Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1348/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.1348/ DOSAR NR-
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif judecător
- - - judecător
- - JUDECĂTOR 2: Dorina Rzea
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.1194/M din 30 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 20 octombrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 27 octombrie 2009 și apoi la 3 noiembrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 1194/M/30.07.2009 Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta cu sediul în B,- și, în consecință, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 8954 lei reprezentând contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 579,6 lei reprezentând prima de vacanță pentru anul 2008.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 434,7 lei reprezentând prima de C pentru anul 2008
A obligat pe pârâtă la plata drepturilor salariale neacordate, în sumă de 3819 lei.
A obligat pârâta la plata acestor sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală începând cu data când acestea trebuiau acordate și până la data plății efective.
A obligat pe pârâtă la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că prin decizia nr. 27/9.02.2009 (fila 9) emisă de societatea - pârâtă s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, la data de 7.03.2009, conform art. 65 - 67 din Codul muncii, după efectuarea preavizului de concediere de 20 zile lucrătoare în perioada 9.02 - 6.03.2009 inclusiv (conform art. 73 alin. 1 din Codul muncii și art. 86 alin. 4 din CCM-2007/2008).
Analizând acordul social - anexă la contractul de vânzare-cumpărare al pachetului de acțiuni deținut de B la B, încheiat între și Sindicatul Independent -Forța, la data de 13.12.2004 și autentificat sub nr.3717/13.12.2004 de, instanța constată că la litera "E - condiții privind disponibilizarea", se prevede expres că: "încetarea contractului de muncă al salariatului sau a unui grup de salariați, din motive neimputabile se va face cu măsuri de protecție socială din partea patronatului, astfel: salariații/salariatul disponibilizați/disponibilizat ca urmare a restructurării sau reorganizării societății beneficiază, o singură dată, de 8 (opt) salarii medii nete realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare".
Instanța nu poate primi apărarea societății pârâte în conformitate cu care acordul social din data de 13.12.2004 nu-și produce efectele față de aceasta, deoarece a fost încheiat cu acționarul majoritar, anterior cumpărării pachetului de acțiuni, fiindcă acest acord social nu a fost desființat de către părțile contractante, nu a fost anulat în justiție.
Potrivit ultimului alineat din cuprinsul acordului, acesta "reprezintă act adițional la Contractul colectiv de muncă", astfel încât apărarea pârâtei potrivit căreia acordul nu i-ar fi opozabil nu poate fi reținută.
Dispozițiile art.51 alin.3 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007 prevăd în mod expres că: "In caz de restructurare de personal se vor respecta prevederile Acordului încheiat între sindicate și patronat".
Decizia nr.27/9.02.2009 menționează că, ținând seama de restructurarea/reorganizarea activităților și retehnologizarea utilajelor și echipamentelor de lucru la. B, conducerea societății a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, postul acesteia fiind desființat.
In acest sens, in speță sunt aplicabile și dispozițiile art. 67 din Codul muncii care prevăd:,salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații, în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil".
În drept, potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
In acest sens, instanța a admis acest petit și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8954 lei, reprezentând contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare.
Referitor la petitul privind plata sumei de 579,6 lei, reprezentând prima de vacanță pentru anul 2008 conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, instanța a apreciat că este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 59 alin.1 lit. a din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, angajatorul acordă în timpul unui an, conform prevederilor aprobat al societății prima de vacanță reprezentând 40% din salariul brut lunar, primă care se acordă în bani, la aprobarea tranșei de minim 15 zile din concediul de odihnă. Pârâta susține că această primă nu a fost acordată ca urmare a dificultăților financiare prin care trece societatea, concretizat printr-un deficit financiar, materializat în pierderi de 7,1 mil. lei. Or, instanța nu poate primi o astfel de apărare, întrucât acordarea acestui drept salarial nu este condiționat de obținerea de către societatea angajatoare de profit. Pârâta avea obligația să prevadă în bugetul de venituri și cheltuieli sumele cuvenite cu titlu de primă de vacanță și să o acorde salariaților la aprobarea tranșei de minim 15 zile din concediul de odihnă.
În consecință, instanța a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 579,6 lei, primă de vacanță pentru anul 2008.
Aceleași considerente se impun și în privința pretențiilor solicitate de reclamantă cu titlu de primă de pentru anul 2008, cu mențiunea că această primă este prevăzută în art. 59 alin.1 lit.b din contractul colectiv de muncă.
Reclamanta a solicitat conform precizării acțiunii promovate în fața tribunalului și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate în cuantum de 3819 lei, pretențiile fiind diminuate față de cererea introductivă de instanță ca urmare a plăților parțiale realizate de pârâtă.
Potrivit art.40 alin 2 lit.c din Codul muncii angajatorului îi revine obligația de acorda salariatului toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv de muncă aplicabil și contractele individuale de muncă.
Conform art.154 alin 2 din Codul muncii pentru munca prestată salariatul are dreptul la un salariu exprimat în bani, acesta reprezentând echivalentul muncii prestate. Obligația principală a angajatorului este cea de plată a salariului, a contraprestației pentru munca îndeplinită de salariat, iar în caz de nerespectare a obligației menționate, salariatul este îndreptățit să solicite instanței obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale.
Angajatorului îi este interzis, prin dispozițiile art.164 alin. 2 din Codul muncii să facă orice rețineri din salariu, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, care să constate datoria certă, lichidă și exigibilă a salariatului.
Dificultățile financiare ale societății pârâte nu pot fi primite ca temei al exonerării acesteia de obligațiile ce-i revin.
Instanța nu poate primi apărările pârâtei formulate în întâmpinare în sensul că societatea angajatoare nu poate fi obligată la plata diferențelor salariale prin adăugarea sporului de vechime, pentru următoarele considerente:
Prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național s-au prevăzut în cap.4 formele de organizare a muncii și de salarizare, coeficienții minimi de ierarhizare, sporurile minime și adaosurile la salariul de bază,condițiile de indexare, drepturile de delegare și detașare, modul de plată al salariilor etc. Printre sporurile minime ce se acordă în condițiile acestui contract ( art.41 alin.3) este și sporul pentru vechime în muncă, minim 5% pentru 3 ani vechime și maxim 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază. Numai în condițiile în care pârâta ar fi dovedit că acest spor este inclus în salariul de bază, cererea reclamantei ar fi fost neîntemeiată. Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate are la bază contractul colectiv de muncă la nivel național și, potrivit art.238 alin.1 Codul muncii, nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În consecință, instanța a dispus obligarea pârâtei și la plata sumei de 3819 lei, drepturi salariale neacordate.
Cât privește actualizarea sumelor arătate mai sus, instanța a constatat că potrivit prevederilor art. 1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că disponibilizarea reclamantei a fost una individuală și nu colectivă așa încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. 3 din CCM 2006 - 2007 și ale art. 90 alin. 6 din CCM 2008 - 2009, Acordul social invocat fiind modificat prin încheiat între părți, unde se prevede că cele 8 salarii vor fi acordate numai în cazul disponibilizărilor colective. Se critică de asemenea și modalitatea de calcul a cuantumului contravalorii celor 8 salarii medii nete, acordarea primei de vacanță pentru anul 2008 și a primei de C pentru anul 2008, invocându-se dispozițiile art. 59, art. 52, art. 34 alin. 5 și 6 din CCM 2008 - 2009. Se mai arată că din suma de 3819 lei a fost achitată suma de 1847 lei, iar actualizarea sumei cu indicele de inflație și dobânda legală nu pot fi cumulate.
Recurenta a depus în probațiune o serie de înscrisuri.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că recursul nu este fondat.
Reclamanta a fost angajata societății recurente, contractul individual de muncă al acesteia încetând în baza deciziei de concediere nr. 27/09.02.2009. În cuprinsul acestei decizii este menționat temeiul desfacerii contractului de muncă ca fiind " art. 65 -67 din Codul muncii ". Potrivit art. 67 Codul Muncii " salariații concediați pe motive care nu țin de persoana lor beneficiază de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil".
Potrivit art. 51 al. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2006 -2007, în caz de restructurare de personal " se vor respecta prevederile acordului social între sindicate și patronat".
În cauză au fost depuse două acorduri sociale.Primul acord social a fost încheiat la data de 13.12.2004 și constituie anexă la contractul de vânzare cumpărare al pachetului majoritar de acțiuni deținut de AVAS B la SC SA Potrivit pct. E din acest acord, încetarea contractului de muncă al salariatului sau a unui grup de salariați din motive neimputabile se va face cu măsuri de protecție socială din partea patronatului constând în 8 salarii medii nete realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare.
Apărarea recurentei potrivit căreia acordul social din 13.12.2004 nu mai produce efecte din momentul încheierii noului contract colectiv de muncă pe anii 2006 -2007 și 2008 - 2009 nu poate fi reținută din mai multe considerente:
În primul rând, potrivit art. F pct. 2 din acest acord se prevede în mod expres că dispozițiile acestuia se aplică " pe o perioadă de minim 5 ani" de la data privatizării "fiind îmbunătățit cu acordul părților semnatare și cu posibilitatea prelungirii pe noi termene".
Într-adevăr, conform teoriei drepturilor câștigate care se aplică în mod deosebit la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă, din moment ce s-a câștigat un drept salarial printr-o negociere colectivă, de la acest drept nu se poate deroga la negocierile următoare, dreptul respectiv rămânând câștigat.
Respectând teoria dreptului câștigat se poate interpreta că și acest Contract Colectiv de Muncă pentru 2008 - 2009, aplicabil în speță, deoarece disponibilizarea reclamantei a avut loc în 2009, instituie, fără interpretare, măsuri de protecție a salariaților supuși disponibilizării atât individuale cât și colective. Acest aspect rezultă din cuprinsul art.51 alin. 3 al CCM, coroborate cu art. 118 pct. 3 lit. j, care confirmă intenția părților la negociere de a recunoaște dreptul salariaților la protecție în caz de concediere, fără a se face distincție între concedierile individuale sau colective.
Așadar, există dreptul salariaților la protecție cât și obligația angajatorului în acest sens, chiar dacă CCM pe anul 2006-2007 și pe 2008 - 2009 nu specifică întinderea pecuniară a drepturilor la protecție socială, conform teoriei dreptului câștigat la o negociere anterioară, se poate reține că sumele care vor fi acordate în caz de disponibilizare - fără a distinge între natura disponibilizării - sunt de 8 salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare reactivându-se astfel dreptul câștigat anterior.
Recurenta susține că acest Contract Colectiv de Muncă pe 2006 -2007 aplicabil în speță, face trimitere la un acord social și precizează, că este vorba de acordul social din 2.03.2006 care precizează că cele 8 salarii medii nete se acordă, ca măsură de protecție, doar pentru concedierile colective.
Cum în speță este vorba de o concediere individuală, cele 8 salarii nu pot fi acordate.
Teoria recurentei nu poate fi primită. Acordul social din 2.03.2006 nu conține nicio prevedere că ar fi parte integrantă din CCM pe 2006, iar în CCM pe 2006 deși se vorbește de un acord social, nespecificându-se care, nu poate fi reținut cu certitudine că se face trimitere la cel din 2.03.2006 cu atât mai mult cu cât acest acord social nu a fost înregistrat la direcția de muncă pentru opozabilitate și legalitate și s-a încheiat anterior începerii negocierilor contractului colectiv de muncă ce au avut loc în perioada 3.03.2006 - 30.03.2006 conform protocolului semnat la încheierea negocierilor.
Prin acest acord social se instituie o clauză modificatoare a dispozițiilor din CCM, cu privire la protecția socială în caz de disponibilizare.
Pentru a produce efecte, această clauză din acordul social, din 2.03.2006, așa cum se solicită de către recurentă, ar fi trebuit ca și acordul social să fie rezultatul negocierilor dintre părți, negocieri înțelese în sensul descris de art.2 alin. 2 și art.5 din CCM la nivel național pentru anul 2006, cu nr.2001/2005.
În consecință, dată fiind formularea art. 51 alin.3 din CCM la nivel de unitate pentru 2006 și încheierea acordului social din 2.03.2006, înainte de începerea negocierilor în condițiile legii, pentru CCM pe 2006, înregistrat la. B, nu se poate reține ca întemeiată critica recurentei cu privire la netemeinicia pretențiilor reclamantului privitoare la plata celor 8 salarii.
Prin urmare, în mod corect a interpretat instanța actele juridice ce stau la baza pretențiilor reclamantului, în sensul că și acordul social din 2004 arătat mai sus își produce efectele.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, motivul de recurs referitor la plata celor 8 salarii va fi respins.
În ceea ce privește motivul de recurs cu privire la cuantumul sumei instanța constată că acesta este neîntemeiat.
Din copiile statelor de plată pentru cele 3 luni anterioare concedierii, depuse de către pârâtă la dosar, rezultă o medie a veniturilor pe ultimele 3 luni de 1119 lei. Din acordul social încheiat între părți rezultă că salariatul beneficiază de 8 salarii medii nete, calculate la veniturile realizate pe ultimele 3 luni înaintea disponibilizării, neexistând nici o prevedere care să nuanțeze componenta acestor venituri realizate. De altfel clauza de la lit. E face vorbire de "veniturile realizate" și nu de salariul de bază al angajatului. În aceste condiții suma compensatorie se va calcula luându-se în considerare media tuturor veniturilor realizate de către salariat. Suma plăților compensatorii acordate la fond este corectă. Nici apărarea recurentei privind plăți efectuate în luna aprilie 2009 nu poate fi luată în calcul atâta timp cât se referă la sume de bani acordate după concediere și pe care le datorează reclamantei. De altfel cuantumul debitului, față de plăți făcute pe parcursul procesului, va fi reglementat odată cu executarea de bună-voie sau silită a hotărârii judecătorești.
Cu privire la prima de C, potrivit art. 59 alin. 1 lit. b și c din CCM încheiat la nivel de, aceste prime se plătesc salariaților, fără a exista o restricționare a lor relativă la îndeplinirea indicatorilor economici. În consecință nu se poate susține că neacordarea lor este întemeiată, având în vedere că art. 111 din același contract, așa cum a reținut și prima instanță, interzice renunțarea la drepturile odată câștigate. Aceeași este situația și în ceea ce privește prima de vacanță pentru anul 2008.
În fine, în ceea ce privește plata reactualizată a acestor drepturi bănești în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1084 Cod civil, așa cum corect a reținut prima instanță, și nu doar cele ale art. 1073 Cod civil, invocate de recurentă, acestea din urmă stabilind doar norma generală privind efectele obligațiilor, normă care se completează cu cea specială referitoare la componența prejudiciului. Art. 1082 Cod civil invocat în motivele de recurs nu are aplicabilitate în cauză pentru că recurenta nu a făcut dovada vreunei cauze care nu îi este imputabilă și care ar fi exonerat-o de plata actualizată a sumei.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr.1194/30.07.2009 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Mihail
- - - - -
GREFIER,
Red. /09.12.2009
Dact./17.12.2009
- 4 exemplare -
Jud. fond -
-
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rzea, Mihail
