doar a pârâților Guvernul României și Ministerului Educației, Cercetării și T la plata fondurilor solicitate, invocând în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9.pr. civilă.
Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare însă, reprezentantul acesteia, prezent în instanță, solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică, față de dispozițiile art. 16 din HG nr. 219/2004.
Din oficiu, în baza dispozițiilor art. 137 alin. 1 și art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de către recurentul Primarul mun. G, acesta nefiind parte în dosarul de fond.
Intimații reclamanți, prin reprezentant, au solicitat admiterea excepției și respingerea recursului în consecință.
Față de excepția invocată din oficiu, instanța de recurs constată că este întemeiată, avându-se-n vedere că parte în prezenta cauză la fond a figurat doar Consiliul Local și că-n recurs nu se poate extinde cadrul procesual prin introducerea de noi părți.
De menționat că nu se poate confunda instituția Primarului care reprezintă unitatea administrativ teritorială cu cea a Consiliului Local întrucât au atribuții diferite și buget diferit, așa cum rezultă din prevederile art. 36 din Legea nr. 215/2001.
În consecință este inadmisibil recursul declarat de Primarul Mun. G împotriva unei hotărâri care s-a pronunțat în contradictoriu cu alte părți.
Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurentul Consiliul Local G, Curtea apreciază că acesta este nefondat față de următoarele considerente:
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local G, se apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru următoarele motive.
Potrivit OUG nr.23/2001, începând cu anul 2001,finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
În baza HG nr. 538/2001, dată în aplicarea OUG nr. 32/2001, au fost aprobate Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat care au prevăzut că bugetele instituției de învățământ preuniversitar se aprobă de către consiliul local, conform art. 16 din HG nr. 538/2001 și OUG nr. 45/2003.
De asemenea, potrivit aceleiași hotărâri de guvern, execuția bugetelor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, respectiv deschiderea creditelor bugetare pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se face de către ordonatorul principal de credite, care este primarul unității administrativ teritoriale, căreia îi este arondată instituția de învățământ preuniversitar.
Este adevărat, că, după aprobarea legilor bugetului de stat, unele din venituri ale bugetului de stat pentru bugetele unităților administrativ teritoriale sunt repartizate de Consiliul județean, dar în final, derularea tuturor fondurilor pentru cheltuielile pentru salarii ale unităților de învățământ preuniversitar se face prin pârâții Consiliul local și Primar.
Deci, având în vedere actele normative mai sus menționate, instanța apreciază că recurentul are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucât aceasta are rolul de a asigura fondurile necesare plății salariului reclamanților.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local G.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil recursul Primarului Municipiului G împotriva sentinței civile nr. 1298 din 25.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Respinge, ca nefondat recursul Consiliului Local G împotriva sentinței civile nr. 1298 din 25.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./16.12.2009
Tehnored.
6 exp./17.12.2009
Com. 4 exp./18.12.2009
Fond: Tribunalul Galați - judecători - -
Președinte:Luminita CristeaJudecători:Luminita Cristea, Anica Ioan, Viorica Mihai